Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (în româna moldovenească cu alfabet chirilic: Република Советикэ Сочиалистэ Молдовеняскэ, în sau МССР; abreviată RSS Moldovenească sau RSSM) a fost o republică constituentă a Uniunii Sovietice din 2 august 1940"Constituirea RSSM-ului a avut consecințe tragice", de Mariana Țăranu până în 1991, exceptând perioada 3 septembrie 1941 – 4 septembrie 1944, când a fost Guvernământul Basarabiei în cadrul României.
Istoric Contextul și crearea Cea mai mare parte a teritoriului pe care a existat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) a fost parte a Principatului Moldova. În 1812, partea răsăriteană a Moldovei (numită, începând cu acel an, "Basarabia") a fost ocupată de Imperiul Rus în urma Păcii de la București încheiată între țariști și Imperiul Otoman, când în mod fraudulos cele două imperii au lezat integritatea statului medieval românesc Moldova. Până în 1917 Basarabia a fost o gubernie a Imperiului țarist, fără a avea reprezentare în procesul legislativ sau executiv.
Odată cu izbucnirea revoluției din 1917, mișcarea română de eliberare națională a luat un nou avânt în Basarabia. Nou-alesul Sfat al Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească pe 15 decembrie 1917. În urma retragerii dezordonate în ianuarie 1918 de pe frontul din Carpați a unor unități militare ruse, în care corpul de ofițeri a fost înlocuit cu activiști bolșevici (comisari ruși), în Ungheni, Chișinău și Tighina au avut loc nenumărate crime. Neavând unități militare proprii, Sfatul Țării (al Basarabiei) a făcut apel la armata română, care după ce a eliberat orașul Tighina de ultimele trupe de soldați ruși dezorganizați, s-a retras înapoi peste Prut. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești, pentru ca pe 9 aprilie 1918 să proclame unirea cu România cu 86 de voturi "pentru", 3 "împotrivă", 36 de abțineri și 13 absențe (din totalul de 138 de deputați).
Teritoriul cuprins între râurile Nistru si Bugul de Sud, cuprinzând orașe ca: Movilău (Moghilău), Berșad, Iampol, Rîbnița, Bârzula, Dubăsari, Golta, Tiraspol, Ovidiopol, Odesa și Oceacov, a avut de-a lungul secolelor o componență etnică mixtă. În Evul Mediu, românii basarabeni reprezentau circa 1/2 din populația sa destul de mică, restul fiind ucraineni și tătari nogai (un trib al tătarilor din Crimeea). Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, acest teritoriu a intrat în administrarea directă a Imperiului otoman, unde era cunoscut sub numele "Yedisanul de Vest". În 1792 el a intrat în componența Imperiului rus, ceea ce a dus la o schimbare radicală a componenței sale etnice: tătarii au fost obligați să plece, iar nobilimea rusă a primit vaste teritorii nepopulate. Astfel au venit multi țărani și coloniști ruși, ucraineni și evrei. În 1917-1918, românii basarabeni erau majoritari doar în sate situate la mică distanță de Nistru. Pe 12 octombrie 1924, Uniunea Sovietică a înființat o republică autonomă, RASS Moldovenească, în componența RSS Ucrainene, pe o parte din teritoriul dintre râurile Nistru și Bugul de Sud, republică în cadrul căreia românii (sau moldovenii, conform terminologiei oficiale sovietice) constituiau circa 40% din populație. Acest lucru a fost făcut în speranța determinării românilor basarabeni să se rupă de România., citând din Izvestia din Odesa, 9 septembrie 1924, nr. 1429, care citează Bochacher, Moldaviia, Gosizdat, Moscova, 1926
Protocolul adițional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, privitor la sferele de influență și dominație în estul Europei, semnat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă la 23 august 1939, a dus la trecerea la 28 iunie 1940 prin ultimatum (din partea guvernului URRS-ului) și cedare (din partea Consiliului de Coroană al României) a teritoriilor dintre Prut și Nistru (Basarabia), dar și a nordului Bucovinei, în componența URSS-ului. Ținutul Herța, deși nu a fost inclus în protocol, a fost ocupat, de asemenea, de către armata sovietică. Inițial, Basarabia fără județele Hotin, Ismail și Cetatea Albă, plus o parte a RSSA Moldovenești (aproximativ corespunzătoare teritoriului actual al Transnistriei) au fost incluse în RSS Moldovenească înființată la 2 august 1940, printr-un decret semnat de Stalin, pretinzându-se că inițiativa a aparținut majorității oamenilor muncii din regiune. Numai în perioada dintre 28 iunie și 10 iulie s-au înregistrat circa 1.100 soviete la sate, 2 – în localitățile urbane, 4 – la nivel de plase și județe. În componența lor au intrat circa 8.000 de muncitori, țărani și intelectuali. Aceste cifre ilustrează faptul că formalitățile trebuiau respectate: noua republică sovietică nu putea fi creată fără acordul unor reprezentanți ai categoriilor sociale nevoiașe, în numele cărora s-a instaurat puterea sovietică în cea mai mare parte a Imperiului rus, începând cu 1917. Astfel, RSS Moldovenească a devenit o republică unională separată în cadrul URSS-ului, cu drept teoretic de secesiune.
La 22 iunie 1941 România, aliată cu Germania, a atacat Uniunea Sovietică. Până la 26 iulie 1941, Basarabia și nordul Bucovinei au revenit în cadrul României. La 27 iulie 1941, Antonescu a ordonat armatei române să continue înaintarea peste râul Nistru în teritoriul sovietic, ocupând astfel și Transnistria.
