thumb|right|Eparhiile Patriarhiei Ecumenice, 1652 Mitropolia Proilaviei a fost o structură canonică a ortodoxiei, înființată la o dată necunoscută între 1540-1580, și care aparținea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Denumirea mitropoliei provine de la numele localității de reședință, Proilavia (alte variante Proilavu, Proilava, Proevlavia, Proevlavie, Proevlau sau Proevlaschii) Ștefan Berechet, „14 documente noi referitoare la Mitropolia Proilaviei (cu traducere)”, în Spicuitor în ogor vecin. Știri istorico-literare despre noi si despre vecini, III, Tipografia și Legătoria Eparhială, Chișinău, 1924, actualul oraș Brăila. Inițial, sediul mitropoliei a fost la Brăila, dar în decursul timpului s-a mutat la Ismail sau Silistra.Arhiereu dr. Venianim Pocitan, „Istoria Mitropoliei Proilaviei (Brăilei)”, în Biserica Ortodoxă seria III, No 5, mai 1931

În conformitate cu Pravila cea Mare din 1652, Mitropolia Proilaviei ocupa locul 55 din 72 în ordinea canonică între mitropoliile supuse Patriarhiei Ecumenice, imediat după cel al Mitropoliei Dristrei (vechiul Durostorum), dar înaintea mitropoliilor Țării Românești și Moldovei, care ocupau ultimele două locuri.Pravila cea Mare numită Îndreptarea Legii, 1652, publicată sub coord. Acad. Andrei Rădulescu, Editura Bibliotecii Academiei Republicii Populare Române, București, 1962, pp. 905-906.

La 1715, Patriarhul Ierusalimului, Hrisant Notara, în lucrarea sa Syntagmation precizează că mitropoliții Proilaviei ocupau locul 50, numindu-i „Ai Proilavului, al Tomarovului, prea onorabili.”Hrisant Notara, Syntagmation [...] meta tōn Egcheiridion [...] Gabriel [Sevīrou] [...] syn Omilia [...] Gennadiou [Scholariou], Târgoviște, 1715, apud. Virgil Cândea, Mărturii românești peste hotare: mică enciclopedie de creații românești și de izvoare despre români în colecții din străinătate, Volumul 2, Editura Bibliotecea Bucureștilor, București, 2011, p. 82. Locul în ierarhie era unul destul de modest dacă avem în vedere că „din cele peste 550 de scaune episcopale sufragane, câte avea prin secolul VI Patriarhia de la Constantinopol, se ajunsese în secolele XVI-XVII abia la 60-70 și acelea în mare parte numai cu numele, căci titularii lor neavând cu ce trăi, porneau după milostenie prin celelalte țări creștine.”S. Vailhe, „Constantinopole”, articol în Dictionaire de Theologie Catholique, tom III, Paris, 1923, col. 1349, 1369, 1403, 1443, apud. Teodor Bodogae, Din istoria bisericii ortodoxe de acum 300 ani : considerațiuni istorice în legătură cu Sinodul de la Iași, Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1943, p. 16 Oricum, faptul cel mai important era acela că mitropoliții Proilaviei erau membri de drept ai Sfântului Sinod de la Constantinopol.Teoctist (Patriarhul României), Centenarul autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 146.

Locul superior în ordinea canonică al mitropoliților Proilaviei față de mitropoliții Țării Românești și Moldovei, precum și atenția acordată de domnitorii țărilor române acestor mitropoliți, săraci, fără eparhie de multe ori, dar cu pretenții, a constituit una din cauzele principale ale relațiilor reci dintre aceste trei mitropolii.

Mitropolia Proilaviei sau Brăilei s-a înființat la scurt timp după ocuparea orașului de către turci, și anume între 1540 și 1550. Evident, nu este exclus ca să fi existat și înainte de 1540 un for superior bisericesc de care să fi ascultat creștinii din raialele turcești, dar acest for n-a purtat în nici un caz numele Brăilei, fiindcă n-avea nici o rațiune să-l poarte.Constantin C. Giurescu, Istoricul orașului Brăila, București, 1968 După cucerirea orașului însă, fixându-se (sau mutându-se) aci reședința noii mitropolii, din cauza situării sale centrale față de celelalte raiale, ea primit numele formei greco - slavizate a Brăilei, „ö Proilavon [ο Προιλαβον]”.Gheorghe Constantin Nistoroiu, [http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/Romanii%20basarabeni%20faclii%20aprinse%20de%20Gheorghe%20C-tin%20Nistoroiu.htm „Românii basarabeni, făclii veșnic aprinse ale continuității și rezistenței ortodoxiei românești”î, Revista Agero, Stuttgart, accesat la 15 decembrie 2012.

