Războiul ruso-turc din 1828 – 1829 a fost un conflict militar dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman izbucnit ca urmare a suspendării Convenției de la Akkerman și închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către Poarta Otomană după distrugerea flotei sale în Bătălia de la Navarino.
Contextul general Grecii din Peloponez s-au răsculat împotriva dominației otomane în primăvara anului 1821, fiind sprijiniți cel puțin la nivel diplomatic de Franța și Regatul Unit. Țarul Alexandru I a adoptat o politică de neutralitate. Această poziție intra în contradicție cu opțiunile Regatului Unit, cu care Imperiul Rus semnase documentul final al Congresului de la Aix-la-Chapelle din 1818, dar corespundea cu principiile Sfintei Alianțe.
După venirea pe tronul Rusiei a noului împărat Nicolae I, poziția guvernului de la Sankt Petersburg față de problema Greciei a început să se schimbe. În aceste condiții, puterile aliate au început să concureze pentru câștigarea unei poziții cât mai bune în lupta pentru împărțirea Imperiului Otoman. Pe de altă parte, Poarta Otomană s-a declarat liberă de orice obligație asumată față de Rusia, iar supușii ruși au fost expulzați din imperiu. Sultanul a invitat Persia să se alăture luptei împotriva Rusiei și a interzis accesul vaselor rusești prin strâmtorile Bosfor și Dardanele.
Sultanul Mahmud al II-lea a încercat să dea conflictului un caracter religios și a proclamat jihadul. El și-a mutat reședința la Adrianopol, a preluat personal conducerea trupelor chemate să apere islamul și a ordonat întărirea fortificațiilor de pe frontiera nordică a Dunării. Asemenea mișcări au fost considerate un motiv suficient de către împăratul Nicolae I pentru declararea războiului. Pe 14/26 aprilie 1828, trupele ruse staționate în Basarabia au primit ordinul să atace posesiunile otomane de la sud de Dunăre.
Părțile implicate în conflict Părțile beligeranteУрланис Б. Ц., Войны и народонаселение Европы. — Москва., 1960. Populația (în 1828) Efective mobilizate Morți în acțiune Morți în urma rănilor Răniți în luptă Morți de boalăImperiul Rus55.883.800La începutul conflictului (Россия: Энциклопедический словарь. Л., 1991.).200.000 10.0005.00010.000110.000Imperiul Otoman26.000.000 280.000 80.000 infanterie din armata regulată , 100.000 cavalerie, 100.000 mercenari sau trupe ai vasalilor 15.0005.00015.00060.000Total81.883.800 480.000 25.00010.00025.000170.000
Acțiunile armate în 1828 Balcani Imperiul Rus a mobilizat 95.000 de oameni pe frontul din Balcani sub comanda lui Peter Wittgenstein și 25.000 de soldați în Caucaz sub comanda lui Ivan Paskevici.
Otomanii dispuneau de aproximativ 200.000 de oameni – 150.000 pe frontal din Balcani și 50.000 în Caucaz. Apărarea Bosforului era asigurată de 10 corăbii. Armata de la Dunăre avea ca obiectiv principal apărarea Moldovei, Munteniei, Dobrogei și a fortificațiilor de la Șumen și Varna. Baza de acțiune a armatelor lui Wittgenstein era Basarabia. În această regiune, puternic lovită de seceta din 1827, Wittgenstein a trebuit nu numai să restabilească ordinea, dar și să asigure apărarea teritoriului împotriva unei eventuale intervenții militare a Austriei și să declanșeze acțiuni militare împotriva armatelor otomane de la Dunăre și mai departe, spre Constantinopol/
Pe 25 aprilie, avangarda rusă a traversat Prutul sub comanda generalului Friedrich Caspar von Geismar. Pe 1 mai, rușii au asediat Brăila (la acea vreme, raia otomană). Un alt corp de infanterie a traversat Dunărea în regiunea Ismail – Reni. Aceasta nu a fost o decizie bună, deoarece terenul inundat a încetinit aproximativ o lună înaintarea trupelor ruse, ceea ce a permis turcilor să trimită în zonă 10.000 de oameni pentru întărirea pozițiilor de pe malul drept al fluviului.
În prezența împăratului însuși, grosul trupelor ruse au forțat cursul Dunării. În ciuda focului puternic de artilerie și infanterie, tranșeele avansate turcilor au fost cucerite. Rușii au cucerit în zilele care au urmat Isaccea, Măcin, Hârșova și Tulcea.
