Prezentul glosar conține termeni referitori la arhitectură, urbanism, amenajări interioare și mobilier.
A thumb|right|100px|Abaca unui capitel doric thumb|right|100px|Capitel compozit decorat cu frunze de acante abacă - placă de piatră plasată deasupra capitelului unei coloane, de formă cel mai adesea pătrată, mai rar octogonală și care face legătura cu arhitrava. abație - un complex de clădiri adăpostind o mănăstire catolică cu statut special, condusă de un abate (stareț sau superior), respectiv de o abatesă (stareță). absidă - spațiu cu traseu circular, poligonal, rectangular sau, mai rar, lobat, ieșit în rezalit față de zidul perimetral al unei clădiri; - partea în formă de nișă, rezervată în biserici persoanelor oficiale. absidiolă - mică absidă laterală la bisericile creștine, care flanchează pe cea principală sau încheie navele laterale spre est. academism - stil arhitectural dominat de conformitatea față de principiile învățământului academic bazat pe studiul artei clasice. acantă - ornament caracteristic capitelurilor corintice și compozite, care imită frunzele de acantă. accesibilitate - proiectarea și amenajarea spațiilor construite, clădirilor și infrastructurii urbane astfel încât să permită utilizarea facilă, sigură și autonomă de către toate persoanele, inclusiv cele cu dizabilități sau mobilitate redusă; exemple de elemente specifice: căi de acces fără obstacole, elemente tactile și vizuale, lifturi și platforme de acces. acoladă - ornament obținut prin racordarea față de o axă de simetrie a mai multor arce de cerc formând un unghi și utilizat mai ales în arhitectura gotică la închiderea părții superioare a deschiderilor (ancadrament de ferestre, uși, portale etc.). acoperiș - element de construcție care acoperă o clădire și o apără contra agenților externi. - acoperiș vegetal - acoperiș în care materialele utilizate în mod curent (țiglă, lemn sau tablă) sunt înlocuite cu vegetație. acropolă - citadelă din Grecia antică situată pe o zonă înaltă, greu accesibilă și a cărei incintă cuprindea principalele edificii (palate, temple etc.). acroter(ă) - element ornamental de forma unui piedestal așezat în vârful sau la extremitățile unui fronton pentru a susține un ornament. acustică arhitecturală - tehnici care tratează, într-o clădire, într-o sală de spectacol, propagarea sunetului pentru calitatea percepției acestuia. aditon (uneori, adyton) - încăpere secretă a unui templu grecesc,Florin Marcu, Constant Maneca, Dicționar de neologisme (1978)rezervată anumitor funcții, în cea mai mare parte religioase. adosat - (despre o coloană, un pilastru) lângă un perete; - (despre o construcție) lipită de un edificiu. aediculă - (în Antichitate) templu în miniatură; capelă mică, edicul; clădire miniaturală. afișier - vitrină, panou sau construcție special amenajată pe care se lipesc sau se fixează diferite anunțuri; loc (special amenajat) pentru afișaj. ajur: - ornament cu perforații care permite pătrunderea luminii. - ornament format din găuri practicate într-o placă de metal, de teracotă etc. ori în pereții unui vas de lut. ajurare - ornamentare cu ajururi. alcazar - palat al regilor mauri din Spania. alcov - loc mai ridicat sau firidă într-o cameră de dormit, unde se așază patul. alee: - drum îngust și scurt într-un parc, într-o grădină etc, acoperit cu prundiș sau cu nisip și mărginit de arbori și flori; - spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale de același fel sau de sculpturi. aliniament - spațiu care conține elemente de același tip (arbori, coloane, clădiri) așezate în linie și eventual la distanțe egale; - rezultatul unei sistematizări urbane, care constă în aducerea la o linie comună a spațiilor verzi sau a amenjărilor care le deservesc. aliniere – așezarea construcțiilor, a parcelelor după o anumită direcție. altorelief - varietate a reliefului, în care formele se despind puternic, fără să piardă contactul cu fondul (vezi și basorelief). ambrazură - deschizătură într-un zid în vederea montării unei uși sau ferestre; - deschidere practicată într-o amenajare întărită (fortăreață) pentru a permite tragerea cu o armă. amfiprostil (în Grecia și Roma antică) templu dreptunghiular, cu un portic deschis din patru coloane, pe care se sprijină frontonul, pe fațada anterioară și un altul pe partea posterioară. amfiteatru - - edificiu de formă circulară, în general neacoperit, cu locurile pentru public dispuse în trepte; - sală de curs sau de conferințe cu scaunele dispuse în trepte. amnar (arhitectură) - (sens regional) fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. - (sens regional) lemn scurt cu care se prind grinzile unui tavan. amplasament - locul pe care se așază o construcție sau un ansamblu de clădiri. amvon - construcție (estradă sau mic balcon) într-o biserică, de unde preotul își rostește predica. thumb|right|150px|Antablament, format din cornișă, friză și arhitravă anaglifă - sculptură în relief sau basorelief. anastiloză - operație de restaurare a unui monument prin amplasarea elementelor arhitectonice căzute la locul de origine. anathyrosis - falț care mărginește fața anterioară a blocurilor de piatră dintr-un parament. ancadrament: - chenar decorativ în relief care înconjoară o ușă, o fereastră, un panou etc. - bordură îngustă de cărămidă, împrejmuire de vegetație scundă care mărginește un spațiu plantat; - ansamblu de construcții, de plantații etc. care mărginesc o piață. anconă: - consolă care susține cornișa; - placă așezată în altar, sculptată sau pictată; nișă în care este așezată această placă. ancoraj – ansamblu de piese care servește la ancorare. - sistem de cabluri, sfori etc. prin care se fixează un stâlp, o construcție înaltă etc. anéxă (construcție-~) - construcție care se adaugă alteia deja existente. anfiladă - șir de camere, clădiri (de portice sau de colonade) care se succed în linie dreaptă. angajat - (despre coloane) care este zidită cel puțin cu jumătate din diametrul ei în zidul sau în stupul cu care face corp comun. antablament (denumit și antablatură) - element de arhitectură, compus din arhitravă, friză și cornișă, așezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei construcții, care susține acoperișul.DEX, DEX Online, accesat la 6 iulie 2011. antă - element decorativ de forma unui pilastru sau a unei coloane, așezat în prelungirea zidurilor laterale ale unui edificiu, cu care face corp comun. antefix - ornament (de pământ ars) așezat la marginea inferioară a acoperișului de olane al unui edificiu, servind uneori ca gargui. antemion - ornament spiral în formă de frunze și flori de lotus. antesoclu - bază ieșită în afară a soclului unei clădiri. anticameră - încăpere închisă, după vestibul, care comunică cu mai multe încăperi principale, ea având ca destinație tradițională să servească de loc de așteptare pentru vizitatori, care sunt triați după rangul sau obiectul vizitei lor. antresol - vezi mezanin. antreu - vezi vestibul. antropomorf - element decorativ sau figurativ, care are la bază imaginea figurii umane. apadană - sală a tronului în palatele regilor persani. apareiaj - mod de tăiere și de dispunere a pietrelor sau cărămizilor în zidurile de fațadă; - mod de decorare a unui zid, care imită așezarea pietrelor sau cărămizilor. apartament - diviziune principală a unei clădiri, a unui imobil, compusă din mai multe camere și dependințe și care servește, de obicei, ca locuință (stabilă sau temporară). apartament nupțial: - ansamblu de încăperi într-un hotel, constituind o unitate, mobilate luxos, și care este rezervat numai de perechi de tineri căsătoriți recent, pentru perioada de după nuntă; - (la plural) complexul camerelor și sălilor rezervate locuinței private a fiecărui membru al unei familii regale sau princiare. apex - capăt, extremitate ascuțită a unui acoperiș; vezi și coamă. aplică: – ornament în relief