miniatura|300x300px|nu
Gheorghe Schwartz () un prozator român, membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1976.
Biografie Este fiul Mariei-Mariana (n. Salinsky), profesoară de pian, și al lui Eugen Schwartz, funcționarAurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, M-Z, Paralela 45, p.548. Școala primară, gimnaziul și liceul le-a urmat la Lugoj (1952–1963), iar apoi a urmat Facultatea de Istorie-Filozofie, secția Limba și literatura română, specialitatea defectologieHoria Gârbea, „Îmi folosesc tot «timpul liber» pentru scris“ - interviu, Revista Ramuri, Nr. 5-6, 2009, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1968.
Din anul 1968, după absolvirea facultății, se stabilește la Arad unde devine profesor, iar mai apoi director al Școlii Speciale, până în anul 2002. Din anul 2002 devine profesor universitar la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad în psihologie și filosofie, iar din anul 2003 ocupă funcția de decan al Facultății de Științe Umaniste și Sociale, din cadrul aceleași universitățiCartepedia - Gheorghe Schwartz, biografie.
Printre altele, a mai fost în perioada 1990–1992, redactor șef adjunct al revistei literare „Arca”, consilier la Ambasada României din Germania, la Bonn în perioada 1992–1993, consilier șef la Inspectoratul pentru cultură al județului Arad, în perioada 1990–1994.
Debutul editorial a avut loc în revista literară „Familia” din Oradea cu două proze scurte în anul 1969, apoi, în anul 1972 publică volumul de debut Martorul, roman, la editura Facla din Timișoara.
Opera 1. MARTORUL, roman, Facla, Timișoara, l972, 275 p.
2. UCENICUL VRĂJITOR, proză scurtă, Cartea Românească, București, l976, 2llp.
3. PIETRELE, roman, Eminescu, București, 1978, 275p.
4. ORELE ORAȘULUI ARAD (în colaborare), Eminescu, 1978, 246 p.
5. A TREIA ZI, Eminescu, roman, București, 1980, 315 p.
6. SPITALUL, roman, Eminescu, București, 198l, 310 p.
6.a. SPITALUL, ed. II-a, Emia, Deva, 2004, 304 p., ISBN - 973- 8164-34-6
6.b. BOLNIȚA, ARKA Smederevo, (Serbia), traducere de Ileana Ursu, 2010, (lb. sârbă)
7. EFECTUL P., roman, Eminescu, București, 1983, 310 p.
7.a. EFECTUL P., roman, Seria „Seniorii imaginației”, „INTEGRALA SCIENCE FICTION & FANTASY”, Eagle Publishing House, 240 p., 2010
8. MAXIMELE MINIMELE, proză scurtă, Dacia, Cluj, 1984, 166 p.
9. CASTELUL ALBASTRU, proză scurtă, Dacia, Cluj, l986, 253 p.
10. OM ȘI LEGE, roman, Eminescu, 1987, 360 p.
11. CEI O SUTĂ – ANABASIS, roman, Facla, Timișoara, 1988, 374 p.
11.b. ANABASIS, VON BABYLON NACH ALEXANDRIA IN 13 GENERATIONEN – Roman, Verlag Der Apfel, Wien, 2013, Deutsche Übersetzung von Iris Schorscher, 463 P, ISBN 978 – 3- 85450-624-9
12. COCHILIA, roman, Forum, București, 1992, 435 p, ISBN 973-9065-13-9.
12.b. COCHILIA după treizeci de ani, roman, Limes, Florești-Cluj, 2020, 324 p. ISBN 978-606-799-400-1
