Cetățeni este o comună în județul Argeș, Muntenia, România, formată din satele Cetățeni (reședința), Lăicăi și Valea Cetățuia.
Cadrul general Comuna Cetățeni se află în marginea nord-estică a județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile Dâmboviței. Este străbătută de șoseaua națională DN72A, care leagă Câmpulung de Târgoviște. Este formată din satele Cetățeni, Valea Cetățuia și Lăicăi. Aici, râul Dâmbovița are două puncte care au determinat habitatul și au configurat calea de acces pe firul apei: mica lărgire a văii la Cotenești, unde casele se înșiruie pe malul apei și strâmtoarea văii la Cetățuia, atât de mult, încât coastele munților coboară direct spre râu.
Relieful este alcătuit, în cea mai mare parte, din dealurile înalte subcarpatice străbătute, de la nord la sud, de râul Dâmbovița; vecinătatea imediată a munților Leaota dă senzația că dealurile sunt mult mai înalte, iar valea pare mult adâncită. Accesul este ușor, dar foarte bine apărat dinspre nord și sud - fapt care a conferit așezării un rol strategic deosebit de important, determinând chiar mutații habituale, spre jumătatea secolului al XVII-lea. Formațiunile oligocene care alcătuiesc munții de aici sunt continuate, spre sud, de flișul paleocen, contactul dintre Subcarpați și Podișul Getic începând să fie din ce în ce mai evident, cu cât se merge spre sud, pe firul apeiIon Toader (coord.), Comuna Cetățeni, Editura Ordessos, Pitești, 2017, p. 37..
Microclimatul depresiunii este cel caracteristic întregului culoar al Dâmboviței, mici variații apărând la Cetățeni-Deal - care ocupă dealul Muscelului din partea de nord-est a satului Văleni.
Resursele de subsol nu sunt relevante, iar cele de pe sol aparțin vegetației și sistemului de cultură / exploatare a terenurilor. Suprafața agricolă totală este de 2563 ha, din care 1784 ha pășuni și fânețe naturale, 589 ha livezi cu pomi, 190 ha teren arabil (cultivat, în general, cu cartofi); fondul forestier ocupă 584 ha.
Numele așezării - Cetățeni, este un toponim istoric relevând existența interioară a acelei cetăți situată pe munticelul din defileu - cetate de la care locuitorii așezării formată în vecinătatea ei s-au numit „cetățeni = locuitorii din cetate”. Este o realitate confirmată arheologic, iar, mai târziu, documentar, și susținută de toți cei care au cercetat acest spațiu. în legătură cu numele satului, opiniile exprimă cam aceeași idee - legătura cu o cetate, dar în forme diferite. C. Alessandrescu spune că „numele vine de la cetatea lui Negru-Vodă”C. Alessandrescu, Dicționar geografic al județului Muscel, București, 1893, p. 87., C. Rădulescu-Codin spune că este un sat „situat în apropierea vestitei cetăți a Dâmboviței”, iar locuitorii au un moș de tulpină care „e un urmaș al lui Badea, Miloș, Stoian și Cotea”C. Rădulescu-Codin, Muscelul nostru, Câmpulung, 1922, p. 22..
Preoții Ioan Răuțescu și Zaharia Petrescu redau legenda potrivit căreia, în campania dusă împotriva tătarilor de către voievodul Negru-Vodă, printre cetele venite să lupte au fost și cele conduse de căpitanii Badea și Stoian „cu Bădenii și Stoeneștii lor”, care s-au întâlnit la Râușor cu „haiducii lui Cotea, care coborâseră pe Valea Oticului sau a Dămboviței”, ca loc de refugiu, voievodul și-a ales „în ultima strâmtoare a Dămboviței”, unde a zidit cetatea de pe Dâmbovița și a pus-o „sub paza căpitanilor săi: Stoian, Badea și Cotea”, care, apoi, au întemeiat satele din jurPr. Ioan Răuțescu și Pr. Zaharia Petrescu, Schitul Cetățuia Negru Vodă, în rev. „Glasul Bisericii, XV, nr. 3-4, 1956, p. 155..
Aceeași conotație memorială o are și toponimul istoric Valea Cetățuia (un oiconim cu structură compusă), reflectând dominanta reliefului (loc de trecere la o apă) asociată cu un punct de reper - aici, cetățuia ridicată pe muntele vecin, de fapt, o fortăreață de dimensiuni reduse.
Numele satului Lăicăi reflectă modul de formare a așezării, fiind provenit din antroponimul Vlaicu, prin afereza literei „V”; dar C. Alessandrescu opinează că „ numele său se crede că vine de la o femeie poreclită Laica, care s-a așezat aici la început”C. Alessandrescu, op. cit., p. 185..
Atestare documentară La 25 aprilie 1548, domnul Mircea Ciobanul întărește pârcălabului Mihnea satul Cetățenii, cu tot hotarul, pentru că este veche și dreaptă ocină și dedină, dobândită de fratele lui Mihnea, încă din zilele lui Vlad ÎnecatulDocumente privind istoria României, veac. XVI, vol. II, (1526-1550), doc. nr. 394, pp. 374-375..
Deși nu foarte numeroase, reprezentările cartografice certe confirmă informațiile documentare, sau le suplinesc foarte bine - așa cum am descoperit în cazul satului Lăicăi. Cei care s-au ocupat de istoria județului Muscel susțin că satul s-a numit, mai înainte, Cremenea, dar nu precizează atestarea documentară sau topografică a topicului, rezumându-se la a afirma că numele satului apare într-un document din 30 iunie 1799Gheorghe Pârnuță, Dorina Panaitescu, Județul Muscel. Monografie istorică și socială, București, 2001, p. 256.. Cercetând, atent, harta austriacă din 1790-1791, am descoperit că se menționează satul (pe hartă și în textul descriptiv) cu numele actual (Lăicăi) și o structură habituală cu 11 case, localizarea fiind „la un sfert de oră de Bădeni” și lângă satul Cetățeni, care este „la jumătate de oră de Leichei”Victoria Șerban, Constantin Șerban, Orașul Câmpulung și împrejurimile oglindite într-un manuscris inedit din secolul XVIII, în Studii și Comunicări - Muzeul Câmpulung Muscel, 1982, pp. 92-93..
Cetățeni este un areal istoric în care se suprapun aproape toate etapele dezvoltării societății omenești din țara noastră. S-a descoperit o cetate de pământ din Hallstatt, tipul folosit, aici, fiind specific așezărilor fortificate din câmpia munteană. începând cu a doua epocă a fierului, dovezile materiale ale locuirii geto-dace în regiune sunt mai numeroase, semnificativă fiind așezarea geto-dacă de lângă Cetățeni, Văleni și Cotenești - care se întindea pe promontoriul derivând din culmea „Pleașa Popii”, prelungire cunoscută, azi, de „Cetatea lui Negru Vodă”, ca și pe pantele care coboară spre terasele râului Dâmbovița, pe ambele maluri ale acestuia. Aici, cercetările arheologice au scos la iveală urmele unei puternice cetăți dacice care a atins dezvoltarea maximă în secolele II î.Hr. - I d.Hr., evidențiind faptul că geto-dacii localnici au fortificat amintitul munticel, folosind ca material de construcție gresia nisipoasă, iar, pentru completare, pietre diferite. în vârful citadelei, arheologii au descoperit rămășițele unui turn, ceramică geto-dacă și o monedă republicană de argint emisă în anul 88 î.Hr..
Deși distrusă, probabil, în jurul anului 70 î. Hr., viața așezării a continuat, cu intensitate, și în secolele I și II d.Hr. Pe terasa de la poalele munticelului pe care se înalță „Cetățuia”, nu departe de treptele cărăruiei care urcă, astăzi, spre schit, între peretele abrupt al muntelui și un bloc de stâncă, s-a găsit un loc de cult - amenajat, probabil, în legătură cu solstițiul de iarnă: o stană de piatră cu aspectul unui obelisc primitiv, indicând, prin umbră, primele raze ale răsărituluiDinu V. Rosetti, Cetatea Dâmboviței, în rev. „Magazinul istoric”, III, nr. 11 (32), 1969, p. 93.. După părerea cercetătorilor arheologi, aici a fost un sanctuar și un loc de cult în legătură cu solstițiul, unde se săvârșeau, probabil, și jertfe omenești, poate și preziceri, așa cum s-ar putea deduce din materialele descoperite.
În același context, se înscrie și tezaurul descoperit în anul 1960 la Cetățeni, un tezaur de dinari republicani și imperiali romani, care cuprindea, inițial, 120 de piese; descoperirile făcute în anii următori au scos la lumină încă 7 monede, astfel încât astfel încât, astăzi, numărul lor este de 127 de piese. Alături de monede, tezaurul mai conținea și 2 fibule din argint de tipul Poiana MareBucur V. Mitrea, Dinu V. Rosetti, Tezaurul de la Cetățeni- Muscel, în rev. „Studii și comunicări”, Pitești, 1972, pp. 221-222., toate obiectivele fiind expuse, azi, la Muzeul de Istorie din Pitești. Un interes deosebit l-a stârnit printre istorici moneda înscrisă la nr. 96 din catalog, un dinar emis în anul 52.î.Hr., la Roma, cu efigia lui L. Cassius Longinus pe avers, pe care se află inscripția latină „PETR”. Acest text reprezintă una dintre cele mai vechi inscripții cu caractere latine descoperită până în prezent pe teritoriul țării noastre, mai ales că - pentru perioada anterioară cuceririi Daciei de către romani - se mai cunosc doar două inscripții, descoperite la Grădiștea Muncelului și Buridava. Ele certifică faptul că, în Dacia liberă, desigur în centrele mai importante, influența culturală romană se exercită cu mult timp înaintea deznodământului înfruntării cu imperialii romani, element important în descifrarea procesului de etnogeneză a poporului român.
Cetatea Dâmboviței Descoperiri arheologice recente atestă că întreaga zonă din valea Dâmboviței și vecinătățile imediate, mai ales arealul vechii cetăți dace de pe Dâmbovița, erau intens locuite în timpul feudalismului timpuriu (secolele XII-XIII); săpăturile arheologice au scos la iveală urmele unor mari edificii laice și de cult, ca și numeroase locuințe din secolele XII-XIII. Vestigiile sunt amplasate pe o înălțime, între văile Chilia și Valea lui Coman și atestă, toate, existența, aici, a unei importante așezări de tip urban din vremea feudalismului timpuriu, chiar reședința unui voievod român de dinainte de secolul al XIII-lea. Între edificiile cunoscute, se remarcă rămășițele a trei biserici cu cimitirele lor, construite succesiv, una după năruirea celeilalte. Cea mai veche dintre aceste biserici pare să fi fost durată în a doua jumătate a secolului al XII-lea, constituind - după părerea cercetătorilor arheologi - urmele celui mai vechi monument feudal descoperit, până acum, în Țara RomâneascăDinu V. Rosetti, Cetatea Dâmboviței, în „Magazin istoric”, III, nr. 11/32), 1969, pp. 96-97.
Biserica avea planul în formă de navă, cu ziduri groase de 1,30 - 1,80 m și cu o platformă circulară în partea de nord-est, pe unde se intra, prin niște trepte, în latura de miazăzi a pronaosului. A fost bogat împodobită cu pictură, așa cum denotă urmele de frescă găsite în dărâmături, păstrând, în culori vii, fragmente din chipurile sfinților și ctitorilor. S-au găsit și urme de inscripții cu caractere grecești, slavone și latine, vădind o pronunțată influență bizantină. De remarcat coloritul frescei în care se distinge un roșu aparte, necunoscut încă pictorilor de acest gen din aria monumentelor de cult de la noi - culoarea care sugerează denumirea de „roșu de cetățeni”, ce ar putea îmbogăți gama cromatică, la fel ca și Voronețul cu albastrul său.
După opinia lui Dinu V. Rosetti, biserica descrisă era situată în cuprinsul unei importante așezări, la marginea drumului comercial care, trecând peste pasul Bran, lega Transilvania de ținuturile din sudul Carpaților. Ea făcea parte dintr-un complex de edificii laice și de cult care desemnau un centru politic militar și religios anterior înjghebării Țării Românești, probabil o reședință a uneia dintre căpeteniile muntene atestate documentar în secolul al XlII-lea, putând fi chiar a acelui Seneslau amintit la 1427 în Diploma Ioaniților, care ar putea fi originar de aiciIbidem, p. 97..
Dacă se coroborează aceste descoperiri arheologice cu tradiția și consemnarea cronicărească, nu este exclus ca cetatea să fi fost construită chiar de legendarul Negru Vodă, al cărui nume îl poartă, după tradiție. Concluziile istoricilor privind valabilitatea acestei idei au fost diferite, dar majoritatea opiniilor autorizateGh. Cantacuzino, Cetăți medievale din Țara Românească (sec. XIII-XVI), Ed. I, București, 1981, p. 110. consideră că tradiția consemnează fapte și întâmplări reale.