Cormac McCarthy (n. Charles Joseph McCarthy Jr.; ) a fost un scriitor american. Opera sa cuprinde douăsprezece romane, două piese de teatru, cinci scenarii și trei nuvele, acoperind genurile western, post-apocaliptic și gotic sudist. Lucrările sale includ adesea descrieri grafice ale violenței, iar stilul său de scriere este caracterizat de o utilizare redusă a punctuației și a atribuirii. Este considerat pe scară largă unul dintre cei mai mari romancieri americani.
McCarthy a primit, printre altele, Premiul Pulitzer și National Book Award.
Biografie Cormac a crescut în Knoxville, Tennessee deși s-a născut în Rhode Island.
În anii 1950, McCarthy a studiat la Universitatea din Tennessee, înainte de a petrece 4 ani în aviația americană. A ales să nu își de a licența, ci să încerce o carieră de scriitor. Primele sale patru romane, începând cu „Paznicul livezii”(1965), au avut parte de recenzii bune, oferindu-i destule premii și burse pentru a putea continua scrisul, dar temele erau deseori întunecate îi aduceau probleme financiare.
McCarthy s-a căsătorit de trei ori. Prima căsătorie a fost cu colega sa, Lee Holleman (1961). Cuplul a avut un fiu, Cullen (n. 1962) Pe cea de-a doua soție, Anne DeLisle, a cunoscut-o pe nava de pasageri, unde ea era cântăreață. S-au căsătorit în 1966. McCarthy a locuit împreună cu a treia sa soție, Jennifer Winkley și împreună au avut un fiu, John Francis.
Cormac McCarthy a decedat pe 13 iunie 2023, la vârsta de 89 de ani, în locuința sa din Santa Fe.
Premii
Este autorul a 10 romane, de diferite genuri. I-a fost acordat și Premiul Memorial James Tait Black pentru ficțiune pentru The Road (2006). Romanul său din 2005 No Country for Old Men a fost ecranizat în 2007, câștigând 4 premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film. 1959, 1960 Premiul Ingram-Merrill 1965 Premiul Faulkner pentru The Orchard Keeper 1965 Bursă de călătorie din partea American Academy of Arts and Letters 1969 Bursa Guggenheim 1981 Bursa MacArthur 1992 National Book Award for Fiction și National Book Critics Circle Award pentru All the Pretty Horses 2006 Premiul Memorial James Tait Black pentru ficțiune și Premiul de Carte Believer pentru The Road 2007 Premiul Pulitzer pentru The Road"Fiction". Past winners & finalists by category. The Pulitzer Prizes. Retrieved 2012-03-28. 2008 Premiul PEN/Saul Bellow
Opere publicate Romane The Orchard Keeper (1965) ISBN 0-679-72872-4 Outer Dark (1968) ISBN 0-679-72873-2 Child of God (1973) ISBN 0-679-72874-0 Suttree (1979) ISBN 0-679-73632-8 Blood Meridian or the Evening Redness in the West (1985) ISBN 0-679-72875-9 All the Pretty Horses (1992) ISBN 0-679-74439-8 The Crossing (1994) ISBN 0-679-76084-9 Cities of the Plain (1998) ISBN 0-679-74719-2 No Country for Old Men (2005) ISBN 0-375-70667-4 The Road (2006) ISBN 0-307-38789-5 The Passenger (2022) Stella Maris (2022)
Proză scurtă Wake for Susan (1959)[The Phoenix, October 1959, pp. 3-6] A Drowning Incident (1960)[The Phoenix, March 1960, pp. 3-4]
Scenarii The Gardener's Son (1976) ISBN 0-88001-481-4 The Counselor (2012)
Piese de teatru The Stonemason (1995) ISBN 978-0-679-76280-5 The Sunset Limited (2006) ISBN 0-307-27836-0
Note
Bibliografie
(updated version published 26 October 2011)
Legături externe
The Cormac McCarthy Society
Cormac McCarthy's Venomous Fiction - 1992 interviu cu McCarthy în The New York Times. Southwestern Writers Collection at the Witliff Collection, Texas State University - Cormac McCarthy Papers Science Friday - Connecting Science and Art - O conversație între McCarthy, Werner Herzog și Lawrence Krauss la Science Friday, 8 aprilie 2011.
Categorie:Nașteri în 1933 Categorie:Nașteri pe 7 iulie Categorie:Decese în 2023 Categorie:Decese pe 13 iunie Categorie:Americani de origine irlandeză Categorie:Guggenheim Fellows Categorie:Laureați ai premiului Pulitzer Categorie:Oameni din El Paso, Texas Categorie:Oameni din Knoxville, Tennessee Categorie:Oameni din Providence, Rhode Island Categorie:Scenariști americani Categorie:Scriitori americani din secolul al XX-lea Categorie:Scriitori americani din secolul al XXI-lea Categorie:Scriitori minimaliști