Descălecatul Moldovei reprezintă la origine o versiune inițială a întemeierii Țării Moldovei, asociată cu tradiția orală și cu cronicile moldoveneștiLetopisețul Țării Moldovei de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor care scrie de la Dragoș până la Aron-vodă, Grigore Ureche - interpolat de Simion Dascălul, Misail Călugărul, Axinte UricariulCronica anonima a Moldovei 1661-1709De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor, Miron CostinDescriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir, 1714 - 1716.
Lipsa unei baze documentare valabile pentru întemeierea statului feudal moldovenesc - spre deosebire de cea aflată la dispoziție pentru întemeierea Țării Românești - a făcut ca mult timp în istoriografia românească să domine această versiune a cronicarilor, Moldova fiind considerată ca produs al unui „descălicat”. Conform tradiției, întemeierea noului stat este asociată cu numele lui Dragoș, primul voievod al Moldovei, care, venind pentru vânat din Maramureș la malurile râului Moldova și plăcându-i locurile, le-a populat cu români maramureșeni.
Dacă voievodul Dragoș a fost considerat „Descălecătorul”, Bogdan I, care a domnit în Moldova până în 1365, este considerat adevăratul întemeietor al statului moldovean de sine stătător, cu reședința la Baia, fiind cel care i-a asigurat prin luptă independența față de statul ungar, Dragoș fiind doar cel care reușise să înființeze o nouă entitate politico-teritorială numită Moldova, dependentă însă de Regatul Ungar.
Prin persistența noțiunii în istoriografia națională, Descălecatul Moldovei a reușit până la urmă să se asocieze definitiv cu procesul de întemeiere a statului românesc de la est de Carpații Orientali.
Epoca prestatală Contextul etnic Populația băștinașă a Moldovei are ca origine triburi geto-dacice romanizate sau libere și elemente ale populațiilor migratoare care au tranzitat zona. Inițial refugiate în ținuturile muntoase sau păduroase, populațiile de origine au revenit treptat spre zone mai joase, pe măsură ce invaziile se răreau și începea constituirea unor formațiuni prestatele sedentare. Astfel a început amestecul cu migratorii slavi și iranici.
Contextul politic În viitorul spațiu geografic moldovenesc, tendința de constituire a formațiunilor statale a coincis cu un nou val de invazii ale popoarelor migratoare (pecenegi, cumani, uzi, mongoli), ceea ce a condus la stagnarea procesului de unificare a formațiunilor prestatale.
Chiar în condițiile dependenței de cuceritori, populația băștinașă a constituit uniuni de comunități teritoriale sau obști agrare, numite țări (de la latinul terra – pământ). Despre trei formațiuni politice vechi, uniuni de obști: Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci (ținut păduros din marginea stepei Bugeacului) a relatat Dimitrie Cantemir. Câteva uniuni de obști alegeau o „căpitenie” militară intitulată voievod, iar teritoriul condus de acesta căpăta denumirea de voievodat. În unele ținuturi învecinate cu slavii ele se mai numeau cnezate, banate sau jupânate. Procesul de unificare a micilor voievodate în formațiuni teritoriale mai mari și mai viabile a reprezentat debutul constituirii statului medieval.
Procesul de apariție a unor formațiuni statale mai avansate în spațiul extracarpatic a întârziat deoarece acesta era suplimentar afectat de invaziile migratorilor. După invazia mongolă (1241-1242), evoluția formațiunilor statale de pe teritoriul de la răsărit de Carpați era posibilă doar în partea de nord-vest a acestui spațiu, deoarece zonele sudice și sud-estice (inclusiv dintre Prut și Nistru) se aflau sub dominația directă a Hoardei de Aur.
Geneza statalității Întemeierea statului moldovenesc este precedată de preexistența inițială în zona de nord-vest a unei nucleu statal, dar care în final nu a reușit să-și asume rolul unificator. Acest rol a fost ulterior preluat în epoca angevină de al doilea nucleu, evoluția lui putând fi descrisă prin două etape: prima cea a formării unei structuri politico-militare (căpitănie) de apărare a hotarelor răsăritene ale regatului maghiar, iar cea de a doua exprimând formarea statului feudal independent consolidat.
