200px|miniatura|dreapta|Soldați britanici cu mitralieră Vickers în Primul Război Mondial Primul Război Mondial reflectă tendința spre aplicarea conceptelor producției de masă în armament și în general în tehnologia folosită în război, proces care a început în urmă cu 50 de ani în Războiul Civil American.

Luna august a anului 1914 a pus capăt unui secol relativ pașnic în Europa, caracterizat de multe descoperiri științifice și industrializare.

Primii ani s-au caracterizat prin bătălii ineficiente cu un număr mare de victime în ambele tabere.

Primul Război Mondial a transformat tacticile de manevră caracteristice conflictelor armate până atunci caracteristice de exemplu Războaielor Napoleoniene în războaie de tranșee datorită utilizării unor noi descoperiri ca: mitraliera sârma ghimpată avionul. tancul

Acest război a fost primul război al noii societăți industriale, care stăpânea producția de masă și folosea avantajele pieselor standardizate.

Mitraliera, prin puterea sa de foc nu mai permitea efectuarea unor manevre lente, iar sârma ghimpată încetinea viteza oricărui asalt și putea să direcționeze atacul inamicului în zone bine pregătite.

Tancurile, introduse în acest război de englezi și-au arătat efectele psihologice asupra militarilor și capacitatea lor de a trece peste diferite obstacole antiinfanterie: șanțuri, sârmă ghimpată.

Avioanele la rândul lor în prima fază a războiului au fost folosite doar pentru recunoaștere, zădărnicind orice încercare de manevrare a inamicului. Doar mai târziu au început să fie echipate cu mitraliere și bombe de mici dimensiuni.

Efectele gazelor de luptă folosite în acest război, au îngrozit părțile beligerante, care în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 au interzis folosirea acestora.

În Primul Război Mondial rolul căilor ferate a fost mai mare ca în oricare alt război. Deplasarea se realiza în principal cu cai, folosiți și pentru tractarea armamentului greu și uneori motorizat(camioane, automobile, motociclete).

Acest război era dominat de cuirasate și cel mai mult conta calibrul și precizia tunurilor de pe cuirasate cât și blindajul lor.

Apariția submarinelor începea deja să arate vulnerabilitatea cuirasatelor, care vor deveni evidente de-abia în cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu dezvoltarea avioanelor de vânătoare și tacticilor de atac ale acestora cu bombe și torpile.

Războiul de tranșee 250px|miniatura|dreapta|Eficiența artileriei: Chateau Wood, Ypres, 1917 Noile industrii metalurgice și biotehnologice, având multe invenții mecanice inovatoare, au creat amplificat puterea de foc, care a făcut ca apărarea să fie aproape invincibilă, iar atacul aproape imposibil. Puștile de infanterie, artileria cu țeava ghintuită a tunurilor și mecanismele hidraulice de recul, zigzagul tranșeelor, mitralierele, și aplicarea lor a avut efectul de a face dificil sau aproape imposibil ocuparea unui teren apărat. Grenada de mână, deja existentă, s-a dezvoltat rapid, dând ajutor în atacul tranșeelor. Probabil cea mai importantă inovație au fost obuzele cu putere mare de explozie, care a amplificat dramatic efectul letal al artileriei.

Războiul de tranșee a condus la apariția cazematelor de beton, o construcție întărită de obicei din beton sau beton armat unde putea fi plasată o mitralieră apărată foarte bine de focul inamic. Ele puteau fi plasate pe câmpul de luptă în așa fel, încât mai multe mitraliere să realizeze un baraj de foc. Plasarea sârmei ghimpate avea dublu rol: de a încetini atacul, viteza soldaților inamici, respectiv canalizarea deplasării acestora în fața mitralierelor. Atacul direct al tranșeelor inamice fiind atât de dificilă, părțile au început să sape tuneluri pe sub liniile inamice, activitate ce a devenit una dintre eforturile majore în timpul războiului.

Odată ce pozițiile inamice erau subminate, se plasau și se detonau imense cantități de explozivi sub tranșee ca preludiu pentru ofensivă. Dispozitive de ascultare sensibile detectau zgomotele produse de săpături, care era metoda principală de apărare împotriva săpăturilor subterane. Britanicii s-au dovedit în special adepții acestor tactici, datorită priceperii „geniștilor” în săpăturile de tranșee și ale dispozitivelor de ascultare sofisticate.

Artilerie 200px|miniatura|dreapta|7,7 cm Feldkanone 16, tun german în Primul Război Mondial 200px|miniatura|dreapta|Tun de 75 mm model 1897 La începutul războiului artileria era adesea în prima linie pentru a trage direct în infanteria inamică. În timpul războiului însă s-au făcut mai multe îmbunătățiri: primul foc de baraj cu trei laturi în istorie a avut loc la „Neuve Chapelle” în 1915, care cu barajele de foc în trei sau patru laturi încadra infanteria inamică într-o „cutie” împiedicându-i deplasarea. a fost dezvoltat capsa de detonare Nr.106 destinată tăierii sârmei ghimpate. Această capsă detonantă montată pe o bombă, atunci când intra în contact cu sârma ghimpată sau pământ detona imediat bomba, înainte ca aceasta să se afunde în mâl sau pământ. Era la fel de eficient și ca armă antiinfanterie. 200px|miniatura|stanga|Urmele făcute de artileria inamică s-a dezvoltat pentru prima dată în istorie lupta anti-artilerie prin tragere indirectă (traiectorie balistică) cu ajutorul artileriei proprii, destinată să scoată din luptă artileria inamică s-au dezvoltat metode cu ajutorul cărora cu ajutorul luminii și zgomotului, respectiv diferenței în sesizarea acestora să se localizeze artileria inamică pentru prima dată din istorie s-au luat în calcul în cazul tragerii indirecte factori cum ar fi: vremea, temperatura și uzura țevii piesei de artilerie s-au folosit observatori pentru a ghida artileria

Marea majoritate a victimelor produse în război s-a datorat focului de artilerie.

Gaze de luptă 250px|miniatura|Militari britanici orbiți de gaze de luptă în Bătălia de la Estaires, 1918

La începutul războiului, Germania a avut industria chimică cea mai avansată din lume, având cele mai multe mijloace de luptă interzise în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907. Germania a apelat la această industrie pentru ceea ce spera că va fi o armă decisivă pentru a scoate din impas războiul de tranșee. Gazul de clor a fost folosit pentru prima dată pe câmpul de luptă în aprilie 1915, în A doua bătălie de la Ypres din Belgia. Gazul necunoscut părea să fie o perdea de fum simplu, folosit pentru a ascunde soldații în atac, iar trupele aliate au fost comandate în tranșeele din față pentru a respinge atacul așteptat. Gazul a avut un efect devastator, ucigând mulți apărători. Mai târziu au fost utilizate gazul muștar (iperită), fosgenul și alte gaze.

Marea Britanie și Franța au urmat în scurt timp exemplul cu propriile lor gaze de luptă. Primele mijloace de apărare împotriva gazului au fost improvizate, în principal erau cârpe înmuiate în apă sau urină. Mai târziu, au fost dezvoltate măsti de gaze relativ eficiente, care au redus considerabil eficiența gazelor de luptă.

Deși, uneori a dus la avantaje tactice scurte și, probabil, a provocat peste 1.000.000 de victime, gazele de luptă nu pare să avut nici un efect semnificativ asupra cursul războiului.

Comandă și control În primele zile ale războiului, generalii au încercat să coordoneze tactic luptele de la cartiere generale aflate la mulți kilometri depărtare de prima linie cu mesaje transmise prin curieri pe motociclete. Și-au dat seama repede că sunt necesare metode de comunicare mai directe (rapide).

Aparatele radio din acea perioadă erau prea grele pentru a fi duse în luptă, și liniile telefonice și telegrafice întinse se rupeau ușor. În locul radiourilor se foloseau curieri, semnale luminoase și oglinzi. Mai erau folosiți și câinii, dar numai ocazional. O altă invenție ce a fost pentru prima dată folosită într-un război a fost telegraful fără fir, utilizat în mod eficient de către ambele tabere.

Pentru comunicare s-au folosit și avioane (numite „patrulele de contact") care transportau mesaje între cartiere generale, iar în alte cazuri aruncau mesajele fără să aterizeze.

Căile ferate

Niciun război nu a fost dominat în așa mare măsură de căile ferate ca acesta.

Prin căile ferate, bărbații și materialele puteau fi mutate pe front într-un ritm fără precedent, dar ele au fost foarte vulnerabile pe linia frontului în sine. Astfel, armatele care avansau puteau să se deplaseze doar înainte în ritmul în care erau capabili să construiască sau reconstruiască de exemplu o cale ferată, vezi de exemplu Traversarea Sinaiului de către britanici. Transportul motorizat exista în Primul Război Mondial, dar a fost rareori utilizat. După ce depășeau capătul căii ferate, trupele se deplasau pe jos și tunurile erau trase de cai.

Strategia germană a fost cunoscută în prealabil de către aliați pur și simplu din cauza vastelor teritorii pe care se desfășurau trupele germane de-a lungul graniței Belgiene care nu putea avea alt scop decât să plaseze trupele germane în punctul de pornire de unde urmau să atace. Planul de mobilizare german a fost aproape un program detaliat de transport al trupelor pe calea ferată. Căile ferate nu aveau flexibilitatea transportului rutier și această lipsă de flexibilitate a avut efect în desfășurarea războiului.

Războiul de uzură Războiul de uzură este una din tacticile militare, care constă în slăbirea inamicului prin atacuri și amenințări permanente, astfel dușmanul suferind pierderi umane și materiale permanente, în cele din urmă este pe punctul de a se prăbuși. Războiul de uzură, se câștigă de obicei de partea care dispune de resurse sau rezerve mai mari.

Mulți generali de-a lungul istoriei au folosit tactici de uzură, în acest sens Frontul de vest al Primului Război Mondial, este un exemplu elocvent de un război de uzură. Un alt exemplu bine-cunoscut este Războiul din Vietnam, când Statele Unite, au adoptat o tactică ce consta în slăbirea inamicului într-o asemenea măsură încât să-i suprime "voința de a rezista".

Toate părțile implicate în conflict au folosit producție în masă pentru fabricarea armelor, în special muniția de artilerie. Femeile au avut rol crucial în acest sens, lucrând la fabricile de muniție. Mobilizarea completă a resurselor națiunii, sau „războiul total" a însemnat faptul că nu numai armata, dar și economiile țărilor erau în competiție.

Pentru o vreme, în perioada 1914-1915 unii au sperat că războiul se poate câștiga prin epuizarea materialului de război, de exemplu a muniției de artilerie, dar producția a crescut pe ambele părți și speranțele au devenit deșarte. În Marea Britanie "Criza muniției de artilerie din 1915" a dat jos guvernul britanic și a dus la construirea unei mari fabrici în Gretna la granița dintre Anglia și Scoția.

Războiul de uzură s-a concentrat apoi pe o altă resursă: viața umană. În Bătălia de la Verdun șeful de stat major al armatei germane, Erich von Falkenhayn spera că va secătui Franța de rezervele sale umane prin atacuri repetate asupra acestui punct fierbinte al frontului.

În final războiul s-a terminat printr-o uzură combinată materială și umană a Germaniei prin intrarea SUA în război, deși Germania prezenta situație bună pe front, a devenit clar faptul că nu va putea concura cu rezervele materiale și umane ale Statelor Unite ale Americii.

Războiul aerian

250px|miniatura|dreapta|Triplanul Fokker al lui Manfred von Richthofen 300px|miniatura|dreapta|Schița care arată sincronizarea mitralierei din bot cu rotirea elicei