fixat pe suprafața unui perete; - candelabru sau alt corp de iluminat care se fixează pe un perete. apofiză - mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. apter - (despre temple antice) care este proiectat și construit fără colonade laterale. arabesc – tip de ornamentație specific artei arabe, care constă în combinații variate și bogate de linii și motive geometrice. arc – element care unește două ziduri, doi piloni, două coloane etc., dispuse astfel încât să se susțină reciproc. arcadă – element arhitectonic format din unul sau mai multe arce și din elementele care le susțin (zid, coloană, stâlp). arcadă oarbă - tip de arcadă, în care zidul de sub arc nu este pătruns total de gol, creându-se astfel o nișă plată. arcatură - arcadă mică sau șir de arcade, foarte puțin adâncite, adosate unui perete sau părților unei construcții și care îmbracă forma de arc; - șir de mici arcade oarbe, cu scop ornamental, sprijinite pe console, baluștri sau lesene. arc batant - construcție în formă de semiarc, ridicată în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice pe intersecția ogivelor. arc butant – arc de sprijin, amplasat în afara clădirii, având rolul de a transmite unui contrafort greutatea bolților. arc de triumf: - construcție monumentală, de obicei sub formă de poartă, care a apărut în Antichitatea romană, sub care treceau trupele victorioase la întoarcerea din război sau ridicată pentru comemorarea unor victorii militare; - monument cu una sau mai multe arcade, decorat bogat (cu basoreliefuri și inscripții) amplasat pe o arteră de circulație sau într-o piață, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui eveniment însemnat. arcosolium - nișă funerară (arcuită) săpată în zid, în care se încastra sarcofagul, amplasată mai ales într-o catacombă. arc rampant - arc cu reazemele denivelate. Arcul Neutralității - un monument, situat în Așgabat (Turkmenistan), construit pentru celebrarea ieșirii țării de sub dominația rusă. arenă - spațiul central al unui amfiteatru antic; - ansamblul construcțiilor care deserveau acest spațiu; - suprafața de teren a unui stadion pe care se desfășoară competiții sportive sau spectacole. areostil - sistem arhitectonic în care coloanele sunt dispuse la o distanță de trei diametre una de cealaltă în grupuri de cîte două și așezate uneori pe un piedestal comun; intercolonament spațios și aerat. arhitectura Americii Centrale - un set de tradiții arhitecturale produse de culturile și civilizațiile precolumbiene din America Centrală. arhitectura egipteană antică - practicile arhitecturale care au prevalat timp de peste trei milenii ale acestei perioade. Această durată deosebit de lungă invită la considerarea nu a unei arhitecturi, ci a unor arhitecturi egiptene. arhitectură: - știinta și arta de a proiecta și a construi edificii după anumite concepții estetice și reguli tehnice; - organizarea estetică spațiului și a construirii de ansambluri de edificii de producție, de transport, de locuit sau cu destinație social-culturală. arhitectură barocă - vezi baroc. arhitectură bisericească - vezi arhitectură ecleziastică. arhitectură bizantină - limbajul arhitectural care s-a dezvoltat în Imperiul Bizantin. arhitectură brâncovenească - un stil arhitectural născut în Țara Românească din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, care se distinge prin expresivitatea conferită de volumele arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau logiilor, care variază în mod pitoresc aspectul fațadelor. arhitectură de înaltă tehnologie - stil arhitectural modern târziu care a apărut în anii 1970, încorporând elemente ale industriei și tehnologiei high tech în proiectarea clădirilor; altă denumire: expresionism structural. arhitectură ecleziastică – totalitatea construcțiilor cu un caracter religios; se referă la arhitectura construcțiilor religioase creștine, care a evoluat în două milenii de creștinătate.