TricocefalozaVasile Bejenaru, Galina Bejenaru, Viorica Năstase. Dicționar explicativ francez-român de medicină și biologie. Editură Dosoftei 2002 [Din greaca thrix, trikhos (τριχ, τριχός) = fir de par + kephale (κεϕαλή) = cap + osis (ωσις) = boală neinflamatorie] sau trichiuriaza, tricurozaCorneliu Năstase, Viorica Năstase, Veronica Năstase. Dicționar englez - român de medicină și biologie. Nasticor 2004 [Din greaca thrix, trikhos (τριχ, τριχός) = fir de par + oura (οὐρά) = coadă + osis (ωσις) = boală neinflamatorie] este o boală parazitară cosmopolită, mai răspândită în zonele calde și umede, cu transmitere orofecală, afectând în principal copiii, cauzată de prezența în intestinul gros de tricocefali (Trichuris trichiura), care produc leziuni ale mucoasei intestinale, determinând în cazurile de infestație masivă (țările tropicale) diaree, dureri abdominale, vome, anemie, uneori prolaps rectal sau este asimptomatică în cazurile de infestație redusă (Europa)Larry S. Roberts, John Janovy. Foundations of Parasitology. 8th edition 2008.Burton J. Bogitsh, Ph.D., Clint E. Carter, Ph.D., Thomas N. Oeltmann, Ph.D. Human Parasitology. 2012.Heinz Mehlhorn. Encyclopedia of Parasitology. 3rd Edition 2008.Richard L. Guerrant, David H. Walker, Peter F. Weller. Tropical Infectious Diseases: Principles, Pathogens and Practice. 2011.Gordon C. Cook, Alimuddin I. Zumla. Manson's Tropical Diseases: Expert Consult. 2009.Simona Rădulescu. Parazitologie Medicală. Editura ALL educational 2000.Valeriu Rusu. Dicționar medical. Editura Medicală 2010..
Tricocefaloza umană este cauzata de Trichuris trichiura, un parazit care aparține familiei tricuridelor (Trichuridae). Trichuris suis și Trichuris vulpis contaminează foarte rar oamenii Trichuriasis - The Center for Food Security and Public Health. Iowa State University. 2011.. Acesta este o verminoză cosmopolită, foarte frecventă în lume, afectând mai mult de un miliard de persoane, mai răspândită în țările sărace din zonele calde și umede, cu transmitere orofecală, afectând în principal copiii și este favorizată de o igiena precară și sărăcie. Este puțin simptomatică sau asimptomatică în infestarea redusă, cu mai puțin de 100 viermi. Simptomele apar în cazurile de infestare masive cu câteva sute sau chiar mii de viermi, și sunt în principal digestive, însoțite de dureri abdominale, diaree, constipație, grețuri și vome. Diagnosticul este confirmat cu ușurință prin punerea în evidență a ouălor la examenul parazitologic al scaunului. Tratamentul cu benzimidazoli este foarte eficient și bine tolerat. Aceasta trebuie însoțită de măsuri de igienă care vizează lupta împotriva contaminării fecale.
Epidemiologie Agentul patogen Tricocefalii sunt helminți care fac parte din familia Trichuridae, fiind prima dată descriși de Roederer în 1761.
Roederer în 1761 a conceput numele de Trichuris ("coada în fir de păr"), pe baza înțelegerii greșite a morfologiei. Genul a fost redenumit în Trichocephalos ("cap în fir de păr") de către Goeze în 1782, și modificat în Trichocephalus de Schrank în 1788. Ambele denumiri generice sunt în uz comun.
Există mai multe specii de tricocefali parazite a unor mamifere, printre care o specie - Trichuris trichiura – care este un parazit important al oamenilor. Trichuris trichiura este de asemenea parazit al maimuțelor Lumii Vechi (Cercopithecidae) și Lumii Noi (Cebidae și Callitrichidae)Ooi HK, Tenora F, Itoh K, et al: Comparative study of Trichuris trichura from non-human primates and from man, and their difference with T. suis. J Vet Med Sci (Japan) 55:363, 1993. PMID 8357906.. Ouăle de Trichuris trichiura au fost găsite într-o mumie glaciară ce avea o vechime de mai mult de 5000 de ani Aspöck, H., H. Auer, and O. Picher. Trichuris trichiura eggs in the neolithic glacier mummy from the Alps. Parasitology Today, 1996 12:255–256. , și viermele a coexistat probabil cu oamenii pentru timp îndelungat, el probabil a coevoluat cu omenirea ca un parazit al strămoșilor noștri antropoizi. Trichuris trichiura (Linnaeus, 1771) este dependent de om. Trichuris suis (Schrank, 1788), parazit al porcului și Trichuris vulpis (Froelich, 1789), parazit al câinelui, sunt rareori implicați în tricocefalozele umane.
