Constantin Dapontes (în ) devenit ulterior Cesarie Dapontes (în ), redat uneori în bibliografia din limba română și în variantele Cesariu sau Chesarie Daponte (n. 1713/14, Skopelos – d. 4 decembrie 1784, Muntele Athos), a fost un cronicar grec care a lăsat posterității informații despre Țările Române.Op. cit. Bibliografie: Erbiceanu, Constantin; Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă A fost un scriitor prolific, printre cei mai importanți ai Greciei secolului al XVIII-lea.Kostelenos, D. P.(coord.); [Enciclopedia biografică a scriitorilor greci], „Βιογραφική εγκυκλοπαίδεια Ελλήνων λογοτεχνών”; Editura Pagoulatou; Atena; [s.a. (1976?)]; vol. 1, p. 240, s.v. [Cesarius Daponte] Δαπόντες Καισάριος.[Enciclopedia DOMI], „Εγκυκλοπαίδεια ΔΟΜΗ”; Editura DOMI A.E.; Atena; ediția 2002–2005 [s.a.], vol. 7, p. 481; s.v. „Δαπόντες, Καισάριος”
Viața Constantin Dapontes s-a născut în 1713 sau 1714 în insula Skopelos din Marea Egee. A fost fiul lui Stephanos și al Magdalenei, având alți 11 frați și trei surori.Konstantinos Sathas, [„Prolog”] „Πρόλογος”, în [Bibliotecă Medievală sau Colecție de monumente inedite ale istoriei grecești] Μεσαιωνική Βιβλιοθήκη ή Συλλογή ανεκδότων μνημείων της Ελληνικής Ιστορίας (publicată sub îngrijirea lui K. Sathas, în 7 volume, Veneția, 1872-1894), vol. III, Veneția, 1872, pp. [XXVIII-LXIX] κη’-ξθ’. Tatăl său, provenit dintr-o familie înstărită de origine italiană (Da Ponte), a îndeplinit funcția de consul al Angliei în regiunea insulelor Sporade, care aparțineau Imperiului Otoman.Symeon A. Paschalidis, [INTRODUCERE. 1. Prezentare succintă a vieții și operei lui Cesarie Dapontes], „ΕΙΣΑΓΩΓΗ. 1. Σύντομη επισκόπηση της ζωής και του έργου του Κασαρίου Δαπόντε”; în [Colecția neomartirologică autografă a călugărului Cesarie Dapontes (1713-1784)], Η αυτόγραφη νεομαρτυρολογική συλλογή του μοναχού Καισάριου Δαπόντε (1713-1784); [(sub îngrijirea lui Simeon A. Paschalidis)] (επιμέλεια Συμεών Α. Πασχαλίδης); Editura Mygdonia; Salonic; 2012; pp. 19–36.
Tânărul Constantin a primit o educație aleasă. Până la vârsta de 17 ani, a urmat cursurile școlii din insula natală, care fusese înființată cu puțin timp în urmă de către tatăl său. La 30 ianuarie 1731 a plecat la Constantinopol, unde s-a bucurat de ajutorul și protecția lui Konstantinos Ventouras (dragoman al flotei la Înalta Poartă), care l-a introdus în cercurile politice influente din Fanar.Emile Legrand (éd.); [Notă biografică] „Notice Bio-Bibliographique”; în [Efemeride dace sau Cronica Războiului de patru ani (1736–1739) de Constantin Dapontes], Ephémérides daces ou Chronique de la guerre de quatre ans (1736–1739) par Constantin Dapontès; Leroux; Paris; 1880–1888; vol. III, pp. IX–LXXXIV L-a cunoscut astfel pe Constantin Racoviță, care l-a recomandat tatălui său, Mihai Racoviță – domn al Țării Românești la acel moment. În luna iunie a aceluiași an, Dapontes a ajuns la București, la încurajarea principelui, care i-a promis să-l ia sub protecția sa.
