Stoian Stângă (născut Gheorghe Obedean; n. cca. 1807, Satul Nou, Imperiul Austriac – d. cca. 1843) a fost un haiduc român din zona Timocului.

Biografie Gheorghe Obedean s-a născut în jurul anului 1807 în Satul Nou, localitate aflată atunci sub stăpânire austriacă. Părinții săi au fost Petre Obedean și Stanca. A avut un frate mai mare, Nicolae, cu aproximativ zece ani mai vârstnic, alături de care a fost implicat ulterior în haiducie.

După moartea Stancăi, în jurul anului 1824, Petre Obedean a părăsit Satul Nou împreună cu fiii săi. Familia s-a stabilit la Zaicear, în apropierea graniței Timocului dintre Serbia și Imperiul Otoman, unde și-a câștigat existența prin munca pământului. Este posibil ca familia Obedean să fi locuit în partea orașului numită „Vlașca Mala”, mahalaua românilor.

Familia Obedean a fost afectată de numeroase dificultăți și pierderi. Petre Obedean s-a recăsătorit la Zaiceri cu o localnică, însă aceasta a murit la scurt timp. Nicolae Obedean s-a căsătorit și a avut șase copii, dar și-a pierdut soția și cinci dintre copii, rămânând în viață numai fiul său Ioan. Pentru a se întreține, Nicolae a lucrat în slujba unor negustori de vite din regiune, cunoscuți sub numele de „gealapi”.

Porecla „Stângă” pare să fi fost dobândită potrivit obiceiului local al atribuirii unor supranume inspirate de trăsături personale. Numele „Stoian”, frecvent întâlnit în zona Vidinului și a Zaicerului, i-ar fi fost atribuit prin analogie cu numele purtate de alți haiduci din regiune.

În anul 1833, după moartea lui Petre Obedean, în regiunea Zaicerului au izbucnit confruntări între sârbi și otomani, în contextul recuperării de către Serbia a unor teritorii rămase sub stăpânire otomană după înăbușirea răscoalei sârbe din 1804–1813. Printre participanții la luptele din zona Zaicerului s-a aflat și Stângă, care a fost luat rob de otomani și dus la cetatea Vidinului, unde a fost închis timp de un an. Ulterior, a fost repartizat ca rob unui turc pe nume Husein, drept răsplată pentru participarea acestuia la luptele de la Zaicer. După aproximativ cinci ani petrecuți în slujba lui Husein, Stângă a fost trecut în proprietatea pașei de Vidin.

Potrivit propriilor sale declarații, în perioada petrecută la curtea pașei a fost supus unor presiuni pentru a trece la islam. Stângă afirma că islamizarea sa a avut loc în urma torturilor și persecuțiilor, susținând că, în caz contrar, și-ar fi pierdut viața, asemenea altor persoane aflate în aceeași situație. Baladele populare descriu modul în care ar fi fost supus torturii după refuzul de a renunța la credința creștină: Unele variante ale baladei îi atribuie un rol important în convertirea forțată și nașului său, Nicolcea, prezentat ca trădător. Potrivit tradiției populare, acesta ar fi fost de față la moscheea din Vidin în timpul ritualului de islamizare al lui Stângă.

În baladele referitoare la răzbunarea ulterioară a haiducului împotriva lui Nicolcea, Stângă îi adresează acestuia mai multe reproșuri legate de implicarea sa în convertirea forțată:

Haiducia Potrivit tradiției populare, Stoian Stângă nu a acceptat niciodată convertirea sa forțată la islam și a păstrat resentimente față de autoritățile otomane și persoanele considerate responsabile pentru turcirea sa. Începutul activității sale haiducești este plasat în jurul anului 1840. Baladele populare prezintă plecarea sa în haiducie nu ca rezultat al sărăciei, ci al dorinței de răzbunare și al încercării de a reveni la credința ortodoxă.

În această perioadă, Stângă era gavaș al pașei de Vidin, funcție care îi oferea libertate de mișcare. Folosindu-se de această poziție, și-a organizat propria ceată haiducească. Mai întâi l-a adus la Vidin pe fratele său Nicolae, apoi i-a atras de partea sa pe Dinu și pe fratele acestuia, Crăciun. Ulterior li s-a alăturat și Călin Ungureanu din Halova, cioban aflat în slujba unui turc pe nume Hasan, care a adus cu sine armele primite pentru paza turmei.

Baladele menționează printre membrii cetei pe Stoian Stângă, Nicolae Obedean, Dinu, Crăciun și Călin Ungureanu, precum și alte persoane asociate grupării, între care Zagare, Ali Pandurul din Bregova și Dinu din Clujmir. Baladele populare păstrează însă o structură diferită a cetei, în care apar personaje precum Crăciun, Dumitru și Stancu, prezentați și ei drept creștini turciți, sub numele de Ismail, Mahmud și Arap Buzat. În unele variante apar și modificări de nume sau confuzii între personaje, frecvente în tradiția orală.

Plecarea cetei în haiducie este plasată în primăvara anului 1840. Potrivit baladei, Stângă ar fi folosit drept pretext ieșirea la vânătoare pentru a obține arme și câinele de vânătoare al pașei de Vidin. După mai multe ieșiri menite să înlăture suspiciunile autorităților, acesta ar fi trimis câinele înapoi spre cetate cu un mesaj adresat pașei, anunțând începutul vieții sale haiducești. Ceata s-a refugiat apoi în cetatea de la Albotina, unde Stângă a fost ales conducător al grupării. Baladele descriu alegerea sa ca harambașă printr-un procedeu tradițional bazat pe apucarea succesivă a unui baston, precum și depunerea jurământului „cu genunchii pe săbioară”, adică pe armă. Tradiția populară prezintă ceata lui Stângă drept una apropiată de modelul clasic al haiduciei balcanice, orientată împotriva autorităților otomane, a arendașilor și a boierilor considerați exploatatori, dar favorabilă populației sărace.

