Un mercenar este o persoană care este special recrutată în țară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat care ia parte la ostilități în special în vederea obținerii unui avantaj personal și căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerație superioară aceleia promise sau plătite combatanților având un grad și o funcție analoge în forțele armate ale acestei părți; care nu este nici resortisant al unei părți la conflict și nici rezident al teritoriului controlat de o parte la conflict; care nu este membru al forțelor armate ale unei părți la conflict și care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forțelor armate ale statului respectivhttp://www.crucearosie.ro/uploads/images/Conventia%20de%20la%20Geneva%20pdfuri/Protocolul%20Aditional%20I.pdf Articolul 47 din Protocolul adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționaleWebster's Dictionary: mercenary "one that serves merely for wages; especially a soldier hired into foreign service.".
Ca urmare a faptului că mercenarul are ca principală motivație banii, termenul în sine a căpătat o conotație negativă. Între termenii „mercenar” și „voluntar străin” sau „soldat al Legiunii Străine” există o demarcare semantică greu sesizabilă, în cazul celor din urmă presupunându-se de obicei că militarii sunt motivați în primul rând de considerații politice și ideologice. De exemplu, Legiunea Străină Franceză și unitățile Gurkha din Armata Britanică și cea indiană nu sunt formate din mercenari, în conformitate cu prevederile legilor războiului. Deși militarii lor corespund descrierii Articolului 47 din Protocolul I al Convențiilor de la Geneva, ei sunt exceptați de la clauzele 47 a, c, d, e și f. Cu toate acestea, ei sunt descriși uneori pe nedrept ca fiind mercenariHall, Macer. Student joins Foreign Legion for his gap year, Sunday Telegraph, 19 March 2000McLynn, Frank. Killer elite New Statesman 17 January
Legile războiului
Protocolul adițional GC 1977 (APGC77) oferă definiția cea mai acceptată la nivel internațional, (deși există țări care o resping, printre care SUA). Protocolul adițional la Convențiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecția victimelor conflictelor armate internaționale, (PROTOCOL I), din 8 iunie 1977 prevede:
Pentru ca un combatant să fie considerat drept mercenar, el trebuie să satisfacă toate criteriile (a – f) Convenției de la Geneva.
În conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva din 1949 (GC III), un soldat capturat trebuie tratat ca un combatant legitim și, prin aceasta, trebuie să fie tratată ca o persoană protejată cu statut de prizonier de război, până când va apărea în fața unui tribunal competent CONVENȚIA DE LA GENEVA PRIVITOARE LA TRATAMENTUL PRIZONIERILOR DE RĂZBOI DIN 12 AUGUST 1949 Articolul 5 Articolul 5 …Dacă există vreo îndoială în ce privește încadrarea în una din categoriile enumerate în articolul 4 a persoanelor care au comis un act de beligeranță și care au căzut în mâinile inamicului, numitele persoane vor beneficia de protecția prezentei convenții, în așteptarea ca statutul lor să fie determinat de un tribunal competent.</ref>. Acest tribunal va determina dacă soldatul este sau nu un mercenar.
În cazul în care tribunalul decide că soldatul este mercenar el devine un „combatant nelegitim”, dar trebuie tratat în continuare „cu omenie și, în caz de urmărire, nu vor fi lipsite de dreptul lor la un proces echitabil și reglementar, așa cum se prevede prin prezenta convenție” CONVENȚIA DE LA GENEVA PRIVITOARE LA PROTECȚIA PERSOANELOR CIVILE ÎN TIMP DE RĂZBOI DIN 12 AUGUST 1949, Articolul 5. Singura excepție posibila de la această ultimă prevedere privește persoana care este resortisant al unei părți la conflict sau rezident al teritoriului pe care își desfășoară activitatea autoritatea care îl ține prizonier, în acest caz el neputând fi definit ca mercenar în accepțiunea Articolului 5 al Convenției de la geneva din 1949.
Dacă soldatul capturat este declarat mercenar la sfârșitul procesului intentat, el poate fi tratat ca un criminal condamnat și pedepsit inclusiv cu moartea. Dat fiind faptul că mercenarii nu sunt considerați prizonieri de război, autoritate care îi ține prizonieri nu este obligată să îi elibereze la încheierea războiului. Cel mai cunoscut exemplu a judecării unor mercenari în perioada postbelică este așa-numitul „Proces de la Luanda”, la sfârșitul căruia un tribunal angolez a pronunțat nouă sentințe la închisoare cu termene de 16 – 30 de ani și patru sentințe capitale împotriva unor mercenari americani și britanici. Cei patru mercenari condamnați la moarte au fost executați prin împușcare pe 10 iulie 19761976: Death sentence for mercenaries BBC On this day 28 June.
Statutul legal al contractorilor civili depinde de natura muncii și cetățenia lor și de participarea sau nu la conflict. Dacă ei nu au luat parte efectiv la conflict, (Articolul 47.b), ei nu sunt considerați mercenari, ci doar civili care au un rol necombatant și sunt îndreptățiți să se bucure de protecția Convenției de la Geneva.
ONU a aprobat pe 4 decembrie 1989 „Convenția internațională împotriva recrutării, folosirii, finanțării și pregătirii mercenarilor” nr. A/RES/44/34. Convenția a intrat în vigoare pe 20 octombrie 2001International Convention against the Recruitment, Use, Financing and Training of Mercenaries A/RES/44/34 72nd plenary meeting 4 December 1989 (UN Mercenary Convention). Articolul 1.1 conține prevederi similare articolului 47 al Protocolului I al Convenției de la Geneva. Articolul 1.2 lărgește definiția mercenarului pentru includerea persoanelor care nu au cetățenia statului care sunt recrutate pentru răsturnarea unui guvern sau pentru subminarea ordinii constituționale a statului și care sunt motivați în principal de promisiunea câștigurilor materiale private. Articolul 1.2 include în rândul mercenarilor și acele persoane care nu iau parte în mod direct la ostilități, dar participă activ la planificarea uni lovituri de stat.
