Palatul Cuza de la Ruginoasa

Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit inițial în stil neoclasic în primul deceniu al secolului XIX și refăcut între anii 1847-1855 în stil neogotic de către familia Sturza în locul vechii case boierești a familiei. Actualmente adąpostește Muzeul Memorial „Alexandru Ioan Cuza”.

Ansamblul palatului Sturza de la Ruginoasa, întrebuințat ca reședință oficială de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, la numărul 1484, având codul și fiind format din 5 obiective: Palatul întrebuințat de Alexandru Ioan Cuza între anii 1862-1866 și având codul IS-II-m-B-04238.01 Biserica „Adormirea Maicii Domnului” - datând din anul 1813 și având codul IS-II-m-B-04238.02 Parcul - datând din anul 1813 și având codul IS-II-m-B-04238.03 Zidul de incintă - datând din anul 1813 și având codul IS-II-m-B-04238.04 Turnurile - datând din anul 1813 și având codul IS-II-m-B-04238.05 Mormântul pregătit pentru domnitorul Alexandru Ioan Cuza - datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și având codul IS-IV-m-B-04238.06. alt=Palatul Cuza Vodă, reședință domnească de la Ruginoasa|miniatura|Palatul reședință domnească de la Ruginoasa

Istoric

Proprietatea familiei Sturdza Satul Ruginoasa se află la o distanță de 60 km vest de municipiul Iași, între orașele Târgu Frumos și Pașcani, fiind traversat de DN 28A. El are o origine veche, prima sa atestare documentare datând din 1596. Într-un hrisov din acel an se vorbește de existența a opt case, înțelegându-se din text că satul mai cuprindea și altele.

După tradiție, numele localității ar avea cel puțin două surse. Una ar fi că provine de la un păstor pe nume Rugină care s-ar fi stabilit cu oile prin aceste părți, dar în lucrarea „Ruginoasa”, Boris Crăciun menționează că „și astăzi în diferite locuri ale comunei se poate vedea, în special după ploaie, un strat subțire brun – roșcat care acoperă pamântul, mai ales în locurile pietroase”, numele provenind de la acest fenomen. Numele unui iaz existent în localitate – „Rugină” apare și în documentele moldovenești din timpul domniei lui Ștefan cel Mare, amintind și de o familie de mari boieri.

Primele așezări s-au construit în partea de vest a satului, la locul denumit „Osoi”, de unde locuitorii s-au retras, întrucât locul era arid și lipsit de apă, pe locurile unde este astăzi satul Ruginoasa.

La sfârșitul secolului al XVII-lea, familia boierească Sturdza a cumpărat moșia de la Ruginoasa de la Duca Vodă, stăpânind-o timp de aproape 200 de ani. La începutul secolului al XIX-lea, familia Sturdza stăpânea o moșie de 8.000 hectare la Ruginoasa. Proprietarul moșiei era vistiernicul Săndulache Sturza, un boier cu spirit întreprinzător, după cum reiese din mărturiile documentare ale epocii.Petrea Irinciuc - "Monumente istorico-arhitecturale ale Ruginoasei", în "Monumentul. Lucrările celui de al II-lea Simpozion "Monumentul. Tradiție și viitor"" (Ed. Junimea, Iași, 2001).

În primul deceniu al secolului al XIX-lea, mai exact în anul 1804, marele vistiernic Săndulache Sturdza l-a angajat pe arhitectul vienez Johann Freiwald pentru a reconstrui vechea casă boierească de pe moșia Ruginoasa. După cum reiese dintr-o “samă” întocmită pe lunile noiembrie-decembrie 1804, arhitectul a primit banii necesari călătoriei sale în Moldova. El a fost însărcinat și cu angajarea în străinătate a unor meșteri nemți care să lucreze la o fabrică de postav înființată de boier. Din cauza faptului că situațiile de venituri și cheltuieli ale moșiei sunt disparate și incomplete, nu se știe ce sume au fost cheltuite cu zidirea casei boierești și a fabricii de postav (la care s-a adăugat și o biserică), precum și cu înzestrarea lor. Lucrările de construcție ale casei boierești de la Ruginoasa au fost finalizate în perioada 1 mai 1813 - 30 aprilie 1814.

