Armata celor 12 maimuțe (titlu original Twelve Monkeys / 12 Monkeys) este un film științifico-fantastic american din 1995 regizat de Terry Gilliam după un scenariu de David și Janet Peoples. Filmul este inspirat de un film scurt realizat de Chris Marker în 1962, La jetée. Scenariștii David și Janet Peoples au preluat din filmul lui Marker ideea călătoriei în timp legate de o amintire obsesivă a protagonistului, dezvoltând-o într-o narațiune mai amplă despre memorie, destin și percepția realității. Filmul lui Gilliam păstrează mai multe motive din ''La Jetée'', inclusiv imaginea recurentă a unui eveniment petrecut într-un aeroport și structura circulară a poveștii. Lansat în Statele Unite la 29 decembrie 1995 de Universal Pictures, Armata celor 12 maimuțe a avut încasări mondiale de aproximativ 168,8 milioane de dolari, la un buget de aproximativ 29 de milioane de dolari. Interpretarea lui Brad Pitt în rolul lui Jeffrey Goines i-a adus o nominalizare la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, precum și Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar.

În Armata celor 12 maimuțe interpretează actorii Bruce Willis, Madeleine Stowe, Brad Pitt și Christopher Plummer.

Prezentare Într-o lume din viitor devastată de boli, un condamnat este trimis înapoi în timp pentru a aduna informații despre omul care a produs virusul ce a omorât majoritatea populației umane de pe planetă.

În anul 2035, omenirea trăiește în colonii subterane după ce un virus mortal, apărut în 1996, a ucis aproximativ cinci miliarde de oameni și a făcut suprafața Pământului aproape imposibil de locuit pentru supraviețuitori. Animalele au revenit în orașele abandonate, iar oamenii de știință încearcă să afle originea epidemiei pentru a obține o mostră a virusului în forma sa inițială. Scopul lor nu este schimbarea trecutului, considerată imposibilă, ci găsirea unei modalități prin care omenirea să poată reveni în cele din urmă la suprafață.

James Cole (Bruce Willis), un deținut cu o memorie foarte bună și o capacitate de observație remarcată de cercetători, este ales pentru mai multe misiuni. După ce este trimis la suprafață pentru a colecta mostre, oamenii de știință îi propun reducerea pedepsei dacă acceptă să călătorească în trecut. Misiunea sa este să afle informații despre misterioasa „Armată a celor 12 Maimuțe”, despre care cercetătorii cred că ar avea legătură cu răspândirea virusului.

Din cauza unei erori a sistemului de călătorie în timp, Cole ajunge în 1990, cu șase ani înainte de momentul în care trebuia să fie trimis. Afirmațiile sale despre viitoarea epidemie și despre faptul că provine din anul 2035 determină autoritățile să-l considere bolnav psihic. Este internat într-un spital de psihiatrie, unde o cunoaște pe dr. Kathryn Railly (Madeleine Stowe), psihiatra care îl examinează.

În spital, Cole îl întâlnește și pe Jeffrey Goines (Brad Pitt), un pacient excentric, instabil și preocupat de drepturile animalelor. Jeffrey este fiul cunoscutului virusolog dr. Leland Goines (Christopher Plummer). În timpul conversațiilor lor, Cole îi vorbește despre distrugerea omenirii și despre virus, iar comportamentul lui Jeffrey îl face ulterior să suspecteze că acesta ar putea avea legătură cu catastrofa.

Cole dispare inexplicabil din spital după ce oamenii de știință din viitor îl readuc în 2035. În timpul unei noi tentative de a-l trimite în 1996, acesta ajunge pentru scurt timp în timpul Primului Război Mondial, unde este împușcat în picior. Acolo îl vede și pe un alt bărbat provenit din viitor, Jose. O fotografie realizată în timpul războiului surprinde prezența lui Cole și devine ulterior una dintre dovezile care o determină pe Railly să ia în serios povestea lui.

Cole ajunge în cele din urmă în 1996 și o răpește pe Railly, obligând-o să-l ajute să găsească Armata celor 12 Maimuțe. Cei doi îl caută pe Jeffrey Goines, despre care Cole bănuiește că ar fi organizatorul grupării. Jeffrey conduce într-adevăr o organizație radicală pentru drepturile animalelor, iar Cole începe să creadă că ideea utilizării unui virus ar fi putut proveni chiar dintr-o conversație purtată de ei în spital în 1990.