13. SIRENE, (în colaborare), proză scurtă, Berlin, (lb. germană), 1992, 154 p.
14. CEI O SUTĂ – ECCE HOMO, roman, Cartea Românească, București, 1993, 435 p, ISBN 973-23-0272-0
15. PROCESUL – O dramă evreiască, roman, Helicon, Timișoara, 1996, 150 p, ISBN 973-574-200-4
15.b. PROCESUL - O dramă evreiască, ediția a II-a, Hasefer, București, 2006, 209 p, ISBN 973-630-098-6
16. CEI O SUTĂ – OUL DE AUR, roman, Allfa, București, 1998, 504 p, ISBN 973-9293-86-7
17. PARANOIA SCHWARTZ, proză scurtă, Atlas Clussium, Cluj, 1999, 221 p, ISBN 973-555-212-4
17.a. SCHWARTZ PARANOIA, traducerea Balázs Boróka, (lb. maghiară), AB-ART (Bratislava), 2010, 222 p., ISBN 978-80-8087-094-2
18. CEI O SUTĂ – MÂNA ALBĂ, roman, Allfa, București, 2000, 554p. ISBN 973-9477-54-2
19. TEATRU (în colaborare), Eminescu, 2000, 506 p., ISBN 973-22-0823-6
20. POLITICA ȘI PRESA, Institutul European, Iași, 2001, 302p, ISBN 973-611-067-2
21. FILOSOFIA COMPORTAMENTULUI, ÎNTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ, Școala Vremii, Arad, 152 p, 2002, ISBN 973-85824-0-7
22. PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ (Partea generală) – aspectele filosofiei comportamentului -, Școala vremii, Arad, 2003, 175 p, ISBN 973-85824-5-8
22.a. FILOSOFIA COMPORTAMENTULUI, ÎNTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ, Școala Vremii, Arad, 152 p, 2002 ISBN 973-85824-0-7
22.b. PSIHOLOGIA TRANSVERSALĂ, Partea generală, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006, 202 p, ISBN 973-752-084-x; 972-973-752-084-5, ed. IV-a 2008
22.c. ed. V-a 2009, 230 p., ISBN 978-973-752-389-1
22.d. TRAVERSAL PSYCHOLOGY, general part, Aspects of the Philosophy of Behavior, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2007, ISBN: 978-973-752-084-5
22.e. ed. VI-a (revizuită și adăugită), 2016, Ed. TipoMoldova, Iași, 244 p., ISBN 978-606-676-876-4
23. CEI O SUTĂ – VARA RECE, Uniunea Scriitorilor, Redacția Publicațiilor pentru străinătate “România”, roman, București, 2004, 305 p., ISBN – 973 – 8333- 22-9
24. FILOSOFIA LIMBAJULUI ÎN SPIRITUL PSIHOLOGIEI TRANSVERSALE, Paidea, București, 2004, 180 p., ISBN 973 – 596 –251 – 9
25. CEI O SUTĂ – AXA LUMII, 378 p. Polirom, roman, București, 2005 – ISBN 973-46/0004-4
26. LIMBAJUL OMULUI LIBER ȘI SĂNĂTOS în spiritul psihologiei transversale, 213 p. Emia, Deva, 2005, ISBN 973-8164-91-5
27. PSIHOLOGIA COPILULUI
a. (în colaborare cu Gabriela Kelemen), 198 p., Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2006, 198 p., ISBN (10) 973-752-104-8 (13) 978-973-752-104-0
b. (în colaborare cu Gabriela Kelemen și Olga Moldovan), 2007, 236 p.
