Iuliu Hațieganu () a fost un medic internist, profesor universitar român și fondator al școlii clujene de medicină internă. A fost primul profesor de clinică medicală și primul decan al Facultății de Medicină românești din Cluj și a îndeplinit de două ori funcția de rector al Universității „Regele Ferdinand I”, în perioadele 1930–1931 și 1941–1944. În 1955 a devenit membru titular al Academiei Române.
La 7 noiembrie 1919, în calitate de decan al Facultății de Medicină, a inaugurat cursurile învățământului medical în limba română la Cluj. A fost, de asemenea, primul președinte al societății sportive universitare înființate la Cluj în 1919, din care s-a dezvoltat clubul Universitatea Cluj. Din 1994, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca îi poartă numele.
A fost fratele politicianului țărănist Emil Hațieganu.
Primii ani și afirmarea thumb|Biserica greco-catolică din Cojocna, ridicată de Ioan Hațeganu, tatăl lui Iuliu Hațieganu Iuliu Hațieganu s-a născut în familia preotului greco-catolic Ioan Hațeganu, în satul Dârja, comuna Panticeu. Ulterior, familia sa s-a mutat în comuna Cojocna, unde Ioan Hațeganu a ridicat o nouă biserică. Este al cincilea fiu al unei familii de preoți, având 13 copii. După absolvirea școlii primare în Cojocna, și-a continuat studiile la Cluj și apoi la liceul din Blaj. A avut alți patru frați, între care și Emil Hațieganu. A făcut studiile primare în Cojocna și în orașul Cluj. A absolvit Gimnaziul Superior din Blaj, unde a fost coleg de clasă cu viitorul cardinal Iuliu Hossu. A urmat apoi cursurile Facultății de Medicină ale Universității Franz Joseph din Cluj. În anul 1910 și-a încheiat studiile cu un doctorat și a devenit asistent al profesorului Zsigmond Purjesz. Un portret al profesorului Purjesz s-a aflat în cabinetul profesorului Hațieganu, chiar deasupra biroului său.Dr. A. Rozor, Profesorul Iuliu Hațieganu. 110 ani de la naștereDe vorbă cu dl. prof. dr. I. Hațieganu, șeful Clinicei Medicale din Cluj. Patria 1926/14.
A urmat Facultatea de Medicină a Universității din Cluj, obținând titlul de doctor în medicină în 1910. Încă din timpul studenției, a atras atenția unuia dintre cei mai reputați profesori ai facultății, internistul Zsigmond Purjesz, devenind asistentul și colaboratorul său apropiat. Purjesz îl considera pe Hațieganu urmașul său la conducerea Clinicii medicale din Cluj. miniatura|Ioan Hațeganu, tatăl lui Iuliu Hațieganu miniatura|Bustul lui Gheorghe Comănar din Parcul Sportiv "Iuliu Hațieganu" Cluj Napoca. Gheorghe Comănar - creatorul școlii de ed. fizică din Ardeal 1908-1983"|330x330px Bazele medicinei transilvănene Iuliu Hațieganu s-a făcut cunoscut încă din 1914 în literatura de specialitate printr-un studiu asupra galactozuriei alimentare, publicat în Jurnalul Medical din Budapesta.
A fost unul din delegații tineretului universitar la Adunarea Națională de la Alba Iulia și a susținut în fața Consiliului Dirigent al Transilvaniei înființarea Universității românești din Cluj și a Facultății de Medicină. Ulterior a prezidat primul Congres al Medicilor Români din Transilvania, desfășurat la Sibiu la 28 ianuarie 1919. Iuliu Moldovan, secretar general al Resortului Ocrotirilor Sociale din cadrul Consiliului Dirigent, a prezentat programul Congresului, consacrat organizării medico-sanitare a Transilvaniei.
Hațieganu a fost dedicat reorganizării sistemului de sănătate, inclusiv în domeniile educației și cercetării medicale, în Transilvania unită cu România. A fost o perioadă de mari dificultăți, generate de consecințele războiului mondial și de politica discriminatorie a statului dualist față de români. Iuliu Moldovan, secretar general în cadrul Consiliului Dirigent, a jucat un rol important în această reorganizare, începându-și activitatea efectivă în cadrul Resortului Ocrotirilor Sociale la 16 decembrie 1918. Activitatea sa a oferit un amplu tablou al realităților sanitare din perioada imediat următoare Unirii.
