Remetea (în , în traducere „Remetea Giurgeului”) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita, Transilvania, România.
Poziția geografică și condițiile naturale Remetea, este una din marile localități ale județului Harghita, situată la o altitudine de 750 de metri, în partea de nord-est a Depresiunii Gheorgheni (numită și Depresiunea Giurgeului), la poalele munților vulcanici ai Gurghiului.
Scriitorul Balázs Orbán, autor al unei monografii monumentale din secolul al XIX-lea despre Ținutul Secuiesc, întitulată „Descrierea Ținutului Secuiesc” (Székelyföld leírása), descria poziția geografică a comunei astfel: „Remetea, față în față cu Ditrău, pe partea stângă a Mureșului, se întinde romantic în valea pârâului Pietrii.”
Terenul prezintă morfologia caracteristică bazinelor intramontane. Zona de șes formată preponderent din aluviunile Mureșului continuă la nord prin coline tăiate de văile pâraielor și prin munții vulcanici ai Gurghiului. Aceștia din urmă s-au format în perioada neogenă. Roca cel mai des întâlnită este andezitul. La intrarea în comună, peisajul culmilor Gurghiului de Nord, vizibile din Remetea: Vârful Crucii (1517 m), Kecskekő („Piatra caprei”; 1483 m), Bătrîna (1634 m) este frumos. Acestea sunt cele mai înalte culmi ale buzei unui crater vulcanic stins: Fâncelu.
Clima Clima este caracteristică depresiunilor montane: cu ierni lungi și friguroase, veri relativ scurte, dar călduroase. Temperatura medie anuală se situează între 5,1 - 5,5 °C. Media anuală a orelor însorite este cuprinsă între 1600 - 1700 de ore. Umiditatea relativă a aerului este mare, din luna octombrie până la începutul verii, depășind 80 %, dar și în luna iunie este de cel puțin 70 %. De aceea, formarea ceții este foarte probabilă și durează mult.
Media anuală a zilelor însorite este de numai 80 de zile, iar a zilelor geroase poate ajunge la 160. Sunt frecvente gerurile de primăvară târzii, deseori și în luna iunie. Gerurile timpurii de toamnă pot apărea la începutul lunii septembrie. Toate acestea sunt însă contrabalansate de o toamnă lungă și însorită. Cantitatea medie a precipitațiilor variază între 600 - 1000 l/mp pe an. Perioada de acalmie este de 55 - 60 %, în decembrie de 70 % în ianuarie.
Remetea este traversată de cel mai lung râu al Ardealului, Mureșul. Lungimea totală a Mureșului este de 803 km, din care 761 km pe teritoriul României, din care 80 km în județului Harghita. Administrația Națională „Apele Române” rowater.ro, accesat 2008-06-25 Hidronimul Mureș (menționat în izvoare antice - de ex. Ptolemeu, Geographia - ca Maris) s-ar putea să fie de origine celtă: muor „smârc” și acha „râu” > moraha = „râu de smârc, râu băltos” (în care caz compară și cu cuvintele germanice Moor și Morast (în germană) și morass (în engleză).Izvoarele Mureșului, locul unde curg legendele Felicia, an III, nr. 102, 19 iunie 2008 Mureșul intră din sud, șerpuind localitatea, o părăsește în direcția nord. Pâraiele care traversează așezarea, care apoi să se varsă în râul Mureș sunt: din nord Pârâul Pietrii, care străbate centrul satului, pâraiele Veszes și Kecskekő, care colectează debitele pâraielor Sineu și Martonca, râu care asigura aprovizionarea cu apă a satului Martonca, depopulat după 1970. Din est curg pâraiele Ghiduț și Ditrău, care se varsă în Mureș.
Istoria așezării În sursele istorice numele satului Remetea apare ca: Remete, Remethe, Remeteh, Gyergyóremete și Gyergyó Remete.
Potrivit tradiției, fondatorul comunei a fost Bonifác Kendeffy, un călugăr franciscan, care a fost aprodul cardinalului Gheorghe Martinuzzi, guvernatorul al Ardealului (1541-1551). În decembrie 1551 Martinuzzi a fost asasinat de generalii austrieci Castoldo și Pallavicini în castelul său de la Vințu de Jos.