c. 2009, (idem), 277 p., ISBN 978-973-752-276-4
28. CEI O SUTĂ – CULOARUL TEMPLIER, Curtea Veche, roman, București, 2008, 476 p., ISBN 978-973-669-533-9
29. EDITORIALUL, Editura Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, 2009, 310 p., ISBN 978 – 973 – 752 – 336 -5
30. FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI SPECIALE, Editura Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, 2009, 240 p. ISBN 978-973-752-363-1
30. a. FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI SPECIALE, Institutul European, 2014, 242 p., ISBN 978-606-24-0051-4
31. CEI O SUTĂ – SECRETUL FLORENȚA, Curtea Veche, roman, București, 595 p. 2010, ISBN 978-973-669-932-0
32. CEI O SUTĂ – DIAVOLUL ARGINTIU, Curtea Veche, roman, București, 2011, 507 p. ISBN 978-606-508-191-4
33. CEI O SUTĂ - BASTONUL CONTELUI, Curtea Veche, roman, București, 2012, 512 p, ISBN 978-605-588-313.0
34. POOLOURI adică PARANOIA SCHWARTZ, Tipo Moldova, colecția OPERA OMNIA proză scurtă contemporană, Iași, 2012, 381 p., ISBN 978 – 973 – 168 – 822 -0
34.a. POOLOs, namely Schwartz Paranoia, Itaca Publishing House, Dublin, 2023, (traducere Eugene Matzota), 396 pp., ISBN 978-1-913729-72-1
35. CEI O SUTĂ – AGNUS DEI, Curtea Veche, roman, București, 2013, 512 p., ISBN 978-606-588-512-7
36. AUTIȘTII CĂRȚILOR, eLiteratura, roman hibrid, București, 2013, 563 p, ISBN 978-606-700-152-5
36.b. AUTIȘTII CĂRȚILOR, ediția a doua, definitivă, Editura Prestige, București, 2024, 525 p. ISBN 978-630-332=009-0
37. ENIGMELE INFINITE, Vocalize în Do major, Mirador, Arad, 2014, 276 p., ISBN 978-973-164-172-0
37.a. ENIGMELE INFINITE, Vocalize în Do major, Junimea, Iași, 2022, 224 p. ISBN 978-973-37-2530-5
37.b. LES ÉTERNELLES ÉNIGMES, Éditions Constelations, 19 100 Brive-la-Gallarde, traducere Amalia Achard, 2022, 310 p. ISBN 978-2-494015-08-1
38. HOTARELE ISTORICE, Vocalize în re minor, Junimea, Iași, 2015, 220 p., ISBN 978-973-37-1841-3
39. INSULA ZU, roman, editura Tracus Arte, București, 2016, 230 p., ISBN 978-606-664-599-7
40. JUSTIȚIA SUVERANĂ, Vocalize în mi minor, editura Junimea, Iași, 2016, 244 p., ISBN 978–973–37–1924-3
41. HÂRTIILE OFICIALE, Vocalize în Fa Major, editura Junimea, Iași, 2017, 238 p, ISBN 978-973-37-2044-7
42. JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major, editura Junimea, Iași, 2018, 257 p., ISBN 978-973-37-2143-7
43. CUVÂNTUL COTIDIAN, Vocalize în La major, editura Junimea, Iași, 2019, 200 p., ISBN 978-973-37-2233-5
44. PROBLEMA, editura Hasefer, București, 2019, 279 p. ISBN 978-973-630-418-7
45. CE AM SPUS, editura Mirador, Arad, 2019, 436 p. ISBN 978-973-164-264-2
46. OPT PIESE, teatru, editura TipoMoldova, Iași, 2019, 347 p. ISBN 978-606-42-0409-7
47. ENERVANT, Vocalize în si bemol minor, editura Junimea, Iași, 2020, 239 p. ISBN
48. JURNALUL PANDEMIC, Vocalize în Do de sus, editura Junimea, Iași, 2021, 209 p. (Volumul încheie ciclul Vocalizelor); ISBN
49. TRĂIRILE MALEFICE, Editura Actual, Cluj-Napoca, 2022, 442 p., ISBN 078-606-95515-6-1
50. TRĂDAREA, Editura NONA&CRIGARUX, Piatra-Neamț, 2022, 175 p. ISBN 978-606-769-027-9
51. CONVOIUL, roman, Editura Junimea, Cuvânt însoțitor de Ioan Holban, Iași, 2024, 198 p. ISBN 978-973-37-2745-3
52. ACVARIUL sau Cine tot vrea s[-l ucid[ pe Venerabilul Maestru? (Crima din SFÂNTUL LĂCAȘ împotriva construcției sau cărțile marilor anacronisme din prezentul absolut în minunata poveste a CELOR O SUTĂ) (O altă autobiografie)
VOLUMUL ÎNTÂI, Editura TRIBUNA, Cluj-Napoca, 2025, 453 pagini, ISBN 978-606-9660-51-5
VOLUMUL AL DOILEA, 536 pagini, ISBN 978-606-9660-52-2
53. INOZAUR MURIBUND (O altă biografie) Editura Junimea, Iași, 2025, 221 pagini, ISBN 97897337-2928-0
Premii 1. 1973 - Premiul C.C. al U.T.C., București, (Martorul) 2. 1983 - Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara, (Efectul P) 3-6. Premiul Asociației Scriitorilor din Arad 3. 1993 Premiul Asociației Scriitorilor din Arad (Cei O Sută – Ecce Homo) 4. 1996 (Procesul) 5. 2000 (Cei O Sută – Mâna albă) 6. 2005 (Cei O Sută – Axa lumii) 7. 1998 - Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (Cei O Sută – Oul de aur) 8. 2001 - Diploma de onoare “Pentru îndelungata activitate literară și pentru merite culturale” ASLA, Palermo 9. 2003 - Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară, Asociația scriitorilor Arad 10. 2004 - Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor 11. 2004 - Premiul pentru proză – Festivalul Internațional EMIA 12. 2005 - Premiul „Autorul Anului ” (pentru Spitalul), oferit de APLER 13. 2005-2006 - Premiul „Mihail Sebastian” pentru proză și teatru pe conferit de Federația Comunităților Evreiești din România 14. 2006 - Medalia Meritul pentru Învățământ, clasa a III-a 15. 2008 - Premiul de excelență al Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean Arad 16. 2007 - Marele Premiu pentru Proză „Liviu Rebreanu” 17. 2008 - Premiul pentru proză „Luceafărul” 18. 2009 - Premiul OPERA OMNIA al Asociației scriitorilor din Arad 19. 2010 - Premiul editurii ARKA (Smeredevo) la Târgul Internațional de Carte de la Belgrad, pentru cea mai bună carte străină 20. 2010 - Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, (Cei O Sută Culoarul templier) 21. 2012 - Marele Premiu pentru Proză „Mihail Sadoveanu”, Iași 22. 2012 - Trofeul pentru excelență în cultură, Lugoj, 23. 2013 - Premiul Sophia, Contact internațional, 24. 2013 - Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor (Agnus Dei) 25. 2014 - Premiul Fundației Principesa Margareta 26. 2015 - Premiul revistei Irodalmi Jelen 27. 2016 - Diplomă de excelență, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad 28. 2017 - Excelența Bănățeană, Premiul „Coriolan Brediceanu” pentru „performanțe deosebite în educație”, Timișoara 29. 2019 - Diplomă de excelență – Omul Anului 2019, Centrul Cultural Israel – România, Tel Aviv 30. 2019 - Ambasador al culturii Arădene 31. 2020 - Premiul pentru proză ARCA 2020 (premiul U. S. Arad pentru Cuvântul cotidian) 32. 2021 - Cetățean de onoare al Municipiului Arad 33. 2022 - Premiul Național de Proză Opera Omnia „Ion Creangă”, Piatra Neamț 34. 2023 - Cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț 35. 2023 - Profesor universitar emerit 36. 2025 - Premiul național „George Bălăiță” pentru proză conferit de CopyRo 37. 2025 - Ordinul ASTRA ARĂDEANĂ 38. 2025 - Diplomă de excelență și plachetă omagială la Universitatea Aurel Vlaicu din ARAD 39. 2025 -Ordinul „Cross of Merit” al Ordinului Sf. Martin 40. 2025 - Crucea Ordinului Teuton al României
Referințe Bibliografie GHEORGHE MOCUTA - SCHWARTZ CONTRA SCHWARTZ, EDITURA MIRADOR, ARAD, 2017