Panturcism

thumb|260px|Distribuția țărilor și teritoriilor autonome unde limbile turcice au statut oficial Panturcismul este o mișcare naționalistă apărută la sfârșitul secolului al XIX-lea în rândul intelectualilor de origine etnică turcică din Imperiul Rus care avea ca scop unificarea politică și culturală a popoarelor turcice.Jacob M. Landau, Radical Politics in Modern Turkey, BRILL, 1974.Robert F. Melson, The Armenian Genocide în Kevin Reilly (Editor), Stephen Kaufman (Editor), Angela Bodino (Editor), Racism: A Global Reader (Sources and Studies in World History) , M.E. Sharpe (ianuarie 2003). p. 278: „ Concluding that their liberal experiment had been a failure, CUP leaders turned to Pan-Turkism, a xenophobic and chauvinistic brand of nationalism that sought to create a new empire based on Islam and Turkish ethnicity.”

Denumire În literatura de specialitate, termenul de „panturcism” este folosit pentru descrierea ideii unității politice, culturale și etnice al popoarelor vorbitoare de limbi turcice. Termenul „panturcism” s-a format prin adăugarea prefixului „pan”, din πᾶν = toți, la „turcism” Mansur Hasanov, Academician of Academy of Sciences of Tatarstan Republic, Великий реформатор , în revista Республика Татарстан, № 96-97 (24393-24394), 17 mai 2001.

Deși popoarele turcice au rădăcini istorice, culturele și lingvistice comune, apariția mișcării panturcice este un fenomen relativ recent, apărut la sfârșitul secoluli al XIX-leaPan-Turkism - Britannica Online Encyclopedia și poate fi comparat cu mișcările europene semănătoare: panslavismul și pangermanismul. Ideologii panturcismului pun accentul nu atât pe identitatea etnică, și pe cea lingvistică și culturală. Această diferențiere este necesară pentru ca să se evite confuzia cu „turcesc’’, care face referire în primul rând la cetățenii care locuiesc în Turcia. Panturcismul promoveasză ideea unificării popoarelor cu aceeași rădăcini lingvistice și a devenit foarte activă în special după prăbușirea Uniunii Sovietice și apariia noilor state independente în Asia Centrală.

Istoric

În 1804, teologul tătar Kursavi a scris o lucrare prin care cerea modernizarea islamului. Kursavi a fost fondatorul curentului religios jadidism (din limba arabă 'jadid', 'nou'). Ideea centrală a noului curent era încurajarea gândirii critice, ca opus la credința oarbă. Kursavi promova creșterea nivelului de educație a musulmanilor, egalitatea între sexe, toleranța față de alte credințe, unitatea culturală a popoarelor turcice și deschiderea fața de moștenirea culturală europeanăRafael Khakimov, Taklid and Ijtihad , Russia in Global Affairs, decembrie 2003.. Mișcarea jadid a fost creată în mod oficial în 1843 în Kazan. Mișcarea milita pentru modernizarea semi-seculară a învățământului și, pentru prima oară în istorie, aducea în discuția identității naționale și religioase printre etnici turcici. Până în acel moment, aceștia din urmă erau doar supuși musulmani ai Imperiului Rus, iar rușii au continuat să îi considere astfel până la dispariția statului țarist N.N., Полтора Века Пантюрκизма в Турции, revista "Панорама".

Ca urmare a intensificării colonizărilor rusești în regiunea Volgăi la sfârșitul secollui al XIX-lea, mișcarea socială jadidistă s-a îmbogățit cu ideile luptei de eliberare națională. Înăsprirea vieții politice din Rusia după 1907 a provocat emigrarea a unui număr mare de susținători ai unității turcice în Imperiul Otoman.

În 1908, Comitetul Unității și Progresului a devenit partidul de guvernământ în Imperiul Otoman, impunându-și abordarea naționalistă asupra politicii imperiului. Începând cu secolul al XVI-lea, imperiul a avut un caracter musulman, iar sultanul a fost calif pentru teritoriile musulmane aflate sub controlul său.

Liderii iluminismului panturcic au plecat în exil în Turcia, în Istanbul apărând o puternică mișcare panturcică. Începând cu acele timpuri, mișcarea panturcică din Turcia s-a transformat treptat, orientându-se spre înlocuirea califatului printr-un stat atotcuprinzător al etnicilor turcici musulmani.

În plin proces de prăbușire a Imperiului Otoman cu populația sa multietnică și multiculturală, sub influența crescută a naționalismului Junilor Turci, au apărut promotori ai ideii înlocuirii imperiului cu federație turcică. Dispariția imperiului, noul lider al turcilor, Mustafa Kemal (Atatürk) a încercat să înlocuiască panturcismul cu naționalismul anatolian, care urmărea păstrarea unui nucleu turc în regiune, fără pretenții imperiale și cu unele tendințe izolaționiste. Mustafa Kemal Atatürk a luptat împotriva grupurilor panturcice și le-a închis toate publicațiile.

Unul dintre cei mai importanți exponenți ai panturcismului timpuriu a fost Enver Pașa, ministrul de război otoman și cel care a fost comandantul de facto al armatei otomane în timpul Primului Război Mondial. După înfrângerea Imperiului Otoman în război, el a devenit liderul mișcării de eliberare națională a basmacilor împotriva dominației Rusiei Sovietice în Asia Centrală.

Ultimul episod din istoria panturcismului s-a desfășurat în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, când nazitii au încercat să determine populația sovietică musulmană să lupte sub steagul panturcic împotriva URSS. Încercările germanilor s-au soldat cu un eșec în acest caz.

