Gastroenterita este o afecțiune caracterizată prin inflamația („-itis”) tractului gastrointestinal care implică atât stomacul („gastro”-) cât și intestinul subțire ("entero"-), și care se manifestă prin diaree, vărsături, dureri și crampe abdominale. Gastroenterita este cunoscută și sub denumirea de enterogastrită, infecție gastrică și gastroenteropatie. Deși nu este înrudită cu gripa, boala este numită gripa stomacului sau gripă gastrică.
La nivel global, majoritatea cazurilor de infecție în rândul copiilor sunt declanșate de rotavirus. În cazul adulților, boala este provocată îndeosebi de norovirus și Campylobacter. Alte cauze mai puțin frecvente includ bacterii (sau toxine bacteriene) și paraziți. Gastroenterita poate fi transmisă prin consumul de apă sau alimente contaminate preparate necorespunzător sau prin contactul cu persoane infectate.
Tratamentul de bază are ca obiectiv hidratarea adecvată. În cazurile ușoare sau moderate, acesta se realizează în mod tipic prin ingerarea unei soluții de rehidratare orală. Cazurile mai severe pot necesita administrarea de fluide intravenoase. Gastroenterita afectează cu precădere copiii și persoanele din țările în curs de dezvoltare.
Simptome și semne
Gastroenterita se manifestă, de obicei, atât prin diaree cât și prin vomă, iar în cazuri mai rare, prin doar unul dintre cele două simptome. De asemenea, pot apărea crampe abdominale. Semnele și simptomele apar la 12–72 ore de la contractarea infecției. În cazul în care cauza este virală, boala se vindecă în decurs de o săptămână. Gastroenterita virală poate fi asociată uneori cu febră, senzație de oboseală, dureri de cap și dureri musculare. În caz de scaun cu sânge, cauza bolii nu este virală, ci bacteriană. Unele infecții bacteriene pot fi asociate cu dureri abdominale severe și pot persista mai multe săptămâni.
De regulă, copiii infectați cu rotavirus se refac complet în 3-8 zile. Totuși, în țările sărace, tratamentul infecțiilor severe este adesea inaccesibil, iar diareea persistentă este o problemă frecventă. Deshidratarea este o complicație frecventă a diareei, iar copiii care suferă de deshidratare severă pot prezenta un timp de reumplere capilară prelungit, turgescență cutanată scăzută și respirație anormală. Infecțiile repetate apar în mod tipic în zonele cu igienă precară și pot provoca malnutriție, tulburări de creștere și deficiențe cognitive pe termen lung.
Artrita reactivă apare în 1% din cazurile de infecție cu specia Campylobacter, iar sindromul Guillain-Barre se produce în 0,1% din cazuri. Sindromul hemolitic-uremic (HUS) poate apărea ca urmare a infecției cu speciile Escherichia coli sau Shigella care produc toxina Shiga și se manifestă prin reducerea numărului de trombocite din sânge, insuficiență renală și reducerea numărului de globule roșii din sânge (datorită distrugerii acestora). Copiii au o predispoziție mai ridicată de a contracta HUS comparativ cu adulții. Unele infecții virale pot produce spasme infantile benigne.
Etiologie Virusurile (îndeosebi rotavirusul) și bacteriile Escherichia coli și Campylobacter reprezintă cauzele principale ale gastroenteritei. Totuși, există numeroși alți agenți patogeni care pot cauza acest sindrom. Ocazional, boala poate avea o cauză neinfecțioasă, dar probabilitatea este mai mică în comparație cu etiologia virală sau bacteriană. Riscul de infecție este mai ridicat în cazul copiilor datorită lipsei de imunitate și condițiilor de igienă precare.
Cauze virale Virusurile responsabile de apariția gastroenteritei sunt rotavirusul, norovirusul, adenovirusul, și astrovirusul. Rotavirusul reprezintă cauza cea mai frecventă a gastroenteritei în rândul copiilor, cu o rată de incidență similară în țările dezvoltate și țările în curs de dezvoltare. Virusurile cauzează aproximativ 70% din episoadele de diaree infecțioasă la copii. Rotavirusul afectează adulții într-o proporție mai mică datorită imunității crescute a acestora.
