Maria Faustina Kowalska, cunoscută în mod obișnuit sub numele de Sfânta Faustina, născută Helena Kowalska (n. 25 august 1905 la Głogowiec, Polonia (atunci în Imperiul Rus) – d. 5 octombrie 1938 la Cracovia, Polonia)Alban Butler and Paul Burns, 2005, Butler's Lives of the Saints, Burns and Oats ISBN 0-86012-383-9 page 251 a fost o călugăriță mistică și vizionară poloneză. Este venerată în biserica romano catolică ca sfântă și este cunoscută ca apostol al milostivirii divine.
De-a lungul vieții sale a avut numeroase viziuni și conversații cu Iisus despre care a scris în jurnalul ei, publicat mai târziu sub numele MIC JURNAL Milostivirea lui Dumnezeu în sufletul meu.În limba română apare la Editura ARCB(Arhiepiscopiei Romano-catolice de București), București, 2008, ISBN 978-973-1891-04-0 Biografia sa de la Vatican citează câteva din aceste conversații despre devoțiunea față de mila lui Dumnezeu.
La vârsta de 20 de ani, Faustina intră într-o mânăstire din Varșovia de unde va fi mai târziu transferată la Plock, și mai apoi la Vilnius unde îl întâlnește pe confesorul său Michael Sopocko care o susține în devoțiunea față de Divina mila. Faustina și Sopocko au îndrumat un artist să picteze prima imagine a milostivirii divine, bazată pe descrierile Faustinei din viziunile avute cu Iisus, pictură ce va deveni una din cele mai cunoscute icoane creștine. Sopocko folosește imaginea la prima Liturghie din prima duminică de după Paști – care mai târziu a devenit cunoscută ca Duminica Milostivirii divine.
În jurnalul său, Faustina a prezis că munca ei va fi oprită pentru o vreme, și apoi va primi din nou aprobare să continue. Două decenii dupa moartea sa, devoțiunea față de Mila divină a fost oprită de către Vatican, dar apoi a fost din nou îngăduită în 1978, fiind declarată primul sfânt al secolului 21, în aprilie 2000. Devoțiunea față de Milostivirea divină este acum practicată de peste 100 de milioane de catolici. Viața Copilăria A fost nascută Helenka Kowalska, în Głogowiec, districtul Łęczyca în vestul localității Lodz, Polonia.The Encyclopedia of Saints by Rosemary Ellen Guiley ISBN 978-0-8160-4134-3 pages 106-107 A fost al treilea copil din cei zece ai Mariannei și lui Stanislaus Kowalska. Stanislaus era tâmplar și țăran, familia fiind săracă și religioasă.Vatican web site: Biography of Faustina KowalskaFaustina: Apostle of Divine Mercy Catherine M. Odell, 1998, ISBN 978-0-87973-923-2 page 14
Mărturisește ca prima chemare la viața religioasă a simțit-o în timpul unei Expoziții a sfintelor sacramente la care a asistat la vârsta de 7 ani.The Encyclopedia of Saints by Rosemary Ellen Guiley 2001 ISBN 0-8160-4134-2 page 106 A dorit să meargă la mânăstire după ce va termina școala, dar părinții nu i-au dat permisiunea. Când avea 16 ani a mers să lucreze ca menajeră în Lodz pentru a se putea întreține pe sine și familia. După un an de lucru, le cere din nou voie părinților, de doua ori, să fie lăsată să meargă la mânăstire, dar cererile ei sunt întâmpinate de un raspuns negativ categoric.
Intrarea în mânăstire la Varșovia În vara anului 1924, la vârsta de 19 ani, Faustina și sora ei, Natalia, au mers la un dans ce avea loc într-un parc din Lodz. Faustina mărturisește că la acest dans a avut o viziune a lui Iisus suferind, în urma căreia a alergat spre biserică unde Iisus o sfătuiește să plece spre Varșovia imediat, spre a intra într-o mânăstire. Și-a împachetat un mic bagaj în acea noapte și a luat un tren spre Varșovia (210 km) a doua zi dimineța, fără a avea permisiunea părinților și fără a cunoaște pe nimeni în Varșovia.Catherine M. Odell, 1998, Faustina: Apostle of Divine Mercy OSV Press ISBN 978-0-87973-923-2 pages 36-41
După ce a ajuns în Varșovia, a intrat în prima biserică pe care a văzut-o ("Sfântul Iacob" de pe strada Grójecka) unde a participat la Liturghie. Aici îl întreabă pe preotul Dabrowski pentru sugestii și aceasta îi recomandă să stea la doamna Lipszycowa, o localnică considerată de încredere, până ce va găsi o mânăstire.