În februarie-august 1944, Uniunea Sovietică a reocupat Moldova răsăriteană și a organizat din nou RSS Moldovenească. Din punct de vedere juridic, frontiera de pe râul Prut a fost legalizată, oficial, în patru rânduri de comunitatea internațională (inclusiv România): la tratatul de pace de la Paris în 1947, ca frontieră româno-sovietică; la data de 28 august 1991, ca frontieră moldo-română prin recunoașterea independenței Republicii Moldova de către România; la data de 8 decembrie 1991, prin recunoașterea CSI-ului (inclusiv R.M.) de către România; la data de 27 iunie 2014, prin acordul de asociere R.M.-U.E.
Reorganizarea teritorială Din iunie 1940, timp de cinci săptămâni, noua RSS Moldovenească cuprindea întreaga Basarabie (delimitată în 1812) și întreaga RASSM-ul (delimitată în 1924, în Podolia) cu o suprafață de 52.710 kmp. În august 1940, s-au delimitat noi hotare între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană (din cadrul URSS-ului), transferând 24.460 kmp în favoarea celei din urmă, și lăsând astfel celei dintâi o suprafață de 28.250 kmp. Pe 11 noiembrie 1940, RSS Moldovenească (în limitele sale din august 1940) a fost reorganizată teritorial în raioane, după modelul sovietic.Articol din Timpul.md Astfel, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) au fost create următoarele unități administrative: Raionul Călărași Raionul Căușeni Raionul Cimișlia Raionul Edineț Raionul Fălești Raionul Florești Raionul Cotovschi Raionul Leova Raionul Orhei Raionul Rezina Raionul Rîșcani Raionul Sîngerei (Lazovsk, în perioada 1957-1991) Raionul Vulcănești În perioada 3 septembrie 1941 – 4 septembrie 1944, teritoriul a fost reorganizat ca Guvernământ al Basarabiei în cadrul României, având în componență nouă județe.Viorel Stănică, Administrarea teritoriului României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Transylvanian Review of Administrative Sciences, 19/2007, p. 111
O nouă delimitare repartizează către RSS Moldovenească 5.593 kmp în jumătatea de sud a județului Hotinului și din Bugeac (mici porțiuni din fostele județe românești Cetatea Albă și Ismail cu micul sat dunărean Giurgiulești, toate trei cedate în întregimea lor RSS Ucrainene în 1940), delimitând pentru RSSM o suprafață de 33.843 kmp. Au existat și modificări minore ale hotarului transnistrean cu RSS Ucraineană. În 1948, prin reforma administrativ-teritorială, județele au fost desființate, iar teritoriul RSS Moldovenești a fost organizat din nou în raioane.
Perioada stalinistă: deportările și persecuțiile
Înainte și după Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a deportat un număr foarte mare de persoane din Basarabia și Bucovina la muncă forțată, unde mulți dintre ei au murit sau au fost executați. Deportate erau persoanele care fuseseră declarate inamici ai clasei muncitoare de politica stalinistă. Erau incluse persoane care fuseseră polițiști, soldați, clerici, proprietari de terenuri (atât nobili cât și țărani împroprietăriți), membri ai partidelor politice istorice și toți cei ce-și exprimaseră dezacordul față de regim (o mare parte din populație și majoritatea populației educate), stâlpii culturii românești. În plus populația de etnie română a fost mutată de la regiunile de graniță. (Vezi și Transferuri de populație în Uniunea Sovietică și Colonizările forțate în Uniunea Sovietică). Au fost deportate mai ales persoane de etnie română, dar nu exclusiv, deportările fiind direcționate către cei care s-ar fi putut opune invaziei sovietice.
Potrivit cercetărilor istoricului rus Nikolai Teodorovici Bugai, de la Universitatea din Moscova, care în anii 1992-1993 a avut acces la arhiva NKVD-MVD-KGB și la corespondența între Stalin și miniștrii săi, îndeobște KruglovNikolai Bugai, Депортация народов из Украины, Белоруссии и Молдавии: Лагеря, принудительный труд и депортация (deportarea popoarelor din Ucraina, Bielorusia și Moldova: lagăre, muncă silnică și deportare), Dittmar Dahlmann et Gerhard Hirschfeld - Essen, Germania, 1999, P. 567-581, între iulie 1940 și decembrie 1953, un număr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940: români, ruși albi (antibolșevici), refugiați care fugiseră din URSS, minorități religioase, dintre care 47.000 mai erau încă în viață, în locurile de deportare, în 1954. Aceasta reprezintă o medie de 90 de persoane pe zi sau 2.700 pe lună, dar practic deportările se efectuau în valuri, în funcție de disponibilitatea materialului feroviar și rutier.
Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii: thumb|left|NKVD-istul Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportărilor din 12-13 iunie 1941.
Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 57.000 au murit R. J. Rummel, Table 6.A. 5,104,000 victims during the pre-World War II period: sources, calculations and estimates, Freedom, Democracy, Peace; Power, Democide, and War, University of Hawaii; Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 51.000 au murit R. J. Rummel, Table 7.A. 13,053,000 victims during World War II: sources, calculations and estimates, op.cit.; Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag și pe drum)R. J. Rummel, Table 8.A. 15,6133,000 victims during the Postwar and Stalin's twilight period: Soviet murder: sources, calculations and estimates, op.cit..
În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise. Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamnă aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.