Sâmburești este o comună în județul Olt, Muntenia, România, formată din satele Cerbeni, Ionicești, Lăunele, Mănulești, Sâmburești (reședința), Stănuleasa și Tonești.

Așezare Comuna se află în în zona de deal a județului, fiind așezată în partea de nord al acestuia, la limita cu județele Argeș și Vâlcea.

Este străbătută de șoseaua națională DN67B, care leagă Piteștiul de Drăgășani. La Cerbeni, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DJ678E, care duce spre nord în județul Vâlcea la . Din DJ687E, la Sâmburești se ramifică șoseaua județeană DJ678G care duce spre nord-est în județul Argeș la .

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Oltul de Sus a județului Olt și era formată din satele Cerbeni, Cungrea, Lăunele, Mănulești, Sâmburești și Tonești, cu o populație de 1072 de locuitori. În comună funcționa o biserică (fondată în 1611) și o școală mixtă.

Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Dumitrești din același județ, având în satele Cerbeni, Ionicești, Lăunele, Mănulești, Sâmburești și Tonești – 1500 de locuitori.

În anul 1950, comuna a fost arondată raionului Gura Boului din regiunea Argeș, și apoi (după 1952) raionului Drăgășani din aceeași regiune (numită până în 1956, regiunea Pitești), fiindu-i arondat între timp și satul Stănuleasa (până atunci, la comuna Ciomăgești). În 1968, comuna a trecut, la județul Olt, reînființat, căpătând forma actuală.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Sâmburești se ridică la 1.058 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.209 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,37%), iar pentru 4,63% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,52%), iar pentru 5,48% nu se cunoaște apartenența confesională.

Monumente istorice Cinci monumente istorice din comuna Sâmburești sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Olt (patru în Sâmburești și una în Stănuleasa). Printre cele patru monumente din satul Sâmburești regăsim Ansamblul lui Marco Armașul (sf. sec. XVII), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1771-extindere; 1829 pictura), o clopotniță care datează din anul 1955 și ruinele unei casei boierești (la sud-est de biserică) care datează de la sf. sec. XVII. În satul Stănuleasa ca și monument istoric de interes local se regăsește doar Biserica „Sf. Dumitru” care datează din anul 1831.

Politică și administrație Comuna Sâmburești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Economie Sâmburești are tradiții în cultura viței de vie, câștigată mai ales după 1906, când, cu sfatul oenologului Auguste Joseph Ville, Vintilă Brătianu a pus bazele unei podgorii cu vinuri nobile. Ea a fost naționalizată de regimul comunist și organizată ca un IAS, iar după căderea acestuia, lipsa capacității financiare și manageriale a societății de stat care a continuat să o administreze a dus la un declin pronunțat.

Declinul a încetat în 2005, când podgoria a fost preluată Valvis Holding, o companie construită de omul de afaceri Jean Valvis, care, în cinci ani, a dezvoltat mărcile Domeniile Sâmburești, Sâmburel de Olt și Private Reserve Chateau Valvis, sub care în următorul deceniu a produs, și a distribuit prin marile lanțuri de retail, vinuri Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Fetească Mare, Burgund Mare, Fetească Regală, Fetească Albă, Chardonnay sau Sauvignon Blanc.

Note

Sâmburești