Mieszko al II-lea Lambert

Mieszko al II-lea Lambert () a fost rege al Poloniei în perioada 1025 – 1031 și duce din 1032 până la moartea sa.

A fost al doilea fiu al regelui Boleslau I cel Viteaz. Cu toate acestea, a fost fiul cel mai mare născut de a treia sa soție, Emnilda, fiica lui Dobromir, posibil domnitor al Luzației. El a fost, probabil, numit după bunicul său din partea tatălui, Mieszko I. Cel de-al doilea nume, Lambert, considerat uneori în mod eronat ca fiind o poreclă, i-a fost dat ca o trimitere la cultul sfântului Lambert. De asemenea, este posibil ca numele de Lambert să fi fost ales după numele lui Lambert Mieszkowic, fratele vitreg al regelui Bolesław I. Se crede că alegerea acestui nume pentru fiul său a fost o expresie a relațiilor calde dintre Boleslaw I și mama sa vitregă Oda.Jasiński K., Rodowód pierwszych Piastów, pag. 114

El a organizat două invazii devastatoare în Saxonia în 1028 și 1030. Apoi, Mieszko al II-lea a dus un război de apărare împotriva Germaniei, a Boemiei și a principilor kieveni. Mieszko al II-lea a fost nevoit să fugă din țara în 1031, după ce un atac al lui Iaroslav I cel Înțelept l-a pus rege pe tronul polonez pe Bezprym, fratele său vitreg mai în vârstă. Mieszko s-a refugiat în Boemia, unde a fost închis de către Ducele Oldrich. În 1032 el a revenit la putere în trei regiuni și a unit apoi țara. În acest moment, mai multe achiziții teritoriale poloneze ale tatălui său s-au pierdut: Luzația Superioară (cunoscută și sub numele de Milsko), o parte a Luzației Inferioare, Rutenia Roșie, vestul și partea centrală a Ungariei Superioare (acum Slovacia) și, probabil, Moravia.

Mieszko al II-lea era foarte bine educat pentru perioada sa. Știa să citească și să scrie, de asemenea știa atât limba greacă cât și limba latină. A fost poreclit pe nedrept Mieszko al II-lea Gnuśny (cu sensul de leneș). Asta datorită modului nefericit în care s-a încheiat domnia sa, deși la început a acționat ca un conducător iscusit și talentat.

Viața Primii ani

Deoarece Mieszko al II-lea a fost activ politic înainte de moartea tatălui său, Bolesław I cel Viteaz l-a numit ca succesor al său. S-a implicat mai ales în politica germană, atât în ​​calitate de reprezentant al tatălui său cât și de comandant al trupelor poloneze.

În 1013, Mieszko al II-lea a mers la Magdeburg, unde a adus un omagiu împăratului Henric al II-lea. Câteva luni mai târziu Bolesław I i-a adus personal un omagiu. Scopul real al vizitei lui Mieszko este neclar, mai ales că la scurt timp tatăl său a adus un omagiu Sfântului Imperiu Roman. Probabil, tânărul prinț a adus un omagiu pentru Milsko sau pentru Moravia și Luzația.R. Grodecki, S. Zachorowski, J. Dąbrowski: Dzieje Polski średniowiecznej. T. I. s. 94. S. Szczur: Historia Polski – średniowiecze. Tratatul stipulează că a fost doar un omagiu personal, care nu a implicat obligații legale. O altă ipoteză presupune că teritoriile au fost transferate lui Mieszko de către Bolesław I, și, drept rezultat, Mieszko ar fi devenit un vasal al Sfântului Imperiu Roman.

Poziția de tânăr prinț, atât la curtea poloneză cât și la cea imperială, a devenit mai puternică în 1013 când s-a căsătorit cu Richeza (Ryksa), The Catholic Church in Poland: Saints. Quote: "Blessed Rycheza (Ryksa) (+1063), Queen, wife of [the] King Mieszko II [21.5]" fiica contelui Palatine Ezzoe de Lotharingia și nepoată a împăratului Otto al III-lea. Ezzo era un prinț care a exercitat o influență considerabilă ca mare lider al opoziției împotriva lui Henric al II-lea. Probabil după nuntă și potrivit obiceiului, Bolesław I i-a dat lui Mieszko un district separat pentru a-l conduce: Cracovia. Unul dintre orașele sale, Wawel (acum parte a orașului), a fost ales de principe ca reședința sa.

