Brăduleț (în trecut, Brătieni-Galeșu și Brătieni) este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Alunișu, Brădetu, Brăduleț (reședința), Cosaci, Galeșu, Piatra, Slămnești, Uleni și Ungureni.

Așezare Comuna se află în nord-vestul județului, în Muscelele Argeșului, pe malurile râului Vâlsan. Este străbătută de șoseaua județeană DJ703I, care o leagă spre sud de Mușătești (unde se intersectează cu DN73C), Mălureni și Merișani (unde se termină în DN7C).

Comuna Brăduleț este amplasată în spațiul Subcarpaților argeșeni, la poalele Carpaților Meridionali, în nordul județului Argeș, la o distanță de 57 de km de municipiul Pitești și la 23 km, de Curtea de Argeș. Cu o suprafață de 4.900 hectare, această unitate administrativ-teritorială se încadrează în categoria medie.

DJ 731I constituie principala cale de acces, acest drum asigurând legătura cu localitatea Mușătești și apoi cu localitățile importante. Drumul județean Brădet-Merișani asigură legătura comunei cu municipiul Pitești, iar drumul național Câmpulung - Curtea de Argeș, legătura cu stația de cale fetată Curtea de Argeș.

Unitățile administrative învecinate se dispun fie pe Valea Râului Doamnei, la nord-est și est, comunele Nucșoara și Corbi, fie pe râul Vâlsan, la sud, comuna Mușătești, sau pe râul Argeș, principalul colector regional. Comuna Brăduleț cuprinde nouă sate: Brăduleț, reședința comunei, Alunișu, Brădetu, Cosaci, Galeșu, Piatra, Slămnești, Uleni și Ungureni, situate de o parte și de alta a râului Vâlsan.

Toponimie

Satul Brăduleț s-a numit în Evul Mediu Brătienii de Sus. Satul, divizându-se în două părți, pentru deosebirea celor două comunități s-a adăugat la fiecare un determinativ geografic, rezultând satele Brătienii de Jos și Brătienii de Sus.

În jurul anului 1760, după așezarea românilor ardeleni pe domeniile mănăstirii Aninoasa, numele satului Brătienii de Jos a fost înlocuit cu cel impus de ungureni, Galeșul, care le amintea de locul de proveniență, Galeșul Sibiului. S-a renunțat la sintagma de Sus cu care era denumit Brădulețul de astăzi. Numele Brătienii a fost înlocuit în anul 1950 cu cel de Brăduleț, când un grup de activiști comuniști au dorit să șteargă din memoria colectivă numele familiei de boieri Brătianu, care avusese proprietăți în acest loc.

Oiconimul Brăduleț se datorează unei suprafețe de pământ, situat pe versantul vestic al văii Vâlsanului, la 4 km de vatra satului, numită La Brădulețu, atestată în documente din secolul al XIX-lea.

Satul Brătienii de Sus este menționat într-un document emis la 29 iulie 1508, la București, de domnul Mihnea cel Rău, prin care Neagoe împreună cu fiii săi primesc de la voievodul Țării Românești dreptul de a stăpâni jumătate din satul Brătieni.

Lingvistul Iorgu Iordan susține, în lucrarea sa Toponimia românească, un punct de vedere similar tradiției, considerând că locuitorii satului Brătieni sunt originari din Bratia muscelenă, de pe valea râului Bratia, din județul Muscel.

O altă versiune ar fi că în timpuri îndepărtate a locuit pe valea Vâlsanului un sătean numit Bratu, care a dat numele așezării.

N.A. Constantinescu leagă numele satului Brătieni de slavul brate (frate), apelativ folosit de călugării din așezămintele monahale.

Într-un document din 30 mai 1558, Alunișu desemna un teren arabil care se învecina cu un crâng de aluni. Cătunul format pe el a fost recenzat separat în anul 1912.

La baza versantului sudic al Masivului Ghițu s-a dezvoltat, în jurul Mănăstirii Brădetu, Satul Brădetu. Într-un act din 15 aprilie 1609, Radu Șerban întărește Mănăstirii Brădetu stăpânirea peste satul Groși și a treia parte din Brătienii de Sus.

Numele satului Cosaci este derivat din antroponimul Cosac, o poreclă provenită de la denumirea unui pește. Numele Cosac era răspândit în zonă, în rândul locuitorilor, în secolul al XIX-lea.

Galeșu este un omonim de origine transilvăneană. Arată locul de proveniență a celor care l-au întemeiat, Galeș din Mărginimea Sibiului. Antroponimul Galeș apare în documente din secolele al XV-XVI-lea din Țara Românească și Moldova. După opinie istoricului Aurelian Sacerdoțeanu, Galeș este un nume daco-celtic și semnifică glorie, frumusețe, gingășie, drăgălășenie.

Prima informație despre oiconimul Piatra apare într-un document din 14 ianuarie 1591, emis de Mihnea Turcitul (1585-1591), în care arată că Popa Radu și fiii săi au cumpărat mai multe terenuri din Brăienii de Jos și Piatra.

Originea toponimului Slămnești este o poreclă, slamnă, cu sensul de om slab. Familii cu numele de Slămnoiu s-au așezat pe moșia lui Dinică Brătianu venind din Transilvania.

Numele Uleanu se consideră că a fost adus de familiile de ardeleni. Uleni este atestat documentar în 1809, în inventarul bunurilor aflate în posesia Mănăstirii Aninoasa, în anii 1796-1810, numit condica lui Dosoftei. Ulterior terenul a devenit cătun al satului Brătienii de Jos, apoi sat propriu-zis.

Ungurenii, emigranți transilvăneni, s-au așezat în țările române între secolele XIII-XX, constituind grupul cel mai numeros în cadrul unor deplasări de populație spre muscele. Transilvănenii erau cunoscuți sub numele de ungureni. Satele, întemeiate și locuite de ei, s-au numit Ungureni. Satele, în care s-au așezat într-o parte a vetrei, au adăugat determinativul Ungureni, iar autohtonii au recurs la cel de Pământeni.

Ungurenii reprezintă satul întemeiat de ardelenii din ținutul Arpaș, care s-au așezat pe valea Vâlsanului, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.Avram, Mihaela, Mușcelele Argeșului. Studiu de toponimie geografică, Elisavaros, București, 2013, p. 241-243

Relieful alt=Dealuri înalte|miniatura|Dealuri înalte Teritoriul comunei Brăduleț cuprinde două unități de relief. Prima este cea a Munților Făgăraș, din cadrul Carpaților Meridionali, ce are trei subunități componente: macroversantul sudic, în care este încastrat bazinul superior al Vâlsanului, horstul Cozia-Frunți-Ghițu și un mic sector de chei. La sud de horstul Frunți-Ghițu se întinde aria subcarpatică a Muscelelor Argeșului, în care este sculptat culoarul depresionar Brădetu-Uleni, arealul locuit al comunei Brăduleț. Altitudinea medie a zonei locuite este de 1300 m, punctul maxim este vârful Scărișoara Mare (2495 m), de sub care izvorăște Vâlsanul. Cel mai jos punct este de 500 m, la limita cu comuna Mușătești.

Clima Această regiune subcarpatică se distinge de celelalte unități componente ale Subcarpaților Getici printr-o scădere a temperaturii, cauzate de apropierea mai mare de altitudinea montană medie mai ridicată. Temperatura medie este cuprinsă între 7 și 8 grade Celsius în cadrul culuarului depresionar locuit. Verile sunt răcoroase, cu temperatura medie de 17 grade, iar iernile reci, de circa 4 grade și -7 pe culmile înalte.

Cantitatea medie de precipitații este de circa 1000 mm, mai ridicată decât în ariile subcarpatice similare, datorită apropierii de rama muntoasă mai înaltă. În aria medie depresionară cantitatea de precipitații ajung la 450 mm în sezonul cald.

Hidrografie Comuna Brăduleț se extinde de-a lungul râului Vâlsan. Vâlsanul, primul afluent al Argeșului, izvorăște de sub vârful Scărișoara Mare (2495 m), din Munții Făgăraș, izvorul fiind situat la altitudinea de 2310 m. Râul traversează musclele între satele Brădetu și Stroești. Avram, Mihaela, Valea Argeșului. Toponimie și geografie, Elisavaros, București, 2020, p. 45-46 Are afluenți mici, mai importanți fiind pâraiele Dobroneagu, Robaia, Părului, Sobana,Toplița. alt=Râul Vâlsan|miniatura|Râul Vâlsan Numele de Vâlsan a fost considerat de V. Bogrea ca derivat din slavul vâlk (lup). Simbolismul numelui vâlc trimite la o populație veche slavă, lupul fiind un animal sacru la indo-europeni. Cu privire la hidronimul Vâlsan, același V. Bogrea, considera că a fost inspirat de numele unui pește (vâlsan), însă I. Moise spune că nu a descoperit în râul Vâlsan niciun pește denumit vâlsan. Documentul din 13 august 1437, dat de voievodul Vlad Dracul, la Târgoviște, în care întărea unor boieri, printre care și unul Vâlcsan, sate situate în apropierea acestui râu, permite o asociere cu numele râului.Avram, Mihaela, Valea Argeșului. Toponimie și geografie, Elisavaros, București, 2020, p. 62-63

Floră și faună Partea cea mai joasă a teritoriului comunei Brăduleț, cu altitudini cuprinse între 500 și 800 m, are cel mai cald și mai blând climat de tip temperat-continental moderat, corespunzător pădurilor de foioase. Pădurile din sudul comunei Brăduleț se încadrează în categoria pădurilor subcarpatice de gorun și carpen. Mai apare și stejarul, teiul pucios, paltinul, jugastrul, cireșul sălbatic, alunul, mărul pădureț, salba moale și spinul cerbului. Cele mai comune specii ale stratului ierbos sunt rogozurile de pădure și cerențelul.

În luncile râului sunt zăvoaiele de arin negru, diferite specii de salcie, arinul negru, frasinul, ulmul, plopul alb, alunul, sângerul, socul și jugastrul.

La altitudini medii de 800-1200 m, principalul tip de vegetație este reprezentat de făgete, diversificate din punct de vedere al compoziției în funcție de substrat și topocilmat. Predomină două specii: carpenul și fagul. În afară de cele două specii au mai fost identificate specii precum gorunul, paltinul, ulmul de munte, teiul pucios, cireșul sălbatic, alunul, cornul, sângerul, păducelul, lemnul câinesc, caprifoiul.

La etajul montan, între 1200 și 1400 m, numit și al pădurilor de amestec, apar amestecuri de rășinoase și foioase, dar și amestecuri de fag și brad, ce ocupă mari suprafețe ce se găsesc de o parte și de alta a Vâlsanului, la care se adaugă speciile carpatine precum steluțele, briofitele (mușchii de pământ), trestioara de molidișuri, grâul negru, murele de pădure, leurda, laptele cucului de pădure, urzica moartă galbenă, crucea voinicului, omagul carpatin, brusturele negru, mierea ursului roșie, violeta de pădure, piciorul cocoșului carpatin, opaița carpatină.

Molidișele carpatine acoperă suprafețe largi pe versanții văii Vâlsanului, între 1400 - 1800 m. Specia dominantă este molidul. Alături de molid apar mesteacănul, paltinul, paltinul de munte, plopul tremurător. Stratul arbustiv este alcătuit din arbuști larg răspândiți: afinul și merișorul. Mai întâlnim: brusturele de pădure, captalanul carpatic, violeta carpatină, mierea ursului roșie, margareta de pădure carpatină, piciorul caprei, priboiul, asmățuiul sălbatic, piciorul cocoșului comun, firuța mare, ienupărul comun.

Etajul echivalent silvotundrei, de la altutudini mai înalte, cuprinse între 1800 și 2000 m, se află în bazinul superior al Văii Vâlsanului numai în Munții Făgăraș.

Vegetația subalpină tipică este reprezentată de tufărișuri de smîrdar și jneapăn, ienupăr pitic, afin, arin verde.

În baziunul superior al Vâlsanului, se întâlnesc extinderi masive de pajiști, la limita cu etajul alpin, unde pășunatul se poate desfășura. Principalele tipuri sunt: pajiștile subalpine tipice cu luceafăr și păiuș negru și pajiștile subalpine degradate cu panseluță carpatică și țepoșică.

Ecosisteme acvatice

Râul Vâlsan și afluenții săi adăpostesc scobarul, până la altitudinea de 700 m, lipanul (700 - 1000 m) și păstrăvul.

Cea mai prețioasă specie prezentă în acest complex regional este Romanichthys valsanicola (asprete), din familia percidelor. Acest pește a fost descoperit în anul 1956. Ultimul nume aparține lui Nicolae Stoica, student la Facultatea de Biologie, care a descoperit acest pește în timp ce efectua un studiu la nivel local. Astăzi, ihtiologii constată că specia devine din ce în ce mai rară, cauza principală fiind efectuarea unor lucrări în albiile râurilor.

Aspretele a revenit în atenția publicului în vara anului 2019, când alpinistul argeșean Alexandru Găvan, aflat pe vârful himalayan Gasherbrum 2 (8035 m), a demarat public campania de salvare de la dispariție a aspretelui.