Norovirusul reprezintă principala cauză a gastroenteritei în rândul populației adulte din America, fiind responsabil de peste 90% din cazuri. Cazurile de epidemie localizată apar în mod tipic în situațiile de grup în care oamenii se află în proximitate fizică unii față de alții, de exemplu pe vasele de croazieră, în spitale sau în restaurante. O persoană poate fi contagioasă chiar și după încheierea unui episod diareic. Norovirusul cauzează aproximativ 10% din îmbolnăviri în cazul copiilor.
Cauze bacteriene thumb|Salmonella enterica serovar Typhimurium (ATCC 14028) observat la microscop cu mărire de 1000x, în urma colorației Gram. În țările dezvoltate, bacteria Campylobacter jejuni este principala cauză a gastroenteritei, jumătate dintre cazuri fiind asociate cu expunerea la carne și produse de pasăre. În cazul copiilor, bacteriile sunt responsabile de 15% din cazurile de gastroenterită, speciile cel mai frecvente fiind Escherichia coli, Salmonella, Shigella și Campylobacter. Dacă alimentele sunt contaminate și păstrate la temperatura camerei mai multe ore, bacteriile se multiplică, iar riscul de infecție în cazul persoanelor care consumă alimentele respective crește. Alimentele asociate în mod obișnuit cu infecția includ carnea crudă sau insuficient preparată termic, carnea de pui, fructele de mare și ouăle; germenii cruzi; laptele nepasteurizat și brânzeturile moi; sucurile proaspete de fructe și legume. În țările în curs de dezvoltare, în special în zona Africii Subsahariene și Asia, holera este o cauză frecventă a gastroenteritei. Această infecție se transmite de obicei prin consumul de apă sau alimente contaminate.
Bacteria toxigenă Clostridium difficile este o cauză majoră a diareei îndeosebi în rândul bătrânilor. Nou-născuții pot fi purtători ai bacteriei, fără a dezvolta simptome. Bacteria este o cauză frecventă a diareei în cazul persoanelor spitalizate și este asociată adesea cu consumul de antibiotice. Diareea provocată de infecția cu Staphylococcus aureus poate apărea, de asemenea, în cazul persoanelor cărora li s-au administrat antibiotice. "Diareea călătorului" este un tip de gastroenterită bacteriană. Medicamentele pentru reducerea secreției de acid gastric par să crească riscul de infecție în urma expunerii la o serie de organisme, inclusiv speciile Clostridium difficile, Salmonella și Campylobacter. Riscul este mai mare în cazul administrării de inhibitori de pompă protonică decât de antihistaminice H2.
Paraziți Mai multe tipuri de protozoare pot cauza gastroenterita – cel mai adesea Giardia lamblia – dar sunt implicate și alte specii, cum sunt Entamoeba histolytica și Cryptosporidium. Ca grup, acești agenți sunt responsabili de aproximativ 10% dintre cazurile de îmbolnăvire la copii. Giardia are o incidență mai mare în țările în curs de dezvoltare, însă acest agent etiologic provoacă acest tip de afecțiune indiferent de zonă, într-o anumită măsură. Rata de incidență este mai mare în cazul persoanelor care călătoresc în zone cu risc crescut, copiilor care frecventează grădinița, bărbaților care întrețin relații homosexuale și în urma dezastrelor.
Transmitere Transmiterea bolii poate avea loc prin apă infectată sau când oamenii folosesc împreună anumite obiecte de uz personal. În zonele cu anotimpuri alternativ umede și secetoase, calitatea apei scade în general în cursul sezonului ploios, iar acest lucru este corelat cu creșterea cazurilor de boală. În zonele cu climat temperat, infecțiile sunt mai dese iarna. Hrănirea bebelușilor cu biberonul având sticla nedezinfectată este o cauză importantă la nivel global. Ratele de transmitere sunt corelate cu igiena precară, în special cea a copiilor, cu casele aglomerate și cu persoane care dispuneau în prealabil de hrană precară. După ce dezvoltă toleranță, adulții pot purta diferite organisme fără a mai avea simptome ale bolii, în acest fel funcționând drept focare naturale de infecție. În timp ce unii agenți infecțioși (cum ar fi Shigella) apar doar la primate, alții se întâlnesc la o mare varietate de animale (de exemplu Giardia).
