Afrikanerii sunt un grup etnic sud-african de origine neerlandeză, franceză, germană și scandinavă, care vorbește limba afrikaans, derivată din neerlandeza secolului XVII-lea. Ei își au originea în coloniștii preponderent neerlandezi care au sosit la Capul Bunei Speranțe în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, începând cu anul 1652.Entry: Cape Colony. Encyclopædia Britannica Volume 4 Part 2: Brain to Casting. Encyclopædia Britannica, Inc. 1933. James Louis Garvin, editor. De-a lungul istoriei, au jucat un rol dominant în politica sud-africană și în sectorul agricol comercial până în 1994. Limba afrikaans, a treia cea mai vorbită limbă maternă din Africa de Sud, s-a dezvoltat ca limbă principală a afrikanerilor și a majorității comunității Coloured. Provenind din dialectul olandez al secolului XVII-lea din regiunea sudul Olandei,K. Pithouse, C. Mitchell, R. Moletsane, Making Connections: Self-Study & Social Action, p.91 aceasta a integrat și influențe lexicale din limbile sclavilor aduși din Indiile Orientale Olandeze (actuala Indonezie) și Madagascar. Conform recensământului național din 2011, afrikanerii reprezentau aproximativ 5,2% din populația Africii de Sud, respectiv 2.710.461 de persoane, această estimare bazându-se pe numărul sud-africanilor albi care au afrikaans ca limbă maternă.
Sosirea navigatorului portughez Vasco da Gama la Calicut, în 1498, a deschis o rută maritimă directă între Europa de Vest și Asia, trecând pe lângă Capului Bunei Speranțe. Aceasta a necesitat fondarea și protejarea unor stații comerciale în est. Portughezii au ajuns în Mossel Bay în 1500 și au explorat Table Bay în 1502, iar până în 1510 au început raiduri în interiorul teritoriului sud-african. La scurt timp după, Provinciile Unite au trimis nave comerciale în India, iar în 1602 au fondat Vereenigde Oostindische Compagnie (Compania Neerlandeză a Indiilor de Est – VOC) pentru a facilita comerțul cu Asia. Pe măsură ce traficul maritim pe lângă Capul Bunei Speranțe s-a intensificat, compania a identificat portul natural din golful Table Bay ca un punct strategic ideal pentru reaprovizionarea navelor aflate în tranzit între Africa și Orient. Astfel, în 1652, a înființat acolo o stație de aprovizionare, care a evoluat treptat și a devenit orașul Cape Town. Funcționarii companiei VOC nu au încurajat așezarea permanentă a europenilor în imperiul lor comercial, însă, pe parcursul celor 140 de ani de guvernare neerlandeză, mulți angajați ai companiei s-au retras din activitate sau au fost eliberați din contracte, stabilindu-se definitiv în colonie ca cetățeni liberi. În plus, necesitatea de a aproviziona garnizoanele locale și flotele de nave aflate în tranzit a determinat administrația colonială să acorde libertate unor angajați și să îi încurajeze să devină fermieri independenți.
Încurajată de succesul acestui experiment, compania VOC a oferit, între 1685 și 1707, transport gratuit pentru neerlandezii care doreau să se stabilească în regiunea Cape. În 1688, a sponsorizat imigrarea a 200 de refugiați hughenoți francezi, forțați să plece în exil în urma edictului de la Fontainebleau. Hughenoții au acceptat aceleași condiții impuse tuturor coloniștilor sub autoritatea VOC, beneficiind de transport gratuit și de echipamente agricole oferite pe credit. Încercările anterioare de cultivare a viței-de-vie și de exploatare a livezilor de măslini nu au avut succes, iar autoritățile sperau că hughenoții, având experiență în agricultura mediteraneană, vor reuși acolo unde coloniștii neerlandezi eșuaseră.Theale, George McCall (4 May 1882). Chronicles of Cape Commanders, or, An abstract of original manuscripts in the Archives of the Cape Colony. Cape Town: WA Richards & Sons 1882. pp 24—387. Lor li s-au alăturat și soldați ai companiei VOC care se întorceau din Asia, majoritatea fiind germani recrutați prin vasta rețea de recrutare a companiei și apoi trimiși peste hotare. În ciuda diversității lor naționale, coloniștii au adoptat un limbaj comun și viziuni similare asupra politicii. Valorile și trăsăturile împărtășite de aceștia au constituit fundamentul identității și conștiinței afrikanere. Atributele pe care le-au împărtășit au servit ca bază pentru evoluția identității și conștiinței afrikanere.
Naționalismul afrikaner s-a manifestat în secolul XX prin partide politice și organizații secrete precum Broederbond. În 1914, a fost înființat Partidul Național, având ca obiectiv promovarea intereselor economice afrikanere și reducerea influenței britanice asupra Africii de Sud. Pe măsură ce și-a consolidat puterea, partidul a câștigat alegerile legislative din 1948, fiind cunoscut atât pentru politica sa strictă de segregare rasială (apartheid), cât și pentru transformarea Africii de Sud într-o republică în 1961, retrăgând țara din Commonwealth-ul britanic. Partidul Național a rămas la putere până în 1994, când, în urma negocierilor pentru încheierea apartheidului, au fost organizate primele alegeri multirasiale din istoria țării, realizându-se astfel o franciză universală. Ca urmare a acestui rezultat electoral, Partidul Național a fost înlăturat de la putere și a fost dizolvat în 2005. Cu toate acestea, interesele afrikanerilor continuă să fie reprezentate în Parlament de două partide principale: Freedom Front Plus și, într-o măsură mai mică, Alianța Democrată, care este totodată și principala formațiune de opoziție.