Viermii adulți de Trichuris trichiura, sunt de culoare albă sau roz murdară, masculul măsoară 30-45 mm, femela este mai mai mare și măsoară 35-50 mm. Ei includ o parte anterioară cefalică efilată , de aproximativ 100 μm în diametru, care conține esofagul, și o porțiune caudală mai mare, de aproximativ 500 μm în diametru, care conține intestinul și aparatul reproducător. Raportul dintre lungimea părții anterioare efilate și lungimea totală a viermelui este de 3/5 pentru mascul și 1/2 pentru femelă. Parazitul are extremitatea posterioară curbată ventral într-o buclă de 360°Brumpt E. Précis de parasitologie. Paris: Masson; 1949..
Gura este orbiculară și reprezintă o simpla deschidere, lipsită de buze. Cavitatea bucală este mică și este prevăzută cu o lancetă minusculă. Esofagul este foarte lung, ocupând aproximativ două treimi din lungimea corpului, și constă dintr-un tub cu pereți subțiri, înconjurată de glande unicelulare mari, numite sticocite. Întreaga structură este adesea descrisă ca un sticozomSheffield, H. G. Electron microscopy of the bacillary band and stichosome of Trichuris muris and T. vulpes, J. Parasitol. 1963. 49:998–1009 PMID 14084216. . Extremitatea anterioară a esofagului este parțial musculoasă și lipsită de stihocite. Orificiul anal este situat terminal.
Suprafața ventrală a regiunii esofagiene are o bandă largă de pori minusculi, care duc la celule glandulare și neglandulare subiacente. Această banda bacilarăWright, K. A. Structure of the bacillary band of Trichuris myocastoris. J. Parasitol. 1968. 54:1106–1110. specializată a epidermului este tipică pentru ordinul Trichinellida. Deși funcția celulelor din banda bacilară este necunoscută, ultrastructura lor sugerează că celulele glandulare pot avea un rol în reglarea osmotică sau ionică, iar celulele neglandulare pot avea un rol în formarea cuticulei și depozitarea alimentelor.
Ambele sexe au o singură gonadă. Sistemul excretor este absent.
Masculul la extremitatea posterioară a corpului se curbează în spirala, concavitatea spirei corespunde feței dorsale; are doar un singur testicul și un singur spicul de 2 mm lungime, înconjurat de o teacă sau prepuț acoperit pe toată lungimea sa de spini mici deși și ascuțiți. Ductul ejaculator se unește cu intestinul anterior la cloacă.
Femela la extremitatea posterioară arcuată simplu, posedă un singur ovar, vulva se află la originea porțiunii îngroșate a corpului, aproape de joncțiunea dintre esofag și intestin; uterul este torsadat și conține numeroase ouă neembrionate, în formă de lămâie, cu un dop operculat proeminent la fiecare pol.
Ouăle au o forma destul de caracteristică: de culoare galben-portocaliu, acestea sunt ovoide, măsoară 50-65 × 23-30 μm, posedă o coajă groasă brună și un dop mucos la cei 2 poli, oferindu-le un aspect de "lămâie". Ele nu sunt embrionate (nu sunt infectante) în materiile fecale proaspăt emise . Dopul mucos de la poli reprezintă niște proeminențe albe, compuse din microfibrile mucoide.
Alte specii de tricocefali adulți se disting de Trichuris trichiura prin forma și ornamentația tecii spiculului la masculi, și prin forma uterului și vaginului la femele.
Rezervorul paraziților Tricocefalii sunt paraziți ai intestinului gros și mai ales a cecului și apendicelui la mamifere.