În ceea ce privește Articolul 47 al Protocolului I al Convenției de la Geneva se consideră că a fost redactat pentru acoperirea activității mercenarilor din Africa postcolonială și nu abordează în mod corespunzător utilizarea societăților militare private de către statele suveraneMilliard References Page 5. Paragraph 1.
Situația din Războiul din Irak și ocupația țării de după adoptarea Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr. 1546, care stabilea predarea puterii către guvernul irakian, demonstrează dificultățile legate de definirea statutului soldatului mercenar. În perioada în care SUA a guvernat Irakul, niciun cetățean american care lucra pe post de gardă înarmată în regiune nu putea fi considerat mercenar, deoarece el era „resortisant al unei părți la conflict” (Articolul 47.d al Protoculului I al Convenției de la Geneva). Odată cu predarea puterii către guvernul irakian, dacă forțele coaliției nu sunt considerate ca fiind în continuare „părți la conflict”, dar soldații lor sunt trimiși „de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forțelor armate ale statului respectiv” (Articolul 47.f), atunci, în afară cetățenilor americani care lucrează ca gărzi armate și sunt rezidenți legali ai Irakului (Articolul 47.d), și sunt implicați în schimburi de focuri, restul luptătorilor au statutul de mercenari. Din punct de vedere legal, pentru evitarea statutului de mercenar, juriștii încearcă să justifice prezența gărzilor înamrmate în Irak afirmând că SUA și alte forțe ale coaliției sunt părți ai unui conflict neterminat, prin aceasta evitându-se interpretarea din Articolul 47.d.
Legile diverselor state cu privire la mercenari Mai multe state interzic prin lege cetățenilor lor să lupte ca mercenari în războaie externe, în afara cazului în care militarii nu se află sub comanda directă a propriilor forțe armate naționale
Franța Franța a declarat în 2003 activitățile legate de mercenariat, așa cum sunt definite ele de protocolul Convenției de la Geneva, pentru cetățenii francezi și rezidenții permanenți ca fiind ilegale (Codul Penal, L436-1, L436-2, L436-3, L436-4, L436-5). Această lege nu îi împiedică pe cetățenii francezi să se înroleze ca voluntari în forțe armate străine. Legea se aplică doar activităților militare motivate de un nivel de remunerație, care le califică drept mercenare.
Africa de Sud Africa de Sud a votat în 1998 „Foreign Military Assistance Act”, prin care interzice cetățenilor și rezidenților săi să se implice în conflicte externe fără aprobarea guvernului, permițând totuși participarea la operațiuni cu caracter umanitar. În 2005, legea a fost modificată pentru a permite cetățenilor sud-africani să lucreze ca gărzi private în Irak după anul 2003. Modificarea a fost necesară și pentru a face față provocărilor judiciare generate de implicare lui Mark Thatcher (fiul fostului premier britanic Margaret Thatcher) în „posibila finanțare și asistență juridică în relație cu presupusa încercare de lovitură de stat din Guineea Ecuatorială” organizată de Simon Mann Reuters South Africa to review mercenary law, targets Iraq februarie 2005.
Regatul Unit Regatul Unit a emis încă din 1819 „Foreign Enlistment Act”, lege care a fost modicată în 1870. Acest act declara ilegală înrolarea unui supus britanic în forțele unui stat aflat în stare de război cu orice alt stat care nu este în stare de război cu Regatul Unit. Un mare număr de voluntari britanici au luptat de partea rebelilor greci în timpul Războiului de Independență al Greciei, putându-se considera că au încălcat legea. În acest caz, s-a pus problema dacă rebelii puteau fi considerați sau nu un „stat” în conformitatea cu accepțiunea „Foreign Enlistment Act”. Până în cele din urmă, s-a considerat că rebelii puteau fi considerați un „stat” iar, în 1896, Consiliul Privat al Regatului Unit a apreciat că prevederile legii nu sunt aplicabile voluntarilor.
Guvernul britanic a cercetat și cazul voluntarilor care au luptat în Brigăzile Internaționale în Războiul Civil Spaniol ca și a celor implicați de partea Frontul de Eliberare Națională a Angolei în Războiul Civil Angolez. Nu s-a luat nicio măsură în niciunul dintre aceste cazuri împotriva cetățenilor britanici care au participat la lupte.
Statele Unite ale Americii Legea Anti-Pinkerton din 1893 a interzis guvernului american să folosească serviciile Agenției Naționale de Detectiv Pinkerton sau a oricărei alte companii private de securitate în lupta împotriva greviștilor. În 1977, prin interpretarea prevederii acestei legi, Curtea de Apel a SUA pentru Cercul al 5-lea a intrezis guvernului să angajeze companii care oferă „forțe cvasi-militare, mercenare”Weinberger v. Equifax, 557 F.2d 456, 462 (5th Cir. 1977), cert. denied, 434 U.S. 1035 (1978). În ceea ce privește această interpretare, există în continuare discuții dacă articolul se referă doar la folosirea unor asemenea forțe împotriva greviștilor sau nu.
Pe 7 iunie 1978, printr-o scrisoare către șefii Federal Departments and Agencies, Inspectorul General a dat o interpretare acestei decizii prin care erau exceptate de la prevederile ei „serviciile de pază și protecție”.