Una dintre cele mai cunoscute acțiuni atribuite cetei a fost atacarea haznalei otomane care transporta banii strânși din raiaua Vidinului. Potrivit baladei, haiducii au capturat mai mulți desagi cu galbeni și au reușit să se retragă înainte de sosirea poterelor trimise de pașa de Vidin. Alte balade și documente menționează atacuri asupra arendașilor și boierilor din nordul Dunării, în special din zona Mehedințiului și a Calafatului.

Autoritățile din Țara Românească îl identificau pe Stoian Stângă drept conducătorul unei cete responsabile pentru mai multe atacuri asupra arendașilor de pe malul Dunării. La 11 noiembrie 1840, autoritățile din Mehedinți raportau la București că gruparea reușise să treacă fluviul și să se retragă pe malul sudic. În urma acestor informații, au fost inițiate demersuri pe lângă pașa de Vidin pentru prinderea lui Stângă.

La 1 aprilie 1841, pașa de Vidin a informat autoritățile muntene că Stoian Stângă fusese prins și întemnițat, iar interogatoriul său fusese trimis la Istanbul. Sursele documentare nu mai oferă informații clare despre activitatea sa între 1841 și 1843, însă baladele continuă să prezinte o haiducie desfășurată pe o arie largă din regiunea Vidinului, cu numeroși sprijinitori în satele românești sud-dunărene și cu refugii în locuri precum Apa Rece, Albotina, Teiova sau Dincovița.

Tradiția populară îi atribuie lui Stoian Stângă trăsăturile clasice ale haiducului protector al săracilor. Unele variante îl prezintă despăgubind țăranii ale căror culturi erau afectate accidental de ceată sau împărțind bani și pradă populației nevoiașe. Într-un episod frecvent întâlnit în balade, Stângă îi oferă unui țăran sărac bani pentru cumpărarea unei perechi de boi și a unui plug, pentru a-și putea lucra pământul. Alte variante afirmă că împărțea o mare parte din averea obținută prin jafuri săracilor.

Activitatea cetei a atras reacția autorităților otomane din Vidin, care au organizat potere pentru capturarea haiducilor. În toamna anului 1843, presiunea exercitată de urmăritori a determinat ceata să se retragă peste Timoc, în Serbia. În timpul unei confruntări cu potera (instituție similară cu jandarmeria), Stângă a fost rănit la picior. Gruparea s-a deplasat apoi prin pădurile din zona Timocului, încercând să ajungă în Țara Românească.

La 7 octombrie 1843, haiducii au traversat Dunărea în apropierea insulei Ada-Kaleh și au debarcat la Vârciorova. Autoritățile din Țara Românească, informate despre trecerea lor, au mobilizat rapid potere și detașamente de dorobanți pentru capturarea grupării. Autoritățile locale din Mehedinți și Dolj au transmis ordine stricte privind supravegherea satelor, hanurilor și drumurilor, fiind mobilizate inclusiv cete armate pentru urmărirea lui Stângă.

Stângă intenționa să ajungă la Pleșoi, la polcovnicul Solomon (posibil să fie vorba despre Ioan Solomon), fapt care a determinat încercuirea localității de către autorități. În fața intensificării urmăririi, ceata s-a destrămat. Dinu și Crăciun s-au predat la Cerneți, iar Stoian Stângă, Nicolae, Ioan și Călin s-au îndreptat spre Valea Cernei și apoi spre teritoriul austriac, încercând probabil să ajungă la Panciova și la Satul Nou.

Cei patru au fost arestați de autoritățile austriece la Vulcan și anchetați la 26 noiembrie 1843. După o perioadă petrecută la Hațeg, au fost predați autorităților din Țara Românească și transportați la Târgu Jiu, unde au fost supuși unui nou interogatoriu. În timpul anchetelor, Stoian declara că el și oamenii săi nu săvârșiseră jafuri sau crime împotriva populației din Imperiul Otoman, Serbia ori Țara Românească și că singurele confruntări avuseseră loc cu poterele otomane. Totodată, afirma că scopul principal al fugii și al haiduciei sale fusese revenirea la „legea pravoslavnică”, după convertirea forțată la islam.

Autoritățile din Dolj au susținut cererea lui de a fi reprimit în credința ortodoxă și au înaintat-o organelor superioare. Din documentele vremii reiese că situația urma să fie prezentată domnului Țării Românești înainte de informarea autorităților sârbești. Evoluția ulterioară a cazului nu mai este documentată în mod direct, însă păstrarea actelor la Secretariatul Statului sugerează că haiducii au fost extrădați autorităților otomane.

Potrivit tradiției, execuția ar fi avut loc la târgul de vite din Vidin, loc utilizat frecvent pentru pedepse publice în spațiul otoman. Unele variante ale baladei susțin că populația a fost obligată să asiste la execuție și că Stângă ar fi cerut să fie ucis cu propria sabie. Alte variante afirmă că ceilalți membri ai cetei au fost spânzurați.

Lectură suplimentară

(Cântecul lui Stângă, la Văleni, la Pădureni)

Legături externe

Un militant marcant în haiducia balcanică. www.ris.org.rs. Publicat în 1 noiembrie 2013. Accesat în 14 mai 2026. Figuri de haiduci vestiți: haiducul Stângă, luptător împotriva islamizării. www.astraromana.wordpress.com. Publicat în 15 noiembrie 2011. Accesat în 14 mai 2026. George Popescu, „Lumea carpato-dunăreană și islamul” (audio). Radio România Actualități. Publicat în 13 Noiembrie 2023. Accesat în 14 mai 2026.

Categorie:Haiduci români