Pe parcursul călătoriei, Railly descoperă tot mai multe dovezi că afirmațiile lui Cole sunt adevărate. Glonțul scos din piciorul acestuia provine din perioada Primului Război Mondial, iar într-o fotografie de arhivă apare chiar Cole. În același timp, acesta începe să se îndoiască de propria percepție asupra realității. Experiențele sale repetate între trecut și viitor îl fac să creadă că lumea din 2035 ar putea fi doar rezultatul unei tulburări psihice și că existența sa în 1996 este realitatea autentică. Într-o inversare a situației inițiale, Railly ajunge să creadă în călătoria în timp tocmai când Cole începe să creadă că este bolnav.

Cei doi descoperă în cele din urmă adevăratul plan al Armatei celor 12 Maimuțe. Jeffrey și adepții săi nu intenționează să răspândească niciun virus. Ei îl răpesc pe tatăl lui Jeffrey și eliberează animalele de la grădina zoologică, lăsându-le să umble prin oraș. Organizația nu este, așadar, responsabilă pentru epidemia care va distruge omenirea.

Cole și Railly încearcă să abandoneze întreaga poveste și plănuiesc să plece împreună. La aeroport, însă, Railly îl recunoaște pe dr. Peters (David Morse), asistentul dr. Goines. Ea își dă seama că Peters este adevăratul responsabil pentru virus. Acesta transportă mai multe recipiente cu agentul patogen și intenționează să călătorească în diferite orașe ale lumii, răspândind astfel epidemia.

În același timp, Cole este contactat de Jose, trimis din viitor. Acesta îi dă un pistol și îi ordonă să-și îndeplinească misiunea. Cole îl urmărește pe Peters prin aeroport și încearcă să-l oprească înainte ca acesta să urce în avion. În timp ce aleargă spre el cu arma în mână, Cole este împușcat mortal de poliție, sub privirile lui Railly.

Moartea lui Cole reproduce însă exact scena care îl urmărea încă din copilărie sub forma unui vis repetitiv. În apropiere se află un băiat care asistă la împușcătură: este James Cole copil. Astfel, amintirea pe care adultul Cole o avusese întreaga viață era, de fapt, propria sa moarte văzută în copilărie.

Peters reușește să urce în avion cu virusul. Pe scaunul de lângă el se află însă unul dintre oamenii de știință din anul 2035, care se prezintă drept reprezentantă a unei companii de asigurări. Prezența ei sugerează că oamenii din viitor au reușit să ajungă la virusul în forma sa originală. Filmul nu indică faptul că trecutul a fost modificat: epidemia și moartea lui Cole rămân parte a aceleiași succesiuni de evenimente, iar misiunea călătorilor din viitor pare să fie obținerea informațiilor și a mostrei necesare supraviețuirii omenirii.

Distribuția Bruce Willis este James Cole Madeleine Stowe este Kathryn Railly Brad Pitt este Jeffrey Goines Christopher Plummer este Dr. Goines Jon Seda este Jose Christopher Meloni este Lt. Halperin David Morse este Dr. Peters Frank Gorshin este Dr. Fletcher Vernon Campbell este Tiny Lisa Gay Hamilton este Teddy Bob Adrian este un Geolog Simon Jones un Zoolog Carol Florence este un Astrofizician/Jones Bill Raymond este un Microbiolog Thomas Roy este Predicatorul de pe stradă

Producție Proiectul a fost inițiat după ce producătorul executiv Robert Kosberg a propus realizarea unui lungmetraj inspirat de scurtmetrajul francez La Jetée (1962), scris și regizat de Chris Marker. Scenariul a fost încredințat soților David Peoples și Janet Peoples. David Peoples era cunoscut pentru contribuția sa la scenariul filmului Blade Runner și pentru scenariul filmului Necruțătorul (1992).

Janet Peoples a explicat că intenția scenariștilor nu fusese realizarea unui remake propriu-zis al filmului lui Marker, pe care îl considera o operă completă în sine. Scenariul a dezvoltat însă unele dintre ideile centrale din ''La Jetée'', în special relația dintre memorie, călătoria în timp și imaginea obsesivă a unei morți observate în copilărie.

