ŽRK Budućnost T-Mobile este o echipă de handbal feminin din Podgorica, Muntenegru, secție a clubului sportiv Budućnost Podgorica.
Clubul a fost fondat în 13 februarie 1949 și a jucat întâiul joc oficial în 1950. Primul trofeu al ŽRK Budućnost a fost Cupa Iugoslaviei, câștigată în 1984. Anul următor, ŽRK Budućnost a devenit campioana Iugoslaviei. Tot în anul 1985, fetele din Podgorica au obținut primul lor trofeu european, Cupa Cupelor EHF. Până în acel moment fusese cel mai bun sezon pentru Budućnost, iar clubul a fost declarat „cel mai bun club din țară”.
Începând cu sezonul 1988/1989, ŽRK Budućnost a dominat competițiile naționale, devenind campioana tuturor fostelor state - RSF Iugoslavia, RF Iugoslavia sau Serbia și Muntenegru. Clubul a continuat să domine și campionatul național din Muntenegru, de la declararea de către acest stat a independenței sale, în 2006.
În 2006, ŽRK Budućnost a câștigat din nou Cupa Cupelor EHF, învingând în finală pe Győri Audi ETO KC. Meciul tur s-a jucat la Podgorica, pe 13 mai, și s-a terminat la egalitate, scor 25–25. Totuși, Budućnost a învins pe Győr în meciul retur disputat în deplasare, pe 20 mai, cu scorul de 26–23, și a obținut titlul cu scorul general de 51–48.
ŽRK Budućnost este puternic susținută de suporterii Budućnost, intitulați Varvari (Barbarii).
Palmares Liga Campionilor: 15px Câștigătoare: 2012, 2015 Finalistă: 2014
Cupa Cupelor EHF: 15px Câștigătoare: 1985, 2006, 2010
Cupa EHF: 15px Câștigătoare: 1987
Campionatul Muntenegrului: Câștigătoare (31): 1985, 1989, 1990, 1992–2019
Cupa Muntenegrului: 15px Câștigătoare (24): 1984, 1989, 1995-1998, 2000-2002, 2005–2019
Liga Regională: Câștigătoare (8): 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016, 2019
De 31 de ori echipă câștigătoare a campionatelor RSF Iugoslaviei, RF Iugoslaviei, Serbiei și Muntenegrului (1985, 1989, 1990, 1992–2006, 2006-2019) De 24 de ori echipă câștigătoare a Cupei, (1984, 1989, 1995–1998, 2000–2002, 2005, 2006-2019) De 4 ori nominalizat Cel mai bun club din Iugoslavia: 1985, 1987, 1993, 1998
Liga Campionilor 1995/96 optimi de finală 1996/97 semifinalistă 1997/98 semifinalistă 1998/99 semifinalistă 1999/00 semifinalistă 2000/01 semifinalistă 2001/02 semifinalistă 2002/03 sfert-finalistă 2003/04 sfert-finalistă 2004/05 faza grupelor 2005/06 retrogradată în Cupa Cupelor 2006/07 faza grupelor 2007/08 retrogradată în Cupa Cupelor 2008/09 grupele principale 2009/10 retrogradată în Cupa Cupelor 2010/11 semifinalistă 2011/12 câștigătoare 2012/13 grupele principale 2013/14 finalistă 2014/15 câștigătoare 2015/16 Final Four - locul 4 2016/17 Final Four - locul 4
Echipa Echipa actuală Echipa pentru sezonul 2020–2021
Portari 1 Marina Rajčić 12 Bárbara Arenhart
Extreme stânga 96 Itana Grbić 77 Majda Mehmedović
Extreme dreapta 4 Jovanka Radičević 28 Anastasija Marsenić
Pivoți 34 Tatjana Brnović 66 Ema Ramusović
Intermediari stânga 13 Andrijana Popović 44 Jovana Ilić Centri 70 Andrea Lekić 57 Allison Pineau 90 Milena Knežević (c)
Intermediari dreapta 61 Valeriia Maslova 14 Katarina Džaferović
Banca tehnică Conform paginii oficiale a ŽRK Budućnost: Antrenor principal: Bojana PopovićBojana Popović novi trener Budućnosti, zrkb.me, 27 noiembrie 2020 Antrenor secund: Maja Savić Antrenor cu portarii: Novak Ristović Statistician: Vladimir Kovačević
Foste jucătoare notabile
Maja Bulatović Katica Lješković Olga Sekulić Svetlana Antić Ljiljana Vučević Mirjana Milović Dalija Erceg Mirsada Ganić Ana Vojčić Sanela Knezović Sandra Kolaković Sanja Jovović Tatjana Jeraminok Dragica Orlandić Bojana Popović Snežana Damjanac Zorica Pavićević Mira Čelebić Aida Dorović Zlata Paplacko Larisa Karlova Natalia Anisimova Natalia Cigankova
Gabriella Kindl Maja Savić Marija Jovanović Vesna Durković Dragana Pešić Dragica Đurić Ljiljana Knežević Stanka Božović Ana Đokić Ana Radović Marta Bojanović Anica Đurović Anđela Bulatović Sonja Barjaktarović Camilla Dalby Clara Woltering Katarina Bulatović Majda Mehmedović Dragana Cvijić Gabriela Tănase Cristina Neagu Kinga Achruk
Note
Legături externe Pagina oficială Pagina oficială a suporterilor Federația Muntenegreană de Handbal Liga Regională de Handbal Feminin Balkan-Handball
Categorie:Cluburi de handbal din Muntenegru Categorie:Fondări în 1949 Categorie:Cluburi câștigătoare ale Ligii Campionilor EHF Feminin