Nu se cunoaște exact rolul lui Kendeffy în atentatul împotriva domnului său, dar după aceste evenimente a fugit la Timișoara. De aici, din cauza primejdiei turcești, se refugiază la Cluj, unde aderă la ordinul monahal franciscan. După câțiva ani de peregrinări se îndreaptă în Ținutul Secuiesc.
Potrivit unei legende, a sosit pe aceste meleaguri dinspre Gurghiu, mai precis dinspre Vârful Crucii, coborând de-a lungul Pârâului Pietrii, care traversează așezarea și în prezent, spre râul Mureș. Îi este atribuit și numele pârâului. S-a stabilit pe dealul de pe malul stâng al Mureșului, unde a dus o viață de sihastru. De aici probabil numele localității: Remete înseamnă „sihastru”. Evenimentele acestea au avut loc în jurul anului 1560.
Primul document scris care atestă Remetea datează din 1567, cu ocazia unui recensământ a populației din Gheorgheni. În registrul populației sunt consemnate șase porți cu 30 de suflete din Remetea. Numele primilor capi ai familiilor de coloniști: György László, István László, Dávid Tamás și Mihály Antal.
În Lustra Siculorum din 1614, Remetea a fost amintită ca cea mai mică așezare din depresiunea Gheorgheni, cu 28 de porți. Este de remarcat apariția localității Remetea în Registrum Sedis Siculicalis Csík Superiorus, din 1702, care precizează numele de familie ale persoanelor conform criteriilor cerute de organizația militară tradițională la secui. Populația așezării în acel an era de 90 de familii, din care 72 erau familii de soldați.
Până în 1726 Remetea a aparținut administrativ de comuna Ditrău. În acel an satul a devenit independent și, conform registrului de stare civilă deschis atunci, în localitate trăiau 117 familii. Anul 1763 este important din două motive. Preotul Ferenc Csergő raportează existența unei școli elementare, pomenind totodată că în sat trăiau 834 de suflete. Tot în 1763 împărăteasa Maria Terezia dispune înființarea în Ținutul Secuiesc a unui regiment de grăniceri. Rezistența opusă de secuime, care dorea păstrarea statutului tradițional de autoorganizare militară, a fost înfrântă de Austria prin acțiuni ce au culminat cu cunoscutul masacru de la Siculeni, din 7 ianuarie 1764 („Siculicidium”). Primarul și învățătorul de atunci din Remetea au încercat să convingă populația să refuze a se prezenta la înrolarea în regimentul nou înființat. Din acest motiv au intrat în conflict cu autoritățile militare imperiale, care au trimis trupe pentru calmarea spiritelor din comună. Ulterior cei doi „instigatori” au fost arestați de autorități, dar despre soarta lor de mai târziu nu s-a mai aflat nimic.
Secolul al XIX-lea a adus schimbări importante în viața comunității. În 1820 s-au așezat primele familii armene în sat: Mélik, Bogdán, Kápálb, Kápdebó, Zakariás și Dobribán. Acestea au dobândit în scurt timp controlul asupra exploatărilor forestiere și a comerțului desfășurat prin plutărit. Prin cămătărie au reușit să acapareze moșiile familiilor îndatorate. La sfârșitul secolului, potrivit datelor din cadastru, suprafața moșiilor astfel obținute a ajuns la 665 de iugăre. Aceste procese au dus la destrămarea rapidă a obștii sătești.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, mulțumită armenilor, evoluția civică totodată s-a accentuat. Lor li se datorează extinderea comerțul și accelerarea circulației masei monetare. Apariția artei dramatice de amatori, a cenaclul literar, înființarea bibliotecii comunale, introducerea tradiției sărbătoririi zilei de 15 martie și ajutorarea materială a elevilor talentați, dar nevoiași, se leagă de prezența conlocuitorilor armeni în Remetea. Construcțiile lor monumentale din centrul satului i-au dat acesteia profilul arhitectonic păstrat până în prezent.
Căi de acces Pe cale ferată, de la stația CFR Ditrău (de pe magistrala CFR 400, Brașov - Satu Mare), sunt de parcurs 2 km până în centrul comunei. De pe șosea, dinspre Gheorgheni sau Toplița pe șoseaua DN 12 (E578), după 4 km din centrul comunei Ditrău se ajunge în comuna Remetea.
Monumente, repere turistice Biserica "Sf. Leonard" Din cauza distrugerii în 1944 a arhivei bisericești, documentele despre construirea bisericii sunt incomplete, chiar contradictorii.
Documentul distrus datând din 1567 menționa existența bisericii. Într-un registru al consiliului bisericesc din 8 octombrie 1939 directorul și învățătorul József Szabó, în urma unor cercetări făcute asupra bisericii străvechi, scria: „În 1933 am constatat împreună cu Endre Orosz, secretarul de atunci a Societății Muzeului Ardelean, urmele bisericii noastre strămoșești, despre existența căreia s-a menționat în arhiva bisericească din 1567 și care a fost prada incendiului din 1771. După această descoperire m-a preocupat întrebarea cum s-ar putea scoate la lumină biserica dispărută în negura timpului. Desenele arhitectului și viitorului inginer Lukács Zárug, reprezentând biserica și expuse la expoziția Muzeului Ardelean de la Gheorgheni din acest an, m-au îndemnat să cer colaborarea specială a sus numitului, care m-a și ajutat cu mare serviabilitate și am terminat lucrările. Și am scos la iveală fundația bisericii în a treia zi a lunii, după patru zile de lucru. Rezultatul a fost surprinzător, deoarece contrar tradiției orale, nu era o biserică de lemn. Am scos la iveală ruinele unei biserici ce avea 22 m lungime, 8 m lățime, cu pereți groși de 80 cm, dotat cu piloni masivi, construit din piatră și acoperit cu țigle”. thumb|right|250px|Biserica "Sf. Leonard" Dar datele construirii bisericii menționate în procesul verbal s-au dovedit a fi greșite. Deoarece în 1567 satul număra 6 porți și nu mai mult de 30 de suflete în total, comunitatea nu avea nevoie și nici puterea economică pentru a construi o biserică de așa dimensiuni. Nici comuna învecinată, Ditrău, înregistrată în același document cu 26 de porți nu a avut o biserică de asemenea proporții. Săpăturile au scos de fapt la iveală o biserică construită în 1726, când Remetea avea o populație de 585 de suflete și când nevoile enoriașilor și potențialul economic al satului au permis construirea unei biserici din piatră de 22 de metri lungime. Săptămânalul „Apostol”, (continuatorul săptămânalului „Szív” ()) publica în 1937 un serial despre istoria așezărilor din Gheorgheni. În numărul 6 din 1937 al săptămânalului a apărut o rubrică intitulată „Remetea, capelă în mijlocul codrului”, referindu-se la biserica construită în 1726. La începutul secolului al XVIII-lea, capela din lemn construită în timpul lui Bonifác Kendeffy mai putea exista, fiindcă papa Clement al XI-lea a permis un hram la Remetea de ziua Rusaliilor din 1714.
La fel de contradictorie este și data construirii bisericii actuale. Datele corespund doar în ce privește distrugerea bisericii precedente într-un incendiu, care a fost reconstruită într-un an cu contribuția enoriașilor. Potrivit registrului Consiliului Bisericesc din 1938, incendiul a fost în 1771, însă potrivit comunicatului din săptămânalul „Apostol” incendiul este datat în anul 1778. Pe latura turnului bisericii se vede și în prezent datarea evenimentului din anul 1771. Acesta este confirmat și de faptul că unul dintre altarele secundare a fost construit în 1776, ceea ce lasă de înțeles, că biserica exista deja.
Biserica are un plan în formă de cruce latină, cu o lungime de 41 m și o lățime de 12 m. Forma finală a dobândit-o în secolul al XIX-lea, când prin contribuția financiară a familiei Mélik biserica a fost extinsă cu 6 metri în 1899. Turnul cu o înălțime de 47 m are cinci caturi inegale despărțite prin cornișe divizoare, cu patru ferestre romanice, în partea superioară.
Interiorul bisericii este amenajat în stil baroc. Parohul Dániel Hanzer, care a comandat construirea bisericii, a orbit în 1775 și l-a primit în parohia sa pe József Szabó ca preot, cel care a terminat amenajarea bisericii în 1777, mare parte pe cheltuială proprie.
Nava principală este divizată prin cinci pilaștri, având tavanul boltit. Pilaștrii sunt cu secțiune pătrată, capitelurile terminându-se prin cornișe duble. Capitelurile celor patru pilaștri, care se află la întretăierea navei centrale cu cea transversală, sunt ornate cu scoici și volute. Sanctuarul bisericii costruit la același nivel cu nava principală se închide prin boltă