Transolza (în , ) este o regiune istorică din Republica Cehă de astăzi, regiune aflată în dispută între Polonia interbelică și Cehoslovacia. Numele înseamnă „teritoriul de peste râul Olza”; mai este numită și Śląsk zaolziański, ceea ce înseamnă „Silezia Transolzană”. Printre alți termeni echivalenți în alte limbi se numără și Zaolší (Zaolží) în cehă și Olsa-Gebiet în germană. Regiunea a căpătat semnificație în 1920, când Silezia Cieszynului a fost împărțită între Cehoslovacia și Polonia. Transolza formează partea estică a porțiunii cehe din Silezia Cieszynului. Împărțirea nu a mulțumit niciuna din părți, și conflictul persistent din regiune a dus la anexarea ei de către Polonia în octombrie 1938, în urma acordului de la München. După invazia germano-sovietică a Poloniei în 1939, zona a fost inclusă în Germania Nazistă până în 1945. După război, au fost restabilite frontierele din 1920.
Istoric, cel mai mare grup etnic care locuia această zonă a fost cel al polonezilor.Zahradnik 1992, 16–17. Sub dominația austriacă, Silezia Cieszynului a fost împărțită în patru districte. Unul dintre ele, Frýdek, avea populație majoritar cehă, dar celelalte trei erau locuite predominant de polonezi.Watt 1998, 161. În secolul al XIX-lea, numărul etnicilor germani a crescut. După scăderea de la sfârșitul secolului al XIX-lea,La recensămintele austriece din 1880, 1890, 1900 și 1910, locuitorii au fost întrebați ce limbă vorbesc. (Siwek 1996, 31.) la începutul secolului al XX-lea și apoi între 1920 și 1938, populația cehă a crescut semnificativ (în principal ca urmare a imigrației și asimilării localnicilor) iar polonezii au devenit minoritari, așa cum sunt și astăzi. Un alt grup etnic important l-au constituit evreii, dar aproape întreaga populație evreiască a fost exterminată în timpul celui de al Doilea Război Mondial.
Pe lângă polonezi, cehi și germani, în regiune mai trăia un alt grup etnic, Ślązakowcy, care revendicau o identitate națională sileziană. Acest grup avea reprezentanți în întreaga Silezie a Cieszynului deși cei mai numeroși erau între protestanții din estul Sileziei Cieszynului (astăzi în Polonia) și nu în Transolza propriu-zisă.Hannan 1996, 47.
Denumirea și teritoriul Termenul polonez Zaolzie (care se traduce „Transolza”, adică „pământurile dincolo de Olza”) este utilizat predominant în Polonia și de către minoritatea poloneză din acel teritoriu. În cehă, ea este denumită České Těšínsko/Českotěšínsko ("Țara Cieszynului/Těšínului ceh"), Zaolží sau Zaolší (echivalent cu polonezul Zaolzie), Těšínsko sau Těšínské Slezsko (adică Silezia Cieszynului). Termenul Zaolzie este folosit și de către savanții străini, inclusiv de etnolingvistul american .Hannan 1999, 191–203.
Termenul Transolza denumește teritoriul fostelor districte Český Těšín și , în care populația poloneză forma majoritatea în conformitate cu recensământul austriac din 1910.Szymeczek 2008, 63. Acest teritoriu formează partea estică din porțiunea cehă a Sileziei Cieszynului. Istoricul Józef Szymeczek observă însă că acesta este confundat adesea cu întreaga porțiune cehă a Sileziei Cieszynului.
De la reforma administrativă cehoslovacă din 1960, Transolza este formată din districtul Karviná și partea estică din districtul Frýdek-Místek.
Istorie
La început, zona a făcut parte din Moravia Mare.Žáček 2004, 12–13. Între 950 și 1060, ea a intrat sub dominația Principatului Boemiei,Žáček 2004, 14–20. și din 1060 a devenit parte a Poloniei. Din 1327, întreaga zonă a Ducatului Cieszynului a devenit autonom al coroanei Boemiei.Panic 2002, 7. După moartea în 1653 a Elizabetei Lucretia, ultimul domnitor polonez din dinastia Piaștilor, a trecut direct în mâinile regilor cehi din dinastia Habsburg împreună cu restul Ducatului Cieszynului.Zahradnik 1992, 13. Când majoritatea Sileziei a fost cucerită de Frederick cel Mare al Prusiei în 1742, zona Cieszyn făcea parte din mica porțiune sudică ce a rămas în granițele monarhiei Habsburgice (Silezia Austriacă).