De asemenea, proprietarul Ruginoasei a adus în Moldova, pe cheltuiala sa, un grădinar german, pe nume Mehler, care a primit însărcinarea de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei străjuite de statui, bănci ascunse în labirinturi de verdeață și chiar un iaz înconjurat de sălcii. Palatul de la Ruginoasa a fost construit de către Freiwald în stil neoclasic, propriu arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri.

În anul 1811, Săndulache Sturdza a ridicat în spatele palatului, o biserică de conac, pe locul unde a fost anterior o biserică de lemn. Acest lucru rezultă din pisania ce a fost așezată la intrare și care a fost distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial.

În mai 1837, prozatorul Costache Negruzzi descrie astfel palatul de la Ruginoasa în povestirea "Scrisoarea I (Primblare)" din volumul "Negru pe alb. Scrisori la un prieten":

"Aproape de Târgul-Frumos sunt încântătoarele domene a Ruginoasei. Călătorul primind aici ospitalitate, uita necazele unui supărător drum. El pare că se trezește transportat ca prin un farmec în un castel descris de Walter Scott, unde găsește pe lângă mărirea feodalității, gospodăria Poloniei și eleganța Franței; și dacă vechii noștri boieri - sprijeni a patriei și a tronului - ar fi avut idee de arta heraldică, negreșit n-ar fi uitat a scrie pe scutul lor deviza vechii Engliteri Dieu et mon droit." Constantin Negruzzi - "Proză" (Ed. de Vest, Timișoara, 1992), p. 97-98

Refacerea castelului de către Costache Sturdza Palatul a fost moștenit de către logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). În perioada 1847-1855, logofătul l-a adus aici pe arhitectul Johann Brandel care a refăcut palatul în stil neogotic, stil păstrat și astăzi. Între proprietar și arhitect a fost încheiat un contract autentificat de Judecătoria Iași, secția a II-a, la 27 februarie 1847 și avizat la 12 martie, și de R. V. Richtofen, consulul Prusiei la Iași. Prin acel contract, Brandel se obliga “a preface casa ... de la Ruginoasa după arhitectura stilului gotic și pentru facerea altor planuri în detail și zugrăvelile și încheieri de contracturi cu lucrătorii trebuitori”. El trebuia ca până în toamna anului 1847 “să mântuie din roșu tot lucrul casei cu sobe, cu lăcătuși și celelalte și vara viitoare (1848), să o dea tencuită gata după plan”.

Arhitectul a fost retribuit cu 200 galbeni cu care trebuia să plătească materialele achiziționate, să angajeze meșteri și să plătească cei 40 de salahori. Materialele obținute din demolarea palatului vechi urmau să fie folosite în construcție. Lucrările trebuiau să înceapă la 1 aprilie, dar între cele două părți au apărut unele neînțelegeri. Nemulțumit de evoluția lucrărilor, Costache Sturdza a adresat la 28 februarie 1848 o notă de protest la Consulatul Prusiei din Iași, învinuindu-l pe Brandel că nu și-a respectat obligațiile contractuale, acesta refuzând să prezinte situația cheltuielilor făcute.

Împiedicat și de evenimentele revoluționare din martie 1848 din Moldova, Brandel și-a reluat activitatea abia la sfârșitul anului 1850. Astfel, la 22 decembrie 1850 s-a semnat un nou angajament ce a fost anexat contractului, prin care arhitectul se obliga să încheie lucrările de zidărie în funcție de banii primiți de la Costache Sturza. Lucrările de zidire au fost finalizate la sfârșitul anului 1852.

