Albota este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Albota (reședința), Cerbu, Frătești, Gura Văii și Mareș.

Așezare Comuna se află în zona centrală a județului, la contactul între Câmpia Piteștilor și Podișul Cotmeana (ambele subdiviziuni ale Podișului Getic), pe malurile râului Teleorman (acolo unde acesta primește apele afluentului Albota) între zona de unde izvorăsc râurile Dâmbovnic și Neajlov și culmile ce marchează limita bazinului hidrografic al râului Cotmeana. Este străbătută de șoseaua națională DN65, care leagă Piteștiul de Slatina. Lângă satul Cerbu, din acest drum se ramifică șoseaua județeană DN65A, care duce spre sud la Roșiorii de Vede. Tot la Cerbu, din DN73 se ramifică și șoseaua județeană DJ703A, care duce spre nord la Poiana Lacului (unde se intersectează cu DN67B), Cocu și Cotmeana (unde se termină în DN7).

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Albota se ridică la 4.037 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.842 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (89,99%), iar pentru 9,93% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (89,03%), iar pentru 10,48% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Albota este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Pitești a județului Argeș și era formată din satele Morlevești, Moșneni-Albotești și Albota de Sus, având în total 500 de locuitori. Comuna avea două biserici și o școală rurală. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei mai funcționau în aceeași plasă și comunele Cerbu și Mareș. Prima cu satele Arnota și Cerbu, având în total 478 de locuitori, o biserică și o școală rurală. Cea de a doua era formată din satele Frătești, Grădiștea și Mareș, având împreună 922 de locuitori, două biserici (una de piatră la Grădiștea și una de lemn la Mareș), și o școală primară.

Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Cotmeana a aceluiași județ. Comuna Albota avea 1118 locuitori în satele Albota de Jos, Albota de Sus și Moșteni; comuna Cerbu avea aceeași alcătuire și o populație de 732 de locuitori; iar în comuna Mareșu trăiau 1152 de locuitori în satele Grădiștea, Toncești și Mareș și în cătunul Frătești. În 1931, comunele Cerbu și Mareș au fost desființate, satele lor trecând la comuna Albota, formată acum din satele Albota de Jos, Albota de Sus, Arnota, Cerbu, Grădiștea, Mareș și Toncești.

În 1950, comuna Albota a fost transferată raionului Pitești din regiunea Argeș. În 1968, ea a revenit la județul Argeș, reînființat. Tot atunci, satele Albota de Jos și Albota de Sus au fost comasate, formând satul Albota.

Monumente istorice În comuna Albota se află o cruce de piatră datând din 1704, considerată monument istoric memorial sau funerar de interes național, aflată în curtea bisericii din fostul sat Moșteni, având Cod: AG-IV-m-A-13975. În rest, un singur alt monument din comună este inclus în lista monumentelor istorice din județul Argeș ca monument de interes local, clasificat ca monument de arhitectură: biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1800) din Albota cu Cod: AG-II-m-B-13466.

Economia În trecutul îndepărtat, suprafața de teren pe care se află astăzi Albota  a aparținut fraților Lumotă și Cernat, apoi mănăstirii Tutana.

Se cunoaște că în anul 1882, Albota de Jos se numea Morlovești, pământurile fiind lucrate în special de  iobagi, pe când  Albota de Sus, numită până azi Moșteni, era locuită de oameni liberi, numiți moșneni.

Numele satului Mareș provine de la Dinu și Alecu Marieșanu, 2 frați bogați, care  dețineau pământurile respective.

Satul Cerbu a cunoscut din vechime  moșieri însemnați din familia Nicolescu.

Principala activitate a sătenilor era agricultura, motiv pentru care nevoia de pământ era constantă. P.72 Împroprietăriri decise de statul român au avut loc  în anii: 1864 pentru clăcași cu despăgubiri aduse moșierilor și în anul 1922 când țăranii au plătit loturilor primite de la stat.