Până la jumătatea secolului al XIX-lea, membrii populației slave locale nu se identificau ca membri ai unor entități etnolingvistice mai mari. În Silezia Cieszynului (ca și în toate zonele de graniță vest-slave), diferite identități teritoriale erau predominante înaintea apariției identității etnice și naționale. Conștiința apartenenței la poporul polonez sau ceh s-a răspândit încet în Silezia.Hannan 1996, 76–77.
Din 1848 până la sfârșitul secolului al XIX-lea, localnicii cehi și polonezi au cooperat, uniți împotriva tendințelor de germanizare din Imperiul Austriac și apoi din Austro-Ungaria.Zahradnik 1992, 40. La sfârșitul secolului, au apărut tensiuni interetnice pe măsură ce creștea importanța economică a regiunii. Această creștere a determinat un val de imigranți din Galiția. Circa 60.000 de persoane au sosit între 1880 și 1910.Zahradnik 1992, 48. Noii imigranți erau polonezi săraci, dintre care jumătate erau analfabeți. Ei lucrau în minele de cărbune și în metalurgie. Pentru aceștia, cel mai important factor era bunăstarea materială; le păsa puțin de țara din care plecaseră. Aproape toți au fost asimilați de către populația cehă autohtonă.Zahradnik 1992, 51. Mulți dintre ei s-au stabilit la Ostrava (la vest de frontiera etnică), întrucât industria grea se răspândea în întregul vest al Sileziei Cieszynului. Chiar și astăzi, etnografii au constatat că circa 25.000 de locuitori din Ostrava (circa 8% din populația orașului) au nume de familie poloneze. Populația cehă (ce trăia în principal în nord: , etc.) a scăzut numeric la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind asimilată de populația locală majoritar poloneză. Acest proces a fost influențat de industrializarea regiunii.
Formarea statelor naționale (1918–1920)
La început, ambele consilii naționale (Rada Narodowa Księstwa Cieszyńskiego poloneză în declarația sa "Ludu śląski!" din 30 octombrie 1918 și Zemský národní výbor pro Slezsko cehă în declarația de la 1 noiembrie 1918) au revendicat fiecare întreaga Silezie a Cieszynului.Gawrecká 2004, 21.
La 31 octombrie 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial și în condițiile dizolvării Austro-Ungariei, majoritatea zonei a fost preluată de autoritățile locale poloneze susținute de forțele armate.Kovtun 2005, 51. Acordul provizoriu din 2 noiembrie 1918 reflecta incapacitatea celor două consilii naționale de a ajunge la o delimitare finală a frontierelor. La 5 noiembrie 1918, zona era împărțită între Polonia și Cehoslovacia printr-un acord provizoriu între cele două consilii locale autonome (Zemský národní výbor pro Slezsko al cehilor și Rada Narodowa Księstwa Cieszyńskiego a polonezilor).Zahradnik 1992, 52. Înainte de aceasta, majoritatea zonei fusese administrată de autoritățile locale poloneze. În 1919, ambele consilii au fost absorbite de guvernele centrale independente constituite la Praga și Varșovia. Primul nu a fost mulțumit de compromis și, la 23 ianuarie 1919, a invadat zonaDługajczyk 1993, 7.Zahradnik 1992, 59. profitând de faptul că Polonia era angajată în războiul său cu Republica Națională a Ucrainei Occidentale.
