thumb|300px|Diferența între două sortimente de bere din grâu: Kristallweizen (stânga) și Hefeweizen (dreapta) Berea din grâu este o bere de fermentație superioară care este preparată cu o proporție mare de malț din grâu în raport cu cantitatea de malț din orz. Cele două varietăți principale sunt Weizenbier (după o rețetă germană) și Witbier (după o rețetă belgiană);Bill Yenne, Fergal Murray, Beer: The Ultimate World Tour, Race Point Publishing, New York, NY, 2014, p. 124. alte varietăți sunt Lambic (făcută cu drojdie sălbatică), Berliner Weisse (o bere acră și tulbure) și Gose (o bere sărată și acră).
Berea din grâu a fost produsă inițial în Bavaria. Are o concentrație de alcool cuprinsă între 5 și 6% și se distinge printr-un gust mai puțin amărui. Numele său vine de la cuvântul german Weizen, care înseamnă „grâu”. În Bavaria este numită și Weißbier (în traducere „bere albă”), din cauza culorii pe care o are după fermentare, dar și din cauza apropierii dialectale între cuvintele Weizen și Weiß.
Istoric mini|Un hangiu care vindea bere din grâu în 1685, portretizat în Nürnberger Hausbücher. În anul 1520 baronul (Freiherr) von Degenberg a obținut privilegiul de a produce bere din grâu la nord de Dunăre.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, p. 829.Document din Bayerischen Hauptstaatsarchiv: BayHStA GU Degenberg 536 Fabricarea berii din grâu era interzisă în acea vreme în restul Bavariei, din cauza interdicției impuse de Legea purității berii din 1516 (Reinheitsgebot) și a necesității stocării grâului pentru a hrăni populația ducatului în caz de penurie. Prin acordarea acestui privilegiu, ducele bavarez Wilhelm al IV-lea a reușit să obțină loialitatea familiei nobiliare Degenberg. La acea vreme, autoritatea ducală asupra familiei Degenberg era încă disputată.Bay HStA Kurbayern Äußeres Archiv 693 Baronul von Degenberg trebuia să plătească anual o taxă specială în schimbul acestui privilegiu. Fabricarea berii din grâu a fost adesea interzisă în Bavaria în secolul al XVI-lea, deoarece nu toată lumea a respectat interdicția inițială, iar familia Degenberg a trebuit să solicite de mai multe ori confirmarea privilegiului în acest timp.Interdicția cu privire la plățile speciale ale familiei Degenberg din anul 1567: Bay HStA Staatsverwaltung 1789 și V. Wittmmütz: Gravamina der bayerischen Stände im 16. und 17. Jahrhundert als Quelle für die wirtschaftliche Situation und Entwicklung Bayerns, München, 1970, p. 85.
Când Hans Sigmund von Degenberg a murit fără urmași și ramura bărbătească a familiei s-a stins în 1602, privilegiul de a produce bere din grâu a revenit ducelui bavarez Maximilian I.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, pp. 106, 717, 830. El a intrat rapid în stăpânirea fabricilor familiei Degenberg, a preluat „fabricile de bere albă” (Weiße Brauhäuser) ale acestora și a fondat el însuși altele noi, printre care fabrica de bere din Kelheim (fondată în 1607, prima și cea mai veche fabrică de bere încă în funcțiune din Bavaria).Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, pp. 442, 717. Ducele a încheiat contracte cu unele orașe sau piețe, care îi asigurau o mare parte din venituri și pe care le putea rezilia oricând.Ex. Viechtach: HStA Kurbayern Hofkammer Nr. 158, fol. 331r Dreptul unic de a produce bere din grâu a revenit suveranului bavarez respectiv. Spre deosebire de străbunicul său, ducele Maximilian I nu a mai acceptat argumentul că grâul trebuia stocat pentru a fi folosit pentru hrana populației. Acest monopol asupra berii din grâu (denumit și privilegiul regal asupra berii din grâu) era astfel o sursă sigură de venit pentru statul bavarez: o mare parte din veniturile statului bavarez proveneau din monopolul asupra berii din grâu. În curând, berea din grâu a început să fie fabricată și în alte state germane. Astfel, berea din grâu a fost produsă din 1643 la Nürnberg, care era atunci un oraș imperial liber, la solicitarea consiliului orășenesc.Ernest Hurst Cherrington, Standard Encyclopedia of the Alcohol Problem, vol. 1, American issue publishing Company, 1925, p. 402.