În decursul timpurilor, Mitropolia Proilaviei a avut o existență zbuciumată. Hotarele ei au suferit multe modificări ca urmare a deselor schimbări politice. Existența mitropoliei depindea de stăpânirea politică a teritoriilor pe care le păstorea. Când stăpânirea turcească era puternică, mitropolia funcționa, exercitându-și autoritatea canonică. Când această putere musulmană slăbea, mitropolia era desființată și teritoriile ei intrau sub administrația bisericească a chiriarhiilor rânduite de noua stăpânire politică. Cele mai semnificative lovituri primite de Mitropolia Proilaviei au fost din partea Rusiei. Aceasta, din dorința de a îngloba sub ascultarea sa teritoriile aparținătoare de Mitropolia Proilaviei, a ignorat total canoanele ecumenice existente în privința desființării eparhiilor, folosindu-se de fiecare ocazie pentru ca această eparhie, supusă patriarhului din Constantinopol, să fie desființată.Iustin Frățiman, „Studiul contribuitiv la istoricul Mitropoliei Proilavia (Brăila)”, în Buletinul Societății Istorico-Literare din Chișinău, 1923

În perioada sa de maximă expansiune, eparhia Mitropoliei Proilaviei era mare. Sub administrația și autoritatea sa se aflau toate regiunile supuse turcilor de pe țărmul stâng al Dunării: ocolul Brăilei, Basarabia sudică sau Bugeacul tătărăsc, în care intrau Renii (sau Tomarova) Ismailul, Leova, Cetatea Albă, Tighina (sau Benderul), Căușanii cu toate satele din împrejurimi, malurile drept și stâng ale Nistrului cu regiunea dintre Nistru și Bug (care pe atunci se numea „Ucraina Hanului” sau Edisan) până ce se pierdea în stepele Ucrainei, și după 1757 ținutul Hotinului.Ținutul Hotin a devenit raia Otomană în 1712 conform site-ului Istoria.md ). Întinderea Proilaviei poate fi asemănată numai cu întinderea eparhiilor rusești din secolul al XVII-lea, care aveau de la 14.000 - 20.000 verste.

Acesta era și motivul pentru care unii ierarhi ai Proilaviei se intitulau Mitropoliți ai Proilaviei, Tomarovei (Renilor), Hotinului, al întregului țărm al Dunării, al Nistrului și al întregii Ucraine a Hanului.Ionel Manafu, „Contribuțiuni la istoria Mitropoliei Proilaviei”, în Analele Brăilei, anul VIII, nr.1, Brăila, 1936

Rușii au ocupat în patru rânduri Principatele Române, în timpul fiecărei ocupații având grijă ca Mitropolia Proilaviei să mai piardă din teritoriile aflate sub jurisdicție canonică, o desființare lentă desăvârșită practic prin dispozițiile Tratatului de la Adrianopol din 1828, chiar dacă ea a fost desființata în mod formal abia în ianuarie 1840.

Statutul juridico-religios al creștinilor din Mitropolia Proilaviei

Pentru înțelegerea specificului acestei mitropolii este necesară cunoașterea cadrului juridic și religios în care a trebuit să-și desfășoare activitatea, unul total diferit de cel care funcționa pe teritoriul celorlalte țări românești.

Populația din Imperiul Otoman era organizată după criteriul apartenenței la o anumită comunitate confesională, denumită Millet. Cuvântul își are originea în cuvântul arab millah (ملة), care are un sens apropiat de cel de „națiune”. Toți creștinii ortodocși supuși ai Imperiului Otoman erau încadrați, indiferent de etnie, în Millet-ul Rûm, numit astfel după numele dat de turci grecilor. Această clasificare juridico-religioasă se aplica și locuitorilor din teritoriile transformate în raiale turcești aflate în jurisdicția Mitropoliei Proilaviei, care, fiind încadrați în Miletul Rûm, aveau statutul social de „Dhimmi”.

