Mihai I () a fost rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 și, între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de „Principe al României” și „Principe de Hohenzollern-Sigmaringen” (la care a renunțat mai târziuDocument regal, situl Familiei Regale accesat pe 11 mai 2011).

Biografie Primii ani miniatura|left|upright|Principele Mihai și principesa Elena, 1922 Mihai s-a născut la Sinaia, ca fiu al principelui Carol al II-lea al României (viitorul rege Carol al II-lea) și al principesei Elena a Greciei. Din partea tatălui este nepot al regelui Ferdinand I al României și al Reginei Maria a României, iar din partea mamei, nepot al regelui Constantin I al Greciei. Astfel, Mihai al României este descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind țarii Nicolae I al Rusiei și Alexandru al II-lea al Rusiei, regina Victoria a Marii Britanii, împărați habsburgi, regi ai Prusiei, Portugaliei etc.

Este stră-strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii pe filieră maternă și paternă și, văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Căsătoria părinților săi a fost scurtă și nefericită, din cauza nepotrivirii celor două personalități. În 1925, principele Carol a profitat de o îndatorire protocolară, reprezentarea dinastiei la înmormântarea reginei consoarte Alexandra a Danemarcei, pentru a nu se mai întoarce în România. S-a întâlnit cu amanta sa Elena „Magda” Lupescu în străinătate și a renunțat la tron, cei doi stabilindu-se în cele din urmă în Franța. Regele Ferdinand era decis să nu tolereze această nouă dovadă de nesupunere a fiului său, care dezertase și în timpul Primului Război Mondial. Deși unii politicieni, precum Constantin Argetoianu, au pledat pe lângă rege să se răzgândească, acesta a convocat un Consiliu de Coroană în cadrul căruia Carol a fost exclus de la succesiunea tronului și din familia regală, primind numele de Carol Caraiman. Moștenitor tronului a devenit fiul lui Carol, Principele Mihai.

Regele Ferdinand a murit în iulie 1927 de cancer intestinal, după doi ani de suferință și Mihai i-a succedat la tron bunicului său.

Prima domnie (1927-1930) miniatura|left|upright|Mihai pentru prima dată rege, în 1927 miniatura|Regele Mihai, regina-mamă Elena și regina Maria, între 1927 și 1930 Mihai a devenit pentru prima dată rege al României în 1927, după moartea bunicului său Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai avea doar 6 ani și nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație). Este notabilă absența reginei Maria din regență, una din figurile de autoritate de până atunci. Jurământul a fost depus în fața parlamentului de noul rege și de regență pe data de 20 iulie 1927.Armand Călinescu (1990), Însemnări politice, Editura Humanitas, București, pagina 70.

Față de regență, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținut-o, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol. Regența nu a avut autoritatea de a arbitra viața politică. Mihai fiind minor, atribuțiile regale erau îndeplinite de regență, care nu s-a ridicat la nivelul problemelor vieții politice, întoarcerea inopinată și ilegală din iunie 1930 a lui Carol neîntâmpinând rezistență. Detronat de tatăl său, Mihai a primit titlul creat ad-hoc de Mare Voievod de Alba-Iulia. Următorul deceniu a fost marcat de exilul mamei sale, pe care putea să o vadă doar câteva săptămâni pe an, când o vizita la Florența. Privat de o veritabilă afecțiune familială, principele Mihai a beneficiat în schimb de o educație aleasă,A fost creată o clasă specială, în care avea ocazia să interacționeze cu elevi din toate păturile societății române. dar nu a fost pregătit pentru domnie.

Perioada interbelică

miniatura|left|upright|Marele Voievod de Alba Iulia Mihai în 1938 miniatura|Pavilionul regal al Principelui Moștenitor Mihai (1930-1940) În 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară. Guvernul lui Iuliu Maniu i-a cerut garanția că va întrerupe relația cu Elena Lupescu și va relua căsătoria cu Elena de Grecia. Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege, iar pe Mihai drept urmaș la tron, cu titlul inventat ad-hoc de „Mare Voievod de Alba-Iulia”. După scurtă vreme a sosit în țară Elena Lupescu.

Mama lui Mihai a fost exilată la Florența, impunându-se de către Carol al II-lea un regim draconic de vizitare, care permitea întâlnirea mamei cu fiul doar pentru o vacanță de câteva săptămâni, o dată pe an.