Între anii 1853 și 1855 s-au executat lucrările de finisare și de amenajare a palatului după planurile și sub supravegherea aceluiași arhitect. Astfel, Carl Zergiebel a executat cele trei scări interioare din lemn de stejar și toate ușile din interiorul palatului contra sumei de 110 galbeni, Heinrich Stach a confecționat și montat dușumelele în schimbul sumei de 50 galbeni, Alexandru Ioan și Gh. Boroc din Roman au executat sobele, iar P. A. Flan, “dit Lecomte”, a zugrăvit pereții interiori și a vopsit toată lemnăria, inclusiv scările interioare de stejar, pentru suma de 192 galbeni. Lucrările de reconstrucție ale palatului au fost finalizate în vara anului 1855. Nu se cunoaște dacă au fost executate reparații și la clădirile anexă ale palatului sau la zidul înconjurător al incintei, dar faptul că bastioanele situate în punctele de intersecție ale zidurilor au fost construite în stilul gotic dovedește că acestea au fost construite tot în timpul lui Costache Sturza.

Logofătul nu a apucat să locuiască prea mult aici, el mutându-se la Iași, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum și unele moșii din împrejurimea orașului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe soția sa, Marghiolița Ghika-Comănești, în care înflorise o pasiune pentru boierul Nicolae Roznovanu. Ea s-a aflat în paza fiului săi cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza, care purta numele bunicului. În fruntea unei mici trupe de arnăuți, boierului Roznovanu s-a îndreptat spre palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsați acolo de boier, a pătruns în curte unde a fost întâmpinat de Săndulache Sturdza. Acesta a împușcat un arnăut, dar un altul l-a omorât, înjunghiindu-l în inimă.Castelul lui Cuza Voda si blestemul de la Ruginoasa, 19 ianuarie 2006, Adrian Parvu, Jurnalul Național, accesat la 5 iulie 2012 Marghiolița a fost dusă la Palatul Roznovanu de la Stânca (azi demolat), apoi cei doi amorezi au fugit în Bucovina, unde s-au căsătorit.

În aprilie 1857, vornicul Alexandru Sturdza, un alt fiu al lui Costache Sturdza, a făcut un împrumut de 60 mii de galbeni la Banca Națională a Moldovei pe timp de 17 ani, cu o dobândă de 7,25%, ipotecând palatul și moșia Ruginoasa. Din cauza faptului că debitorul nu a putut achita ratele la termenele stabilite, banca a scos moșia Ruginoasa la licitație.

Palat domnesc În anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumpărat la licitație moșia Ruginoasa de la Banca Moldovei, dorind să-l transforme în reședință de vară. El a depus la 13/25 ianuarie 1862 prețul de 52.011 galbeni, după cum confirmă Curtea de Întărituri, iar apoi actele de proprietate s-au încheiat la 16/28 aprilie 1862. Din suma depusă de domnitor, 49.441 galbeni și 28 lei au revenit Băncii Moldovei, care a fost autorizată de Banca din Brunsvig să încaseze sumele acordate ca împrumut de fosta Bancă Națională a Moldovei.

Prima grijă a domnitorului a fost să renoveze integral palatul. Deși domnitorul a petrecut puțin timp la palat, aici a locuit soția sa, Doamna Elena Cuza (1825-1909), care s-a ocupat de mobilarea și decorarea încăperilor, de grădină și de acareturi. Ea a angajat meșteri pentru repararea clădirii și grădinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului.

Scara centrală a fost construită din marmură, pereții au fost tapetați cu mătase de la Paris, au fost construite șeminee și s-au adus policandre scumpe. Doamna Elena Cuza a comandat unei firme din Paris, la 19 noiembrie 1863, piese de mobilier în valoare de 61.909 franci, actul de comandă păstrându-se astăzi la Biblioteca Academiei Române. Mobilierul comandat a fost adus în iarna anului 1864-1865.V. Cândea - "Un interior din vremea Unirii Principatelor", în “Studii și cercetări de istoria artei”, anul X (1963), nr. 1, p. 222-236.