thumb|300 px|Ansamblul fostului schit Hangu la 1900
Palatul Cnejilor este un palat ruinat situat în satul Ceahlău din comuna Ceahlău (județul Neamț). El a fost construit în secolele XVII - XVIII de către boierii din familia Cantacuzino ce stăpâneau moșiile din împrejurimi în incinta fostului schit Hangu.
Ruinele palatului cnejilor au foste incluse pe Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004, având codul de clasificare NT-II-m-B-10608.02 și făcând parte din ansamblul fostului schit Hangu. Lista monumentelor istorice din județul Neamț din anul 2004 - aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16 iulie 2004. Pe lângă ruinele palatului, din ansamblul fostului schit mai fac parte Biserica „Pogorârea Sf. Duh” - datând din sec. XVII, cu adăugiri din sec. XIX - și Zidul de incintă - datând din anul 1676.
Istoric Schitul Hangu thumb|250 px|Biserica „Pogorârea Sf. Duh” Cu sute de ani în urmă, credincioși cucernici s-au așezat în jurul muntelui Ceahlău. Pustnicii au trăit în grote, nevoindu-se în aceste locuri vitrege. Mitropolia Moldovei și Sucevei - „Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei” (Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974), p. 374. În anumite perioade călugării au înființat schituri care au ars sau au fost acoperite de avalanșe.
Printre schiturile construite la poalele muntelui Ceahlău a fost și Schitul Hangu. Începuturile acestui așezământ nu sunt cunoscute. Călugărul Silvestru a întemeiat în apropiere o mică sihăstrie, numită în documentele de mai târziu „Schitul lui Silvestru”. Gheorghe Ungureanu - „Mănăstirea Pionu sau Schitul Hangu și Ruinile Palatului Cnejilor Cantacuzini”, extras din „Anuarul liceului de băieți Piatra-Neamț”, pe anul 1933-1934, p. 6. Unii cercetători ai trecutului presupun că Schitul Hangu ar fi urmașul acelei sihăstrii. Schitul Hangu din ținutul Neamțului la 1900, 30 mai 2011, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina, accesat la 16 iunie 2013
Marele paharnic Gheorghe Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), a zidit pe locul vechiului schit în 1639 o biserică cu hramul „Pogorârea Sf. Duh” și a înzestrat-o cu cele necesare. Deși nu există niciun document care să ateste această ctitorire și nici măcar o pisanie originară, construirea bisericii de către Gheorghe Coci este atestată de o inscripție amplasată în pridvorul bisericii cu ocazia reparațiilor executate în anul 1820: „Această sfântă biserică întru care să prăznuiește hramul Pogorârii Sfântului Duh iaste zidită de răposatu Gheorghe hatman frate cu Vasile Voievod, leat 7147 (1639), iar acum 7328 (1820), cum blagoslovenia preasfințitului mitropolit kirio kir Veniamin și prin osârdia cuvioșiei sale ieromonah Iosif, egumenul acestei sfinte mănăstiri, s-au deschis zidirea, s-au tencuit și s-au acoperit. 1820 iunie 8”. Gheorghe Balș - „Bisericile moldovenești din veacurile al XVII-lea și al XVIII-lea” (București, 1933), p. 110.
Domnitorul i-a trimis la 7 august 7149 (1641) pe mitropolitul Varlaam Moțoc al Moldovei, pe episcopul Mitrofan al Romanului, pe episcopul Anastasie al Rădăuților și pe boierii Dumitrașcu Șoldan (mare vornic) și Gavriil (hatman și pârcălab al Sucevei), precum și pe egumenii mănăstirilor Neamț, Bistrița, Bisericani, Pângărați și Agapia pentru a delimita moșia Mănăstirii Pionu. Din documentele emise cu acel prilej rezultă că mănăstirea Pionu stăpânea o mare parte din masivul Ceahlău. Ulterior, marele paharnic Gheorghe Coci a donat și alte moșii cumpărate în această zonă. Vasile Lupu a întărit mănăstirii toate aceste moșii printr-un act din 24 august 1646, acel privilegiu. Mihai-Bogdan Atanasiu - „Schitul Hangu – între legendă și adevăr istoric”, în „Constelații ieșene”, anul II, nr. 1 (5), martie 2007, p. 34-35.
