Eugen „Mandel” Trofin () a fost un antrenor de handbal din România.

Ca antrenor, principal sau secund, al echipei naționale masculine de seniori a României a câștigat două titluri mondiale: în 1964 și 1970; două medalii olimpice: una de argint, la Jocurile Olimpice de vară din 1976 și una de bronz, la Jocurile Olimpice de vară din 1972; și o medalie de bronz la Campionatul Mondial Universitar din Suedia (1963).

A antrenat și echipa națională de tineret a României și Universitatea București.

Trofin fost tehnicianul naționalelor Canadei și Israelului, cât și al echipei de club Benfica Lisabona.

A decedat ca urmare a unui atac cerebral și este înmormântat la Cimitirul Izvorul Nou din București.

A fost distins în 1970 cu Placheta de Aur de către Federația Română de Handbal.

Distincții Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a (29 decembrie 1967) „pentru merite deosebite în domeniul culturii fizice și sportului”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1.162 din 29 decembrie 1967 privind conferirea ordinului și medaliei „Meritul Sportiv” unor sportivi fruntași și unor specialiști din domeniul culturii fizice și sportului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul IV, nr. 1, Partea I, vineri 5 ianuarie 1968, p. 2. Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a (29 martie 1974) „pentru comportarea remarcabilă și ocuparea locului I la Campionatul mondial de handbal masculin – ediția 1974 –, precum și pentru contribuția deosebită adusă la dezvoltarea acestui sport și la creșterea prestigiului sportului românesc pe plan internațional”Decretul prezidențial nr. 5 din 29 martie 1974 privind conferirea de ordine și medalii ale Republicii Socialiste România unor sportivi, antrenori și activiști în domeniul handbalului, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 47, Partea I, sâmbătă 30 martie 1974, pp. 7–8.

Note

Categorie:Nașteri în 1931 Categorie:Decese în 2009 Categorie:Antrenori de handbal români Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Sportiv Categorie:Antrenori Internaționali de Excelență Categorie:Antrenori emeriți români