Cu toate acestea, veniturile din fabricile de bere albe obținute de Rentamt Straubing au intrat în casele de bani ale suveranului.Karl Gattinger, Bier und Landesherrschaft. Das Weizenbiermonopol der Wittelsbacher unter Maximilian I. von Bayern. 1598–1651, München Frühjahr 2007, pp. 166–169. În plus, cârciumile din toată țara erau obligate să servească bere din grâu, deoarece altfel le-ar fi fost retrasă licența de servire a băuturilor alcoolice.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, p. 848. Deși berea din grâu era supusă unor taxe speciale, ea era vândută la un preț atât de mare încât încasările necesare erau asigurate.Sursa taxelor speciale: Rechnungsbücher des Weißen Brauhauses Kelheim, publicat pe internet la www.schneider-archiv.de: Historische Anmerkungen 1630-1636/37, cap. „Ein neuer Getränkeaufschlag in Bayern“ și următoarele registre contabile, precum și graficele cu evoluția prețurilor din notele istorice respective. Întrucât cea mai populară băutură din Bavaria nu era la acea vreme berea, ci vinul Baier, ducele Maximilian a taxat vinul și a restricționat importul de bere pentru a promova vânzarea berii ducale din grâu. Pe lângă Mica eră glaciară, care a fost dăunătoare viticulturii, aceste măsuri au contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea industriei berii în Bavaria. Acest lucru i-a permis ducelui Maximilian I să plătească datoriile tatălui său și să lase fiului său, Ferdinand Maria, un buget de stat echilibrat.
În secolul al XVIII-lea cota de piață a berii din grâu a scăzut constant, iar prin legea din 6 august 1798 electorul bavarez Karl Theodor a desființat monopolul. La momentul desființării, mai existau fabrici de bere din grâu în Cham, Grafenau, Kelheim, Regen, Traunstein, Vilshofen și Weilheim. Oricine putea dobândi atunci dreptul de a produce bere din grâu în Bavaria contra unei taxe și a unei plăți anuale.Sammlung der Churpfalz-Baierischen allgemeinen und besonderen Landes-Verordnung von Sr. Churfürstlichen Durchlaucht Karl Theodor etc. in Justiz-, Finanz-, Landschafts-, Mauth-, Polizey-, Religions-, Militär- und vermischten Sachen, vol. VI, alcătuit de Georg Karl Mayr, Band, München, 1799, pp. 45–46. O excepție de la această obligație era fabrica de bere Weisses Hofbräuhaus din München, care a rămas în proprietatea statului, dar a fost concesionată. Berea din grâu a fost fabricată pentru ultima dată în Weisses Hofbräuhaus din München în anul 1871. Ultimul concesionar (din 1855 până în 1873) a fost Georg Schneider, care a dobândit în 1872 dreptul de a produce bere din grâu în Hofbräuhaus de la Hofbräuamt și astfel a înființat propria sa fabrică de bere din grâu la München.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, pp. 106, 839.După cum atestă registrele contabile cu numerele StAM HB 201–214 și 892-893 de la Staatsarchiv München.
Varietăți Principalele varietăți de bere din grâu sunt Weißbier (care înseamnă în germană „bere albă”), care folosește cel puțin 52% grâu în amestec cu malț din orz pentru a face o bere de fermentație superioară, cu o culoare deschisă, și Witbier (care înseamnă în neerlandeză „bere albă”), care folosește aromatizanți precum coriandrul și coaja de portocală.Bill Yenne, Fergal Murray, Beer: The Ultimate World Tour, Race Point Publishing, New York, NY, 2014, pp. 124, 839. Berea albă belgiană este adesea făcută cu grâu crud în loc de malț din grâu.
Weißbier-ul german și Witbier-ul belgian sunt denumite „beri albe” deoarece cuvântul „grâu” are aceeași rădăcină etimologică ca „alb” în majoritatea limbilor germanice de vest (inclusiv engleza).
Alte stiluri de bere din grâu, cum ar fi Berliner Weiße, Gose și Lambic, sunt preparate cu o proporție mai mare de grâu.
