Goguryeo (, ; 37 î.Hr - 668 d.Hr) sau Goryeo (, ) a fost un stat antic coreean din Era Celor Trei Regate alături de Baekje și Silla. A durat aproximativ 700 de ani, întinzându-se pe un teritoriu ce cuprindea sudul Manciuriei și nordul Peninsulei Coreea. Începând cu domnia regelui Jangsu, denumirea oficială a statului a fost schimbată în Goryeo, dar pentru a nu fi confundat cu dinastia fondată de Wang Geon, regatul a rămas cunoscut pentru cei de astăzi sub numele de Goguryeo.
Împreună cu Baekje și Silla, Goguryeo a fost unul dintre Cele trei regate ale Coreei. Goguryeo a fost un participant activ în lupta pentru putere pentru controlul peninsulei Coreene, precum și asociat cu afaceri externe în China și Japonia.
Samguk Sagi, o scriere Goryeo din secolul 12, precizează că Goguryeo a fost fondat în 37 i.Hr. de Jumong, un prinț din Buyeo, deși există dovezi arheologice și texte care sugerează că, cultura Goguryeo exista începând cu secolul II î.Hr în timpul căderii statului Gojoseon, un regat anterior, care, de asemenea, a ocupat Manciuria de Sud și nordul Coreei.
Goguryeo a fost o dinastie importantă în Asia de Nord-Est, până când a fost învinsă de alianța Silla-Tang în 668 d.Hr. După căderea sa, teritoriul său a fost împărțit între Silla Unificată, Balhae, și Tang.
Goguryeo și-a schimbat numele în Goryeo (Koryŏ) în timpul domniei regelui Jangsu, și ca nume a fost succedat de Dinastia Goryeo (918-1392), de la care provine cuvântul englezesc "Korea".
Istorie
Fondarea Regatului Goguryeo(circa 37 î.Hr.) thumb|200px|left|Statele coreene antice, circa 1 e.n.
Potrivit Samguk Sagi (Carte istorică ce descrie fapte din perioada celor trei regate) și Samguk Yusa (Carte istorică ce descrie nu doar fapte, ci și legende din perioada celor trei regate), un prinț din regatul Buyeo, numit Jumong, a fugit din cauza unei lupte pentru putere cu alți prinți de la curtea regală din Buyeo și a fondat statul Goguryeo în 37 î.Hr. într-o regiune numită Jolbon Buyeo, de obicei crezându-se că a fost situat în mijlocul bazinelor râurilor Yalu și T'ung-chia, suprapunându-se peste granița curentă dintre China și Coreea de Nord. Unii cercetători cred că Goguryeo poate a fost fondat în secolul II Î.Hr. În monografiile geografice Han Shu, cuvântul Goguryeo sau "高句麗" a fost menționat pentru prima dată în 113 î.Hr. ca o regiune sub jurisdicția comanderiei Xuantu. În Jiu Tangshu (Cartea dinastiei Tang) este scris că Împăratul Taizong din Tang se referă la istoria Goguryeo ca fiind veche de 900 de ani.
În 75 î.Hr., un grup de triburi Yemaek (un popor de dinainte de Goguryeo), care pot fi incluse în Goguryeo au năvălit din valea râului Amnok în vestul comanderiei chineze Xuantu.
Totuși, ponderea dovezilor scrise din Vechile și Noile Istorii ale Tang, Samguk Sagi, Nihon Shoki precum și alte surse antice ar susține 37 î.Hr. sau "mijlocul" secolului 1 î.Hr. ca dată a fondării Goguryeo. Dovezile arheologice ar sprijini grupuri centralizate de triburi Yemaek în secolul 2 î.Hr., dar nu există nici o dovadă directă care să sugereze că aceste grupuri Yemaek au fost cunoscute sau că s-ar identifica acestea ca Goguryeo. Prima menționare a Goguryeo ca un tip de grupare asociată cu triburile Yemaek ar fi o trimitere la Han Shu care vorbește despre o revoltă a Goguryeo din 12 î.Hr. în care aceștia s-au eliberat de sub influența Xuantu. Dacă această revoltă a fost sau nu o încercare de a restabili o suveranitate deținută anterior (care ar implica o dată oarecum mai veche pentru fondarea Goguryeo) sau o unitate a unei entități noi, independente, este neclară.
La fondarea sa, oamenii din Goguryeo se credeau a fi un amestec de populații Buyeo și Yemaek, iar că liderii din Buyeo ar fi fugit din regatul lor și s-au reunit cu căpeteniile Yemaek existente. San Guo Zhi, în secțiunea intitulată "Relatări ale Barbarilor Răsăriteni", afirmă că Buyeo și poporul Yemaek erau legate din punct de vedere etnic și vorbeau aceeași limbă.