„Dhimmi-ul (...) este un cetățean de mâna a doua. Dacă e tolerat, e pentru rațiuni de ordin spiritual, căci se păstrează speranța de a-l converti, și pentru rațiuni materiale, căci lui i se impun aproape totalitatea sarcinilor fiscale. I se lasă un loc în cetate, dar nu fără a-i reaminti mereu starea sa de inferioritate (…). Dhimmi-ul nu e în nici un fel egalul musulmanului. El este apăsat de inegalitate socială și constituie o castă disprețuită; de inegalitate privind drepturile individuale; de inegalitate la plata impozitelor; de inegalitate în fața justiției, pentru că mărturia sa nu este admisă de tribunalele musulmane și pentru că, în cazul egalității de delict, el nu beneficiază de egalitate de pedeapsă”.Antoine Fattal, Le statut légal de non-musulmans en pays d’Islam, Beyrouth, L’Imprimerie Catholique, 1958, p 369

Statutul „Dhimmi-ilor” era sintetizat în „Legamântul lui Omar”, un text canonic islamic din secolul al VIII-lea, atribuit califului Omar al II-lea.

În evul mediu milet-i Rum s-a transformat într-un adevărat „stat în stat”, permițând Marii Biserici, aflată în condiții de „captivitate”, să se ridice la o putere mai mare decât chiar în epoca bizantină.Mihai Maxim, Țările Române și Înalta Poartă, Editura Enciclopedică, București, 1993

Dar asemenea conducere a comunității greco-ortodoxe ne-ar da o falsă imagine despre statutul supușilor nemusulmani din statul otoman, dacă n-am trece de această fațadă înșelătoare. Adevărul este că de avantajele acestei autonomii, care convenea Porții din rațiuni fiscale și administrative, se bucurau înalții prelați - patriarhi, mitropoliți, episcopi - care erau scutiți de impozitile și dările către stat (djizya, aváriz, etc) și își scoteau cheltuielile pentru obținerea beratului de numire și pentru plata peșcheșului anual către visteria otomană pe seama clerului inferior și, mai ales, a enoriașilor de rând.

Aplicarea acestor prevederi a modelat definitoriu toate aspectele funcționării unei mitropolii ortodoxe în această zonă geografică, cum ar fi: biserici puține, de mici dimensiuni, simple și nespectaculoase, situate la periferia sau în afara localităților; eparhii sărace, lipsite de surse proprii și constante de venituri proprii, dependente pentru a-și asigura supraviețuirea și continuitatea de mila și bunăvoința domnilor și boierilor din Țara Românească, Moldova sau Rusia;

funcționarea Mitropoliei, pentru lungi perioade de timp, doar nominală, unii dintre ierarhii numiți în acest scaun nevenind niciodată în eparhie, ci rămânând la Constantinopol; o poziție de inferioritate socială a enoriașilor, clerului și chiar a înaltei ierarhii bisericești (inclusiv episcopii și mitropoliții) față de reprezentanții musulmani ai statului otoman.

Istoric

Până la 1594

Așa cum e precizat în introducere, nu este cunoscută data exactă a înființării Mitropoliei Proilaviei; este clar însă că ea a apărut în contextul unuia din momentele de maximă expansiune ale Imperiului Otoman, sub conducerea lui Suleiman Magnificul și a urmașilor săi. Pentru a-și asigura controlul gurilor Dunării și a accesului neîngrădit spre Hanatul Crimeii și Regatul Poloniei, Imperiul Otoman anexează Bugeacul (1538) și transformă teritoriile din jurul orașelor Tighina (1538) și Brăila (1540) în raiale.

Aceste acțiuni au făcut ca populația ortodoxă din regiunile ocupate să-și schimbe statutul juridico-religios, fiind inclusă în milet-ul Rum și intrând automat atât sub incidența sistemului juridic Otoman cât și sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice.