Blur este o formație de rock alternativ, indie rock și britpop de origine engleză, formată în Colchester, Regatul Unit, anul 1988. Membrii formației sunt Damon Albarn (voce,clape), Graham Coxon (voce, chitară), Alex James (bas) și Dave Rowntree (baterie). Albumul de debut Blur, intitulat Leisure (1991), a încorporat sunetul specific Madchester și shoegazing. După o schimbare stilistică, influențată de alte trupe englezești cum ar fi Kinks, Beatles și XTC, Blur a lansat Modern Life Is Rubbish (1993), Parklife (1994) și The Great Escape (1995). Din acest moment, formația devine pionieră a mișcării și culturii britpop, obținând popularitate în Marea Britanie, o popularitate susținută și de lupta din topuri din 1995 cu formația rivală Oasis.
Cel de-al cincilea album, Blur (1997), ilustrează o nouă schimbare stilistică, trupa fiind influențată de sunetul lo-fi al formațiilor de indie americane. Extrasul pe single „Song 2” a reprezentat primul succes în SUA al formației. Următorul album, 13 (1999), a avut influențe electronice și gospel, și versuri mai personale scrise de Albarn. Chitaristul Graham Coxon a părăsit Blur în timpul înregistrării celui de-al șaptelea album, Think Tank (2003). Conținând sunete electronice și chitară minimală, albumul a fost marcat de interesul crescut al solistului Damon Albarn pentru muzica hip-hop și cea africană. După turneul din 2003 la care Coxon nu a participat, Blur a luat o pauză, membrii formației fiind implicați în diverse alte proiecte.
În 2009, Blur s-a reunit, cu Coxon revenit în formație, și a pornit într-un turneu european. În următorii ani, membrii formației au lansat extrase pe single și compilații, și au susținut concerte la nivel global. În 2012, au câștigat un premiu la Brit Awards pentru contribuții extraordinare în muzică. Cel de-al optulea album semnat Blur, The Magic Whip (2015), a fost al șaselea album consecutiv Blur care a ajuns pe primul loc în UK Album Charts. Formația a fost în mare parte în pauză de activitate după încheierea turneului The Magic Whip.
Istorie Primii ani și Leisure (1988–1991)
Blur s-a format în decembrie 1988, când basistul Alex James s-a alăturat formației lui Damon Albarn, Circus, al cărei nume a fost ulterior schimbat în Seymour, după cartea Seymour: o prezentare a lui J. D. Salinger.Thompson, 2004, p. 209Harris, 2004, p. 46 Din formație făceau deja parte bateristul Dave Rowntree, cooptat în octombrie, și chitaristul Graham Coxon, prietenul din copilărie al lui Albarn din Essex, care studia la Goldsmiths College în Londra, împreună cu Albarn și James.Harris, 2004, p. 45 Formația a avut primul concert în vara lui 1989 la East Anglian Railway Museum.Harris, 2004, p. 47 Accesat la data de 23 iulie 2022 În noiembrie, reprezentantul A&R de la Food Records, Andy Ross, a participat la un concert Seymour, și a devenit interesat de grup. Singura rezervă era legată de numele formației, care le displăcea atât lui Ross, cât și casei de discuri. Food Records a propus o listă de alternative, iar membrii formației au ales numele Blur. Proaspăt rebotezata trupă a semnat cu Food Records în martie 1990.Harris, 2004, pp. 49–50
Din martie până în iulie 1990, Blur a concertat în Marea Britanie, cântând în deschiderea The Cramps, și testând noi cântece. În octombrie 1990, după terminarea turneului, Blur a lansat piesa „She's So High”, care a ajuns pe locul 48 în UK Singles Chart.Strong, 2003, pp. 635–636 Formația a întâmpinat probleme cu compunerea unui nou extras pe single, însă a făcut progrese alături de producătorul Stephen Street, iar melodia rezultată, „There's No Other Way”, s-a bucurat de succes, ajungând până pe opt în top.Harris, 2004, pp. 53–55 Ca urmare, membrii Blur au devenit staruri pop, și au fost acceptați într-un grup de formații ce frecventau clubul Syndrome din Londra, așa-numita Scenă ce se Sărbătorește Singură (The Scene That Celebrates Itself).Harris, 2004, pp. 56–57 Revista NME a scris în 1991: „[Blur] e fața drăguță și acceptabilă a unui întreg grup de formații care a apărut de când întreaga mișcare Manchester a început să-și piardă suflul.”Kelly, Danny. "Sacre Blur!" NME. 20 iulie 1991.
Cel de-al treilea extras pe single al formației, „Bang”, a avut o perfomanță dezamăgitoare, ajungând doar pe locul 24 în topul britanic.Harris, 2004, p. 58 Andy Ross și deținătorul Food, David Balfe, erau convinși că cea mai bună mișcare pentru Blur era să continue să se lase influențați de sunetul specific mișcării Madchester. Blur a încercat să-și extindă orizonturile muzicale, dar înregistrarea albumului de debut a fost îngreunată de faptul că Albarn a trebuit să își scrie versurile în studio. Deși albumul rezultat, Leisure (1991), a ajuns până pe locul șapte în UK Albums Chart, a generat păreri critice împărțite, și, conform jurnalistului John Harris, „nu a reușit să scape de impresia de anti-climax”.Harris, 2004, p. 59
Perioada britpop (1992–1995)
După ce au descoperit că aveau datorii de 60.000 de lire, membrii Blur au susținut un turneu în SUA într-o încercare de a-și recupera pierderile financiare.Harris, 2004, p. 66 Formația a lansat extrasul pe single „Popscene” la începutul turneului. Conținând „o avalanșă de chitare punk, pasaje pop de anii '60, cornuri engleze zgomotoase, furie controlată și umor postmodern”, Accesat la data de 23 iulie 2022 „Popscene” a reprezentat un punct de răscruce, muzical vorbind, pentru trupă.Harris, 2004, pp. 67, 77 Nu a reușit însă să se claseze decât pe locul 32 în topul britanic. „Ni s-a părut că 'Popscene' reprezenta o diferență majoră; o creație foarte, foarte englezească”, a declarat Albarn pentru NME în 1993. „Dar asta a enervat foarte mulți oameni... Ne-am pus pielea la bătaie să urmărim un ideal englezesc de care nimeni nu era interesat.”Harris, John. "A shite sports car and a punk reincarnation". NME. 10 aprilie 1993. Ca rezultat direct al performanței neconvingătoare a piesei, s-a renunțat la planul de a scoate un nou extras pe single, „Never Clever”, iar lucrul la cel de-al doilea album Blur a fost amânat.Harris, 2004, p. 68
În timpul turneului american, care a durat două luni, membrii formației au devenit din ce în ce mai nemulțumiți, vărsându-și adesea frustrările unii pe ceilalți, ceea ce a dus inclusiv la câteva altercații fizice.Harris, 2004, p. 73 Celor patru le era dor de casă; Albarn a declarat: „Au început să îmi lipsească chestii foarte simple... Mi-era foarte dor de Anglia, așa că am început să scriu cântece care creau o atmosferă englezească.” La întoarcerea în Regatul Unit, membrii Blur (în special Albarn) au fost nemulțumiți de succesul obținut de formația rivală Suede în absența lor.Harris, 2004, pp. 73–75 După o performanță slabă la un concert din 1992, concert la care a participat și Suede, care a primit laude, Blur s-a trezit în pericol de a fi concediată de Food Records.Harris, 2004, p. 78 În acel punct, formația trecuse deja printr-o reinventare ideologică și de imagine, care avea scopul de a celebra moștenirea lor culturală englezească, în contrast cu popularitatea formațiilor americane de grunge precum Nirvana.Harris, 2004, p. 79 Deși sceptic cu privire la noua direcție a trupei, Balfe a consimțit la alegerea lui Andy Partridge (de la XTC) ca producător pentru cel de-al doilea album. Sesiunile cu Partridge s-au dovedit nesatisfăcătoare, și o întâlnire întâmplătoare cu Stephen Street a dus la revenirea acestuia ca producător.Harris, 2004, p. 82
Blur a terminat de înregistrat cel de-al doilea album, Modern Life Is Rubbish, în decembrie 1992, dar Food Records a decis că albumul avea nevoie de mai multe potențiale extrase pe single, și a cerut formației să revină în studio. Formația s-a conformat, și Albarn a scris piesa „For Tomorrow”, care a devenit principalul extras pe single de pe album.Harris, 2004, pp. 82–83 „For Tomorrow” a reprezentat un succes minor, ajungând până pe locul 28 în topuri.Harris, 2004, p. 90 Modern Life Is Rubbish a fost lansat în mai 1993. Anunțul legat de lansare a inclus și o fotografie făcută pentru presă, în care membrii Blur apăreau îmbrăcați în haine ce aminteau de culturile mod și skinhead, alături de un mastiff englez, cu cuvintele „Imagine britanică 1” („British Image 1”) pictate cu vopsea graffiti în spatele lor. În acea perioadă, astfel de imagini erau percepute ca fiind naționaliste și dând dovadă de insensibilitate rasială de presa muzicală britanică; pentru a liniști critica, Blur a lansat fotografia „Imagine britanică 2” („British Image 2”), care era „o reamenajare stil tabără a unui ceai aristocratic de dinainte de război”.Harris, 2004, pp. 88–89 Modern Life Is Rubbish a ajuns până pe locul 15 în topurile britanice, Accesat la data de 23 iulie 2022 dar a ratat intrarea în Billboard 200, vânzând doar 19.000 de copii pe piața americană.Duffy, Tom. "SBK, Blur focus on U.S. market". Billboard. 28 mai 1994.
Succesul albumului Parklife (1994) a îmbunătățit prospectele comerciale ale formației. Primul extras pe single de pe album, „Girls & Boys”, a reușit, grație influențelor sale disco, să fie difuzat frecvent de BBC Radio 1, și a ajuns pe 5 în UK Singles ChartHarris, 2004, p. 141 și pe locul 59 în Billboard Hot 100, rămânând cel mai bine clasat extras pe single Blur în acest top. Accesat la data de 23 iulie 2022 Primit cu entuziasm de presa muzicală - NME l-a numit „un disc extraordinar de pop... mai amplu, mai îndrăzneț, mai sarcastic și mai amuzant [decât Modern Life is Rubbish] - Parklife este privit drept unul de discurile de referință ale curentului britpop.Dee, John. "Blur – Parklife". NME. aprilie 1994. Blur a câștigat patru premii la ediția din 1995 a Brit Awards, incluzând premiul pentru cea mai bună formație, și premiul pentru cel mai bun album pentru Parklife.Harris, 2004, p. 192 Coxon avea să menționeze într-un interviu din 1999 Parklife drept momentul în care „[Blur] s-a transformat din trupa alternativă, artistică, venită de nicăieri, într-o senzație nouă pop uluitoare.”Tuxen, Henrik; Dalley, Helen. "Graham Coxon interview". Total Guitar. Mai 1999.
Blur a început lucrul la cel de-al patrulea album de studio, The Great Escape, la începutul anului 1995.Harris, 2004, p. 222 Având la bază stilul de pe cele două albume precedente, versurile lui Albarn pentru album au constat din o serie de narațiuni la persoana a treia. James a comentat: „Totul a fost mai elaborat, mai orchestral, mai teatral, și versurile erau și mai sucite... Totul era despre personaje disfuncționale, incapabile de a se adapta, care o dădeau în bară.”Harris, 2004, pp. 223–24 Lansarea primului extras pe single „Country House” a jucat o parte importantă în rivalitatea publică a celor de la Blur cu formația Oasis din Manchester, așa-numita „bătălie britpop”. Accesat la data de 23 iulie 2022 Parțial din cauza antagonismului reciproc sporit, Blur și Oasis și-au lansat noile piese în aceeași zi, un eveniment pe care revista NME l-a numit „Campionatul britanic la categoria grea”. Dezbaterea cu privire la care din formații avea să ajungă pe locul întâi în topuri a devenit un adevărat fenomen media, iar Albarn a apărut la News at Ten.Live Forever: The Rise and Fall of Brit Pop. Passion Pictures, 2004. La finalul săptămânii, „Country House” a vândut 274.000 de copii în comparație cu cele 216.000 de copii vândute de „Roll With It” al celor de la Oasis, devenind astfel primul extras pe single Blur care a ajuns pe locul întâi în topul britanic.Harris, 2004, p. 235