Gheorghe Baciu () a fost un maestru coregraf român.

Biografie S-a născut la 8 noiembrie 1923 la București. După absolvirea liceului „Cantemir Vodă” și a Conservatorului de muzică și artă dramatică, s-a dedicat dansului folcloric românesc la Asociația „Alunelul”, sub îndrumarea profesorului Alexandru Dobrescu.

La 1 octombrie 1945 la înființarea Ansamblului de cântece și dansuri al forțelor armate, era prezent alături de Gh. Popescu-Județ și Ion David unde și-a desfășurat activitatea de coregraf până la sfârșitul anilor 1980 când s-a pensionat.

Între anii 1947 și 1949 a întreprins culegeri de folclor în toate regiunile țării, reușind apoi să adapteze printr-o manieră deosebită, jocurile populare în reprezentări coregrafice artistice de o valoare redutabilă.

36 de publicații de specialitate, direcția secției de coregrafie din Ministerul Culturii, zecile de premii, medalii și distincții naționale și internaționale, precum și crearea unui sistem de notare a pașilor de dans original, au contribuit la acordarea de către Consiliul de Stat a titlului de Artist Emerit și Laureat al Premiului de Stat, iar mai târziu de Maestru Emerit al Artei.

În anul 1962, sub îndrumarea ministrului Corneliu Mănescu, a creat Ansamblul folcloric Doina al Casei de Cultură a Studenților și mai târziu Ansamblul folcloric Doina Bucureștiului, instituții care sunt în activitate și astăzi datorită muncii entuziaste a maestrului Ion „Gioni” Gubernicu și a mai multor foști dansatori și membri ai ansamblurilor, deveniți instructori care au păstrat, conservat și optimizat montările coregrafice originale.

S-a stins din viață la 21 martie 2004 la București.

Distincții titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne (27 iulie 1957) „cu prilejul aniversării a zece ani de la înființarea ansamblului de cîntece și dansuri al Forțelor Armate ale Repubicii Populare Romíne, [...] pentru îndelungată activitate în domeniul artei coregrafice și pentru contribuția adusă la organizarea și dezvoltarea artistică a corpului de balet al Ansamblului de cîntece și dansuri al Forțelor Armate ale Republicii Populare Romîne”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 370 din 27 iulie 1957 pentru conferirea de titluri și decorații Ansamblului de cîntece și dansuri al Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, unor artiști, militari și tehnicieni din cadrul ansamblului, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 22, 5 august 1957, p. 160. titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Socialistă România (27 aprilie 1967) „pentru merite excepționale în activitatea cultural-artistică”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 392 din 27 aprilie 1967 privind conferirea de titluri unui ofițer și unor angajați civili din Ansamblul de cîntece și dansuri al forțelor armate, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 39, Partea I, vineri 28 aprilie 1967, p. 384.

Lucrări publicate Dansuri populare românești (Editura Consiliului Central al Sindicatelor, București, 1956), 171 p. Dansul popular românesc: studii (Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1958) - în colaborare cu Gh. Popescu-Județ Dansul popular românesc: Exerciții la bară, vol.1 (Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1958), 384 p. - în colaborare cu Gh. Popescu-Județ Jocuri populare din Nordul Moldovei (Editura de Stat Didactică și Pedagogică, București, 1958), 240 p. Cartea coregrafului amator (Casa Centrală a Creației Populare, București, 1965), 143 p. Dansuri populare din Țara Lăpușului și Țara Chioarului - 2 vol. (s.n., Baia Mare, 1973), 344 p. - în colaborare cu Gavril Ghiur

Note

Categorie:Nașteri în 1923 Categorie:Decese în 2004 Categorie:Coregrafi români Categorie:Bucureșteni Categorie:Artiști emeriți ai Republicii Populare Romîne și ai Republicii Socialiste România