Chrismansyah Rahadi (n. 16 septembrie 1949 – d. 30 martie 2007), născut cu numele de Christian Rahadi, însă cunoscut sub numele de scenă Chrisye, a fost un cântăreț indonezian de pop-progresiv și compozitor. În cariera sa de 40 de ani a câștigat multe premii și distincții; în 2011, Rolling Stone Indonezia l-a declarat al treilea cel mai mare muzician indonezian din toate timpurile.

Născut în Jakarta și având origini chinezo-indoneziene, Chrisye a început să fie interesat de muzică de la o vârstă fragedă. În timpul anilor de liceu a cântat la chitară bas într-o formație creată alături de fratele său, Joris. La finalul anilor 1960 s-a alăturat trupei Sabda Nada (mai apoi Gipsy), condusă de vecinii săi, familia Nasution. În 1973, după o pauză de la muzică, s-a alăturat din nou trupei pentru a susține concerte în New York, timp de un an. S-a reîntors în Indonezia, după care a revenit în New York alături de altă trupă, the Pro’s. Întorcându-se încă o dată în Indonezia, a colaborat cu Gipsy și cu Guruh Sukarnoputra pentru a înregistra albumul indie Guruh Gipsy, în 1976.

În urma succesului avut de Guruh Gipsy, în 1977, Chrisye a înregistrat două dintre cele mai cunoscute materiale ale sale: „Lilin-Lilin Kecil”, compusă de James F. Sundah, care a devenit ulterior cântecul său reprezentativ, și coloana sonoră Badai Pasti Berlalu. Succesul acestora i-a adus un contract cu Musica Studios, cu care a lansat primul său album ca solist, Sabda Alam, în 1978. Într-o carieră de aproape 25 de ani alături de Musica a înregistrat încă optsprezece albume, iar în 1980 a jucat într-un film, Seindah Rembulan. Chrisye a murit în locuința sa din Jakarta pe 30 martie 2007, după o lungă luptă împotriva cancerului.

Cunoscut pentru personalitatea sa rigidă și pentru vocea caldă, Chrisye a avut parte de succes critic în Indonezia. Cinci albume la care a contribuit au fost incluse în lista Rolling Stone Indonezia a celor mai bune 150 de albume indoneziene din toate timpurile; alte patru cântece (și un al cincilea la care a contribuit) au fost clasificate ca unele dintre cele mai bune cântece indoneziene din toate timpurile, într-un alt număr al revistei. Câteva albume ale sale au fost certificate cu argint sau aur. A obținut două premii pentru întreaga sa carieră, unul în 1993 la Premiile BASF și altul post-mortem, în 2007, din partea postului indonezian de televiziune, SCTV.

Viața și cariera Copilăria Chrisye s-a născut cu numele de Christian Rahardi în Jakarta, pe 16 septembrie 1949, din părinții Laurens Rahadi, un antreprenor chinezo-betawi, și Hanna Rahadi, o gospodină chinezo-sudaneză. A fost al doilea din cei trei fii ai cuplului; frații săi erau Joris și Vicky. Familia a locuit pe Strada Talang, aproape de Menteng, Jakarta Centrală, până în 1954, când s-au mutat pe Strada Pegangsaan (tot în Menteng).

În timp ce urma Școala Elementară GIKI, Chrisye s-a împrietenit cu familia vecină, Nasution; s-a apropiat mai ales de Bamid Gauri, alături de care practicase badminton și înălțase zmee. De asemenea, a început să asculte colecția de înregistrări a tatălui său, cântând piese de la Bing Crosby, Frank Sinatra, Nat King Cole și Dean Martin. După terminarea școlii elementare, Chrisye a urmat Școala Gimnazială Creștină Diponegoro al III-lea.

Beatlemania a ajuns și în Indonezia, în timp ce Chrisye era la Liceul PSKD Menteng, și i-a sporit interesul pentru muzică Deoarece Chrisye își dorea să cânte la un instrument, tatăl lui i-a cumpărat o chitară; Chrisye a ales chitara bas, considerând că este cea mai ușor de stăpânit. Întrucât nu știau să citească partituri muzicale, Chrisye și Joris au învățat să cânte acompaniind înregistrările tatălui lor și cântecele de la radio. După un timp au început să cânte la evenimentele școlare, vocalistul fiind Chrisye. Pe parcursul acestei perioade, acesta a început să fumeze la școală; când a fost prins, ca pedeapsă, a fost forțat să fumeze opt țigări una după alta, în fața elevilor adunați. Totuși, nu a reușit să scape de obicei și, în cele din urmă, a devenit un fumător înrăit.