Faustina s-a apropiat de mai multe mânăstiri din Varșovia, dar a fost refuzată de fiecare dată, într-un caz răspunsul fiind “Nu acceptăm mesajere aici”, cu referire la faptul că nu avea nici un ban și nici prea multă educație. După mai multe săptămâni de căutare, în cele din urmă Maica Stareță a unei mănăstiri închinate Fecioarei Maria decide să îi acorde o șansă și o acceptă, cu condiția să poată plăti pentru șederea în mânăstire.
Faustina nu știa nimic despre mânăstirea în care intrase, cu excepția faptului că fusese primită acolo.A Divine Mercy Resource by Richard Torretto 2010 ISBN 1-4502-3236-1 pages 3-17 Dar, știa că fusese primită în mânăstire ca “soră mireană” și că datorita lipsei de educație era puțin probabil să poată să urce vreun nivel în ierarhia monastică, datoria ei fiind mereu să gătească, să facă curățenie și grădinărit.
În timpul anului 1925, Faustina a lucrat ca menajeră timp de un an pentru a economisi bani, pe care îi depozita la mânăstire pentru a-și plăti șederea acolo. Pe 30 aprilie 1926, la vârsta de 20 de ani, și-a primit veștmântul monastic și numele de Maria Faustina a sfântului sacrament.Catherine M. Odell, 1998, Faustina: Apostle of Divine Mercy OSV Press ISBN 978-0-87973-923-2 pages 191-192Tim Drake, 2002, Saints of the Jubilee, Authorhouse ISBN 978-1-4033-1009-5 pages 85-95 Numele Faustina înseamnă “norocoasă sau binecuvântată” și este probabil forma feminină a numelui martirului creștin Faustinus. În aprilie 1928 primește primele jurăminte ca măicuță, părinții ei participând la ceremonie. A fost calugăriță pentru numai un deceniu, murind in octombrie 1938.
Din februarie până în aprilie 1929, a fost trimisă la mânăstirea din Wilno (acum Vilnius, Lituania), ca bucătăreasă. Deși aceasta a fost o scurta ședere în Vilnius, se va reîntoarce aici mai tărziu și îl va întâlni pe părintele Sopocko care a susținut-o în misiunea sa. Un an de la întoarcerea de la Vilnius, în mai 1930, a fost transferată la mânăstirea din Plock, Polonia pentru aproape doi ani.
Viața în mânăstire Plock și imaginea divinei milostiviri
Faustina ajuns în Plock pe 1 mai 1930. În toamna aceluiași an a apărut și primul semn al bolii sale (despre care se crede că a fost tuberculoză) și este trimisă pentru odihnă pentru mai multe luni la o fermă din apropiere deținută de ordinul monastic. Dupa recuperare se întoarce la mânăstire și în februarie 1931 se împlinesc nouă luni de când se află în regiunea Plock.
Faustina scrie că în noaptea de sâmbăta, 22 februarie 1931, în timp ce se afla în chilia sa din Plock, Iisus i-a apărut ca “Rege al Milei Divine” purtând îmbrăcăminte albă, raze albe și roșii de lumină emanând din pieptul Său, din apropierea inimii.Tim Drake, 2002, Saints of the Jubilee, ISBN 978-1-4033-1009-5 pages 85-95A Divine Mercy Resource by Richard Torretto 2010 ISBN 1-4502-3236-1 "The Image of Divine Mercy" pages 84-107Catherine M. Odell, 1998, Faustina: Apostle of Divine Mercy OSV Press ISBN 978-0-87973-923-2 pages 63-64 În jurnalul ei (Caietul I, 47-48) notează ceea ce Iisus îi spune:
“Pictează o icoană potrivit imaginii pe care o vezi, cu inscripția: 'Isuse, mă încred în Tine'. Doresc ca această icoană să fie cinstită, mai întâi, în capela voastră, apoi în lumea întreagă. Promit că sufletul care va cinsti această icoană nu va pieri.”Tim Drake, 2002, Saints of the Jubilee, ISBN 978-1-4033-1009-5 pages 89-90
Neștiind să picteze, Faustina s-a apropiat de alte surori din mânăstirea din Plock pentru ajutor, dar nu a primit asistență.Ann Ball, 2003 Encyclopedia of Catholic Devotions and Practices ISBN 0-87973-910-X pages 174-175Catherine M. Odell, 1998, Faustina: Apostle of Divine Mercy OSV Press ISBN 978-0-87973-923-2 pages 65-75 Trei ani mai târziu, după ce a fost trimisă la Vilnius, prima reproducere artistică a imaginii a fost realizată sub indrumarea ei.