În 1919, Iuliu Hațieganu a devenit profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Cluj și primul decan al acesteia. Mai târziu a fost rector al Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, în perioadele 1930–1931 și 1941–1944.
Între anii 1919–1920 a fost primul decan al acestei facultăți. A fost unul dintre cei însărcinați cu organizarea facultății și cu alegerea viitorului corp didactic. Astfel, a devenit unul dintre fondatorii învățământului medical românesc clujean. Cu ajutorul profesorilor din perioada respectivă, a scos, la data de 1 februarie 1920, primul număr din revista Clujul Medical.
În constituirea corpului didactic al Facultății de Medicină au fost cooptați specialiști precum Victor Papilian, Titu Vasiliu, Iacob Iacobovici, Constantin Urechia, Victor Babeș și Constantin Levaditi.
În urma Dictatului de la Viena, Facultatea de Medicină a Universității din Cluj s-a refugiat la Sibiu.
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, Universitatea mutată la Sibiu s-a confruntat cu lipsa de personal, deoarece unele cadre și o parte din personalul auxiliar au fost mobilizate pe front. În acest context, Iuliu Hațieganu a intervenit și a cerut Marelui Stat Major al Armatei Române ca o parte din personal să rămână pentru a ține cursurile de medicină. În 1941, după începutul războiului cu Uniunea Sovietică, a fost mobilizat ca medic pe front, împreună cu alți medici și asistenți precum Gheorghe Buzoianu, Alexandru Pop și Emil Țeposu.
La 34 de ani a ținut, la 7 noiembrie 1919, prima prelegere în limba română la nou-înființata Facultate de Medicină din Cluj, cu tema „Problema icterului cataral”, prin care a pus bazele învățământului superior medical românesc clujean.
În perioada interbelică, școala medicală clujeană s-a dezvoltat rapid, prin consolidarea corpului didactic, a clinicilor și a activității științifice.
Numele lui Iuliu Hațieganu este purtat din 1993 de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. A fost fondatorul școlii clujene de medicină internă.
Din fonduri proprii, colectă publică și bani de la ASTRA, Hațieganu a înființat între 1930–1932 la Cluj un parc destinat mișcării sportive a tinerilor. Proiectul inițial al parcului a fost premiat cu medalia de bronz la Expoziția de arhitectură sportivă organizată în cadrul Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936. Parcul sportiv Iuliu Hațieganu a fost conceput în memoria unicului său fiu, Iuliu Marius „Țuțu” Hațieganu, mort în 1928 la vârsta de zece ani.
Parcul, situat de-a lungul Someșului, în zona de vest a orașului, este unul dintre cele mai mari ale municipiului Cluj-Napoca, întinzându-se pe o suprafață totală de 25 ha, din care cca. 2/3 reprezintă spații verzi. Reprezintă campusul Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul UBB, locul de pregătire sportivă a studenților universității, dar și un spațiu al liniștii dedicat tuturor. În trecut, parcul purta denumirea de ,,Babeș", dar astăzi poartă numele întemeietorului său.
Activitate științifică Profesorul Iuliu Hațieganu a fost activ în mai multe domenii ale cercetării medico-biologice, concentrându-se în principal asupra cercetării clinice. A acordat o importanță deosebită cercetării experimentale, fără a-și depăși domeniul de competență, iar clinicii în care a activat a urmărit să-i imprime caracterul unui institut clinic, orientare continuată de succesorii săi. În cercetarea clinică a pus accent pe observația clinică și pe ceea ce considera „experimentul spontan” produs la om.
În cadrul școlii medicale formate în jurul său s-au afirmat patru viitori membri ai Academiei Române și 18 conferențiari și profesori. Printre elevii și colaboratorii săi s-au numărat Ioan Goia, Tiberiu Spârchez, Leon Daniello, Aurel Moga, Ion Gavrilă, Octavian Fodor, Viorel Gligore, Ștefan Hărăguș și Alexandru Ciplea.