Membru al formațiilor și primele proiecte (1968-1977) thumb|Chrisye cântând la chitară bas în 1977. A avut părul lung pentru o mare parte a carierei sale, până la efectuarea chimioterapiei. În mijlocul anilor 1960, frații Nasution au creat o formație; Chrisye și Joris i-au urmărit interpretând piese de la Uriah Heep și Blood, Sweat & Tears. În 1968, Chrysie s-a înscris la Universitatea Creștină din Indonezia (UKI) pentru a-i îndeplini dorința tatălui său de a deveni inginer. Totuși, în jurul anului 1969, Gauri l-a invitat pe acesta să se alăture formației fraților Nasution, Sabda Nada, ca înlocuitor pentru basistul Eddi Odek, care era bolnav. Încântați de prestația lui, frații Nasution i-au cerut să rămână ca membru definitiv. Grupul avea o înțelegere cu Mini Disko de pe Strada Juanda și interpretau ca liber-profesioniști la zile de naștere și nunți. Când Chrisye avea ocazia să interpreteze vocal preluări, acesta încerca să sune cât mai aproape de interpretul original.

Grupul și-a schimbat numele în Gipsy în 1969, considerând că sună mai masculin și mai occidental. Programul formației, care nu avea un impresar, a devenit tot mai încărcat, de când începuseră să țină în mod regulat concerte la Taman Ismail Marzuki. Drept urmare, Chrisye s-a hotărât să renunțe la UKI; în 1970, acesta s-a transferat la Academia de Turism Trisakti, considerând că programul de studiu era unul mult mai lejer.

În 1972, Pontjo Nasution i-a oferit lui Chrisye oportunitatea de a cânta în New York. Cu toate că a fost încântat, Chrisye s-a temut să îi spună tatălui său, crezând că nu va fi de acord cu această idee. S-a îmbolnăvit, în cele din urmă, timp de câteva luni, perioadă în care restul formației a plecat către New York. După ce Chrisye și-a discutat neliniștile cu Joris și cu mama sa, tatăl a fost de acord ca acesta să renunțe la facultate pentru a se asocia cu Gipsy. După ce starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, prin mijlocul anului 1973, a plecat alături de Pontjo pentru a se întâlni cu ceilalți membri Gipsy în New York. În același an a renunțat la Trisakti.

În timp ce se afla în New York, Gipsy a ținut concerte la Restaurantul Ramayana, deținut de compania de prelucrare a petrolului Pertamina. Formația, cazată într-un apartament de pe Fifth Avenue, a interpretat în New York timp de aproape un an, aducând în atenția publicului muzica indoneziană și cântece preluate de la Procol Harum, King Crimson, Emerson, Lake & Palmer, Genesis și Blood, Sweat & Tears. Cu toate că Chrisye era nemulțumit că nu se poate exprima pe deplin prin preluări, și-a continuat cariera muzicală.

La întoarcerea în Indonezia de la finalul anului 1973, Gauri și fratele său, Keenan, l-au prezentat pe Chrisye compozitorului Guruh Sukarnoputra, fiul fostului președinte Sukarno. Întrucât frații Nasution lucrau cu Guruh pentru următorul lor proiect, Chrisye a început să compună de unul singur; în timp ce făcea asta, a observant că întâmpină dificultăți cu versurile ce conțin consoane puternice, încercând să le evite. În următorul an, s-a întors în New York cu o altă formație, The Pro’s. Prin mijlocul anului 1975, cu câteva săptămâni rămase în contract, părinții lui Chrisye l-au sunat din Jakarta pentru a-l anunța că fratele lui, Vicky, a murit datorită unei infecții la stomac. Întrucât nu a putut să se întoarcă de îndată acasă, Chrisye a fost cuprins de griji și cântatul s-a transformat în ceva foarte dificil pentru el. În timp ce formația se întorcea în Indonezia, Chrisye „a plâns pe întreaga durată a zborului” și a intrat într-o depresie.

