Montivilliers este o comună franceză situată în departamentul Seine-Maritime, în regiunea Normandia.

Comuna este a doua ca mărime din comunitatea urbană denumită Le Havre Seine Métropole, după numărul de locuitori, după Le Havre.

Geografie [{ "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1075351", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}, { "type": "ExternalData", "service": "geoline", "ids": "Q1344620", "properties": { "fill": "#fc3", "stroke": "#ac6600" }}]

Localizare Comuna este situată pe malul drept al Senei, la aproximativ zece kilometri de Le Havre.

Comune limitrofe

Hidrografie

Comuna este traversată de un râu numit Lézarde.

Acest râu a fost divizat artificial în două brațe încă din Evul Mediu, pentru a înmulți numărul morilor.

În Evul Mediu, râul Lézarde era mult mai lat decât este astăzi și mai puțin colmatat, ceea ce a permis dezvoltarea unei activități portuare semnificative la Montivilliers. De fapt, râul se vărsa direct în mare și beneficia de efectele mareei de mai multe ori pe zi, asigurând astfel un sistem eficient de curățare naturală. Astăzi, Lézarde este înconjurat de trasee de plimbare foarte apreciate de locuitorii din Montivilliers. De la sfârșitul secolului al XIX-lea, râul se varsă în canalul Tancarville , pe teritoriul comunei Harfleur.

Clima În 2010, clima comunei era de tip oceanic pur, conform unui studiu realizat de CNRS, bazat pe o serie de date care acoperă perioada 1971-2000. În 2020, Météo-France a publicat o tipologie a climei din Franța metropolitană, în care comuna este expusă unui climat oceanic și se află în regiunea climatică „Côtes de la Manche orientale”, caracterizată printr-un nivel scăzut de însorire (1.550 h/an), o umiditate ridicată a aerului (peste 20 de ore/zi cu umiditate relativă > 80% iarna) și vânturi frecvente și puternice . În paralel, GIEC Normand, un grup regional de experți în climat, a diferențiat, într-un studiu din 2020, trei mari tipuri de climat pentru regiunea Normandia, nuanțate la o scară mai fină de factorii geografici locali. Conform acestui zonaj, comuna este expusă unui „climat maritim”, corespunzător regiunii Pays de Caux, rece, umed și ploios, ușor mai rece decât în Cotentin .

Pentru perioada 1971-2000, temperatura medie anuală este de 10,9 °C, cu o amplitudine termică anuală de 12,7 °C. Cantitatea medie anuală de precipitații este de 859 mm, cu 12,7 zile de precipitații în ianuarie și 8,5 zile în iulie. Pentru perioada 1991-2020, temperatura medie anuală observată la stația meteorologică situată în comuna Octeville-sur-Mer la 5 km distanță în linie dreaptă , este de 11,4 °C, iar cantitatea medie anuală de precipitații este de 761,1 mm . Pentru viitor, parametrii climatici estimati pentru comună pentru anul 2050, conform diferitelor scenarii de emisii de gaze cu efect de seră, pot fi consultati pe un site dedicat publicat de Météo-France în noiembrie 2022 .

Urbanism Tipologie La 1 ianuarie 2024, Montivilliers este clasificată drept un centru urban intermediar, conform noii grile comunale de densitate în șapte niveluri, definită de INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) în 2022. Aparține unității urbane a orașului Le Havre, o aglomerație intra-departamentală care reunește 18 comune, dintre care Montivilliers este o comună suburbană . De asemenea, Montivilliers face parte din zona metropolitană a orașului Le Havre, fiind o comună din coroana acestuia. Această zonă include 116 comune și este clasificată în zonele cu 200.000 până la mai puțin de 700.000 de locuitori .

Utilizarea terenului Utilizarea terenurilor în comuna Montivilliers, conform bazei de date europene privind ocuparea biogeografică a terenurilor Corine Land Cover (CLC), este marcată de predominanța teritoriilor agricole (57,7% în 2018), în scădere față de 1990 (59,3%). Distribuția detaliată în 2018 este următoarea: terenuri arabile (47,6%), zone urbanizate (28%), pajiști (6,7%), păduri (6,3%), zone industriale sau comerciale și rețele de comunicații (5,5%), zone agricole eterogene (3,4%) și spații verzi artificializate, non-agricole (2,5%) . Evoluția ocupării terenurilor în comună și a infrastructurilor sale poate fi observată pe diferitele reprezentări cartografice ale teritoriului: harta Cassini (secolul XVIII), harta de stat-major (1820-1866) și hărțile sau fotografiile aeriene ale IGN pentru perioada actuală (1950 până în prezent) .

thumb|500px|centre|Harta infrastructurii și utilizării terenului a comunei în 2018 (CLC).

Toponimie Numele localității este atestat sub forma Villare în secolul al VIII-lea, Monasterium que dicitur Villare în jurul anului 1034, și Villaris Monasterii între 1063 - 1066.

Montivilliers își datorează numele abației de maici fondată în secolul al VIII-lea, combinând numele primitiv vilier („sat”) cu termenul mon(s)tier („biserică, mănăstire”).

Istorie Preistorie Cercetările arheologice efectuate în anii 1970 au scos la iveală urme de viață datând din Paleolitic, indicând existența unor triburi care s-au stabilit în regiune, probabil atrase de numeroasele pâraie și de abundența de vânat prezentă în acea perioadă. De asemenea, au fost descoperite urme de viață din Neolitic, inclusiv locuințe pe platoul Grand Épaville, datând din perioada 2500-1700 î.Hr.

Antichitate Câteva obiecte galice, precum topoare de jad și de bronz, au fost descoperite pe versanții care domină orașul. De asemenea, a fost atestată existența unui drum roman care lega Harfleur de Montivilliers, distrus de englezi în 1415.

Vremea Sfântului Filibert Între 682 și 684, în timpul unei călătorii la Jumièges, sfântul Philibert a fondat aici o mănăstire de maici la cererea sfântului Ouen, episcop de Rouen. Această mănăstire a fost complet distrusă de vikingi și a fost reconstruită abia la începutul secolului al XI-lea, de data aceasta cu călugări, aflați sub dependența abației din Fécamp. Nicio urmă arhitecturală a acestei mănăstiri nu a fost găsită, iar locația sa exactă în oraș rămâne necunoscută.

Evul Mediu Abația

În 1035, ducele Robert Magnificul a acordat autonomie mănăstirii, care a redevenit o abație de maici. Abația a fost înzestrată cu numeroase bunuri în regiune, ceea ce i-a permis, sub conducerea stareței Élisabeth în a doua jumătate a secolului al XI-lea, să întreprindă lucrările de construcție a marii biserici, un excelent exemplu de arhitectură normandă din epoca lui William Cuceritorul. Robert Magnificul, prin impulsionarea reconstrucției abatiei distruse de vikingi, a dorit să restaureze biserica „în vechea sa splendoare, din care fusese decăzută din cauza violenței prădătorilor”. Ducele Normandiei a acordat abației o excepție totală și completă, înlocuind astfel autoritatea seculară și ecleziastică. Acest statut, invidiat de alte mănăstiri normande, a fost în mare parte responsabil pentru dezvoltarea și influența abației.

În secolul al XV-lea, parohia Saint-Sauveur, care primise primele șapte travee ale navei, a demolat partea sa nordică pentru a o dubla cu o navă gotică largă. Din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, abația și-a menținut influența, în special în timpul abatelui Louise de L’Hospital (1596-1643).

Dezvoltarea Orașului Renașterea mănăstirii Reconstrucția și dezvoltarea vieții în abația din Montivilliers au stimulat economia locală, atrăgând treptat populația în jurul abației. Ca urmare, ducele Normandiei i-a acordat statutul de comună printr-o scrisoare datată 8 iulie 1202. Secolul al XIII-lea a fost marcat de dezvoltarea orașului și, inevitabil, de pauperizarea unei părți a populației. Starețele au încercat să limiteze acest fenomen distribuind pâine și, mai târziu, oferind monede în zilele de sărbătoare.