În anul 1014, Mieszko al II-lea a fost trimis de tatăl său ca emisar în Boemia. El trebuia să-l convingă pe Ducele Oldřich să facă o alianță împotriva împăratului Henric al II-lea. Misiunea a eșuat și Oldřich l-a închis pe Mieszko. A fost eliberat doar după intervenția împăratului, care, în ciuda trădării planificate a lui Bolesław I, a acționat cu loialitate ca vasal al său. Drept rezultat, Mieszko a fost trimis la Curtea Imperială din Merseburg, ca ostatic. Henry al II-lea, probabil, a vrut să forțeze prezența regelui Bolesław I la Merseburg pentru a-l forța să-și explice acțiunile. Planul a eșuat însă, deoarece, sub presiunea rudelor sale, împăratul a fost de acord să-l elibereze în curând pe Mieszko.

Un an mai târziu, Mieszko al II-lea a stat în fruntea trupelor poloneze în următorul război împotriva împăratului. Campania nu a fost favorabilă lui Henric. Armata lui a avut nevoie de mai mult de o lună pentru a ajunge la linia de pe râul Oder, și odată ajunse acolo, trupele sale au întâmpinat o rezistență puternică, fiind conduse de Mieszko și de tatăl său. Henric al II-lea a trimis o delegație la conducătorii polonezi, într-un efort de a-i convinge să încheie un acord de pace. Mieszko al II-lea a refuzat, și după eșecul împăratului de a-i învinge trupele în luptă, Henric a decis retragerea trupelor la Dziadoszyce. Prințul polonez i-a urmărit, provocând pierderi grele armatei germane. Când armata poloneză a avansat până la Meissen, Mieszko al II-lea a încercat fără succes să asedieze castelul cumnatului său, margraful Herman I (soțul surorii sale Regelinda). Luptele s-au terminat în toamna anului și au fost reluate abia în 1017, după eșecul unor discuții privind pacea. Forțele imperiale au ocolit locul principal de apărare în apropiere de Krosno Odrzanskie și au asediat Niemcza. În același timp, în fruntea a zece legiuni, Mieszko s-a dus în Moravia unde a plănuit un atac aliat, împreună cu trupele din Boemia, împotriva împăratului. Această acțiune a forțat împăratul să renunțe la planul unui atac frontal. Un an mai târziu s-a încheiat Pacea de la Bautzen (30 ianuarie 1018), cu termeni extrem de favorabili pentru partea poloneză.

Începând cu 1028, el a purtat cu succes război împotriva Sfântului Imperiu Roman. El a fost capabil să respingă armata invadatoare, iar mai târziu chiar a invadat Saxonia. S-a aliat cu Regatul Ungariei, ceea ce a dus la o ocupație maghiară temporară a Vienei. Probabil acest război a fost determinat de legăturile de familie ale lui Mieszko din Germania care se opuneau împăratului Conrad al II-lea.

Din cauza morții lui Thietmar de Merseburg, principalul cronicar al acestei perioade, există puține informații despre viața lui Mieszko al II-lea din 1018 până în 1025, când a preluat în cele din urmă conducerea Poloniei. Numai Gallus Anonymus îl menționează mai apoi cu ocazia descrierii călătoriei tatălui în Rusia Kieveană în 1018: "din cauza faptului că fiul său (...), Mieszko nu a fost considerat încă capabil să preia guvernarea, el a numit un regent din cadrul familiei sale în timpul călătoriei sale în Rusia Kieveană". Această afirmație a fost, probabil, rezultatul ignoranței complete a cronicarului, deoarece în 1018 Mieszko al II-lea avea 28 de ani și putea deja să conducă singur țara.

Rege al Poloniei

Încoronare și moștenire Bolesław I Viteazul a murit la 17 iunie 1025. Șase luni mai târziu, în ziua de Crăciun, Mieszko II Lambert a fost încoronat rege al Poloniei de către Arhiepiscopul de Gniezno, Hipolit, în Catedrala din Gniezno. Cronicarii contemporani germani au considerat acest lucru ca fiind un abuz de putere din partea Arhiepiscopului, dar necesar ca urmare a situației politice existente. După moartea tatălui său, Mieszko a moștenit un vast teritoriu, care, în plus față de Polonia Mare, Polonia Mică, Silezia și Pomerania Orientală includea, de asemenea, Pomerania Occidentală, precum și Luzația, Rutenia Roșie și teritoriul actual al Slovaciei. Este contestat faptul dacă Moravia mai era încă sub conducerea sa sau era deja pierdută. După ce domnia sa a început ca un important conducător în Europa Centrală, el era acum foarte important pentru Sfântul Imperiu Roman.

