thumb|right|300px|Modelul Geocentric al Sistemului Solar — Reprezentare din 1568 a sistemului geocentric, autorul fiind cosmograful și cartograful portughez Bartolomeu Velho, (Bibliothèque Nationale, Paris)
Geocentrismul este o teorie cosmologică (sau model de fizică cerească) azi abandonată. A fost primul sistem și concepție astronomică al multor civilizații antice, cum sunt grecii, evreii, romanii, egiptenii și babilonienii, asirienii și perșii, această uranografieuranografie = imagine a domeniului ceresc. ("ouranography": image of the heavenly realm - The Early History Of Heaven, J. Edward Wright, Oxford University Press 2000, p. VIII, Preface) predominând ca explicație general acceptată până în secolul al XVI-leasistem geocentric = orice teorie a structurii sistemului solar (sau universului) în care se consideră că Pământul se află în centru. Cel mai elaborat sistem geocentric a fost acela al lui Ptolemeu din Alexandria, care a fost acceptat în general până în secolul al XVI-lea, după care a fost înlocuit de modele heliocentrice precum cel al lui Nicolaus Copernic. (geocentric system: any theory of the structure of the solar system (or the universe) in which Earth is assumed to be at the centre of all. The most highly developed geocentric system was that of Ptolemy of Alexandria (2nd century ce). It was generally accepted until the 16th century, after which it was superseded by heliocentric models such as that of Nicolaus Copernicus - Encyclopaedia Britannica online), când a fost lent și gradual înlocuită cu diverse modele heliocentrice, printre care și cel care este azi prevalent.
Deși geocentrismul a fost modelul predominant în Antichitate, el nu a fost și unicul, cel puțin în cazul grecilor existând și înțelepți care au pledat pentru modelul heliocentric. Aristarh este exemplul cel mai cunoscut.
O posibilă explicație a faptului că modelul geocentric a fost adesea și primul propus și în același timp a rămas preponderent milenii, e că pentru toți observatorii Soarele și planetele păreau a se roti în jurul Pământului, în timp ce observatorul constata că Pământul rămânea static. Fără un punct de referință exterior, o concluzie similară trage chiar și azi, de exemplu, un pasager aflat într-un vagon de tren tocmai pus în mișcare, și care nutrește un timp falsa impresie că de fapt trenul de pe linia alăturată a început să se miște. Singura excepție de la regula primordialității clare a unui sistem geocentric este cel al civilizației grecești, unde ideile geocentrice (Pitagora, Platon, Aristotel) au apărut relativ simultan cu cele heliocentrice (Filolaus, Icetas, Aristarh).