Stabilirea familiei Cantacuzino pe moșia Hangu thumb|250 px|Pisania de deasupra intrării în incinta fortificată
La jumătatea secolului al XVII-lea familia Cantacuzino a început să achiziționeze moșii în zonă. La începutul anului 1672, Șerban Cantacuzino, viitorul domn al Țării Românești (1678-1688), a fugit în Moldova și s-a ascuns la mănăstirea Hangu după revenirea pe tron a lui Grigore I Ghica (1660-1664, 1672-1673). De acolo el a trecut în Transilvania. Maria Holban (red.) - „Călători străini despre țările române”. Vol. VII (Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980), p. 556, nota 27.
Chiliile mănăstirești au ars într-un incendiu, iar peste ruinele lor Alexandru Ruset, fiul domnitorului Antonie Vodă Ruset (1675-1678) și ginerele hatmanului Gheorghe Coci, a construit pe la anul 1676 un zid de incintă. Deasupra porții de intrare în incintă a fost amplasată următoarea pisanie în limba slavonă: „Cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acest zid pre împrejurul mănăstirii l-au zidit Io Alexandru Voievoda i gospodja ego Anița snă Io Antonie Ruset Voievoda, gineri lui Gheorghe Hatman. Vleto 7184 (1676) msța august 15”. Gheorghe Ungureanu, op. cit., p. 10. Gheorghe Balș, op. cit., p. 335.
Ajuns proprietar al moșiei Hangu, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino (1635-1686) a ridicat un turn circular cu scop de locuință în colțul de nord-est al zidului de incintă. În zidul interior al turnului de colț din dreapta intrării a fost încastrată următoarea pisanie: „Cu voia Tatălui și cu îngăduirea Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, acesta turn și această portiță l-am zidit eu Toderașcu, marele vistiernic i cneaghina ego Alexandra, în zilele binecinstitorului și de Hristos iubitor Io Antonie Ruset voevoda 7184 (1676) msța iulie 15 zile”. În afară de acel turn a mai fost ridicat în colțul sud-estic un al doilea turn, tot circular, dar de proporții mai reduse. Marcel Drăgotescu - „Palatul Cnezilor și mănăstirea Durău” (București, 1971), p. 20.
Fortificarea și înzestrarea ei cu metereze și turnuri puternice au făcut ca mănăstirea să devină în mai multe rânduri un loc de refugiu pentru boierii Cantacuzini. Aceștia puteau trece ușor în Transilvania. Aici s-au adăpostit în 1683, în timpul domniei lui Gheorghe Duca, marele vistiernic Toderașcu Cantacuzino și marele logofăt Nicolae Racoviță, împreună cu alți boieri. Aceștia au refuzat să răspundă la chemarea domnitorului și au trecut în Transilvania. Acest eveniment a fost relatat de Ion Neculce în cronica sa: „De la Domnești, Duca-vodă scriè la camaicani, la Neculai Răcoviță vel-logofătǔ și la Toderașco vel-visternic și la altă boierime, să iasă din Hangu din bejenie, să margă la dânsu la Domnești, să nu să teamă de leși, că leșii sunt niște tălhari. Iar boierii, cum i-au vădzut cartea, îndatǔ au făcut pătăști și au fugit pe potică în Țara Ungurească, în Giurgedǔ, cu toate casăle lor, ca să nu mai dè într-ochi cu Duca-vodă”. Ion Neculce - „Letopisețul Țării Moldovei” (Ed. Minerva, București, 1986), p. 78. Tot pe la Hangu a trecut și vistiernicul Ilie Cantacuzino (d. 1710), fiul lui Toderașcu, care a fugit în Polonia în 1700 după numirea ca domn a lui Constantin Duca. El l-a ajutat să fugă pe bătrânul vistiernic Iordache Ruset, care a scăpat ascuns într-o trăsură. Ion Neculce, op. cit., p. 159. Ulterior s-au adăpostit aici vărul lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după moartea acestuia. Mihai-Bogdan Atanasiu, op. cit., p. 36.
Palatul Cnejilor thumb|250 px|Ruinele incintei fortificate a fostului schit
Moșia Hangu a fost stăpânită în secolul al XVIII-lea de marele logofăt Iordache Cantacuzino (1688-1759?), nepotul lui Toderașcu, și apoi de urmașii acestuia, marele logofăt Ioniță (1721-1789) și marele comis Matei (1750-1816?). În timp, familia Cantacuzino a început să-și extindă influența în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite Schitului Hangu de domnitorii Moldovei.
În anul 1791 Matei Cantacuzino a plecat în Rusia cu întreaga familie obținând titlul de cneaz și înalte distincții imperiale. Moșiile au fost administrate de arendași care au încălcat frecvent domeniile schitului. Mănăstirea Hangu începe un lung șir de procese cu boierii Cantacuzini pe care i-a acuzat că au încălcat unele moșii pe care le avea în munți. În anul 1817, domnitorul Scarlat Callimachi emite un hrisov prin care îi confirmă cneazului Gheorghe Cantacuzino (1786-1857), fiul lui Matei, stăpânirea unor moșii ce aparțineau schitului.
Biserica schitului a fost refăcută pe la 1820, prin grija egumenului Iosif și cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi, acest lucru fiind atestat de pisania din pridvorul bisericii. Pereții au fost tencuiți, iar clădirea a fost acoperită.
În ciuda eforturilor mitropolitului Veniamin Costachi, Cantacuzinii au reușit în anii '30 ai secolului al XIX-lea să-i oblige pe călugări să părăsească așezământul monahal, beneficiind de sprijinul ocupanților ruși și ale căror armate au staționat lungi perioade pe teritoriul Principatelor Române. Ei au construit o curte boierească în incinta mănăstirii și un palat cunoscut astăzi ca Palatul Cnejilor. Călugării s-au mutat în 1840 la Schitișor, în jurul unei bisericuțe de lemn, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Coci. Palatul Cnejilor (Schitul Hangu) , Neamt.ro, accesat la 20 octombrie 2012. Potrivit legendei, pentru alungarea călugărilor din schit, Cantacuzinii au atras asupra lor un groaznic blestem de care au fost urmăriți, neam de neam. Ei și-au pierdut moșiile și au avut parte de morți cumplite. Ion Asavei, Daniel Dieaconu - „Palatul Cnejilor, blestemul trecutului și nepăsarea prezentului”, în "Monitorul de Neamț", 31 mai 2010.
În anii '40 ai secolului al XIX-lea, Cantacuzinii au dorit să transforme curtea boierească de la Hangu într-o reședință nobiliară fortificată și luxoasă în stilul celor de la Sankt Petersburg. Ei au făcut cheltuieli mari care i-au adus mai târziu la ruină. Au construit un turn pătrat în colțul nord-vestic al incintei (într-un inventar al schitului din 1838 nu sunt menționate decât cele două turnuri rotunde). Chiliile călugărești au fost transformate în locuințe pentru slujitorii boierești, s-au construit noi anexe gospodărești și s-a întărit zidul de incintă.
Hangu a devenit un loc de popas pentru multe personalități marcante ale epocii precum scriitorul și publicistul german Wilhelm von Kotzebue, cumnat al cnejilor, scriitorul francez Jean Alexandre Vaillant, Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi sau Alecu Russo.
După eșuarea Revoluției de la 1848 din Moldova, o parte dintre revoluționari printre care frații Vasile și Iancu Alecsandri, Leon Cantacuzino, Alexandru Cantacuzino, Alecu Russo, au scăpat de poliția domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849) și s-au refugiat la Hangu „cu speranța să ridice plăieșii și să pornească cu toate satele asupra Iașului”. Planul lor nu a reușit, iar revoluționarii au fugit în Transilvania și în Bucovina. Ion Ghica - „Nicu Bălcescu”, în „Opere”, vol. I, cap. Scrisori către V. Alecsandri (Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956), p. 317.