Rezervorul de paraziți al Trichuris trichiura este reprezentată în special de om și mai rar de maimuțe și lemurieni. Găinile și porcii pot servi probabil ca gazde intermediareOlsen, A., A. Permin, and A. Roepstorff. Chickens and pigs as transport hosts for Ascaris, Trichuris and Oesophagostomum eggs. Parasitology 2001. 123:325–330. PMID 11578097. Trichuris trichiura poate aparent supraviețui și să se reproducă la câini; accesul câinilor la fecale umane poate duce la diseminarea de către câini a T. trichiuraTraub, R. J., I. D. Robertson, P. Irwin, N. Mencke, and R. C. A. Thompson. 2002. The role of dogs in transmission of gastrointestinal parasites in a remote tea-growing community in northeastern India. Am. J. Trop. Med. Hyg. 67:539–545 PMID 12479559. Tricocefalul porcului, Trichuris suis, și tricocefalul câinelui, Trichuris vulpis, pot rareori contamina omul.
Există, pe de altă parte, alte rezervoare ale paraziților în funcție de speciile de tricocefali: Trichuris affinis la ovine și caprine, Trichuris unguiculata la iepurele de casă și la iepurele sălbatic, Trichuris muris la șoareci.
Ciclu de viață thumb|250px|Ciclul de viață al tricocefalului (Trichuris trichiura). Fiecare femelă după copulație produce 3000 - 20.000 de oua pe ziBourée P. Trichocéphalose. In: Nozais JP, Datry A, Danis M, editors. Traité de parasitologie médicale. Paris: Pradel; 1987Bundy DA, Cooper ES. Trichuris and trichuriasis in humans. Adv Parasitol 1989;28:107-73 PMID 2683614., timp de cinci ani. Ouăle sunt eliminate în materiile fecale, conțin numai o celulă și nu sunt, prin urmare, infestante.
Embrionizarea (formarea embrionului) decurge lent în mediul exterior (sol), și oul nu devine infestant decât la 6-12 luni. În țările calde, e suficient doar 3-4 săptămâni pentru embrion ca să ajungă la talia sa definitivă. Datorită cojii groase care îl înconjoară, el poate rezista la frig și îngheț. Ouăle pot rămâne vii și infestante pe parcursul mai multor ani, uneori mai mult de 5 ani, într-un sol umed și umbrit, dar sunt distruse prin uscare. Sub - 9° C și peste +52° C ele pierStephenson LS, Holland CV, Cooper ES. The public health significance of Trichuris trichiura. Parasitology 2000;121(suppl):S73-S95 PMID 11386693.. Oul infestant conține o larva (aflată în stadiul L1 larvar).
Contaminarea umană se face prin ingestia ouălor embrionate prezente pe fructele sau legumele contaminate sau în apa murdară sau prin intermediul mâinilor murdare sau prin geofagie, în special în rândul copiilor și handicapaților mintali din zonele endemice. Rolul muștelor a fost evocat în diseminarea ouălor și contaminarea alimentelor.
În tubul digestiv, coaja oului este digerată de către sucul gastric și pancreatic, eliberând larva L1 (eclozarea). Larvele cresc și năpârlesc de 3 ori, formând 3 stadii larvare succesive (L2, L3, L4). Stadiul larvar L4 se transformă în viermele adult. Procesul de maturizare necesită aproximativ 30-90 de zile după ingestia ouălor.
Nici un studiu asupra primelor stadii ale dezvoltării larvare în duoden la om nu au fost efectuate, și observațiile făcute la animalele sunt controversate: există o fază tranzitoriei în timpul căreia larvele penetrează în mucoasa duodenului, unde ele rămân timp de 8 zile înainte de a trece din nou în lumenul intestinal. Apoi, larva coboară în cec unde ea se transformă în vierme adult după fazele finale de dezvoltare.
În cec viermele penetrează celule din baza criptelor Lieberkühn și se fixează sub epiteliu și în straturile superficiale ale corionului mucos prin extremitatea efilată anterioară și săpă un tunel în interiorul epiteliului cu ajutorul unui stilet situat la nivelul cavității bucale și al enzimelor citolitice. În procesul de maturizare a viermelui, porțiunea posterioara îngroșată iese afară din epiteliu și proeminează în lumenul intestinal, facilitând copulația și ponta. Extremitatea anterioară subțire rămâne înglobată în mucoasa intestinului, și viermele în esență este un parazit tisular. Viermii se hrănesc cu epiteliu intestinal, dar pot de asemenea ingera eritrocite, leucocite și alte celule atunci când ei reușesc să penetreze sub membrana bazală. Paraziții pot supraviețui în organismul uman mai mulți ani.
Transmiterea parazitului