În același mesaj din 22 februarie 1931 despre milostivirea divină, Faustina a mai scris în jurnalul ei (Caietul I, 49) că Iisus dorește ca această imagine” să fie binecuvântată solemn în prima duminică de după Paște, sărbătoare ce trebuie să devină Sărbătoarea Milostivirii.” Faustina: The Apostle of Divine Mercy by Catherine M. Odell 1998 ISBN 0-87973-923-1 page 66
În noiembrie 1932, Faustina se reîntoarce la Varșovia pentru a se pregăti pentru jurămintele finale ca măicuță. În prima zi din mai 1933, va depune jurămintele finale în Lagiewniki și va deveni soră pe viață a ordinului "Fecioara Milostivirii".Catherine M. Odell, 1998, Faustina: Apostle of Divine Mercy ISBN 978-0-87973-923-2 pages 82-95
Vilnius: întâlnirea cu Părintele Sopocko
În mai 1933 Faustina a fost transferată la Vilnius unde urmează să se ocupe de grădinărit – în responsabilitatea sa intrând și îngrijirea și recoltarea legumelor. A rămas în Vilnius pentru aproape 3 ani, până în martie 1936. Mânăstirea din Vilnius avea 18 surori în acea vreme și era constituită din câteva căsuțe mici răspândite în mai multe locuri.
Curând după sosirea în Vilnius, Faustina l-a întâlnit pe părintele Michael Sopocko, noul confesor al măicuțelor de aici. Sopocko era de asemenea și professor de teologie pastorală la Universitatea Ștefan Batory( numită acum Universitatea Vilnius).
Când Faustina a mers la părintele Sopocko pentru prima ei spovedanie, i-a spus acestuia despre conversațiile cu Iisus, care avea un plan pentru ea. După o vreme, spre sfârșitul lui 1933, părintele Sopocko a insistat asupra unei evaluări psihiatrice complete a Faustinei de către doctorul Helena Maciejewska, un psihiatru și un medic ce răspundea si de mânăstire. Faustina a trecut testele necesare și a fost declarată cu mintea întragă.Great Women of Faith by Sue Stanton 2003 ISBN 978-0-8091-4123-4 page 30New Catholic encyclopedia: jubilee volume, the Wojtyła years by Berard L. Marthaler, Richard E.McCarron and Gregory F. LaNave 2000 ISBN 0-7876-4787-X page 528
Apoi Sopocko a început să aibă încredere în Faustina și să o susțină în eforturile acesteia. Sopocko de asemenea a sfătuit-o pe Faustina să înceapă să scrie un jurnal și să noteze conversațiile și mesajele primite de la Iisus despre care povestea. Faustina i-a spus lui Sopocko despre imaginea divinei milostiviri și în ianuarie 1934 Sopocko o prezintă artistului Eugene Kazimierowski, care era și professor la universitate.
Până în iunie 1934, Kazimierowski a terminat de pictat imaginea bazată pe descrierea Faustinei și părintelui Sopocko. Aceasta a fost singura imagine a divinei milostiviri pe care Faustina vazut-o pictată. După moartea Faustinei, și alți artiști au pictat imaginea, pictura lui Adolf Hyla fiind cea mai răspândită.Butler's lives of the saints: the third millennium by Paul Burns, Alban Butler 2001 ISBN 978-0-86012-383-5 page 252
În timp ce se afla la Vilnius, Faustina a prezis ca mesajul divinei milostiviri va fi interzis pentru o vreme și abandonat dar că va fi apoi acceptat din nou.Odell 156 Pe 8 februarie 1935, ea notează în jurnal (caietul I, 378):
Va veni o zi când aceasta opera atât de recomandată de Dumnezeu va părea aproape total distrusă. Și atunci Dumnezeu va începe să acționeze cu o mare forță, care va da mărturie despre adevărul Său. Această operă va da o nouă splendoare bisericii, chiar dacă există în ea de multă vreme.
20 de ani mai târziu, în 1959, mesajul ei a fost interzis de Vatican dar acceptat din nou în 1978.
Faustina a notat în jurnalul ei (Caietul I, 414) ca în Vinerea Mare din 19 aprilie 1935 Iisus i-a transmis că dorește ca imaginea divinei milostiviri să fie în mod public adorată. În vinerea de 26 aprilie 1935, părintele Sopocko ține prima slujbă a divinei milostiviri, Faustina participând la aceasta slujbă.A Divine Mercy Resource by Richard Torretto 2010 ISBN 1-4502-3236-1 page 16