Trei luni mai târziu, însă, Mihai Racoviță a fost destituit, iar Dapontes s-a adresat pentru ajutor patriarhului Meletie al Ierusalimului, vechi prieten al tatălui său, aflat și el atunci la București. Prin intervenția acestuia, a primit susținerea noului domn Constantin Mavrocordat și s-a înscris la școala de la mănăstirea Sfântul Sava (Academia Domnească), ca bursier al acestuia. thumb|left|200px|Biserica Sf. Gheorghe Nou din București în sec. al XVIII-lea
Pe perioada studiilor a locuit la mănăstirea Sf. Gheorghe cel Nou, dependentă de Sfântul Mormânt, care îi oferea și hrana și 20 de lei pe an, prin decizia aceluiași patriarh Meletie.Op. cit. Bibliografie: Camariano, Nestor; [Constantin Dapontes și Principatele Românești], Constantin Dapontès et les Principautés Roumaines Pentru a aduna bani, Dapontes copia cărți pentru boieri și lua în pensiune alți elevi în cămăruța sa. Din acești ani provine singurul portret în culori al scriitorului, păstrat la mănăstirea Xiropotamou și datat (probabil greșit) „la București, în anul Mântuirii 1730”.
La Academia Domnească, l-a avut ca profesor, printre alții, pe eruditul Gheorghe Hrisogon, grec originar din Trapezunt (Trebizonda),Ariadna Camariano-Cioran, Les Académies Princières de Bucarest et de Jassy et leurs professeurs, Institute for Balkan Studies, Thessaloniki, 1974, pp. 381-387. Cf. idem, Academiile domnești din București și Iași, Editura Academiei R.S.R., București, 1971, passim. pentru care nutrea o imensă admirație și cu care a întreținut ulterior o lungă relație epistolară până la moartea acestuia.
Invitat – încă din timpul studiilor sale – să devină locțiitorul șefului Cancelariei Domnești în Moldova (unde Constantin Mavrocordat a avut o primă perioadă de domnie între 1733 și 1735), Dapontes a refuzat inițial. Totuși, doi ani mai târziu, la întoarcerea lui Mavrocordat pe tronul Țării Românești, el a devenit secretarul personal al principelui, s-a mutat la Curte și și-a început cariera de înalt funcționar, în paralel cu continuarea studiilor de filosofie.
Perioada mireană Prima etapă a carierei lui Constantin Dapontes în cele două principate a fost strâns legată de destinul principelui fanariot Constantin Mavrocordat, pe care l-a urmat în domniile lui de la București (1735–1741) și Iași (1741–1743), ocupând funcția de locțiitor al șefului Cancelariei Domnești, pe care o refuzase inițial. thumb|250px|right|Blazonul lui Constantin Mavrocordat imprimat pe lucrarea lui Constantin Dapontes Carte cuprinzând sfințitele slujbe..., București, 1736
În 1736, la vârsta de 23 de ani, Dapontes a publicat la București prima sa lucrare, intitulată Carte cuprinzând sfințitele slujbe ale sfântului sfințit martir Haralambie făcătorul de minuni și a cuvioasei Matrona din orașul Hio, a celui întru sfinți părintelui nostru Spiridon Episcopul Trimitundiei, făcătorul de minuni.cf. Ion Bianu și Nerva Hodoș, Bibliografia românească veche; București; 1905; vol. II, pp. 51–52, nr. 214 „Acolutii”[Bibliografie elenistică : sau repertoarul justificat al cărților publicate de către greci în secolul al XVIII - lea], Bibliographie hellénique : ou, Description raisonnée des ouvrages publiés par des Grecs au dix-huitième siècle; par Emile Legrand, Œuvre posthume complétée et publiée par mgr. Louis Petit et Hubert Pernot, Vol. 1, pp. 249–250, no. 230; Garnier; Paris; 1918 Tipărită pe cheltuiala lui Constantin Xipolitos, al doilea logofăt al domniei, cartea conținea textele a trei acolutii (slujbe) îngrijite de Dapontes și era semnată de el în calitate de citeț (anagnost) al Mitropoliei.
În același timp, Dapontes și-a început activitatea de cronicar, redactând primele sale texte originale, în care își propunea consemnarea principalelor evenimente ale vremii. Astfel, din poziția sa de secretar domnesc, el a avut posibilitatea de a descrie războiul ruso-austro-turc din perioada 1736–1739 în lucrarea Efemeride dace, întocmită la cererea domnului Constantin Mavrocordat. Din aceiași ani datează și primele însemnări cu caracter personal, reflecții pe marginea unor subiecte teologice și istorice, completate ulterior de Dapontes timp de aproape 50 de ani și reunite în manuscrisul lucrării sale (inedite) Cornul Amalteei.
În general, relațiile cu domnul său au fost armonioase. Principe iluminat și cu idei reformatoare, Constantin Mavrocordat avea o mare pasiune pentru lectură și poseda o bibliotecă impresionantă. Citea și comenta cărțile citite, împreună cu secretarul său, și se amuza ascultând exercițiile de versificație ale acestuia din urmă, care era capabil să improvizeze la comandă, pe orice temă.
