Dan Hatmanu (n. 31 octombrie 1926, Scobinți, județul Iași – d. 27 decembrie 2018, Iași) a fost un pictor și grafician român. Dan Hatmanu a fost deputat în Marea Adunare Națională în legislatura 1985 - 1989.
În prima parte a activității sale creatoare a executat portrete și peisaje într-o viziune realist-tradițională, pe care a abandonat-o mai târziu în favoarea unei formule constructiviste cu rapeluri figurative și nuanțe umoristice.
Anii de studii În 1945 s-a înscris la Institutul de arte din Iași, unde a avut ca profesori pe Corneliu Baba și Ion Irimescu, și l-a absolvit în 1950. A dat un concurs în urma căruia a primit bursa Nicolae Grigorescu a Academiei Române, care consta într-un an de studii la Leningrad și un an la Paris. Astfel, a urmat cursuri de perfecționare la Academia Repin din Leningrad (1962-1963) și la Academia liberă din Paris, de unde a continuat la Institutul internațional de studii pedagogice din Sèvres (1964-1965).
Activitatea artistică După ce a debutat în anul 1948, Dan Hatmanu a participat la multe expoziții colective și de grup și a organizat, în țară și în străinătate, zeci de expoziții personale. Dintre participările mai importante la expoziții peste hotare pot fi menționate următoarele:Dan Hatmanu 1954 Bienala din Veneția, 1958 - Praga, Sofia, Teheran, Moscova, 1959 - Budapesta, Viena, 1962 - Cairo, Atena, Paris, Ankara, Istanbul, 1974 - Tokio, Osaka, 1975 - Scopje, Havana, 1977 - Lisabona, Praga, 1981 - Viena, 1985 - Stuttgart, Veneția, Perugia
A executat ilustrații de carte la opere de Ionel Teodoreanu, Anton Bacalbașa, Petru Prânzei și Valentin Ciucă.
Lucrări ale sale se găsesc în muzee din România: Muzeul Municipal din Huși, Muzeul de Artă din Iași, Muzeul de Artă din Piatra Neamț, Muzeul de Artă "Casa Simian" din Râmnicu VâlceaDan Hatmanu - pictor, dar și în muzee și colecții particulare din străinătate: Rio de Janeiro, Valletta, Poitiers, Ciudad de Mexico, Praga, Franța, Italia, Israel, Grecia, Germania.
Unul dintre cele mai controversate tablouri a fost cel în care cuplul Elena Ceaușescu și Nicolae Ceaușescu ciocnește un pahar cu vin roșu cu domnitorul Ștefan cel Mare, care scoate din tablou o mână în care ține un pahar.Pictorul Ceaușeștilor primește titlul de excelență pentru întreaga activitate
Opera (selecție) Seria "Foști primari ai Iașului", picturi expuse în Sala Mare a Palatului Roznovanu.Pictorul Dan Hatmanu a primit titlul de excelenta din partea Prefecturii
Activitatea didactică După absolvirea Academiei a fost încadrat îndrumător la Muzeul de Artă din Iași, lucrând apoi ca profesor de desen, pictură și compoziție la Școala Medie de Arte Plastice. Din 1960 a fost încadrat conferențiar la Institutul pedagogic de trei ani din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, iar în 1970 i s-a acordat titlul de profesor. Din 1977 și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Conservatorului „George Enescu”. În 1992 se pensionează, devenind profesor consultant.Valeriu COTEA – Un aristocrat – Dan Hatmanu
A fost profesor universitar la Conservatorul George Enescu din Iași, unde a deținut și funcția de rector (1984-1990).
Scrieri Amintiri în timp, Editura Pallas, 2006
Premii și distincții Premiul II la Festivalul internațional al Tineretului (Varșovia, 1955), Medalia de argint la Festivalul internațional al Tineretului (Moscova, 1957), Premiul Ion Andreescu al Academiei (1976), Premiul internațional Colosseum, decernat de Centro d'Arte e Cultura Nuova Figurazione (Roma, 1979), Titlul de Profesor emerit (1980) Premiul criticii, decernat de UAP (1985), Diploma de Excelență pentru întreaga activitate, titlul de cetățean de onoare și ambasador al județului Iași (31 octombrie 2006), Titlul de excelență pentru întreaga activitate din partea Prefecturii Iași (30 noiembrie 2011).
Distincții Medalia Muncii (9 iunie 1954) „pentru merite deosebite în domeniul artelor plastice”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 230 din 9 iunie 1954 pentru conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor artiști plastici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 29, 16 iunie 1954, p. 221. Ordinul „Meritul Cultural” clasa a IV-a (1968) „pentru activitate deosebită în domeniul artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 640 din 1968 privind conferirea de ordine și medalii unor membri ai Uniunii artiștilor plastici din Republica Socialistă România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 140, Partea I, luni 4 noiembrie 1968, p. 1266. Ordinul „Meritul Cultural” clasa a III-a (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 31 decembrie 1971. Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”Decretul președintelui României nr. 524 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Culturii, publicat în Monitorul Oficial nr. 666 din 16 decembrie 2000, art. 3, anexa 3, e) 17.
Afilieri Academia Europeană de Științe, Arte și Litere, Paris, Franța (membru din 1994) .
Note
Bibliografie Ileana Bratu: Dan Hatmanu (album), Editura Meridiane, București, 1967 Maria Hatmanu: Dan Hatmanu (album, 500 de pag.), Editura ARC 2000, Tipărit la R.A. Monitorul Oficial, 2005 Identități artistice la Roman, Ursachi Minodora, Ed. Mușatinia, Roman, 2013, p. 68, 112-113 ISBN 978-606-8203-24-9 Iutiș Minola, DAN HATMANU - pictura și grafica din patrimoniul Muzeului de Artă Iași, Ed. Palatul Culturii, Iași, 2019, ISBN 979-606-8547-50979-606-8547-50-4979-606-8547-50979-606-8547-50-4.
Legături externe
Interviuri Dan Hatmanu : "Politicianul român are fruntea îngustă și brațele lungi", 20 mai 2011, Cristinel C. Popa, Jurnalul Național Galerie picturi
Galerie picturi - Dan HATMANU, pictor, 27 martie 2026, Vatra MCP - Enciclopedia artei românești
Categorie:Nașteri în 1926 Categorie:Decese în 2018 Categorie:Pedagogi români Categorie:Pictori români Categorie:Ilustratori de carte Categorie:Decorați cu Ordinul național Pentru Merit Categorie:Realism socialist Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională Categorie:Profesori universitari români Categorie:Oameni din județul Iași