Guy al IV-lea (Guido sau Wido), () a fost duce de Spoleto și Camerino de la 889 și principe de Benevento de la 895 până la moarte.

Biografie Guy a fost fiul ducelui Guy al II-lea de Spoleto.Relațiile sale de rudenie sunt obiect de dispută. El este amintit ca un fiu al lui Guy al III-lea de Spoleto cu Ageltrude ca și al unui anume Conrad, conte de Lecco.

Fie în 888, atunci când tatăl său a fost încoronat ca rege al Franței, fie în 889, când tatăl său a devenit rege al Italiei, lui Guy i s-au conferit ducatele de Spoleto și Camerino. Tatăl său nu s-a implicat în problemele Regatului Franței, însă a ținut mult la coroana italiană. Pe de altă parte, el s-a lipsit de responsabilitățile ce decurgeau din stăpânirea asupra Spoleto, posesiunea ereditară a familiei.

Guy a fost un răxboinic și conducător destoinic. El a cucerit Benevento de la bizantini și s-a instalat acolo ca principe din 895. El a acordat regența asupra principatului lui Guaimar I, principe de Salerno și soț al surorii sale Itta. Guaimar a fost însă capturat în drum spre Benevento de către Adelfer, gastald de Avellino, drept pentru care Guy s-a văzut nevoit să pornească la drum și să asedieze Avellino pentru a obține eliberarea cumnatului său.

După ce a stăpânit în Benevento vreme de un an și opt luni, Guy a călătorit la Roma pentru a se întâlni cu împăratul Lambert. El a fost asasinat pe malurile Tibrului de către agenții ducelui Alberic I, care capturase Spoleto și se instaurase acolo ca duce.

Note

Surse di Carpegna Falconieri, Tommaso, Guido, in Caravale, Mario (ed.), Dizionario Biografico degli Italiani: LXI Guglielmo Gonzaga – Jacobini, Roma, 2003, pp. 362-363. Lexikon des Mittelalters: Wido IV. Herzog von Spoleto (882/83-897).

Categorie:Italia longobardă Categorie:Decese în 897