Conform marii epopei Mahabharata, o luptă dinastică pentru succesiune între două grupuri de veri ai regatului Indo-Arian numit Kuru, Kauravas și Pandavas, pentru tronul Hastinapurei, s-a transformat în războiul Kurukshetra în care participă ca aliați ai grupurilor rivale și alte regate antice. Locația bătăliei este Kurukshetra, în prezent în statul Haryana, India.Această luptă este tema centrală a unei lucrări antice numite Jaya, care constituie nucleul Mahabharatei .
Mahabharata arată că războiul a durat doar 18 zile, timp în care mari armate de pe tot cuprinsul subcontinentului indian au luptat de o parte sau de alta. Deși lupta a durat numai 18 zile, descrierea ei directă ocupă mai mult de un sfert din epopee, arătând importanța ei în cadrul poemului și în viața familiilor implicate.
Povestirea descrie lupte individuale ale diferiților eroi ale ambelor părți, sfârșitul pe câmpul de luptă al personajelor principale, modul în care au fost desfășurate formațiunile militare în fiecare zi de ambele părți, lupta diplomatică, întâlnirile și discuțiile dintre eroii și comandanții epopeii înainte de începerea luptei în fiecare zi, armele folosite. Capitolele (parvas) care conțin descrierea luptei(VI-VIII) sunt considerate a fi cele mai vechi.
Istoricitatea acestui război este discutabilă. Pe baza informației astronomice și literare din Mahabharata, Războiul Kurukshetra este localizat undeva între anul 6000 îen și anul 500 îen. O altă mărturie despre acest război a cărei istoricitate este extrem de îndoielnică se consideră că este și Bătălia celor Zece Regi din Rig Veda.
Problema istoricității și contextul istoric
Arheologul indian Swaraj Prakash Gupta și K.S. Ramachandran afirmau:
Istoricitatea războiului Kurukshetra este subiectul discuțiilor și disputelor academice. Textul prezent al Mahabharata a parcurs multe nivele de dezvoltare, preponderent aparținând perioadei dintre circa 500 î.Hr. și 400 d.Hr. În cadrul poveștii-cadru a Mahabharata, regii istorici Parikshit și Janamejaya apar preponderent drept vlăstare ale clanului Kuru, iar Michael Witzel conchide că fundalul epic general are un precedent în India Epocii Fierului (Vedică), în care regatul Kuru era centrul puterii politice de la aproximativ 1200 la 800 î.Hr. Conform profesorului universitar Alf Hiltebeitel, Mahabharata este în mare parte mitologică. Istoricul indian Upinder Singh a scris:
Datele istorice ce privesc localizarea temporală a acestui eveniment nu sunt foarte clare. Anumiți istorici precum A.L. Basham estimează că războiul Kurukshetra a avut loc în Epoca de Fier a Indiei, în secolul 10 îen.În analiza acestei date el spune:”Conform tradiției populare mai recente, războiul Mahabharatei a avut loc în anul 3102 îen, ceea ce este aproape imposibil dacă ținem cont de toate dovezile. Mult mai rezonabilă este o altă tradiție care plasează evenimentul în secolul 15 îen, dar chiar și aceasta este cu câteva secole în avans în lumina evidențelor arheologice pe care le avem. Probabil războiul a avut loc undeva la începutul secolului al 9-lea îen; o asemenea dată pare să se potrivească cel mai bine cu puținele rămășițe arheologice ale acestei perioade și există și anumite evidențe în chiar literatura brahmanică ce arată că nu putea să aibă loc mai devreme.”
Alți istorici ca M. Witzel confirmă că datele generale ale epopeii corespund epocii de fier(vedică) a Indiei, când regatul Kuru era centrul puterii politice, undeva între 1200 și 800 îen.M Witzel, Early Sanskritization: Origin and Development of the Kuru state, EJVS vol.1 no.4 (1995); also in B. Kölver (ed.), Recht, Staat und Verwaltung im klassischen Indien. The state, the Law, and Administration in Classical India, München, R. Oldenbourg, 1997, p.27-52 Un conflict dinastic al acelei perioade ar putea să fi oferit tema pentru Jaya, fundația pe care corpul Mahabharatei a fost construit, cu o bătălie culminantă ce a ajuns sa fie văzută ca un eveniment epocal.
Literatura puranică prezintă listele genealogice asociate povestirii Mahabharatei. Mărturiile Puranelor sunt de două tipuri. În primul rând există o mărturie directă că au fost 1015(sau 1050) de ani între nașterea lui Parikshit (nepotul lui Arjuna) și ascensiunea la putere a lui Mahapadma Nanda, datată în 382 îen, ceea ce ar însemna că bătălia Bharata a avut loc in jurul anului 1400 îen.A.D. Pusalker, History and Culture of the Indian People, Vol I, Chapter XIV, p.273 Totuși acest fapt ar implica o perioadă medie de domnie prea lungă pentru regii listați în genealogii.FE Pargiter, Ancient Indian Historical Tradition, p.180. He shows estimates of the average as 47, 50, 31 and 35 for various versions of the lists. În al doilea rând este vorba de analizele genealogiilor paralele ale Puranelor de la Adhisimakrishna (strănepotul lui Parikshit) până la Mahapadma Nanda. F.E. Pargiter în consecință estimează 26 de generații aducând la un numitor comun 10 liste dinastice diferite și stabilind la 18 ani durata medie a unei domnii, fapt ce conduce către anul 850 îen pentru Adhisimakrishna, și astfel la aproximativ anul 950 îen pentru bătălia Bharata.Pargiter, op.cit. p.180-182
B.B. Lal folosește o abordare asemănătoare cu presupuneri mai reținute în privința duratei medii a domniilor și estimează anul 836 îen ca dată a războiului, corelând aceasta cu descoperirile arheologice ale siturilor culturii ceramicii gri-cenușii, asocierea dintre artefactele acestei ceramici și locurile menționate în epopee fiind semnificativă.B. B. Lal, Mahabharata and Archaeology in Gupta and Ramachandran (1976), p.57-58
S-au avansat următoarele teorii în privința datei războiului Mahabharatei:Among other references, a list of nine pre-1950 papers for the astronomical dating of the War is found in R._C._Majumdar and A._D._Pusalker (editors): The history and culture of the Indian people. Volume I, The Vedic age. Bombay: Bharatiya Vidya Bhavan 1951, p.320 (fn.4) Data acceptată de cei mai mulți este sec 10 îen sau 950 îen, conform descoperirilor arheologice. S. Balakrishna găsește data de 2559 îen folosind metoda eclipselor lunare consecutive. R.N. Iyengar găsește data de 1478 îen folosind eclipselor duble și conjuncțiile Saturn+Jupiter. B.N Achar declară data de 3067 îen folosind pozițiile planetelor amintite în Mahabharata. P.V. Holey stabilește data de 13 Noiembrie, 3143 îen prin intermediul pozițiilor planetelor și sistemelor calendarelor. P.V. Vartak calculează data de 16 Octombrie, 5561 îen, folosind poziția planetelor. Pe baza lucrării traduse de K Sadananda, razboiul Kurukshetra ar incepe pe 22 Noiembrie 3067 îen. "Rezultatele cercetărilor și descoperirile arheologice găsite în Dwarka sunt compatibile cu tradiția Mahabharata și înlătură orice dubiu în privința poziționării în istorie a războiului Mahabharata în jurul datei de 1500 îen." vezi și
Reconstrucția istoriei Indiei vedice se bazează și pe detaliile textelor antice. Din punct de vedere lingvistic textele vedice pot fi clasificate în șapte straturi cronologice ca Rig vedice, Mantra, Samitha, Brahmana, Sutra, cele Epice(epopeice - Ramayana și Mahabharata) și Paninice. Cea de a doua perioada, cea a limbajului Mantra, include atât mantrele cât și limbajul prozei textelor Atharvavedei (Paippalada și Shaunakiya), Rigvedei Khilani, Samavavedei Samitha(ce conține 75 de mantre ce nu se regăsesc în Rig Veda) și mantrele Yajurvedei. Multe din aceste texte derivă din Rig Veda, dar au suferit anumite schimbări, atât lingvistice cât și interpretative. Schimbările cele mai evidente includ înlocuirea lui vishva prin sarva(toți) și răspândirea rădăcinei verbale kuru- în locul celei Rig vedice krno- . Aceasta este perioada începutului Epocii de fier indiene în nord vestul Indiei, ce corespunde culturii ceramice negre și roșii, și regatului Kurușilor, ce datează din sec 10 îen aproximativ. Perioada prozei Samitha marchează începutul strângerii și codificării canoanelor vedice. O schimbare lingvistică importantă este pierderea injuctivului. Textele Brahmana (comentarii ale mantrelor și ritualurilor) ale Yayurvedei Negre aparțin acestei perioade. Arheologic, cultura ceramicii gri-cenușii din jurul anului 900 îen corespunde acestei perioade, cât și schimbarea centrului politic din regiunea Kuru către Panchala pe Gange.
Background
Mahabharata este una din cele mai importante scrieri hinduse, o dovadă a vieții și faptelor mai multor generații ale dinastiei Kuru. În cadrul epopeii avem o descriere a unui război ce a avut loc între două familii rivale ce aparțineau aceluiași clan. Kurukshetra a fost câmpul de luptă unde a avut loc acest război numit războiul Kurukshetra. Kurukshetra literal înseamnă câmpul, câmpia ce aparține celor din clanul Kuru, dar mai există și o interpretare spirituală, Kurukshetra fiind recunoscută și ca Dharmakshetra, sau câmpul legii(Dharma), câmpul dreptații. Mahabharata spune că acest spațiu a fost ales pentru război datorită sfințeniei acestui loc.
Teritoriile Kuru erau împărțite în două și erau conduse de către Dhritarashtra(cu capitala la Hstinapura) și Yudhishtira ce aparținea Pandava(cu capitala la Indraprastha). Disputa directă dintre Kaurava(fii lui Dhitarashtra) și Pandava a apărut de la un joc de zaruri pe care Duryodhana l-a câștigat trișând, miza fiind ca verii săi Pandava să își transfere întregile teritorii către Kauravas(la Hastinapura) și să meargă în exil pentru 13 ani.Disputa a escaladat într-un război total când prințul Duryodhana, cel mai vârstinc dintre Kaurava, mânat de gelozie, refuză să înapoieze Pandavașilor teritoriile după ce exilul a luat sfârșit, Duryodhana obiectând că aceștia au fost descoperiți în timp ce se aflau în exil(care trebuiau să și-l petreacă incognito) și astfel nu poate să fie de accord cu returnarea regatelor.
Înainte de începerea războiului, dezmoșteniții regatelor Pandava și Matsya, sfătuiți de Krishna, au încercat să găsească o soluție diplomatică și pașnică a conflictului. Balarama, fratele mai mare al lui Krishna, îi sfătuiește pe Panadava să trimită un sol pentru a câștiga susținerea bătrânilor familiei cum ar fi Bhishma, Dhritarashtra, Drona, Karna, și chiar Shakuni, cu mesajul “Să încercăm să evităm conflictul armat pe cât posibil. Numai ceea ce este dobândit în pace este valoros. Războiul numai rele poate aduce.”C. Rajagopalachari, Mahābhārata, Bharatiya Vidya Bhavan. 1994 În timp ce solul era la curtea Kaurava, Pandava continuau pregătirile de război. Au cerut asistență regatelor vecine. Ambasadorul lor de pace a fost insultat și trimis înapoi de către Duryodhana, care dorea războiul, sfidând sfatul celor mai bătrâni precum Bhishma. După mai multe tentative eșuate de a rezolva lucrurile amiabil, războiul părea inevitabil. Cele două tabere ale războiului erau Pandava și Kaurava( clanul care acum conduce official regatul Kuru, atât Hastinapura cât și Indraprastha) și aliații lor.