Robert Lynn Asprin (n. 28 iunie 1946, St. Johns, Michigan - d. 22 mai 2008Asprin's homepage News of his death, New Orleans, Louisiana) a fost un scriitor american de science-fiction & fantasy, cel mai cunoscut pentru seriile sale pline de umor MythAdventures și Phule's Company.
Biografie
Robert Asprin s-a născut în St. Johns, Michigan și a urmat cursurile Universității din Michigan din Ann Arbor, Michigan între 1964 și 1965. Din 1965 până în 1966 a servit în Armata Statelor Unite ale Americii. A fost căsătorit de două ori și are doi copii. A fost un membru activ al fandomului science fiction și în primii ani de existență ai Society for Creative Anachronism (sub numele de "Yang the Nauseating"), organizație în cadrul căreia a fost membru fondator al filialei Great Dark Horde (1971). De asemenea, a fost un membru influent în Dorsai Irregulars. În 1976 a fost nominalizat la premiul Hugo pentru cea mai bună prezentare dramatică pentru prezentarea animată The Capture, scrisă de Asprin și desenată de Phil Foglio.
Cariera scriitoricească
Perioada de început Primul roman al lui Asprin, The Cold Cash War, o dezvoltare a unei povestiri omonime mai vechi, a apărut în 1977.
În următorii ani, el a creat și editat (alături de soția sa de atunci, Lynn Abbey) seria Thieves' WorldThieves' World, o antologie de lumi împărțite la comun de mai mulți autori, creditat la vremea sa ca primul proiect de acest gen. La puțin timp după ce seria a ajuns la apogeu, mulți dintre autori au început să scrie romane și povestiri în afara antologiei, începând cu Beyond Sanctuary de Janet Morris, primul roman „autorizat” Thieves World, publicat în 1985. Janet Morris și Chris Morris au mai realizat două romane autorizate Thieves' World, precum și o serie de romane despre personajul lor nemuritor, Tempus, și despre Grupul Sacru al Fiilor Vitregi.Saga The Sacred Band of Stepsons, Janet Morris și Chris Morris (1985–2010) La mijlocul anilor '80 a urmat o serie de romane grafice și alți autori, printre care se numără Andrew J. Offutt și David Drake, au publicat romane despre personajele lor. În 2002, Lynn Abbey a revitalizat seria cu romanul Sanctuary.
În 1978, Asprin a început seria "MythAdventures", care prezintă aventurile comice ale lui Skeeve și Aahz și a cărei primă carte a fost Another Fine Myth. Ilustrate inițial de Frank Kelly Freas și ulterior de Phil Foglio, cărțile caracterizate prin abundența jocurilor de cuvinte îi urmăresc pe un magician demonic care și-a pierdut puterile și pe neexperimentatul său ucenic uman în călătoria întreprinsă printr-o sumedenie de lumi în căutarea propriului loc în viață. Unele dintre primele romane ale seriei au fost adaptate în benzi desenate de către Foglio și alți desenatori. De-a lungul anilor, seria a trecut prin trei edituri: Donning Starblaze, Meisha Merlin și, din 2008, Wildside Press.
Pauza scriitoricească Ca urmare a unei serii de probleme personale și financiare, Asprin a încetat să mai scrie în anii '90. El a avut două volume în lista New York TImes a celor mai bine vândute cărți, lucru care a suscitat atenția fanilor și a fiscului. Din nefericire, acest incident a venit în plină secetă scriitoricească, care dura de aproape șapte ani. Asprin a reușit să negocieze o înțelegere cu fiscul"Robert Asprin și Eric Del Carlo: No Quarter" , Crescent Blues, Vol. 4, Nr. 5 (august 2002)., care l-a încurajat să revină la scris și, la sfârșitul anilor '90 și începutul lui 2000 a scris câteva romane în colaborare cu autorii Peter Heck, Jody Lynn Nye și Linda Evans. ACeste romane au inclus continuări ale seriilor "Myth" și "Phule", precum și noi serii sau romane de sine stătătoare.
