Istoria islamului

Istoria Islamului este o ramură a istoriei și a teologiei care se ocupă atât cu studiul evoluției religiei islamice, cât și instituționalizării și răspândirii Islamului, de la începuturi și până în zilele noastre. Islamul a apărut în a doua jumătate a secolului al VII-lea, fiind întemeiat de către Profetul Mahomed și de către adepții săi din Arabia.

De-a lungul istoriei, islamismul a fost marcat de schisme și dispute teologice care au avut ca efect apariția unor ramuri distincte. Principalele ramuri ale islamului sunt reprezentate de Islamul Sunnit și Islamul Șiit .

Inițial, islamul s-a răspândit în Arabia , apoi în întregul Orient Mijlociu și în Nordul Africii . După numărul de adepți, este a doua religie în lume după creștinism .

Originile Islamului

În secolul al VI-lea, orientul mijlociu era disputat între cele douǎ mari puteri ale lumii: Imperiul Bizantin și Imperiul Sasanid. Arabii din peninsula arabicǎ (punctul de întâlnire al Africii cu Asia, fiind predominant deșertică) erau nomazi,grupați în triburi, agricultori, crescǎtori de animale, ce desfǎșurau activitǎți comerciale. Practicau comerț între ei cu caravanele de cămile. Religios, peninsula arabicǎ era cuprinsă de o varietate de religii politeiste, printre care și Zoroastrismul, dar și monoteiste: Mozaismul și Creștinismul. Printre cele mai importante triburi se numărau ghassanizii, de la est de Bizanț , și lakhimizii din vestul imperiului sasanid, având capitala la Hira, pe Eufrat, fiind afiliați Persiei încă din secolul IV și anexați în 602. Mecca din provincia Hejaz era cel mai important centru comercial și religios, cu societate stratificatǎ, fiind condus de tribul quraișhitilor, fiind arabi ce provin din Palestina.Societatea era prosperă și patriarhală , cu polarizare socială crescândă. Qurayshitii erau gardienii Kabba, fiind tribul dominant al orașului Mecca. Centrul lor religios era Altarul Kaaba , centrul de pelerinaj ce atrăgea comercianți, fiind o clădire sub formă cubică în care se afla o piatră neagră. Conform tradiției islamice ,această piatră a fost adusă din Grădinile Raiului de către un înger , iar altarul a fost construit de Profetul Avraam (în arabă Ibrahim) ca loc de închinare către Dumnezeu , dar arabii politeiști l-au transformat mai târziu într-un templu păgân , și în jurul lui se aflau diferite zeități politeiste sculptate în lemn sau piatră .

Profetul Mahomed

Până la nașterea lui Mahomed, Arabia era fărămițată în triburi și confederații tribale, deschisă influențelor străine, eforturilor coloniale ale Persiei, Etiopiei creștine , Siriei și Egiptului bizantin. Mahomed a fost cel care a realizat unitatea și a consolidat-o. Nici Bizanțul și nici părții nu aveau cea mai mică teamă de a vedea ridicându-se un inamic serios din aceste țări sărace.

Mahomed s-a născut în 570 în familia Banu-Hasim, tribul Quraish, din Mecca. Tribul din care făcea parte era cel mai bogat și influent din oraș, însă Mahomed era sărac, fiind orfan din timpuriu, crescut de unchiul sǎu, Abu Talib. A activat ca negustor în serviciul unei văduve bogate, Khadija, cu care s-a căsătorit la 25 de ani, ea având 40 de ani. Sprijinul soției sale a fost esențial pentru activitatea sa profetică, ea fiind printre singurii care au crezut în primele sale revelații.

Revelațiile au început să apară prin 610, când Mahomed avea 40 de ani. Acesta obișnuia să se retragă din lume pentru a medita într-o grotă de lângă Mecca. Într-o noapte, i-a apărut Arhanghelul Gabriel. Ființa misterioasă i-a arătat un sul de stofă acoperit cu semne și i-a ordonat să citească și să predice (Igra). Mahomed a răspuns că nu știe să citească, iar îngerul a tot repetat porunca și în cele din urmă, profetul a avut revelația unui zeu unic și măreția sa în raport cu oamenii, care păcǎtuiau fiindcǎ se închinau la alți zei, dar și că meccanii erau zgârciți și că trebuie ca bogații să îi ajute pe săraci.