De la urcarea pe tron a lui Carol al II-lea și până la sfârșitul anului 1937 s-au succedat 14 guverne. Liderul țărănist Iuliu Maniu a demisionat în octombrie 1930, nemulțumit de revenirea Elenei Lupescu în România. Carol i-a încredințat guvernul lui Gheorghe G. Mironescu, care a fost prim-ministru șase luni apoi, Carol a numit un guvern de tehnocrați condus de profesorul Nicolae Iorga, care rămâne la putere între aprilie 1931 și iunie 1932. Au urmat două guverne conduse de Alexandru Vaida-Voevod care a demisionat la 14 octombrie 1932 în urma conflictului cu Nicolae Titulescu pe marginea „Pactului de neagresiune” cu URSS.Alexandru Vaida Voevod. Memorii, vol. II. Prefață, ediție îngrijită, note și comentarii de Alexandru Șerban. Editura DACIA, Cluj-Napoca, 2006, p. 331 A urmat apoi guvernul Maniu din 20 octombrie 1932, care însă a demisionat după trei luni, în ianuarie 1933, când Mihalache a fost silit să părăsească executivul din cauza unui conflict cu regele.Cristian Preda, Rumânii fericiți. Vot și putere de la 1831 până în prezent.Iași, Polirom, 2011, p. 167 Vaida-Voevod a preluat din nou guvernul în ianuarie 1933, rămânând la putere zece luni. Apoi a urmat guvernul I. G. Duca, asasinat de membri ai Gărzii de Fier la câteva zile după ce câștigase alegerile din decembrie 1933. Au urmat apoi patru guverne conduse de Gheorghe Tătărescu, din 5 ianuarie 1934 până în 28 decembrie 1937. După alegerile din decembrie 1937, pe 28 decembrie Carol al II-lea l-a desemnat premier pe Octavian Goga, însă și acesta, la rândul lui a fost demis pe 10 februarie 1938. La 10 februarie Carol a hotărât să numească un guvern de tehnocrați, așa-numit „guvern consultativ”, condus de patriarhul Miron Cristea. Pe 31 martie 1938 regele a semnat un decret care desființa „toate asociațiunile, grupările sau partidele actualmente în ființă”. După desființarea partidelor politice regele a promulgat o lege, în 16 decembrie 1938, pentru crearea organizației politice a Frontului Renașterii Naționale, definit ca „unică organizație în stat”.(Cristian Preda, op. cit, p. 177). În septembrie 1939 a început Al Doilea Război Mondial, iar anul 1940 a marcat sfârșitul României Mari, care a pierdut în decurs de câteva luni, fără luptă, la cererea lui Adolf Hitler, Basarabia, Bucovina de nord, Herța, Transilvania de nord-est și Cadrilaterul. La puciul de pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat de noul prim-ministru, generalul Ion Antonescu, să abdice și să părăsească țara,Actul semnat de el nu menționează niciodată cuvântul abdicare, Carol lăsând astfel o portiță pentru o viitoare întoarcere. tronul revenindu-i a doua oară lui Mihai. Sub Statul național-legionar, apoi sub regimul de dictatură al lui Antonescu, regele nu avea nici o putere reală de decizie, fiind în permanență sub supravegherea serviciilor de informații. Nu a fost informat în prealabil asupra intrării României în război alături de Germania nazistă.

A doua domnie (1940-1947) miniatura|Pavilionul regal al Regelui Mihai I, după 1940 În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său. Mihai, în vârstă de 18 ani, a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946).Decretul regal nr. 3.052 din 5 septembrie 1940 privind suspendarea Constituției, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 205 din 5 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.058. Decretul-lege din 6 septembrie 1940, privitor la depunerea jurământului de către regele Mihai, prevede la articolul II: „Jurământul de credință se va depune în prezența Șefului de Stat Român, președinte al Consiliului de Miniștri, Înalt Prea Sfinției Sale Patriarhul României și primului președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție”.Decretul-lege al Șefului Statului Român și Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 3.064 din 6 septembrie 1940 privitor la reglementarea succesiunii la Tronul României a Marelui Voevod Mihai de Alba Iulia, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 206 bis din 6 septembrie 1940, partea I-a, p. 5.274. Regele Mihai a depus la 6 septembrie 1940 un jurământ de credință cu următorul cuprins: „Jur credință Națiunii Române. Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului. Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României. Așa să-Mi ajute Dumnezeu.” în fața generalului Antonescu (Șeful Statului Român și președintele Consiliului de Miniștri), a patriarhului Nicodim Munteanu și a lui Dimitrie G. Lupu (numit anterior, în aceeași zi, prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție și care depusese anterior un jurământ de credință către Șeful Statului Român).Procesul-verbal din 6 septembrie 1940, Decretul-lege al Șefului Statului Român nr. 3.065 din 6 septembrie 1940 privitor la reglementarea jurământului primului președinte, procurorului general, al președinților de secție dela Înalta Curte de Casație și Justiție și Decretul Șefului Statului Român nr. 3.066 din 6 septembrie 1940 privitor la demisia d-lui Andrei Rădulescu din postul de prim-președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicate în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 206 bis din 6 septembrie 1940, partea I-a, pp. 5.274-5.275. Ulterior, în aceeași zi, Mihai a fost încoronatNormele fundamentale ale familiei regale a României, situl oficial al familiei regale a României la 8 ianuarie 2008 cu Coroana de Oțel și uns rege de patriarhul României, Nicodim Munteanu, în Catedrala Patriarhală din București.

miniatura|Regele Mihai I și Mareșalul Ion Antonescu în 1941