Ultima perioadă Unul dintre ultimele proiecte ale lui Asprin a fost NO Quarter, început în colaborare cu Eric Del Carlo și publicat de Teresa Patterson. Este un roman polițist aparținând genului dark fantasy a cărui acțiune se petrece în cartierul francez din New Orleans, îndrăgit de autor. Deși elementele fantastice (cum sunt voodoo, magia neagră, cărțile de tarot, preștiința, fantomele și misticismul) constituie un element secundar - cartea concentrându-se pe o crimă brutală - acțiunea se petrece în același mediu ca și romanele Griffen McCandles (seria Dragons), Dragons Luck și Dragons Wild. Cei doi protagoniști din NO Quarter, Maestro și Bone, apar ca și personaje minore în romanele Dragons, primul dintre ei fiind un autoportret fictiv dar recogonoscibil al autorului. NO Quarter a apărut în noiembrie 2009 la DarkStar Books.
Vechea colaboratoare a lui Asprin, Jody Lynn Nye, a mai terminat un roman din seria Griffen McCandles, Dragons Deal, și ar putea continua seria Myth Adventures. Dragons Deal a apărut la editura Ace în decembrie 2010.
Decesul
Asprin a murit ăn patul său pe data de 22 mai 2008, în urma unui infarct miocardic. Lângă el au fost găsiți un roman al lui Terry Pratchett și o pereche de ochelari. În acel sfârșit de săptămână urma să fie oaspete de onoare la convenția Marcon.Jody Lynn Nye, "Afterward", Myth-Fortunes. Wildside Press 2008
În 2008, moștenitorii săi i-au donat arhiva departamentului de Cărți rare și Colecții Speciale din cadrul Universității Northern Illinois.Science Fiction and Fantasy Writers of America (SFWA) Collection, Northern Illinois University (via web.archive.org)
Bibliografie
Seria Myth Adventures Another Fine Myth (1978) Myth Conceptions (1980) Myth Directions (1982) Hit or Myth (1983) Myth-ing Persons (1984) Little Myth Marker (1985) M.Y.T.H. Inc. Link (1986) Myth-Nomers and Im-Pervections (1987) M.Y.T.H. Inc. in Action (1990) Sweet Myth-tery of Life (1993) Myth-Ion Improbable (2001) - plasată cronologic între Myth Directions și Hit or Myth Something M.Y.T.H. Inc. (2002) Myth-told Tales (2003) - cu Jody Lynn Nye Myth Alliances (2003) - cu Jody Lynn Nye Myth-taken Identity (2004) - cu Jody Lynn Nye Class Dis-Mythed (2005) - cu Jody Lynn Nye Myth-Gotten Gains (2006) - cu Jody Lynn Nye Myth-Chief (2008) - cu Jody Lynn Nye Myth-Fortunes (2008) - cu Jody Lynn Nye
Ediții omnibus MYTH Adventures (1984) Myth Adventures One (1985) Myth Alliances (Myth-ing Persons, Little Myth Marker, M.Y.T.H. Inc. Link) (1986) The MYTH-ing Omnibus (1992) The Second MYTH-ing Omnibus (1992) M.Y.T.H. Inc. in Action / Sweet Myth-Tery of Life (2002) M.Y.T.H. Inc. Link / Myth-Nomers and Im-Pervections (2002) Myth Adventures Three (2002) Myth-ing Persons / Little Myth Marker (2002) Robert Asprin's Myth Adventures Volume One (cărțile 1-6) (iulie 2006) Robert Asprin's Myth Adventures Volume Two (cărțile 7-12) (ianuarie 2007) Myth Adventures (2007) Myth-Trained (2007)
Romane grafice Myth Adventures One (1985) - cu Phil Foglio Myth Adventures Two (1987) - cu Phil Foglio Myth Adventures: An Illustrated Fantasy Adventure (2007) - ediție omnibus