Contextul politic În centrul și estul Europei, ultimele invazii se prelungesc până în secolul al XIII-lea, iar marile puteri din zonă, Imperiul Bizantin, Regatul Ungariei (după anul 1000) și Regatul Poloniei, tind să își împartă sferele de influență, încercând printre altele impunerea stăpânirii asupra viitorului spațiu românescStatul și politica în perioada medievală - portal www.scritube.com accesat 2012.07.28.
Cumanii de origine turanică și mai târziu tătarii, au împiedicat extinderea stăpânirii Regatului Ungar dincolo de Carpații Orientali, oferind astfel populației locale posibilitatea, în zona de tampon, de a-și crea structuri și institutii de conducere.
Constituirea statelor extracarpatice a fost favorizată și de slăbirea presiunii exercitate de coroana maghiară, confruntată cu dificultăți cum ar fi stingerea dinastiei Arpadienilor (1301) și declanșarea luptelor pentru tron.
În secolul al XIII-lea, teritoriul viitorului stat moldovenesc se afla în ariile de influență politică ale Cnezatului HaliciO scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Neagu Djuvara, Ed. Humanitas, 2002, București, ISBN 973-50-0242-6 (sau cnezatul Galiția-Volînia), și Hanatului Hoardei de Aur, fiind fragmentat în mici cnezate precum cel de la Onuțu (lîngă Hotin), cel al cetății Hansca (în ținutul Lăpușnei), sau cel al Berladnicilor cu centrul politic la Bârlad. Iașii (popor iranic înrudit cu actualii Oseți din Caucaz) controlau centrul arealului, capitala lor Iaski torg fiind numită în cronici Civitas Iassiorum (azi Iași), iar zona Nistrului și Bugeacul erau stăpânite de tătari.
În eliminarea puterii Hanatului tătar erau deopotrivă interesate Ungaria și Polonia. Contextul extern creat de către influența Regatului Ungariei care a început să se facă simțită în această zonă spre sfârșitul secolului al XIII-lea și de preluarea în prima jumătate a secolului al XIV-lea a inițiativei strategice față de Hoarda de Aur de către regalitatea maghiară și ulterior și de către cea poloneză, a făcut ca la umbra acestor trei mari puteri care-și disputau influența asupra spațiului carpato-dunărean - să se constituie Țara Moldovei.
Primul nucleu statal O parte dintre istorici (Gheorghe Brătianu, Ștefan Purice - argumente documentare, Dragoș Moldovanu - argumente cartografice) susțin că primul nucleu statal de la est de Carpați (Valahia nordică) a fost voievodatul de la hotarul cu Galiția din zona Siret-Suceava, cu centrul la Suceava, și care includea și Țara ȘipenițuluiȚara Șipenițului, zonă neînglobată - idee controversată - în componența Regatului Polon împreună cu Cnezatul Halician în 1349, deoarece acest teritoriu fiind tributar tătarilor, polonezii au evitat să se confrunte cu aceștia
Conform acestei concepții, relatările izvoarelor străine despre o formațiune statală de la est de Carpați începând cu sec. al XIII-lea se referă anume la această formațiune, atestată pe hărțile medievale ca Valahia Minor (Valahia Mică). Astfel în 1276-1277 regele Ottocar al II - lea al Boemiei nu a putut primi ajutor de la ruteni (bruteni) în lupta cu împăratul Rudolf de Habsburg, deoarece aceștia se aflau în conflict militar cu valahii (blacii) de la hotarul cnezatuluiCronicarul italian Thomas Tuscus. Peste o jumătate de secol, la 1326, aceiași blaci împreună cu ruteni și lituanieni au participat la o campanie militară poloneză împotriva margrafului de BrandenburgCronicarul polonez Ian Długosz (1415-1480), învățat canonic din Cracovia, diplomat, apoi secretar al regelui Cazimir al IV-lea Jagellonul și profesor al fiilor acestuia. Despre un voievod valah de „peste pădure” (de la răsărit de Carpați), „domn peste ceilalți” voievozi se vorbește încă în 1307-1308Cronica rimată a lui Ottocar de Styria. Un cronicar polon de la începutul sec. al XVII-lea preciza că „polonii, și prin urmare, de asemenea autorii din acest neam, numesc Valachie partea din această provincie" - (de la est de Carpați) - „situată dincolo de marginea Podoliei, către Răsărit și către Miazănoapte, iar Moldova – partea situată de la hotarul Transilvaniei".
Al doilea nucleu statal - Dragoș - Etapa mărcii de graniță Istoriografia secolului XX Conform istoricilor din secolul XX, Descălecatul Moldovei ar fi fost un rezultat indirect al luptelor duse de regele Ludovic Cel Mare al Ungariei împotriva Hoardei de Aur, pentru a îndepărta pericolul reprezentat de tătari de granița Carpaților. Armata ungară a trecut munții între 1345 și 1347, i-a învins pe tătari, iar regele Ludovic a decis să înființeze în teritoriul eliberat o „marcă",Constantin C. Giurescu, „Târguri sau orașe și cetăți moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea”, București, 1967, p. 61-62. adică un teritoriu tampon, dar supus Coroanei Ungariei, în fruntea căruia l-a numit pe Dragoș, voievodul românilor din Maramureș.Ștefan S. Gorovei, „Dragoș și Bogdan întemeietorii Moldovei. Probleme ale formării statului feudal Moldova”, Editura Militară, București, 1973, p. 5.Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, București, 1997, p. 70., ISBN 973-9243-07-X. Descălecatul lui Dragoș ar fi avut astfel loc în anul 1347,Ștefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iași, 1997, p. 92 în alt an decât cel menționat în legenda descălecatului (1359) – legendă consemnată în Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI:Ștefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate. Iași, 1997, p. 77, ref. 21: Bogdan, Ion (red.); Panaitescu, P. P. (rev. și compl.); Cronicele slavo-române din secolele XV-XVI; București, 1959 Legenda întemeierii Moldovei, sub Dragoș, este istorisită în Letopisețul Țărîi Moldovei până la Aron Vodă, scris de Grigore Ureche, după cum urmează: se povestește că Dragoș vodă din Maramureș, ieșind odată la vânat, a întâlnit un bour, pe care l-a gonit cu câinii până pe malurile râului Moldova, unde l-a ucis sub o răchită.Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Istoria românilor. Vol. I, Ed. Științifică, București, 1974, p. 278 Astfel s-a întemeiat Moldova, Dragoș fiind primul ei domnitor. În amintirea vânătorii, a hotărât el ca stema noului stat să fie un cap de bour, așa cum scrie Grigore Ureche: "Și hierul țării sau pecetea cap de buor (sic) să însemnează". Locul unde a căzut fiara s-a numit de atunci Boureni, iar apa pe malurile căreia s-a întâmplat fapta a căpătat numele de Moldova, după Molda, cățeaua cea iute care gonise fiara și murise apoi de oboseală.
Asupra numelui "Moldova", B. P. Hasdeu în Istoria critică a RomânilorB. P. Hasdeu, Istoria critică a Românilor, Ediție îngrijită și studiu introductiv, Grigore Brâncuș. Note, Manole Neagoe. Editura Minerva, București, 1984, p. 450 enunță următoarele opinii: „O urmă foarte interesantă a petrecerii goților în Moldova este chiar rîul „Moldova”, de la cuvântul gotic mulda -praf, de unde s-a născut de asemenea numele apei Mulde în Saxonia, un afluinte [sic!] al Elbei, precum și forma germană Moldau a numelui bohem Wltawa, pe cînd afară din lumea teutonică termenul fluvial „Moldova” nu se găsește nicăiri.”
Obiectivul noii mărci era acela de a apăra trecătorile din Carpații Orientali prin care tătarii ar fi putut să treacă peste munți. Fiind ținut de graniță și de strajă, „Moldova lui Dragoș nu era decât un fel de feudă militară regală",Gheorghe I. Brătianu, Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești. Ediție îngrijită, studiu introductiv și note de Valeriu Râpeanu. Editura Eminescu, București, 1980, p. 127 ,