Academicianul Octavian Fodor, unul dintre elevii lui Hațieganu, l-a prezentat în discursul său de recepție la Academia Română, din 30 ianuarie 1975, drept un exemplu al concepției sale despre rolul „maestrului” în formarea unei școli medicale. În această concepție, formarea profesională presupunea transmiterea cunoștințelor și experienței, dar și formarea caracterului discipolilor.
O preocupare importantă a lui Hațieganu a fost activitatea clinică. Împreună cu profesorul Ioan Goia, a pus accent pe cercetarea clinică desfășurată la patul bolnavului. A susținut organizarea unei clinici cu 300 de paturi, care să permită observarea unui număr mare de cazuri, precum și consultațiile gratuite în ambulatoriul clinicilor, unde erau examinați zilnic între 80 și 100 de pacienți. Cazurile considerate relevante pentru activitatea clinică și didactică erau selectate pentru internare și utilizate în pregătirea practică a studenților.
În colaborare cu Ioan Goia, a redactat Tratatul elementar de semiologie și patologie medicală. În calitatea sa de decan al Facultății de Medicină și rector, în două mandate, al Universității din Cluj, considera că rolul universității era cercetarea, răspândirea culturii și pregătirea elitei conducătoare. În anul universitar 1930–1931, în calitate de rector, a rostit în prezența familiei regale un discurs consacrat igienei și unor probleme medico-sociale ale epocii.
În preajma sa s-au format patru membri ai Academiei Române și 18 conferențiari și profesori, printre care Ioan Goia, Leon Daniello, Aurel Moga, Octavian Fodor, Aron Faur, Ion Gavrilă, Viorel Gligore, Ion Jovin, Vasile Cosma și alții. Iuliu Hațieganu a susținut planul unei clinici mari, cu 300 de paturi, și consultațiile gratuite la ambulatoriul clinicilor. A fost preocupat de educația sanitară și de răspândirea măsurilor elementare de igienă.
A fost activ în cadrul ASTRA, fiind șef al despărțământului Cluj, precum și în cadrul „Extensiei Universitare” și al organizației „Șoimii Carpaților”; a condus și sectorul „Educația fizică universitară”. La inițiativa sa a fost înființată revista Viața Universitară.
Iuliu Hațieganu a primit titlul de „Medic Emerit al Republicii Populare Romîne” în 1954.Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 323 din 5 august 1954 pentru conferirea titlului de „Medic Emerit al Republicii Populare Romîne” unor medici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 39, 14 august 1954, p. 334. Potrivit lui Florea Marin, medicul francez Émile Sergent l-a caracterizat drept „cea mai complexă personalitate medicală a Europei din acea vreme”.
Hațieganu a desfășurat și o activitate socială și universitară, fiind implicat în inițiative precum „Extensiunea Universitară”, ASTRA și Șoimii Carpaților, precum și în constituirea Asociației „Prietenii Universității” și în promovarea educației fizice universitare. A susținut educația sanitară sistematică și practică, adresată populației și orientată spre însușirea măsurilor elementare de igienă. A fost primul decan al Facultății românești de Medicină din Cluj.
Activitatea politică În 1931, Hațieganu a făcut parte din guvernul condus de Nicolae Iorga, în calitate de ministru de stat pentru Ardeal. Relațiile sale cu guvernul s-au deteriorat în cursul mandatului. Potrivit istoricului Mihai Ghițulescu, Hațieganu era nemulțumit de lipsa libertății de acțiune în administrarea problemelor Transilvaniei și dorea să conducă un „minister efectiv”; presa vremii relata, de asemenea, că apropierea sa de Partidul Național-Țărănesc îl făcuse suspect în ochii unor membri ai guvernului. În iunie 1931 și-a dat demisia, iar succesorul său în funcția de ministru pentru Ardeal a fost Valer Pop.
Perioada comunistă Odată cu instaurarea regimului comunist, noua situație politică l-a afectat atât pe Hațieganu, cât și pe colaboratorii săi, mai multe cadre ale Facultății de Medicină fiind îndepărtate din funcții în cadrul epurărilor politice. Hațieganu însuși a fost înlăturat de la catedră și din clinică, fiind reîncadrat în 1953.