Seria Duncan and Mallory Scrisă în colaborare cu Mel White. Duncan and Mallory (1986) The Bar None Ranch (1987) The Raiders (1988)
Seria Phule's Company
Phule's Company (1990) Phule's Paradise (1992) A Phule and His Money (1999) cu Peter J. Heck Phule Me Twice (2000) cu Peter J. Heck No Phule Like an Old Phule (2004) cu Peter J. Heck Phule's Errand (2006) cu Peter J. Heck
Seria Time Scout Scrisă în colaborare cu Linda Evans. Time Scout (1995) Wagers of Sin (1995) Ripping Time (2000) The House that Jack Built (2000)
Seria Cold Cash The Cold Cash War (1977) Cold Cash Warrior: In the World of Robert Asprin's Cold Cash War (1989) - cu Bill Fawcett ro. Mercenarul - Nemira 1994
Seria Wartorn Scrisă în colaborare cu Eric Del Carlo Resurrection (2004) Obliteration (2006)
Universul Griffen McCandles / Dragons NO Quarter (2009) - cu Eric Del Carlo și Teresa Patterson Griffen McCandles Dragons Wild (aprilie 2008) Dragons Luck (aprilie 2009) Dragons Deal (decembrie 2010) - cu Jody Lynn Nye
Alte romane The Bug Wars (1979) Tambu (1979) Mirror Friend, Mirror Foe (1979) - cu George Takei Catwoman (1992) - cu Lynn Abbey License Invoked (2001) - cu Jody Lynn Nye For King and Country (2002) - cu Linda Evans E.Godz (2005) - cu Esther M Friesner
Ficțiune scurtă (selecție) "The Ex-Khan" în Angels in Hell (1987), parte a seriei Heroes in Hell "Two Gentlemen of the Trade" în Festival Moon (1987), parte a seriei Merovingen Nights "A Harmless Excursion" în Smugglers Gold (1988), de asemenea din Merovingen Nights "Mything in Dreamland" cu Jody Lynn Nye în Masters of Fantasy (2004), parte a seriei Myth
Seria Thieves' World (editor) Thieves' World (1979) Tales from the Vulgar Unicorn (1980) Shadows of Sanctuary (1981) Storm Season (1982) The Face of Chaos (1983) Wings of Omen (1984) The Dead of Winter (1985) Soul of the City (1986) Blood Ties (1986) Aftermath (1987) Uneasy Alliances (1988) Stealers' Sky (1989)
Ediții omnibus Thieves' World (1-6) (1985) Thieves' World (boxed set) (1988) - cu Lynn Abbey Thieves' World: First Blood (2003) - cu Lynn Abbey Thieves' World Omnibus Sanctuary (1982) - cuprinde primele trei romane Cross-Currents (1984) - cu Lynn Abbey, cuprinde romanele patru, cinci și șase The Shattered Sphere (1986) - cu Lynn Abbey, cuprinde romanele șapte, opt și nouă The Price of Victory (1990)- cu Lynn Abbey, cuprinde ultimele trei romane
Romane grafice Realizate împreună cu Lynn Abbey Thieves' World Graphics, Volume One (1986) Thieves' World Graphics 2 (1986) Thieves' World Graphics 3 (1986) Thieves' World Graphics 4 (1987) Thieves' World Graphics #5 (1987) Thieves' World Graphics 6 (1987)
Alte opere The Capture - bandă desenată scrisă de Asprin și ilustrată de Phil Foglio; nominalizate la premiul Hugo în 1976
Note
Legături externe
Bibliography on SciFan
Bibliography at Fantastic Fiction FAQ from Alt.Fan.Asprin Myth Adventurer passes quietly in French Quarter home obituary at Everything New Orleans DarkStar Books
Categorie:Nașteri în 1946 Categorie:Nașteri pe 28 iunie Categorie:Decese în 2008 Categorie:Decese pe 22 mai Categorie:Scriitori americani de literatură științifico-fantastică Categorie:Scriitori americani de literatură fantastică