După cel de-al Doilea Război Mondial și desființarea proprietății țăranului român, înlocuită cu înființarea C.A.P.-urilor, cele 2 ferme zootehnice ale C.A.P.-urilor Albota și Mareș aveau în total 1200 capete de vaci de lapte și juninci.

Cu toate că producția a crescut ca urmare ai mijloacelor mecanizate, situația materială a țăranilor a scăzut, produsele fiind vândute  ieftin în străinătate, în timp ce ei erau prost plătiți.

Un eveniment important pentru comunitate a fost înființarea în anul 1970 a Stațiunii de Cercetări Agricole Albota cu scopul de a elabora tehnologii specifice de cultură pentru cerealele și plantele tehnice în condiții de soluri acide, grele și crearea de genotipuri tolerante la aceste situații.

A fost preferată comuna Albota deoarece solul de aici este printre cele mai sărace din țară având o fertilitate naturală dintre cele mai scăzute. Ca urmare a cercetărilor întreprinse aici, au fost create soiurile de grâu Albota și Trivale. Stațiunea a beneficiat de 873 ha de teren arabil împreună cu tot sectorul zootehnic primite încă de la înființare de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare. pentru Biotehnologii în Horticultură Ștefănești. Ca urmare a retrocedărilor inițiate în anul  1991, suprafața s-a diminuat ajungând la 341 ha, iar ferma a fost desființată.

În toată România, țăranii și-au primit pământurile înapoi ca urmare a Revoluției din anul 1989 dar  nu aveau posibilitatea materială de a le munci. Procurarea de  utilaje agricole s-a făcut dificil, micii întreprinzători fiind surmontați după anul 2005 de societăți comerciale pentru prestări servicii în agricultură. Comuna avea în anul 2006: 25 de tractoare, 25 de pluguri, 18 semănători, 22 de discuri, 12 combine și 10 remorci.

De-a lungul timpului, Viața de zi cu zi a necesitat și prezența micilor meseriași care au moștenit ocupația din tată în fiu: fierărie, cizmărie, tâmplărie, dogărie, simigerie. Acum nu se mai  practică aceste meserii, dar se păstrează  nume de familie care aduc aminte de vechile ocupații: Fieraru, Cizmaru, Tâmplaru etc. În etapa 1950-1955, înainte de apariția magazinelor sătești, unii dintre alboteni au practicat mica negustorie cumpărând obiecte de strictă necesitate pe care le  vindeau în comunele mai îndepărtate. În anul 2006 aceste magazine au fost concesionate,  locul lor fiind luat de  magazine moderne particulare. Pe șoseaua națională care străbate comuna, au  fost construite restaurante și unități de cazare.

Învățământul Anul 1839 este anul care atestă existența învățământului primar în Albota (15 august), Mareș (20 mai), Cerbu (4 mai). Condițiile erau precare, elevii învățau în localuri din  nuiele sau bârne. Ca urmare a Legii instrucțiunii publice din anul 1864 care a instituit învățământul obligatoriu și gratuit, s-au construit școli noi în locul celor construite din 1839. Toate aveau 2 săli de clasă despărțite de un hol și o cancelarie.

Pentru că numărul elevilor a crescut constant,  în anul 1960 a fost ridicată altă școală cu 4 săli de clasă, birou pentru director, cancelarie și o sală pentru material didactic.  Următoarea școală a fost inaugurată în anul 1972, noutatea fiind  sala de gimnastică. Ea avea 8 săli de clasă și era alăturată de cea veche.

Spiritualitatea Care a fost prima biserică construită în comună nu se cunoaște, dar așezarea umană a fost  atestată printr-un hrisov comun, emis la aceeași dată și pentru Mănăstirea Tutana: 1 aprilie 1497. Mai târziu, la  2 iunie 1621, domnitorul Radu Mihnea a subordonat Mănăstirea Tutana a cărei principală moșie era Albota, Sfintei Mănăstiri Radu Vodă  din București.