Jumong și legenda fondării
Cea mai veche mențiune despre Jumong este din secolul 4 e.n., de pe Stela Regelui Gwanggaeto cel Mare. Jumong a fost adesea pomenit în transcrierea coreeană Hanja ca 朱蒙 (Jumong, 주몽), 鄒牟(Chumo, 추모), sau 仲牟 (Jungmo, 중모).
Stela Gwanggaeto afirmă că Jumong a fost primul rege și strămoșul Goguryeo-ului și că a fost fiul unui prinț din Buyeo și al fiicei zeului din râul Habaek.Samguk Sagi și Samguk Yusa prezintă detalii suplimentare și o numesc pe mama lui Jumong, Yuhwa. Tatăl biologic al lui Jumong se numea Hae Mosu care este descris ca un "om puternic" și "prinț ceresc". Zeul râului a alungat-o pe Yuhwa la râul Ulbal(우발수, 優渤水), unde ea l-a întâlnit pe Regele Geumwa al Dongbuyeo-ului(Buyeo de Est) și a devenit concubina acestuia.
Jumong a fost cunoscut pentru abilitatea sa de excepție la tras cu arcul. În cele din urmă, fii lui Geumwa au devenit geloși, iar Jumong a fost forțat să părăsească Dongbuyeo. Stela Gwanggaeto și mai apoi sursele coreene nu sunt de acord cu faptul că Jumong a sosit din Buyeo. Stela Gwanggaeto spune că a venit din Bukbuyeo (Buyeo de Nord), iar Samguk Sagi și Samguk Yusa afirmă că a venit din Dongbuyeo (Buyeo de Est). În final, Jumong a clădit regatul în confederația Jolbon, unde s-a căsătorit cu So Seo-no, fiica stăpânitorului din Jolbon. El a devenit ulterior rege, fondând Goguryeo cu un grup mic format din partizanii săi din țara natală.
O relatare tradițională din capitolul "Analele Baekje-ului" din Samguk Sagi, precizează că So Seo-no a fost fiica lui Yeon Ta-bal, o personalitate bogată și influentă din Jolbon, și s-a măritat cu Jumong. Cu toate acestea, aceeași sursă relatează oficial că regele din Jolbon, Buyeo, a dat-o pe fiica sa în căsătorie lui Jumong, care a fugit cu adepții săi din Dongbuyeo. Aceasta i-a oferit soțului ei, Jumong, sprijin financiar pentru fondarea noului stătuleț, Goguryeo. După aceea Yuri, fiul lui Jumong și al primei sale soții, Lady Ye, a venit din Dongbuyeo și i-a urmat la tron lui Jumong. So Seo-no a părăsit Goguryeo, luându-și cei doi copii Biryu și Onjo în sud să își întemeieze propriile regate. Numele dat lui Jumong a fost "Hae" (解), numele conducătorilor din Buyeo. Conform cronicii Samguk Sagi, Jumong și-a schimbat numele de familie în "Go"(高), în remarca conștientă a descendenței sale divine. Este consemnat că Jumong a cucerit statele tribale Biryu(비류국, 沸流國) în 36 î.Hr., Haeng-in (행인국, 荇人國) în 33 î.Hr. și Okjeo de Nord în 28 î.Hr.
Centralizarea și expansiunea timpurie (mijlocul secolului 1 d.Hr.)
Acțiunea începe în anul 108 i.e.n. când refugiații fostului regat Joseon sunt supuși abuzurilor din partea Imperiului Han. Legendarul erou Haemosu, liderul armatei Damul, formează o alianță cu Geumwa, prințul moștenitor al regatului Buyeo, pentru a înfrunta Imperiul Han.
În urma unei ambuscade, Haemosu este grav rănit și este salvat de Yuhwa de care se indrăgostește. Din dragostea lor rezultă un copil care este numit Jumong (înseamnă arcaș iscusit) și de care Haemosu va afla mult mai târziu.
Înaintea unei bătălii importante cu Imperiul Han, lui Haemosu i se întinde o capcană care a fost pusă la cale de către prim-ministrul regatului Buyeo fără știrea prințului moștenitor Geumwa. Este prins de Imperiul Han și torturat. Prințul Geumwa încearcă eliberarea lui dar eșuează iar în timpul acestei tentative Haemosu este crezut mort. Yuhwa crezând că Haemosu este mort și fiind însărcinată alege să fie concubina prințului Geumwa, ambii pretinzând ca Jumong este fiul lor.
20 de ani mai târziu, Jumong se întâlnește într-o temniță secretă cu Haemosu, adevaratul lui tată. care ii devine și maestru. Aflând că Haemosu este în viață, prințul Geumwa încearcă să se întâlnească cu el dar nu reușește deoarece prinții Daeso și Youngpo îl ucid pe Haemosu, deoarece acesta era considerat o amenințare pentru regatul Buyeo.
Când Jumong află adevarata lui identitate iși propune să îndeplinească cauza măreață pe care tatăl său nu a putut să o ducă la capăt. Ajutat de So Seo-no șefa unui clan de negustori, care îi va deveni a doua soție, Jumong înființează, în anul 37 i.e.n., regatul Goguryeo, unul din cele trei regate care stau la baza Coreei de azi. Jumong a fost unul din acei eroi care și-au copleșit generația si a schimbat istoria.
Goguryeo s-a dezvoltat de la o coaliție de diferite triburi Yemaek la un stat timpuriu și și-a exitins rapid puterea din bazinul lor de control original în valea râului Hun. Patria Goguryeo, în prezent cunoscându-se că era asezată în centrul și sudul Manciuriei și în nordul Coreei, a fost, cum este și acum, foarte muntoasă și lipsită de teren arabil; acest teritoriu de abia ar putea hrăni populația proprie a Goguryeo și uneori, nu asigura nici atât. Goguryeo era cunoscut pentru incursiunile în țările vecine, astfel încât și-ar fi putut dezvolta baza de resurse și depozite de mâncare. În timpul regelui Taejo al Goguryeo în anul 53, cele cinci triburi locale au fost reorganizate în cinci districte centrale conduse. Relațiile externe și armata erau controlate de rege. Activitățile militare agresive ar fi permis Regatului Goguryeo să ceară tribut de la triburile vecine și chiar să le domine politic și economic.
Taejo a cucerit triburile Okjeo, ceea ce este astăzi nord-estul Coreei, precum și Dongye și alte triburi din sud-estul Manciuriei si Coreea Nordică. După creșterea resurselor materiale și umane pe care aceste triburi subjugate l-au dat, Taejo a condus Goguryeo în ofensive împotriva comanderiilor chineze ale Dinastiei Han, Lelang, Xuantu și Liaodong din peninsulele Coreea și Liaodong, devenind complet independent de acestea. În general, Taejo a permis triburilor cucerite să-și păstreze capeteniile, dar le cerea să prezinte un raport guvernatorilor care erau legați de familia regală din Goguryeo; de la triburile aflate sub jurisdicția Goguryeo se aștepta furnizarea unui tribut masiv. Taejo și succesorii săi au canalizat aceste resurse sporite pentru a continua expansiunea Goguryeo la nord și la vest. Noile legi au reglementat țăranii si aristocrația, în timp ce șefii de trib continuau să fie absorbiți în artistocrația centrală. Succesiunea regală s-a schimbat de la linia fraternă la linia paternă, stabilizând curtea regală.
Extinderea regatului Goguryeo curând a intrat în contact militar direct cu comanderia Liaodong din vest. Presiunea din partea Liaodong-ului a forțat Goguryeo să își mute capitala din valea râului Hun în valea râului Yalu, lângă Muntele Hwando.
= Războiul Goguryeo-Wei(244 d.Hr.)
În haosul de după căderea Dinastiei Han, fostele comandamente Han au fost conduse de diferiți dictatori militari independenți. Înconjurat de aceste comandamente, care erau guvernate de dictatori militari agresivi, Goguryeo și-a îndreptat privirea către îmbunătățirea relațiilor cu nou înfăptuita dinastie Wei din China trimițând tribut în 220. În 238, Goguryeo a intrat într-o alianță formală cu Wei pentru a distruge comandamentul Liaodong. Când în cele din urmă Liaodong a fost cucerit de Wei, cooperarea dintre Wei și Goguryeo s-a destrămat și Goguryeo a atacat marginile de vest ale Liaodong-ului, fapt ce a generat un contraatac din partea Wei în 244. Cu această ocazie, Wei a ajuns și a distrus capitala Goguryeo la Hwando. Se spune că regele Dongcheon, cu armata sa distrusă, a fugit pentru un timp la triburile Okjeo în est.
Revenirea și expansiunea ulterioară (300-390) Armatele Wei au crezut că au distrus Goguryeo și au părăsit repede zona. Cu toate acestea, în doar 70 de ani, Goguryeo și-a reconstruit capitala, Fortăreața de pe Muntele Hwando și a început din nou să facă incursiuni în comanderiile Liaodong, Lelang și Xuantu. Întrucât Goguryeo și-a extins aria de acoperire în peninsula Liaodong, ultima comanderie chineză, Lelang, a fost cucerită și absorbită de regele Micheon al Goguryeo în 313, aducând partea de nord a peninsulei Coreene sub sceptrul său.Din acel moment, până în secolul 7 d.Hr., controlul teritorial al peninsulei ar fi putut fi disputat doar de Cele trei regate ale Coreei.