Producătorul Charles Roven l-a ales pe Terry Gilliam pentru regie. Gilliam a afirmat ulterior că scenariul îl atrăsese tocmai prin complexitatea sa și prin faptul că alți regizori ezitaseră să accepte proiectul. Temele privind incertitudinea dintre realitate și imaginație, memorie, nebunie și percepția timpului erau apropiate de cele explorate de regizor în filmele sale anterioare, în special în Brazil.

Pentru rolul lui James Cole a fost distribuit Bruce Willis. Alegerea era neobișnuită pentru imaginea actorului din acea perioadă, asociată în mare măsură cu eroul de acțiune John McClane din seria Die Hard. Gilliam a declarat ulterior că intenționa să scoată în evidență latura vulnerabilă a lui Willis și să evite maniera de interpretare asociată personajelor sale de acțiune. Regizorul fusese impresionat în special de scenele vulnerabile interpretate de Willis în primul Die Hard.

Madeleine Stowe a primit rolul psihiatrului Kathryn Railly. Personajul funcționează inițial ca perspectiva rațională asupra afirmațiilor lui Cole, înainte ca dovezile descoperite de ea să o determine să accepte posibilitatea că acesta spune adevărul.

Brad Pitt a fost distribuit în rolul lui Jeffrey Goines. La momentul alegerii sale, Pitt nu dobândise încă statutul de vedetă internațională pe care avea să îl aibă ulterior. Gilliam și-a amintit că actorul fusese interesat inițial de rolul lui Cole, care îi fusese deja oferit lui Willis. Regizorul a remarcat, de asemenea, că experiența lui Pitt la filmările pentru Seven contribuise la dezvoltarea sa ca actor.

Filmările s-au desfășurat în mare parte în Philadelphia, orașul fiind folosit atât pentru secvențele plasate în anii 1990, cât și pentru reprezentarea lumii postapocaliptice. Echipa a utilizat numeroase clădiri și spații reale, modificate pentru film, în loc să construiască decoruri complet noi.

Scenograful Jeffrey Beecroft, nominalizat anterior la Oscar pentru Cel care dansează cu lupii, a explicat că resursele financiare disponibile pentru decoruri erau limitate și că echipa a încercat să transforme spațiile existente pentru a le conferi un aspect nefamiliar și neliniștitor. Obiectele și aparatura din lumea anului 2035 au fost construite deliberat din componente eterogene, uzate și aparent improvizate, sugerând o societate care supraviețuiește folosind rămășițele civilizației de dinaintea epidemiei.

Imaginea filmului a fost realizată de directorul de fotografie Roger Pratt, iar montajul de Mick Audsley. Scenografia a fost coordonată de Jeffrey Beecroft, costumele au fost create de Julie Weiss, iar muzica originală a fost compusă de Paul Buckmaster.

Procesul de producție a fost documentat de cineaștii Keith Fulton și Louis Pepe, absolvenți ai Temple University din Philadelphia. Gilliam le-a oferit acces extins la filmări și le-a cerut să realizeze o documentare independentă, nu un material promoțional convențional. Cei doi au acumulat aproximativ 130 de ore de material, filmând atât producția propriu-zisă, cât și perioada de montaj și primele proiecții-test.

Materialul a devenit documentarul The Hamster Factor and Other Tales of Twelve Monkeys, care prezintă procesul de realizare a filmului, inclusiv dificultățile creative, constrângerile bugetare și relația dintre regizor, actori, producători și studio. British Film Institute îl descrie drept o perspectivă neobișnuit de revelatoare asupra realizării filmului.

Premii și nominalizări

Premiile Globul de Aur (1996) – Câștigător, cel mai bun actor în rol secundar – Brad Pitt Premiile Oscar 1996 – Nominalizare, cel mai bun actor în rol secundar – Brad Pitt Premiile Oscar 1996 – Nominalizare, cele mai bune costume – Julie Weiss Premiile Saturn (1996) – Câștigător, cel mai bun film științifico-fantastic Premiile Saturn (1996) – Câștigător, cel mai bun actor în rol secundar – Brad Pitt Premiile Saturn (1996) – Câștigător, cele mai bune costume – Julie Weiss