Chrisye nu a mai cântat cu formația până ce frații Nasution l-au invitat să se alăture din nou la Gipsy, pentru noul lor proiect cu Guruh; acesta i-a oferit lui Chrisye câteva cântece în care era vocalist principal, cu versurile compuse special pentru el. Depășind perioada de depresie, s-a alăturat grupului care făcea repetiții la casa lui Guruh din Kebayoran Baru, Jakarta de Sud. Formația repeta până la orele târzii ale nopții; proiectul indie amesteca muzica rock occidentală cu muzica gamelan balineză, iar membrii colaborau pentru producție. Înregistrările au început prin mijlocul anului 1975, cu numai patru cântece terminate în primele luni. Lansarea a avut loc în 1976, cu 5000 de unități produse. Succesul albumului Guruh Gipsy l-a convins pe Chrisye că este în stare să urmeze o carieră de solist.

La finele anului 1976, Chrisye s-a apropiat de compozitorul Jockie Soerjoprajogo și de Imran Amir, conducătorul Prambors Radio, care i-a cerut acestuia să contribuie cu partea vocală la un concurs organizat de post; Chrisye a refuzat, întrucât nu dorea să cânte un cântec pop indonezian. Câteva zile mai târziu, Sys NS, un angajat de la Prambors, s-a apropiat de Chrisye în timp ce acesta se întâlnea cu Guruh și cu Eros Djarot. Sys a insistat că Prambors are nevoie de Chrisye pentru „Lilin-Lilin Kecil” („Lumânări mici”), compus de James F. Sundah. După ce a auzit versurile, Chrisye a acceptat. Cântecul a fost înregistrat la studioul Irama Mas din Pluit, Jakarta de Nord, și a fost inclus într-un album, alături de piese interpretate de alți câștigători ai concursului. Fiind inițial a noua piesă de pe album, „Lilin-Lilin Kecil” a fost pusă prima din listă, pentru a crește vânzările albumului, întrucât formatul original se vânduse foarte prost. Cântecul a fost mai apoi înlăturat, având parte de multe difuzări; albumul a fost cel mai bine vândut din acel an.

Prin mijlocul anului 1977, după succesul avut de „Lilin-Lilin Kecil”, casa de discuri Pramaqua Records s-a apropiat de Chrisye și i-a oferit un contract pentru un album, Jurang Pemisah (Canion despicat). Lucrând cu Jockie, Ian Antono și Teddy Sujaya, Chrisye a înregistrat șapte cântece pentru album; Jockie a înregistrat încă două. Cu toate că a fost încântat de rezultatul final și că avea așteptări mari de la album, Pramaqua a decis că nu era comercial viabil și a refuzat să îl promoveze până ce următorul album al lui Chrisye, Badai Pasti Berlalu, nu a dispărut de pe piață. După încercarea eșuată de a acapara întregul stoc, albumul a fost lansat, însă pentru că publicul l-a privit ca pe o continuare a albumului Badai Pasti Berlalu, vânzările au fost în număr foarte mic. Cu toate că la posturile de radio din întreaga țară ajunseseră casete, Chrisye a descris ulterior vânzările albumului ca fiind „atât de călduroase ca găinațul de pui”.

În același an, Chrisye și alți câțiva artiști, printre care Djarot și Jockie, au înregistrat coloana sonoră pentru filmul Badai Pasti Berlalu pentru o perioadă de două luni. După ce coloana sonoră a câștigat un Premiu Citra la Festivalul de Film Indonezian din 1978, studiourile Irama Mas s-au apropiat de grup pentru a crea un album din coloana sonoră, cu plata în paușal. Cu Chrisye și Berlian Hutauruk vocaliști, coloana sonoră a fost înregistrată sub forma unui album în Pluit, timp de 21 de zile. Albumul a fost lansat sub același titlu ca filmul, cu o imagine a actriței Christine Hakim pe copertă. Albumul a inclus și primul merit de compozitor al lui Chrisye, „Merepih Alam” („Natură fragilă”), însă vânzările au fost stagnante pentru prima săptămână, până ce stațiile de radio au început să difuzeze discurile single.

Începutul carierei de solist și de actor (1978-1982)