Comandantul forțelor ruse de asediu de la Brăila, marele duce Mihail Pavlovici, a încercat să cucerească rapid fortificațiile otomane, dar asaltul de pe 3 iunie a fost respins. După ce Măcinul a fost cucerit de ruși și Brăila izolată complet de restul forțelor turcești, comandantul garnizoanei otomane a acceptat să capituleze pe 7 iunie.
Pe mare, rușii au trimis o expediție la Anapa. În regiunea Dunării, atacul forțelor ruse a bătut pasul pe loc, iar împăratul a fost nevoit să trimită în zonă și unitățile mobilizate din Rusia Mică, ceea ce a crescut efectivele imperiale din zonă la aproximativ 60.000 de oameni. Alți 25.000 ai regimentelor de gardă au fost mobilizați, pentru a fi gata să fie trimiși pe teatrul de luptă.
După cucerirea Brăilei, forțele ruse au primit noi sarcini. Două brigăzi de infanterie și una de cavalerie au asediat Silistra, iar șase regimente de infanterie și patru de cavalerie au preluat apărarea Munteniei. Chiar înainte de căderea Brăilei, un corp de armată rus a asediat Bazargicul, unde existau informații cu privire la concentrarea unei importante forțe otomane.
Bazargicul a fost ocupat după un asediu care a ținut doar două zile (24-26 iunie). După această reușită, atacul rus a continuat pe două direcții: spre Kosludji și spre Varna. Împotriva forțelor otomane de la Varna au fost trimise și efectivele ruse de la Tulcea. Forțele reunite ruse de la Varna numărau aproximativ 40.000 de soldați. Asediatorii Varnei nu au avut pentru început sprijinul flotei ruse, blocate la Anapa. Cum atacul pe mai multe fronturi nu părea să dea rezultatele dorite, Wittgenstein a hotărât să-și concentreze eforturile la Șumla, limitând prezența la Varna la efectivele unei unități de observație.
Pe 8 iulie, forțele principale ruse au început atacul împotriva fortificațiilor otomane de la Șumla, principalul obiectiv de la începutul luptelor fiind întreruperea comunicațiilor cu Varna. Forțele ruse care încercau să asedieze Șumla au fost prinse la rândul lor între atacurile garnizoanei otomane și cele ale cavaleriei turce, care acționa în spatele și flancurile rușilor, îngreunând sosirea întăririlor și aprovizionarea cu alimente, furaje și muniție. Dat fiind faptul că grupul de observație lăsat la Varna nu a rezistat atacurilor puternicei garnizoane otomane, s-a hotărât retragerea acestor forțe ruse pe poziții mai sigure. La mijlocul lunii iulie, flota rusă a fost transferată de la Anapa la Kovarna, unde a debarcat infanteria, care s-au îndreptat spre Varna. Efectivele din fața Varnei au fost întărite la inițiativa principelui Alexandru Menșikov pe 22 iulie cu grupul lui Ușakov. Asediul orașului Varna a început pe 6 august. Unitățile rușilor care asediau Silistra nu au întreprins nicio acțiune importantă datorită efectivelor reduse și lipsei artileriei de asediu. Atacurile rușilor asupra Șumla din 14 și 25 august au fost respinse. Wittgenstein, care se confrunta cu mari dificultăți pe teren, a cerut să se retragă la Eni Bazar, dar împăratul Nicolae I, prezent pe front, a refuzat să accepte această mișcare.
Pe ansamblu, situația de pe frontul european în august era defavorabilă rușilor: asediul Varnei bătea pasul pe loc, trupe care asediau Șumla erau bântuite de boală, iar atacurile unităților mobile turce asupra spatelui frontului rus se înmulțiseră.
După sosirea forțelor proaspete la Șumla, turcii au trecut la ofensivă. Dacă generalul Alexander von Benckendorf a reușit să-și apere cu succes pozițiile, generalu l Loggin Osipovici Roth a avut nevoie de întăriri pentru a rezista pe poziții la Silistra. Generalul Kornilov, care avea sarcina să oprească eventualele atacuri a turcilor din Rusciuc, dar cei doar 6.000 de soldați plasați între Calafat și Craiova nu ar fi avut cum să-i împiedice pe turci să înainteze până în nord-vestul Valahiei.