Denumirea
Termenul „afrikaner” (anterior utilizat sub formele „afrikaander” sau „afrikaaner”, derivat din cuvântul neerlandez „Africaaner”)"Afrikaner". Oxford English Dictionary (3rd ed.). Oxford University Press. Septembrie 2005. desemnează în prezent grupul dominant din punct de vedere politic, cultural și social în rândul sud-africanilor albi, respectiv al celor vorbitori de limba afrikaans și de origine predominant neerlandeză. Progenitorii acestora, în special pe linie paternă, includ și un număr mai mic de imigranți flamanzi, hughenoți francezi și germani. Istoric, termenii „burgher” și „bur” au fost, de asemenea, folosiți pentru a descrie albii vorbitori de afrikaans ca grup; niciunul dintre aceștia nu este deosebit de obiectabil, dar termenul „afrikaner” este considerat a fi mai potrivit și mai cuprinzător.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, termenul „afrikaner” era folosit frecvent atât în republicile bure, cât și în Colonia Capului. S. W. Martin, Faith Negotiating Loyalties: An Exploration of South African Christianity Through a Reading of the Theology of H. Richard Niebuhr (University Press of America, 2008), , pp. 53-54. Inițial, termenul „burgher” se referea la neerlandezii din Cap: acei coloniști care aveau o influență semnificativă în administrația locală, erau implicați activ în treburile urbane și participau regulat la acestea. Pe de altă parte, „bur” desemna adesea fermierii de origine europeană sau păstorii nomazi. În perioada Republicii Batavă , între 1795 și 1806, termenul „burgher” (în ) a fost adoptat pe scară largă în rândul comunităților neerlandeze, atât în țară, cât și în coloniile din străinătate, ca o formă populară și revoluționară de adresare. În Africa de Sud, acest termen a rămas în uz până în timpul celui de-al Doilea Război al Burilor (1899-1902).
Prima instanță înregistrată în care un colonist s-a identificat drept „afrikaner” a avut loc în martie 1707, în timpul unui incident de tulburare a ordinii publice în orașul Stellenbosch. Când magistratul, Johannes Starrenburg, a ordonat unui grup de tineri zgomotoși și indisciplinați să se oprească, unul dintre aceștia, un tânăr alb pe nume Hendrik Biebouw, i-a răspuns: „Ik wil niet loopen, ik ben een Africaander - al slaat de landdrost mij dood, al al zetten hij mij in de tronk, ik zal, nog wil niet zwijgen!” („Nu voi pleca, sunt un afrikaner – chiar dacă magistratul mă bate la moarte sau mă pune în închisoare, nu voi tăcea și nu voi pleca!”). Hendrik Biebouw a fost bătut pentru insolența sa și ulterior exilat în orașul Batavia (actualul Jakarta, Indonezia). Se crede că termenul „afrikaner” a fost folosit pentru prima dată pentru a desemna Coloureds sau alte grupuri cu strămoși de rasă mixtă. Hendrik Biebouw avea mai mulți frați „corcituri” (rasa mixtă) și s-ar fi putut identifica social cu Coloureds. Utilizarea tot mai frecventă a termenului a semnalat nașterea unei noi identități pentru sud-africanii albi, indicând pentru prima dată o identificare mai puternică cu Colonia Capului decât cu orice patrie ancestrală europeană.
Origini
În mod tradițional, cercetătorii au considerat că afrikanerii constituie o populație relativ omogenă, având în principal strămoși neerlandezi și fiind influențați de un efect semnificativ de fondator. Această ipoteză a fost însă reevaluată de studii recente, care sugerează o diversitate genetică mai mare decât se credea anterior în rândul albilor sud-africani, inclusiv în cadrul comunității afrikanerilor. Cercetările indică o contribuție genetică semnificativă și din alte surse europene, precum germanii și hughenoții francezi, alături de influențe mai puțin cunoscute din alte grupuri etnice.
Afrikanerii descind, în proporții variabile, din imigranți neerlandezi, germani și hughenoți francezi, cu influențe minore din alte grupuri europene și din populațiile indigene africane. Una dintre primele căsătorii interrasiale înregistrate în Cape Town a avut loc în 1664 între Krotoa, o femeie khoe, și Peder Havgaard, un chirurg danez. Descendenții lor au devenit strămoșii unor familii afrikaner notabile, precum Pelzer, Kruger și Steenkamp.Geslagsregister van die familie PELSER, PELSTER, PELSZER, PELTSER, PELTZER en PELZER in Suid-Afrika sedert 1708 deur R. DE V. PIENAAR, Stellenbosch, 2004. Page 8. Deși Compania Neerlandeză a Indiilor de Est (VOC) a administrat și stabilit inițial Colonia Capului, printre primii coloniști s-au numărat și imigranți din alte regiuni europene. Mulți au sosit nu prin liste oficiale de pasageri, ci ca angajați ai VOC, iar unii dintre aceștia au ales să rămână definitiv în colonie. Un segment semnificativ dintre acești coloniști era format din soldați germani eliberați din serviciul colonial, dar și din europeni provenind din alte teritorii aflate sub influența Olandei. Până în 1691, peste un sfert din populația albă a Coloniei Capului nu era de origine neerlandeză. Recensămintele realizate în perioada tranziției la administrația britanică indică faptul că, dintr-un total de 26.720 de coloniști permanenți, aproximativ 50% erau neerlandezi, 27% germani, 17% francezi și 5,5% de alte origini.Colenbrander, Herman. De Afkomst Der Boeren (1902). Kessinger Publishing 2010. . Această compoziție etnică de la sfârșitul administrației neerlandeze a fost utilizată frecvent în studii pentru a caracteriza originea afrikanerilor moderni. Cu toate acestea, academicieni precum Dr. Johannes Heese au subliniat complexitatea genetică a comunității afrikanerilor și influențele diverse care au contribuit la formarea acesteia.