Domnia sa a fost marcată de probleme dinastice și familiare. Fratele său vitreg mai în vârstă, Bezprym, era fiul prințesei maghiare Judith, a doua soție a tatălui său Bolesław I. Mieszko a avut, de asemenea, un frate mai mic, Otto. Potrivit obiceiurilor slavone, era de așteptat ca un tată să-și împartă moștenirea la toți fiii săi. Cu toate acestea, deoarece Bolesław nu a dorit să fragmenteze regatul, frații lui Mieszko nu au primit nimic din moștenirea tatălui lor.

Deoarece Bezprym era fiul cel mai mare, au existat unii care au considerat că el ar fi trebuit să fie succesorul lui Bolesław I ca rege. Cu toate acestea, Bezprym a fost detestat mereu de către tatăl său, așa cum reiese și din numele său (Dinastia Piaștilor a avut tendința de a-și boteza copii cu nume cum ar fi Bolesław, Mieszko și mai târziu Cazimir, Władysław și împărații cu nume cum ar fi Otto, Konrad (Conrad) și Henryk (Heinrich). Bezprym a fost mai degrabă un nume comun, lucru care a sugerat că Bolesław I nu dorea ca acesta să fie succesorul său). Din acest motiv, Bezprym a fost trimis la o mănăstire.

Potrivit unor cronicari, Mieszko II i-a expulzat pe cei doi frați din țară. Otto s-a refugiat în Germania și Bezprym în Rusia Kieveană.

Sprijin pentru opoziția germană

În 1026 regele german Conrad al II-lea a mers în Italia pentru încoronarea sa ca împărat. Absența acestuia a dus la creșterea activităților opoziției contra sa, conduse de ducii Ernest al II-lea de Suabia și Frederick al II-lea de Lorena. Adversarii lui Conrad al II-lea au conspirat pentru a obține sprijin din partea regelui Poloniei. Dovezi istorice ale acestor eforturi sunt în cartea de rugăciuni trimisă lui Mieszko al II-lea de către Ducesa Matilda de Suabia în cca. 1027. Volumul este intitulat: Liber officiorum quem Romanum ordinem appelant și în el apare o miniatură cu ducesa care-i dă cartea lui Mieszko al II-lea în timp ce acesta stă pe un tron​​. Darul era însoțit de o scrisoare, în care Matilda îl laudă ca fiind un rege distins și un părinte model în ceea ce privește răspândirea creștinismului. De asemenea, laudă meritele lui Mieszko al II-lea de a fi construit biserici noi precum și cunoștințele sale de limba latină, lucru foarte neobișnuit în acele vremuri, când limba greacă era cea mai folosită pe scară largă. În această carte s-au găsit cele mai timpurii scrieri ale Regatului Poloniei: neume (notații muzicale) pe marginea secvenței Ad celebres rex caelice. Cadoul a provocat efectul scontat și Mieszko al II-lea a promis să ia măsuri militare. Pregătirile pentru război au început în toamna anului 1027. În vara anului 1027, Conrad al II-lea a revenit în Germania și a început să lupte cu rebelii. Curând el l-a învins pe ducele Ernest al II-lea, privându-l de pământurile sale. Abia când rebelii au fost aproape de a pierde lupta a intervenit și Mieszko II în ajutorul lor. În 1028 trupele poloneze au invadat Saxonia, luând mai mulți prizonieri. Distrugerile au fost așa de mari încât, conform unor surse saxone, acolo unde trupele lui Mieszko al II-lea au pus piciorul, n-a mai crescut iarba niciodată. Împăratul l-a acuzat pe conducătorul polonez că a avut parte de o încoronare nelegitimă și l-a declarat uzurpator. Această invazie a implicat pământurile triburilor slavone ale luticilor. În octombrie 1028, un district al acestor triburi, Pöhlde, i-a cerut împăratului să-l apere de trupelor lui Mieszko, promițându-i sprijin în lupta împotriva domnitorului polonez.

Expediții de represalii În ciuda tratatului de pace dintre Polonia și Germania, împăratul a organizat în curând o expediție de represalii împotriva lui Mieszko al II-lea. Armata lui Conrad al II-lea a ajuns în Luzația în toamna anului 1029 și a început asediul cetății Bautzen, dar trupele germane nu au primit sprijinul promis de triburile Lutici și expediția a eșuat. Amenințat de unguri, împăratul a fost nevoit să se retragă.