În timp ce de-a lungul celei mai mari părți a secolului al XX-lea panturcismul nu a mai avut un impact politic deosebit, după prăbușirea Uniunii Sovietice în ultimii ani ai secolului trecut, cele mai multe popoare turcice au reușit să-și câștige independență și membrii lor și-a extins în mod considerabil ambițiile politice și economice. În zilele noastre, noile mișcări și organizații panturcice își concentrează eforturile pe integrarea economică a celor șapte state independente turcice și pe o posibilă integrare politică asemănătoare cu cea a Uniunii Europene.

Rolul Turciei Turcia a devenit un important partener de afaceri pentru multe state din Asia Centrală. Turcia sprijină aceste state și în domeniul învățământului superior, în cel al educației în general și în dezvoltarea economică. Cu toate acestea, aceste eforturi nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor statelor turcice, iar sentimentele panturcice nu s-au ridicat la un nivel superior în Turcia. De exemplu: Proiectele pentru construirea de locuințe pentru tătării din Crimeea nu ai fost finalizate până în momentul de față. Deși Turkmenistanul, Uzbekistanul și Azerbaidjanul au adoptat alfabetul latin, alfabetele lor nu sunt compatibile cu cel turc, cel puțin în proporția sperată de Ankara. Kazahstanul a renunțat în 2007 la proiectele pentru introducerea alfabetului latin și a păstrat scrierea cu chirilice . Kîrgîzstanul nici măcar nu a pus vreo clipă problema adoptării alfabetului latin deși, imediat după cucerirea independenței, au existat voci care cereau renunțarea la alfaberul chirilic. În cazul țărilor turcice, o altă problemă în devoltarea culturală o reprezintă lipsă sau insuficiența materialelor didactice și tipăriturilor.

Critici Panturcismul a fost și continuă să fie privit cu suspiciune de către mulți, care îl consideră doar o formă a ambiției imperialiste a Turciei. Există și păreri conform cărora panturcismul este o mișcare șovină și rasistă, cu referire directă la reprezentanții de frunte ai mișcării, Junii Turci Jacob M. Landau, Pan-Turkism: From Irredentism to Cooperation, India University Press, 1995, 2nd Edition, p. 45Robert F. Melson, The Armenian Genocide în Kevin Reilly (Editor), Stephen Kaufman (Editor), Angela Bodino (Editor) Racism: A Global Reader (Sources and Studies in World History) , M.E. Sharpe (ianuarie 2003), p. 278, acuzați de genocid împotriva grecilor, armenilor și asirienilor.

Acuzațiile de genocid Genocidul Armean

Există critici care consideră că panturcismul este cauza directă a Genocidului Armean din 1915, în care a fost implicat Enver Pașa, prin care s-a încercat îndepărtarea minorităților neturce și nemusulmane din Imperiul Otoman, pentru crearea unui stat panturcic pur din punct de vedere etnicYoung Turks and the Armenian Genocide, Armenian National InstituteRobert Melson, Leo Kuper, Revolution and genocide: on the origins of the Armenian genocide and the Holocaust, University of Chicago Press, 1996, p. 139

Genocidul Grec

Genocidul GrecAssyrian International News Agency, International Genocide Scholars Association Officially Recognizes Assyrian, Greek Genocides, accesat 15-12- 2007 este un termen utilizat în unele cercuri academice cu privire la soarta populației elene din Imperiulu Otoman în timpul și după încheierea Primului Război Mondial (1914–1923). La fel ca în cazul armenilor și asirienilor, grecii au fost ținta diferitelor tipuri de atacuri din partea Junilor Turci și autorităților kemaliste. George W. Rendel, diplomat al British Foreign Office, a lăsat mărturii cu privire la masacrele și deportările grecilor în perioada de după semnarea armistițiului de la MudrosForeign Office Memorandum by Mr. G.W. Rendel on Turkish Massacres and Persecutions of Minorities since the Armistice (20 March 1922). Se estimează sute de mii de greci otomani au murit în această perioadă din cauza persecuțiilor

Genocidul Asirian

Genocidul Asirian este termenul utilizat de cercurile academice cu privire la soarta poporului asirian din Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial. În paralel cu atacurile împotriva grecilor și armenilor, au avut loc și represiuni împotriva asirienilor întreprinse de regimul Junilor TurciSamuel Totten, Paul Robert Bartrop, Steven L. Jacobs, Dictionary of Genocide,Greenwood Publishing Group, 2008, pp. 25-26. În 1922, într-un memorandum al Consiliului Național Asiro-Caldeean, se estima că cel puțin 275.000 de asirieni (aproximativ 75% din populația de la acea vreme) fuseseră uciși la ordinul oficialilor otomani.

Masacrele împotriva aleviților

În 1937–1938, aproximativ 65.000–70.000 kurzi alevițiDavid McDowall, A modern history of the Kurds, I.B.Tauris, Mayıs 2004, s.209 au fost uciși și mii au fost obligați să fugă din țară în timpul unor acțiuni represive ale autorităților turce. Una dintre componentele principale ale procesului de turcificare promovat de autorități a fost politica de recolonizare internă. Legea cu privire la relocarea populației din 1934, care a vizat pentru început regiunea Dersim, a avut consecințe dezastruoase pentru populația localăGenocide - George J Andreopoulos page 11. Etnocidul din Dersim este deseori confundat cu Rebeliunea din Dersim, care a avut loc în timpul acestor evenimente. În zilele noastre, cultura distinctă a regiunii Dersim a fost în cea mai mare parte distrusă și supraviețuiește numai în rândul locuitorilor originari din regiune care s-au refugiat în străinătate.

Kurzii