Motivația invaziei cehești din 1919 a fost în primul rând organizarea alegerilor pentru Sejmul Poloniei în regiunea aflată în dispută.Gawrecká, 23, în particular citatul din Dąbrowski: "Czesi uderzyli na nas kilka dni przed 26 stycznia 1919, w którym to dniu miały się odbyć wybory do Sejmu w Warszawie. Nie chcieli bowiem między innemi dopuścić do przeprowadzenia tych wyborów, któreby były wykazały bez wszelkiej presyi i agitacyi, że Śląsk jest polskim.". Urmau să se organizeze alegeri în întreaga Silezie a Cieszynului. Cehii au susținut că nu trebuie să se țină alegeri în zonele disputate întrucât delimitarea este doar temporară și niciuna din părți nu poate efectua acțiuni de stat suveran în regiune. Când cererea cehilor a fost respinsă de polonezi, cehii au hotărât să rezolve problema în forță.
Unități cehești erau cantonate lângă Skoczów și încetarea focului a fost convenită la 3 februarie. Cehoslovacia nou înființată a revendicat zona parțial pe motive istorice și etnice, dar mai ales pe motive economice.Mamatey 1973, 34. Teritoriul era important pentru cehi întrucât pe acolo trecea linia de cale ferată ce lega Silezia Cehă de Slovacia (Calea ferată Košice-Bohumín, una dintre cele doar două căi ferate ce legau regiunile istorice cehești de Slovacia la acea vreme). Zona este și foarte bogată în cărbune negru. Multe mine importante de cărbune, precum și fabrici de metalurgie se aflau acolo. Partea poloneză și-a motivat revendicarea pe criterii etnice: majoritatea populației de acolo era poloneză conform ultimului recensământ austriac, din 1910.Zahradnik 1992, 178–179.
În această atmosferă tensionată s-a hotărât organizarea unui plebiscit regional în care locuitorii să fie întrebați cărei țări ar trebui să aparțină teritoriul lor. Comisarii plebiscitului au sosit acolo la sfârșitul lui ianuarie 1920 și, după ce au analizat situația, au declarat stare de urgență în teritoriu la 19 mai 1920. Situația din zonă a rămas foarte tensionată, ambele părți recurgând la acțiuni de intimidare, acte de terorism, agresiuni și chiar omoruri.Zahradnik 1992, 62–63. Plebiscitul nu se putea ține în asemenea atmosferă. La 10 iulie ambele părți au renunțat la ideea de plebiscit și au delegat decizia Conferinței Ambasadorilor.Zahradnik 1992, 64. În cele din urmă, la 28 iulie 1920, prin decizia Conferinței de la Spa, Cehoslovacia a primit 58,1% din Silezia Cieszynului, ce conținea 67,9% din populație. Acest teritoriu a devenit cunoscut, la început doar din punctul de vedere al Poloniei, ca „Transolza” (Zaolzie) – frontiera între părțile poloneză și cehoslovacă ale teritoriului fusese fixată pe râul Olza.
Cel mai ferm suport pentru unirea cu Polonia venise din interiorul teritoriului acordat Cehoslovaciei, în vreme ce unii dintre cei mai înfocați adversari ai stăpânirii poloneze erau din teritoriul acordat Poloniei.Hannan 1996, 46.
Perspectiva lui Richard M. Watt Istoricul Richard M. Watt scrie: „la 5 noiembrie 1918, polonezii și cehii din regiune au dezarmat garnizoana austriacă (...) Polonezii au preluat zonele ce păreau a fi ale lor, iar cehii au preluat administrația zonelor lor. Nimeni nu a obiectat asupra acestui aranjament amical (...) Apoi la Praga au început să apară răzgândiri. S-a observat că, după acordul din 5 noiembrie, polonezii controlau circa o treime din minele de cărbuni din ducat. Cehii și-au dat seama că cedaseră destul de mult (...) S-a recunoscut că orice preluare a Teschenului va trebui să se realizeze într-o manieră acceptabilă de către Antanta victorioasă (...), astfel că cehii au fabricat o poveste cum că zona Teschenului se bolșeviza (...) Cehii au adunat trupe substanțiale de infanterie – circa 15.000 de oameni – și la 23 ianuarie 1919, au invadat zonele deținute de polonezi. Pentru a-i deruta pe polonezi, cehii au recrutat ofițeri aliați de origine cehă și i-au pus în fruntea forței de invazie, în uniformele lor. După câteva lupte de mică anvergură, mica forță de apărare poloneză a fost aproape cu totul îndepărtată."Watt 1998, 161–162.