Turcii au concentrat în zona Vidin – Calafat peste 25.000 de soldați și au întărit garnizoanele de la Rahova și Nikopol. Turcii aveau o superioritate numerică importantă dar, spre norocul rușilor, nu s-au folosit de aceasta. La mijlocul lunii august, rușii au deplasat spre cursul Dunării de mijloc corpul cavaleriei de gardă, urmată de un regiment de infanterie. Rușii au făcut un transfer de trupe: infanteriștii nou veniți au înlocuit militarii staționați la Silistra, care au fost la rândul lor trimiși la Șumla. Cavaleriștii de gardă s-au deplasat la Varna.
Între timp, la jumătatea lui august, rușii au trimis în regiunea Dunării de jos Regimentul de Gardă, și la scurtă vreme Regimentul al 2-lea de infanterie. Infanteriștii urmau să înlocuiască unitățile de la Silistra, care în schimb trebuiau să se retragă spre Șumla. Regimentul de Gardă au continuat marșul spre Varna. Din partea turcilor, spre Varna a fost trimis un corp de 30.000 de oameni. Au urmat atacuri din partea ambelor tabere, iar pe 29 septembrie Varna a fost cucerită de turci. Soldații otomani s-au retras îndeaproape urmăriți de ruși spre Aitos, unde se afla de ceva vreme grosul trupelor turcești.
Asediul Șumlei de către generalul Wittgenstein a continuat fără rezultate notabile. Wittgenstein și-a reîntregit efectivele subțiate, după ce trimisese soldați în principal la Varna dar nu numai, odată cu revenirea Corpurilor 2 și 6 în jurul datei de 20 septembrie. În ciuda creșterii numerice a forțelor ruse, fortificațiile nu au putut fi luate cu asalt datorită lipsei artileriei de asediu.
Amenințările turcilor asupra Olteniei au continuat până când rușii au reușit să înfrângă corpul expediționar otoman într-o luptă din apropierea Băileștilor. După cucerirea Varnei, Silistra a devenit principalul obiectiv al rușilor. Regimentul de gardă a fost trimis înapoi în țară, iar trupele care asediau Șumla s-au retras și au început organizarea pentru iernare în zona pe care o controlau. Rușii nu au luat cu asalt Silistra, ci s-au limitat să efectueze două zile de bombardamente asupra fortificațiilor, datorită crizei de muniție și lipsei artileriei grele de asediu.
După retragerea trupelor ruse de la Șumla, comandantul turc a încercat să recucerească Varna, dar încercarea sa a fost respinsă și otomanii s-au reîntors la începutul lui noiembrie pe pozițiile inițiale. În ianuarie 1829 au avut loc mai multe acțiuni ofensive ale turcilor la Kozlodui și Bazardgic, dar neîncununate de succes. Acestea au fost ultimele acțiuni importante din acea iarnă, care s-a scurs în continuare într-un calm relativ.
Caucaz În Caucaz, rușii au lansat cu o oarecare întârziere un atac care amenința posesiunile otomane în Asia.
Acțiunile rușilor în Asia au încununate cu succese în 1828. Pe 23 iunie a fost cucerit Karsul. După o perioadă de suspendare a acțiunilor militare datorită epidemiei de pestă, rușii au cucerit pe 23 iulie fortăreața Akhalkalaki și pe 16 august Akhaltsikhe. Fortificațiile de la Ardahan au fost cucerite fără ca apărătorii să opună o rezistență notabilă. Un atac unui grup separat al forțelor ruse a dus la cucerirea orașelor Poti și Doğubeyazıt. Acțiunile armate în 1829 Ambele tabere s-au pregătit intens în timpul iernii pentru reluarea operațiunilor militare. spre sfârșitul lunii aprilie 1829, otomanii au mobilizat pe frontul din Europa aproximativ 150.000 de soldați și, în plus, puteau conta și pe sprijinul a 40.000 de membrii ai forțelor paramilitare albaneze mobilizate de Mustafa Pașa. Partea rusă avea la dispoziție doar 100.000 de soldați. Pe frontul asiatic, turcii mobilizaseră 100.000 de soldați, un număr mult superior celor doar 20.000 de ruși din regiune. Rușii se bucurau doar de superioritate navală – pe Marea Neagră cu cele aproximativ 60 de corăbii și în Marea Egee cu cele 35 de vase militare. Balcani