Zapoteci

200px|right|thumb|Urnă zapotecă antropomorfă care datează din aproximativ 100 e.n. - 700 e.n. Civilizația zapotecă a fost o civilizație indigenă pre-columbiană care s-a dezvoltat în Valea Oaxaca din sudul Mesoamericii. Dovezile arheologice indică faptul că cultura lor are cel puțin 2.500 de ani. Ei au lăsat dovezi arheologice în jurul orașului antic , clădiri, terenuri de jocuri cu bile, morminte magnifice și bunuri gravate printre care bijuterii din aur fin lucrate. Monte Albán a fost unul dintre primele orașe majore din Mesoamerica și centru al unui stat zapotec care a dominat o mare parte din ceea ce este acum statul mexican Oaxaca.

Istorie

Civilizația zapotecă a luat naștere în Valea Centrală în formă de Y din Oaxaca, la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. Cele trei văi erau împărțite între trei societăți de dimensiuni diferite, separate printr-un «pământ al nimănui» de 80 de kilometri pătrați (31 mile pătrate) situat la mijloc. Orașul Oaxaca s-a dezvoltat mult mai târziu în acea zonă. Dovezile arheologice, precum templele incendiate și prizonierii de război sacrificați, sugerează că cele trei societăți au fost în competiție una cu cealaltă. La sfârșitul fazei Rosario (700–500 î.Hr.), cea mai mare așezare din vale, San José Mogote, și o așezare din apropiere, din valea Etla, și-au pierdut cea mai mare parte a populației.

În aceeași perioadă, o nouă așezare de mari dimensiuni s-a dezvoltat în acel «pământ al nimănui», pe vârful unui munte ce domina cele trei văi; așezarea a fost numită ulterior Monte Albán. ​„Ceramica din perioada timpurie a Monte Albán este similară cu cea de la San José Mogote, ceea ce sugerează că noul oraș a fost populat de persoane care părăsiseră San José Mogote.”Deși nu există dovezi directe din fazele incipiente ale istoriei Monte Albán, zidurile și fortificațiile din jurul sitului, datând din faza arheologică Monte Albán 2 (circa 100 î.Hr. – 200 d.Hr.), sugerează că orașul a fost construit ca răspuns la o amenințare militară. Arheologii americani Joyce Marcus și Kent V. Flannery compară acest proces cu ceea ce se întâmpla în Grecia antică - sinoikismul: centralizarea unor populații dispersate, care s-au reunit într-un oraș central pentru a face față unei amenințări externe.

Statul zapotec format la Monte Albán a început să se extindă spre sfârșitul fazei Monte Albán 1 (400–100 î.Hr.) și pe tot parcursul fazei Monte Albán 2 (100 î.Hr. – 200 d.Hr.). În timpul Monte Alban 1c (aproximativ 200 î.Hr.) către Monte Alban 2 (200 î.Hr. – 100 d.Hr.), conducătorii zapoteci au preluat controlul asupra provinciilor din afara Văii Oaxaca, deoarece niciuna dintre acestea nu le putea face față din punct de vedere politic și militar.

Expansiunea imperiului zapotec a atins punctul culminant în timpul fazei Monte Albán 2 Zapotecii au cucerit sau colonizat așezări mult dincolo de Valea Oaxaca. În special, influența lor este vizibilă în schimbarea bruscă a stilului ceramicii realizate în regiunile din afara văii. Stilurile unice ale acestor regiuni au fost brusc înlocuite cu ceramică în stil zapotec, indicând integrarea lor în imperiul zapotec.

Arheologul Alfonso Caso, unul dintre primii care au efectuat săpături la Monte Albán în anii 1930, a susținut că o clădire din piața principală a orașului constituie o dovadă suplimentară a expansiunii spectaculoase a statului zapotec: ceea ce astăzi numim «Clădirea J» are forma unui vârf de săgeată, spre deosebire de celelalte structuri monumentale. Aceasta prezintă peste 40 de pietre sculptate cu scriere hieroglifică. Arheologii au interpretat glifele ca reprezentând provinciile controlate de zapoteci. Fiecare grup de hieroglife înfățișează, de asemenea, un cap cu o coafură elaborată, sculptat în plăcile de piatră. Se presupune că aceștia îi reprezintă pe conducătorii provinciilor. Se crede că acele capete întoarse cu susul în jos îi reprezintă pe conducătorii uciși ale căror provincii au fost luate prin forță, în timp ce capetele în poziție verticală îi pot reprezenta pe cei care nu s-au opus anexării și cărora li s-a cruțat viața. Din acest motiv, construirea J este denumit de arheologi și „Lepea Cuceririi”.

Marcus și Flannery analizează expansiunea spectaculoasă a statului Monte Albán, menționând momentele în care "​În cazul unei mari disparități populaționale între nucleul unui stat și periferia sa, ar putea fi suficient ca primul să trimită coloniști în cea de-a doua. Entitățile politice mici, realizând că rezistența ar fi zadarnică, pot accepta o ofertă care să le salveze aparențele. Entitățile mai mari, care nu doresc să-și piardă autonomia, ar putea fi nevoite să fie supuse prin forță militară. În timpul expansiunii statului Monte Albán 2, considerăm că asistăm atât la colonizare, cât și la cucerire".

Război și rezistență Anii 1450 au marcat invadarea Văii Oaxaca de către forțele aztece, într-o tentativă de a-și extinde hegemonia asupra regiunii. Zona a fost cucerită de azteci în 1458. În anul 1486, aztecii au stabilit o fortăreață pe dealul Huaxyácac (cunoscut astăzi sub numele de El Fortín), pe care au utilizat-o pentru a impune colectarea tributului în Oaxaca.”. Ultima bătălie dintre azteci și zapoteci a avut loc între anii 1497–1502, sub conducerea conducătorului aztec Ahuizotl, la Guiengola, un oraș fortificat situat în Istmul Tehuantepec. În momentul cuceririi Imperiului Aztec de către spanioli, când a sosit vestea că aztecii fuseseră învinși de spanioli, regele Cosijoeza le-a ordonat poporului său să nu-i confrunte pe spanioli, pentru a evita aceeași soartă. Zapotecii au trimis o delegație pentru a căuta o alianță cu spaniolii.

La 25 noiembrie 1521, Francisco de Orozco a ajuns în Valea Oaxaca, atât zapotecii, cât și mixtecii din zonă supunându-se în scurt timp stăpânirii lui Hernán Cortés. ​„Potrivit istoricului William B. Taylor, Cucerirea pașnică a scutit Valea Oaxaca de pierderile de vieți omenești și de gravele dislocări sociale și psihologice trăite de azteci în Valea Mexicului.” Cu toate acestea, de Orozco a întâmpinat totuși o oarecare rezistență în Antequera,care a fost înăbușită până la sfârșitul anului 1521.

Viceregat

După anul 1526, teritoriul zapotec a devenit parte a Marchizatului Văii Oaxaca din cadrul Viceregatului Noii Spanii, sub controlul lui Hernán Cortés.

Începând cu 1528, călugării dominicani și-au stabilit reședința permanentă în Antequerea. După înființarea oficială a Episcopiei de Oaxaca în 1535, preoții catolici au sosit în număr tot mai mare. Coloniștii sosiți din Spania au adus cu ei animale domestice care până atunci nu mai fuseseră văzute în Oaxaca: cai, vaci, capre, oi, găini, catâri și boi.

În perioada viceregatului, a avut loc un proces de metisaj ("Mestizaje") între populația nativă și coloniștii spanioli, care a continuat timp de secole după formarea statului Mexic.. Mulți dintre acești descendenți au păstrat limba mixtecă drept un memento al strămoșilor lor până în prezent.

În deceniile ce au urmat contactului cu spaniolii, o serie de epidemii devastatoare au făcut ravagii în rândul populației native din Oaxaca și din alte părți ale Mexicului. Înainte de sfârșitul primului secol, apăruseră și dispăruseră aproximativ nouăsprezece epidemii majore.

Expunerea indigenilor din Oaxaca la variolă, varicelă, difterie, gripă, scarlatină, rujeolă, febră tifoidă, oreion și cocoliztli (o boală hemoragică) a cauzat pierderi umane masive. Prin urmare, doamna Romero a scris că populația nativă a scăzut de la 1,5 milioane în anul 1520 la 150.000 de locuitori în anul 1650. Dar, în timp, populația din Oaxaca și-a revenit.

Perioada modernă

Conform recensământului din anul 2000, populația indigenă mixtecă din Oaxaca număra 241.383 de persoane, reprezentând 55,19% din totalul celor 437.373 de mixteci din întreaga Republică Mexicană. Incluzând diversele limbi mixtece secundare, populația totală vorbitoare de limbă mixtecă din Republica Mexicană, în anul 2000, a inclus 444.498 de indivizi. Astăzi, mixtecii sunt răspândiți în întreaga țară, în mare parte datorită reputației lor excelente în industria agricolă. Vorbitorii de limbi indigene din Oaxaca au migrat, de asemenea, în număr mare către Statele Unite.

Descoperiri arheologice În ianuarie 2026, un mormânt zapotec bine conservat, vechi de 1.400 de ani, a fost descoperit în Oaxaca în timpul unei investigații efectuate de Institutul Național de Antropologie și Istorie (INAH). O friză mare reprezentând capul unei bufnițe decorează intrarea camerei funerare, ciocul păsării curbându-se deasupra chipului pictat în stuc al unui lord zapotec, simbolizând legătura dintre defunct și lumea de dincolo. Interiorul conține picturi murale policrome rare, care înfățișează o procesiune de figuri purtând saci cu copal, alături de gardieni sculptați în piatră la pragul încăperii.

Etimologie Numele „zapotec” este un exonim; aceștia erau numiți de către vorbitorii de limbă nahuatl tzapotēcah (la singular tzapotēcatl), termen care înseamnă „locuitori ai locului de zapote”. Zapotecii se autointitulau folosind o variantă a termenului Be’ena’a (pronunțat aproximativ be-eh-na-ah), care se traduce prin „Poporul norilor”.

Limbă

+Archaeological phases of Monte Albán historyFazăPerioadăMonte Alban 1cca. 400–100 î.Hr.Monte Alban 2cca. 100 î.Hr. – 100 d.Hr.Monte Alban 3cca. 200-900Monte Alban 4cca. 900–1350Monte Alban 5cca. 1350–1521

Limbile zapotece aparțin unei familii de limbi numite oto-mangueană, o familie străveche de limbi mesoamericane.

Specialiștii estimează că ramificarea limbilor oto-mangueane dintr-un strămoș comun a avut loc aproximativ în anul 1500 î.Hr. Limbile mangueene s-a desprins cel mai probabil prima, urmată ramura oto-pameană, divergența dintre dintre limbile mixtecană și cele zapotece survenind mai târziu

Grupul lingvistic zapotec include limba zapotecă și limba Chatin, care sunt strâns înrudite În decursul istoriei, limbile zapotece au fost vorbite în zone din Sierra Norte, în Văile Centrale, precum și în Sierra Sur, pe Istmul Tehuantepec și de-a lungul unor porțiuni ale Coastei Pacificului, menținându-și prezența în multe dintre aceste regiuni și în prezent.Datorită deceniilor de emigrare, limba zapotecă este vorbită și în anumite părți din Mexico City și Los Angeles, California. Există 7 limbi zapotec distincte și peste 100 de dialecte.

Limba zapotecă este o limbă tonală; acest lucru înseamnă că înțelesul unui cuvânt este adesea determinat de înălțimea tonală (toneme), element esențial pentru a distinge sensurile diferite ale cuvintelor. Limbile zapotece utilizează până la patru toneme distincte: înalt, jos, ascendent și descendent.

Religie și mit

La fel ca majoritatea sistemelor religioase mezoamericane, religia zapotecă era politeistă. Printre zeitățile cunoscute se numărau Cocijo, zeul ploii (similar cu zeul aztec Tlaloc); Coquihani, zeul luminii; și Pitao Cozobi, zeul porumbului. Deitățile zapotece erau asociate în mod predominant cu fertilitatea sau agricultura. Sunt reprezentate atât divinități masculine, cât și feminine, diferențiate prin vestimentație. Bărbații sunt reprezentați purtând șolduri (breechclouts), cu sau fără pelerine, în timp ce femeile sunt înfățișate purtând fuste. Există dovezi ale venerării unor zeități care nu sunt direct asociate cu cultura zapotecă, precum Șarpele cu Pene, Zeul Fluture și zeul ploii din Teotihuacan, sau zeul primăverii din cultura nahuatl, Xipe TotecSe crede că zapotecii foloseau sacrificiul uman în unele dintre ritualurile lor

Există mai multe legende cu privire la originile poporului zapotec. Una dintre acestea susține că au fost primii locuitori ai văii Oaxaca și că s-au născut din stânci sau că sunt descendenți ai felinelor mari, precum pumele, jaguarii și oceloții. O altă legendă spune că zapotecii s-au stabilit în valea Oaxaca după fondarea imperiului toltec și că sunt descendenții poporului din Chicomoztoc. Aceste legende nu au fost transcrise decât după cucerirea spaniolă.