Weizenbier
Weizenbier sau Hefeweizen, denumită de obicei în părțile de sud ale Bavariei Weißbier (literal „bere albă”, cu referire la faptul că este preparată din malț gălbui, uscat în aer liber, spre deosebire de „berea brună”, preparată din malț închis la culoare, uscat într-un cuptor fierbinte),Andreas Krennmair, Historic German and Austrian Beers for the Home Brewer, 2018, pp. 33–34 este o bere fabricată în mod tradițional în Bavaria, în care o proporție semnificativă de malț din orz este înlocuită cu malț din grâu. Prin lege, berile din grâu produse în Germania trebuie să folosească o drojdie „de fermentație superioară”.Eric Warner, German Wheat Beer. Boulder, CO: Brewers Publications, 1992. Sunt folosite tulpini specializate de drojdie care produc arome asemănătoare cu cele de banană și cuișoare ca subproduse ale fermentației. În trecut, berea din grâu bavareză a fost preparată fie cu o proporție mare de malț din grâu (care era un privilegiu ducal în Bavaria), fie numai din malț din orz gălbui, uscat în aer liber (care era o băutură comună pentru oamenii săraci). Ea este bine cunoscută în toată Germania ca Weißbier („bere albă”), deși i se mai spune Weizen („grâu”) în afara Bavariei. Termenii Hefeweizen („drojdie de grâu”) sau Hefeweißbier se referă la berea din grâu în varianta sa tradițională, nefiltrată. Termenul Kristallweizen („grâu de cristal”) sau Kristallweißbier („bere albă de cristal”) se referă la o bere din grâu filtrată pentru a elimina drojdia și proteinele din grâu, care contribuie la aspectul său tulbure.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, p. 522.
Tipul de bere Hefeweizen se remarcă în special prin amărăciunea scăzută a hameiului (aproximativ 15 IBU) și carbonatarea relativ ridicată (apropiindu-se de patru volume), considerate importantă pentru a echilibra dulceața relativ maltoasă a berii. Aroma unică a berii Hefeweizen se datorează caracterului său fenolic; fenolul său principal este 4-vinil guaiacol, un metabolit al acidului ferulic, rezultat în urma fermentației superioare a drojdiei.
Weißbier este disponibilă și sub alte forme, inclusiv Dunkelweizen (bere din grâu negru) și Weizenstarkbier (bere tare din grâu), denumite în mod obișnuit Weizenbock. Sortimentele de bere din grâu închis la culoare sunt făcute cu malțuri coapte mai tare (atât grâu, cât și orz). Weizenbock-urile au de obicei un conținut de alcool mult mai mare decât sortimentele mai deschise la culoare.Garrett Oliver, The Oxford companion to beer, Oxford University Press, Oxford, 2011, p. 137.
Cele mai mari patru mărci de bere din grâu din Germania sunt Erdinger, Paulaner, Franziskaner și Maisel.Bill Yenne, Fergal Murray, Beer: The Ultimate World Tour, Race Point Publishing, New York, NY, 2014, p. 94. Alte mărci renumite sunt Augustiner, Weihenstephaner, Schneider (o specialitate de culoarea bronzului) și Andechser. Mărcile regionale din Bavaria sunt Hopf, Unertl, Ayinger, Schweiger și Plank. Aventinus este un exemplu de bere Doppelbock din grâu, versiunea mai puternică și mai întunecată a lui Weizenbock, produsă de fabrica de bere G. Schneider & Sohn din Kelheim.
Printre fabricile britanice de bere care produc sortimente de bere pentru dozatoare se numără Oakleaf Eichenblatt Bitte, Hoskins White Dolphin, Fyfe Weiss Squad and Oakham White Dwarf.
Witbier Witbier, berea albă, bière blanche sau, mai simplu, witte este o bere de grâu/orz, cu fermentație superioară, produsă în principal în Belgia și Țările de Jos. Numele său provine de la proteinele din grâu și de la drojdia în suspensie, care fac ca berea să arate tulbure sau albă, atunci când este rece. Astăzi, ea mai conține de obicei, pe lângă hamei, un amestec de condimente, cum ar fi coriandru, portocală și portocală amară.