Din anii petrecuți la Curtea de la Iași datează și un dialog în versuri compus de Dapontes, în care personificările Valahiei și Moldovei își dispută între ele dreptul de a-l avea ca domn pe Constantin Mavrocordat. Principele nu a apreciat, însă, acest gest și s-a arătat nemulțumit de lingușirile exagerate ale secretarului său.
În ultimul an al domniei lui Constantin Mavrocordat din Moldova (1743), relațiile dintre cei doi au devenit din ce în ce mai încordate. După finalizarea Efemeridelor dace, Dapontes se aștepta să fie promovat la funcția de șef al Cancelariei Domnești, dar principele a răspuns negativ la demersurile făcute în acest sens. Astfel, Dapontes a demisionat și s-a îndreptat spre Constantinopol, cu intenția de a deveni consul din partea Angliei și a Veneției în insula sa natală.
El și-a schimbat planurile, însă, la insistența lui Ioan N. Mavrocordat (fratele fostului său protector), care uneltea pe lângă Înalta Poartă pentru a obține tronul Moldovei. Ajuns domn, în iunie 1743, acesta l-a numit pe Dapontes șeful deplin al cancelariei princiare de la Iași și ulterior i-a încredințat dregătoria de căminar. În paralel, Dapontes deținea și titlurile de consul al Angliei (moștenit de la tatăl său) și ecleziarh al Patriarhiei Ierusalimului (începând din 1744).
thumb|200px|left|Blazonul lui Ioan Mavrocordat imprimat pe lucrarea lui Constantin Dapontes Carte sfântă..., Veneția, 1746
Preocupat preponderent de politică, în a doua lui perioadă de la Iași (1743-1746), Dapontes a acordat mai puțin timp activității sale de scriitor. A pregătit, totuși, pentru publicare o liturghie compusă de sfântul Righinos, episcop de Skopelos și patron al insulei sale natale (lucrare dedicată principelui Ioan Mavrocordat și tipărită la Veneția, în 1746).
Poziția influentă pe care o deținea Dapontes la Curte i-a alimentat acestuia filarghiria (aviditate de bani), păcat pe care îl va mărturisi deschis, mai târziu, în câteva pasaje autobiografice scrise în închisoare și în perioada monahală. Astfel, în Grădina Grațiilor, el afirmă că mai mult de șapte sute de „pungi” au trecut prin mâinile sale în vremea când era însărcinat cu cămara (vistieria) Moldovei.Constantin Dapontès, Κῆπος Χαρίτων (Le jardin des grâces [Grădina grațiilor]), éd. Em. Legrand, în seria Bibliothèque grecque vulgaire, Paris, 1881, vol. III, p. 32. Cinci „pungi” i-au adus numai caii primiți în dar, pe care i-a vândut, iar pentru investitura unui haham (slujitor religios evreu) a încasat de la acesta, ca mită, 300 de lei și o oca de aur de Polonia.
Printre faptele sale bune realizate cu o parte din banii adunați, Dapontes nu uită să menționeze că a construit, în apropiere (pe atunci) de Iași,P. Georgescu, „Cesariu Daponte și memoriele sale despre România”, în Columna lui Traian. Revistă mensuală pentru istorie, lingvistică și psihologie poporană, București, Noua Tipografie a Laboratorilor Români, (serie nouă, anul VII) nr. 10 (oct.) 1876, pp. 441-447. Cișmeaua din Păcurari, schitul Buna Vestire de pe lângă mănăstirea Socola, iar în patria sa, biserica Sfinților Arhangheli din Skopelos.
Perioada respectivă a fost nefastă pentru Dapontes, acesta fiind angajat în intrigi de palat și implicat în scandaluri de corupție. În urma calomniilor răspândite de rivalii lui – în principal de Marele Postelnic Antonache Ramadan – în preajma Marelui Vizir Tiriachi Mehmed-Pașa, Ioan Mavrocordat a primit porunca de a-l trimite arestat la Constantinopol. Informat la timp, Dapontes a fugit în 1746 în Crimeea, unde – la recomandarea principelui Mavrocordat – a fost bine primit de hanul tătarilor Selim Ghirai al II-lea. Totuși uneltirile au continuat, iar în anul următor, mergând cu suita hanului la Constantinopol, a fost prins și închis în temnița Muhzur-aga pentru aproape doi ani (27 martie 1747 – 27 noiembrie 1748).