Cauze neinfecțioase Există un număr de cauze neinfecțioase de inflamare a tractului gastrointestinal. Cele mai întâlnite dintre ele sunt medicamentele (cum ar fi NSAIDs), anumite alimente ca lactoza (pentru cei care au intoleranță la ea) și glutenul (în cei cu celiachie). Boala Crohn este de asemenea o cauză neinfecțioasă de gastroenterită (adesea severă). Boala poate de asemenea apare ca urmare a toxinelor. Anumite suferințe legate de mâncare pot include: otrăvirea cu ciguatera care e din cauza consumului unor pești de pradă contaminați, scombroidia care e corelată cu consumul de anumite tipuri de pește alterat, otrăvirea cu tetrodotoxină ca urmare a consumului de Tetraodontidae și botulismul, rezultat tipic al mâncării prost conservate.
Patofiziologie Gastroenterita este definită drept vomă sau diaree ca urmare a infectării intestinului subțire sau a celui gros.Mandell 2010 Chp. 93 Efectele apărute în intestinul subțire sunt de obicei neinflamatoare, în timp ce cele din intestinul gros sunt inflamatoare. Numărul minim de agenți patogeni care pot produce această boală variază de la unul singur (pentru Cryptosporidium) până la o sută de milioane (pentru Vibrio cholerae).
Diagnostic Gastroenterita este în mod obișnuit diagnosticată clinic, în baza simptomelor suferindului. Determinarea cauzei precise nu este de obicei necesară deoarece nu are impact asupra tratamentului bolii. Totuși, coprocultura trebuie să aibă loc pentru cei care au sângerări în fecale, la cei care au fost expuși la toxine alimentare și la cei care au călătorit recent în lumea în curs de dezvoltare. Testele diagnostice pot de asemenea avea loc pentru supraveghere. Deoarece în 10% din sugari și copii de vârsta fragedă apare hipoglicemia, măsurarea nivelului de glucoză din sânge este recomandată pentru aceștia. Electroliții și creatinina trebuiesc de asemenea controlate atunci când se pune problema deshidratării severe.
Deshidratarea A stabili dacă pacientul are sau nu deshidratare este o parte importantă a evaluării medicale, iar deshidratarea este împărțită în ușoară (3–5%), moderată (6–9%) și severă (≥10%). La copii, cele mai sigure semne ale deshidratării moderate sau severe sunt o reumplere capilară prelungită, o turgescență scăzută a pielii și respirație anormală. Alte simptome de luat în seamă (atunci când apar în combinație) sunt ochii scufundați, activitate scăzută, lipsa lacrimilor și o gură uscată. Un debit urinar normal și ingerarea orală de fluide sunt semne de restabilire. Testele de laborator au un beneficiu clinic destul de mic în a determina gradul de deshidratare.
Diagnostic diferențial Alte cauze posibile ale unor simptome care le mimează pe cele din gastroenterită și care trebuie excluse pentru a pune acest diagnostic sunt apendicita, obstrucția intestinală, bolile inflamatorii intestinale, infecții ale tractului urinar și diabetul zaharat. Insuficiența pancreatică, sindromul intestinului subțire, boala Whipple, celiachia și abuzul de laxative trebuiesc și ele luate în seamă. Diagnosticul diferențial poate fi dificil dacă pacientul are doar vomă sau doar diaree (în loc de a le avea pe amândouă).
Apendicita poate duce la vomă, dureri abdominale și diaree ușoară în până la 33% din cazuri. Aceasta nu se potrivește cu diareea în cantitate mare tipică pentru gastroenterită. Infecțiile pulmonare sau ale tractului urinar ale copiilor pot produce de asemenea vomă sau diaree. Ketoacidoza clasică diabetică duce la dureri abdominale, greață și vomă dar nu și diaree. Un studiu a aflat că 17% din copiii cu această boală au fost inițial diagnosticați cu gastroenterită.
Prevenție thumb|Procentajul de teste de rotavirus cu rezultate pozitive, după săptămâna de supraveghere, Statele Unite, iulie 2000 – iunie 2009.
Stil de viață