Revelațiile au continuat, în centrul lor fiind afirmarea unui monoteism riguros , ce face referință la Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind Allah, creatorul lumii și al oamenilor, o divinitate unică, transcendentă, atotputernică și atotprezentă, căruia omul trebuia să i se supună (Islam=supunere). Conform Islamului, nu există intermediari între divinitate și credincioși, ca sfinții creștini, deși în Islam erau venerați personalități. Primul ales este Mahomed, Profetul (nabī-profet, rasūl-mesager), un simplu muritor, însărcinat cu comunicarea adevăratei revelații, ce era înțeleasă parțial și reinterpretată de evrei și de creștini.

Profetul era covârșit de nesiguranță, ajungând în pragul disperării, demenței, sinuciderii- conform mărturiilor profetului-hadit și versetelor Coranului-surate, o culegere postumă transmisă prin tradiție a revelațiilor lui Mahomed. Arabia preislamică trăiește vremuri homerice, poezia îi deschide urechile și inimile. Ani în șir, Profetul nu predică decât unui mic cerc de fideli, câtorva rude, nefericiți, oameni săraci : Mecca, pe lângă negustorii îmbogățiți din traficul caravanelor dintre Siria, Egipt și Golful Piersic, își are muncitorii, meșteșugarii, sclavii săi. Așa era și Bilal, sclavul negru care va fi răscumpărat de Abu Bakr-prietenul și socrul profetului, care a devenit primul muezin al Islamului. Bogații, înfricoșați de propaganda care i-a făcut să surâdă, apoi i-a iritat, trec la ostilități.

Mahomed încerca să convingă oamenii să-l venereze pe Allah ca zeul suprem în sanctuarul de la Kaaba. Provǎduia de asemenea egalitatea tuturor oamenilor în fața lui Allah, comunitatea având datoria de a combate sărăcia și sclavia.Mahomed le spunea adepților să se roage vinerea și îl pune ca muezzin ( persoană însărcinată cu chemarea oamenilor la rugăciune) pe sclavul Bilal ibn Rabah pentru a sublinia egalitatea tuturor oamenilor în fața lui Allah. Exceptând câțiva convertiți din familia și apropiații săi, mesajul a atras numeroase elemente defavorizate din societatea de la Mecca. Critica socială și caracterul radical al monoteismului predicat au declanșat ostilitățile cu tribul qurayshit. Nu se putea atinge de el căci Mahomed era aflat sub protecția clanului sǎu, hashemit. Sunt persecutați adepții acestuia. Un număr mare se refugiază la curtea regelui creștin din Abisinia, din Etiopia. La scurt timp, în 619, soția sa, apoi unchiul sǎu, care fără să se fi convertit,dar l-a sprijinit întotodeauna, au murit. Abu Lahab, un alt unchi de-al sǎu, devenit noul lider al Banu Hasim, l-a scos pe Mahomed de sub protecția clanului.

Pe 16 iulie 622, Mahomed părăsește Mecca, împreună cu Abu Bakr și cu un grup de adepți, îndreptându-se spre Yahtrib. Fuga a fost denumită în istorie Hegiră , marcând începutul erei islamice. A fost însoțit de muhajirun(cei care și-au părăsit căminele pentru a lupta pe calea lui Allah). Yathrib era un oraș pe trei sferturi țărănesc, cu două triburi arabe ostile altuia, și importante fracțiuni evreiești, formate din negustori. Ajunși la Yahtrib, a avut loc fuziunea dintre muhajiruni și amar (confederații de la Yahtrib) într-o Umma unitară (comunitatea musulmanilor, formată din mu'min-credincioși). Profetul, ajuns la Yahtrib, este primit cu triumf, iar orașul capătă numele de Medina(Orașul Profetului), devenind conducătorul religios și politico-militar al orașului. Încheie alianțe de colaborare și sprijin reciproc cu comunități non-musulmane(făcând concesii la predici și căsătorindu-se cu multe femei, ca Aișa), organizează viața religioasă a noilor convertiți, elaborează strategia de atac și sistemul de apărare ale comunității musulmane și alungă evreii.Sub conducerea sa este organizată viața religioasă a convertiților. Pe când se afla la Medina, profetul a cerut ca rugăciunea să fie îndreptată inițial spre Ierusalim, orașul sfânt al evreilor și creștinilor. Dar dupǎ ce a adoptat o atitudine de neîncredere și de ostilitate fațǎ de evrei , a ordonat ca rugǎciunea sǎ fie îndreptatǎ spre Mecca.Recomandările sale, chemările muzeinului, rugăciunea în comun de vineri, vălul femeilor, demnitatea pretinsă fidelilor și imam-ilor lor presupun un cadru urban.

