Uniunea pentru Mediteraneeană (abreviat: UfM The Union for the Mediterranean) este un parteneriat multilateral ce implică 43 de țări din Europa și din bazinul mediteraneean: 28 state-membre ale Uniunii Europene, Orientul Mijlociu și Peninsula Balcanică. A fost creată în 13 iulie 2008, la Paris, ca o versiune nouă a parteneriatului Euro-Mediteraneean, când ideea de a crea o uniune autonomă a fost respinsă.
thumb|left|upright=1.1|Nicolas Sarkozy lansează în timpul campaniei prezidențiale, ideea unei Uniuni Mediteraneene.
Misiunea acestei uniuni este de a promova stabilitatea în toate domeniile din regiunea țărilor membre, mai ales a celor cu ieșire la Marea Mediterană
Chiar și așa, Summit-urile care trebuiau să fie desfășurate în anii 2009–2010 au fost anulate din cauza tensiunilor crescânde dintre israelieni și arabi asupra regiunii disputate Gaza.
Uniunea pentru Mediteraneeană a facilitat deschiderea a mai multor instituții, fapt ce i-a dat impulsuri pentru a deschide și un secretariat pe viitor. Uniunea Mediteraneeană este de asemenea regiunea sudică de cooperare și dezvoltare în cadrul Programului European de Vecinătate, așa cum este și Parteneriatul Estic.
Statele membre Stat Apartenență Populație Suprafațăîn km² Reprezentant în iulie 2008 PEV, EUROMED Schweizer Botschaft in Kairo − Eckdaten Abdel Fattah el-Sisi CEFTA Sali Berisha PEV, EUROMED Abdelaziz Bouteflika UE, EUROMED Karel De Gucht CEFTA Haris Silajdžić UE, EUROMED Gheorghi Părvanov UE, EUROMED Anders Fogh Rasmussen UE, EUROMED Angela Merkel UE, EUROMED Andrus Ansip UE, EUROMED Tarja Halonen și Matti Vanhanen UE, EUROMED François Hollande UE, EUROMED Kostas Karamanlis UE, EUROMED Brian Cowen PEV, EUROMED Ehud Olmert UE, EUROMED Silvio Berlusconi PEV, EUROMED Nadir adh-Dhahabi UE Stjepan Mesić UE, EUROMED Valdis Zatlers PEV, EUROMED Michel Sulaiman PEV, EUROMED-Beobachter UE, EUROMED Gediminas Kirkilas UE, EUROMED Jean-Claude Juncker UE, EUROMED Lawrence Gonzi PEV, EUROMED Moulay Rachid Sidi Mohamed Ould Cheikh Abdallahi Prințul Albert al II-lea UE, CEFTA Milo Đukanović EU, EUROMED Jan Peter Balkenende UE, EUROMED Alfred Gusenbauer PEV, EUROMED Mahmud Abbas UE, EUROMED Lech Kaczyński UE, EUROMED José Sócrates UE, EUROMED Traian Băsescu UE, EUROMED Fredrik Reinfeldt UE, EUROMED Robert Fico UE, EUROMED Janez Janša UE, EUROMED José Luis Rodríguez Zapatero PEV, EUROMED Bashar al-Assad UE, EUROMED Alexandr Vondra PEV, EUROMED Zine El Abidine Ben Ali UE, EUROMED Türkisches Institut für Statistiken: BYıllara, Yaș Grubu ve Cinsiyete Göre Nüfus, 1935-2013 abgerufen am 11. Oktober 2014 Auswärtiges Amt: Landesinformation für die Republik Türkei abgerufen am 23. März 2011 Recep Tayyip Erdoğan UE, EUROMED Ferenc Gyurcsány UE, EUROMED Gordon Brown UE, EUROMED Dimitris Christofias
Referințe
Categorie:Organizații internaționale Categorie:Fondări în 2008