Secolul al XIV-lea și apogeul Secolul al XIV-lea marchează apogeul influenței economice și culturale a orașului Montivilliers. Activitățile de tăbăcărie și draperie erau principalele meșteșuguri practicate în zonă. De asemenea, existau un atelier de construcții navale și saline. Țesăturile din Montivilliers erau renumite ca fiind printre cele mai frumoase din Franța și erau exportate în toată Europa. Râul Lézarde, mult mai lat și mai adânc decât astăzi, permitea transportul cu nave, facilitând astfel comerțul de mărfuri până la Harfleur. Orașul găzduia, de asemenea, piețe și târguri regionale, devenind motorul economic al regiunii de la extremitatea Țării de Caux. Piețele aveau loc în fiecare joi, iar starețele colectau o taxă pe produsele vândute.

De remarcat că piața din Montivilliers se desfășoară și astăzi în centrul orașului, iar alte orașe din canton, cum ar fi Harfleur, au urmat această tradiție.

Războiul de 100 de ani

Războiul de 100 de Ani a marcat o perioadă dramatică pentru Franța și, în mod special, pentru Montivilliers. Comercianții și-au ascuns toate bunurile, trăind în teroarea partizanilor lui Carol cel Rău, care au invadat temporar orașul, au jefuit mănăstirea și au forțat fuga călugărițelor de la abație. După plecarea lor, locuitorii din Montivilliers au construit o fortăreață, ale cărei rămășițe de ziduri sunt vizibile și valorizate astăzi. Locuitorii au încercat să reziste asalturilor englezilor, care au devastat întreaga Țară de Caux. Populația persecutată a părăsit atunci zonele rurale. Montivilliers a capitulat pe 23 ianuarie 1419, iar călugărițele, acum supuse englezilor, s-au întors la mănăstire. Abia la sfârșitul anului 1449, englezii au părăsit orașul, iar sărbătoarea de Crăciun din acel an a fost marcată de un sentiment de libertate.

Crearea portului Havre și declinul După Războiul de 100 de Ani, orașul Montivilliers și-a redobândit o parte din economia locală, dar fără a atinge nivelul prosperității din secolul al XIV-lea. Pe 23 septembrie 1461, Ludovic al XI-lea a confirmat privilegiile comercianților de stofe din oraș, acordate de Carol al VI-lea al Franței, pentru a restabili comerțul orașului. Decizia de a crea actualul oraș Le Havre a fost anunțată populației din Montivilliers pe 26 ianuarie 1517 de către regele Francisc I. Această decizie a marcat un punct de cotitură major în istoria orașului. Portul Le Havre de Grâce a atras atunci toată atenția și investițiile regelui, în detrimentul Montivilliers, care a început să se sărăcească.

Reforma protestantă Reforma a avut un succes relativ în Normandia. În 1544, există deja dovezi ale prezenței protestanților la Montivilliers printr-un act tragic. La 18 decembrie 1544, doi protestanți din Montivilliers, Richard Pouchet și Vincent Périer, au fost arși de vii în fața abației, din ordinul parlamentului de Rouen, pentru „propuneri eretice”.

Începând cu 1557, Jean Venable, un librar ambulant din Dieppe, a răspândit în Țara de Caux și în Basse-Normandie scrierile lui Martin Luther și Jean Calvin. Mulți dintre protestanții din Montivilliers erau drapieri, contribuind astfel la faima și bogăția orașului. Aceste scrieri au jucat un rol important în consolidarea Reformei în regiune, unde o parte semnificativă a populației, inclusiv meșteșugarii, a adoptat noile idei religioase.

În 1551, pastorul Godard, originar din Bolbec și format la Geneva, a venit să predice la Montivilliers la cererea burghezilor orașului. Slujbele religioase adunau între 3.000 și 5.000 de persoane. Cronica menționează că, de Paștele din 1561, el a primit la Cina Domnului 850 de noi catehumeni adulți. În tumultul războaielor religioase, protestanții și-au găsit refugiu pentru a-și celebra cultul, începând din 1561, la conacul Bévilliers, reședința seniorului din Harfleur. Un templu a fost amenajat într-o clădire din curtea conacului, dar acesta a fost distrus în 1679, din ordinul parlamentului de Paris.