În anul 624 , la doi ani după ce Profetul Mahomed și adepții săi au fugit de la Mecca la Medina , tribul Quraish i-a trimis o scrisoare de amenințare lui Abdullah ibn Ubai ibn Salul , conducătorul orașului Medina , în care scria că dacă nu îl va alunga pe Mahomed și pe musulmani din Medina , atunci cei din tribul Quraish vor invada orașul și îi vor ucide pe toți . În acest context , cei din Mecca au trimis în mod regulat invadatori în Medina , nelăsându-le musulmanilor nici o altă alegere . Ei trebuiau să câștige această luptă și să consolideze controlul asupra drumului comercial.Caravana celor din neamul Quraish se întorcea din Siria spre Mecca, având cu ei o mare avere, păzită numai de 40 de oameni, această avere ridicându-se la 50.000 de dinari de aur. Aceasta constituia o țintă tentantă pentru armata musulmană și reprezenta un important potențial economic și de acțiuni militare, ce aveau să zguduie întreaga structură a politeiștilor meccani .Profetul Mahomed și-a încurajat oamenii să țină piept caravanei tribului Quraish. Musulmanii au pornit cu 300 de soldați, dar nu s-au așteptat să întâlnească doar 40 de bărbați , neintenționând să lupte cu ei . Astfel , caravana a scăpat , dar Abu Sufian trimite o armata imensă de 1000 de soldați, 100 de cai și 200 de cămile. Profetul, însoțit de vărul sau Ali și de unchiul sǎu, Hamza, și-a așezat tabăra la Badr și au astupat toate fântânile pentru ca inamicii să fie însetați.

În 624 s-a desfășurat Bătălia de la Badr unde ostile musulmane înfrâng armata superioară a qurayshitilor, în care Profetul își dovedește ingeniozitatea strategică. Trupele superioare numeric ale lui Sufian au fost înfrânte de armata profetului inferioară numeric, sprijinită de "ostile cerești".

Dar în 625, armata profetului este înfrântă în Bătălia de la Uhud de qurashiti . În timpul luptei , unchiul Profetului , Hamza ibn 'Abd al-Muttalib a fost ucis , iar Mahomed a fost nevoit să ordone retragerea . În ciuda înfrângerii, Profetul stimula moralitatea soldaților săi, afirmând că "soldații morți din tabăra sa au ajuns în paradis, iar soldații morți din tabăra quarishitilor au ajuns în infern". Lupta lor pe calea lui Allah va fi răsplătită după moarte.

A urmat un îndelungat război de uzură, în care adepții lui Mahomed au atacat și jefuit caravanele, Mecca prosperând de pe urma acestora. În 627, musulmanii din Medina resping un asediu condus de o confederație formatǎ din quraishiti , arabi pǎgâni și iudei. După un lung război de uzură, prin care Mecca falimenta, iar Medina prospera de pe urma jafurilor și activității comerciale, qurayshitii au fost determinați să încheie pace.

În 628 este încheiat un armistițiu la Hudaybiyya , ce permitea pelerijanul musulmanilor la Kaaba, pe baza unui compromis mai larg cu elitele meccane. Amr ibu al-As, viitorul cuceritor al Egiptului, și-a oferit supunerea lui Mahomed. Tot în același an a fost impusă Carta de la Yahtrib, prin care se făcea demarcarea netă dintre credincioși (mu'min) și necredincioși (kafir). Apare conceptul de Jihad sau Kital (război sfânt), prin care credincioșii luptau pe calea lui Allah, o cale sprituală, războinică, a cărei ambiguitate a generat dispute doctrinare. Profesiunea de credință era: "Allah este unicul zeu și Mahomed profetul sǎu".

În 630, Mahomed reintră în Mecca și primește supunerea qurayshitilor. Locuitorii orașului Mecca acceptă să se convertească, devenind punctul de orientare a rugăciunii musulmane (qibla) și loc de pelerinaj (hadj) al credincioșilor , deși acesta rezidă mai mult la Medina și conducea alte campanii pentru supunerea altor triburi arabe. La Mecca, Mahomed precizează doctrina, transformând Islamul într-o putere redutabilă, datoritǎ vocației misionare, devenind o adevărată religie, ce trebuia îmbrățișat de întreagă umanitate, chiar cu prețul impunerii sale cu forță. Impune cei cinci stâlpi ai islamului: