Defileul Crișului Repede este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în vestul Transilvaniei, pe teritoriul județului BihorProtectedPlanet.net - Defileul Crișului Repede - delimitarea ariei protejate.

Localizare Aria naturală se află în Munții Pădurea Craiului (partea de nord-vest a Munților Apuseni ce aparțin lanțului carpatic al Occidentalilor), în partea centrală a județului Bihor, pe teritoriul administrativ al comunelor Vadu Crișului și Șuncuiuș și este străbătută de drumul județean DJ108I care leagă satul Bălnaca de Birtin.

Descriere Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 ; accesat la 21 decembrie 2014) și se întinde pe o suprafață de 219,40 hectareApmbh.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Bihor (arii naturale de interes național) ; accesat la 21 decembrie 2014. Aceasta se suprapune sitului de importanță comunitară - Defileul Crișului Repede - Pădurea CraiuluiNatura2000.mmediu.ro - Defileul Crișului Repede - Pădurea Craiului (sit de importanță comunitară) ; accesat la 21 decembrie 2014.

Defileul Crișului Repede reprezintă o arie naturală de importanță floristică (plante vasculare prezente cu specii de cormofite: feriga, specii de equisetatae: coada calului), faunistică (prin prezența speciilor de mamifere: lup, căprioară, mistreț, vulpe, iepure; păsări, reptile și pești); și geologică datorită calcarelor din defileu și a peșterilor incluse în rezervație.

Atracții turistice aflate în vecinătate Biserica de zid „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Vadu Crișului, construcție 1790, monument istoric. Turnul de la „Portus Crisy” („Vama sării” sau „Casa zmăului”) din Vadu Crișului, construcție secolul al XIII-lea, monument istoric. Peștera Vântului, Peștera Unguru Mare, Peștera Bătrânului.

Vezi și Lista rezervațiilor naturale din județul Bihor Lista rezervațiilor naturale din România

Note

Legături externe Reportaj CAPDD Bihor va realiza planul de management al sitului Defileul Crișului Repede – Munții Piatra Craiului, bihon.ro (Autor: Cristian Horgoș, 28 decembrie 2012).

Categorie:Rezervații naturale din județul Bihor Defileul Crișului Repede