Există documente certe despre cinci lăcașuri de cult ortodoxe în comuna Albota:

- biserica din satul Albota de Jos (Morlovani, ulterior Morlovești), despre care istoricul Nicolae Iorga afirma că a fost construită în secolul al-XVII-lea.

- biserica din satul Mareș, acum monument istoric, a fost ctitorită de  Alecu și Dinu Merișanu fiind construită din zid în anul 1793. Are hramul Adormirea Maicii Domnului (v. Monumente istorice).

-biserica din satul Cerbu cu hramul  Cuvioasa Paraschiva, a fost construită în anul 1878,  pe locul altei biserici de lemn veche de câțiva zeci de ani.

- biserica din Grădiște-Mareș a fost ridicată din zid și sfințită în anul 1883 cu hramul Cuvioasa Paraschiva .

- biserica din Moșteni,  pe locul unei biserici de lemn în anul 1903 a avut și ea hramul Cuvioasa Paraschiva.

Viața cultural-artistică Albota a avut în perioada comunistă două cămine culturale, unul  în centrul comunei, iar altul în Cerbu. Cu sprijinul cadrelor didactice au fost organizate grupuri vocale, coruri mixte, formații de teatru, grupuri satirice.p.111 Viața culturală s-a diversificat după anul 1972 când și-a început activitatea Societatea Culturală Albota care a făcut posibilă apariția Universității cultural-științifice cu activități pe diverse teme. În același cadru  existau spații dedicate pentru dans, scenă, bibliotecă, tv. color ș.a.

După schimbările politice din anul 1990, căminul a fost concesionat (2005) cu obligația realizării unor reparații și investiții. După renovare, a luat ființă Club Ando care dispunea de  mese biliard, mese tenis, sală pentru discotecă, cabină pentru muzică, ecran în aer liber, mijloace video.

Cultura populară

Costumul Nu are un specific strict local. El aparține portului unei zone etnofolclorice cuprinse pe o suprafață de zeci de km în jurul orașului Pitești. Femeile au cusut nu doar costume naționale cu care se îmbrăcau în zile de sărbătoare, dar și alte obiecte cu care împodobeau camerele: prosoape, perne, batiste, macaturi, tablouri.

Costumele bărbătești erau folosite doar în zilele de sărbători religioase: Crăciun, Paște, ori  la ocazii speciale: nunți, hora satului sau în vizite.

Costumul bărbătesc era alcătuit din: pantaloni albi din dimie, cămașă cu poale din pânză pe care gospodinele o țeseau în război, bete țesute cu decorațiuni, care se puneau peste cămașă ca cingătoare, vestă neagră din postav, căciulă neagră din blană de miel (sau pălărie neagră vara), iar în picioare se purtau opinci sau bocanci. Modelele cusute pe mâneci, piepți și poalele cămășilor erau lucrate pe puncte speciale cusăturilor tradiționale românești, numite muște, sau cu șiruri de mărgele.

Pentru toate aceste modele se foloseau cel mai adesea combinații de roșu și negru.

Costumele folosite de către femei în aceleași situații ca și bărbații erau alcătuite din: ie de pânză țesută în război și apoi cusută, vestă din catifea și uneori din postav de culoare neagră, cusută cu mărgele sau fluturi, poale din pânză de bumbac, cusute cu flori pe ambele părți, marama care se purta pe cap, la gât aveau o salbă cu cocoșei ( monede din aur), sau argint, iar în picioare au folosit opinci, apoi pantofi negri cu toc jos și cu baretă peste picior.  

De regulă, copiii purtau costume populare când mergeau la școală.

Tradiții și obiceiuri În zona comunei Albota, au existat numeroase obiceiuri legate de momentele importante din viața omului, sărbătorile religioase sau chiar fenomene naturale. Majoritatea s-au pierdut pe măsura migrării tinerilor în zonele urbane ori în străinătate, dar și ca urmare a evoluției societății.

Colindul