Romelo Pervolovici (n. 1956 la Zorleni, județul Vaslui, crescut la Galați, devenit, o dată cu studenția, bucureștean): este unul dintre cei mai importanți artiști vizuali români ai ultimelor decenii. Sculptor ca formație, a evoluat încă dinainte de 1989 către obiectualisme varii, instalații și alte forme de manifestare neconvențională în spațiu.
După căderea regimului comunist a devenit artist multimedia, propunând, singur sau în tandem cu Maria Manolescu, sub denumirea de grup „2META “, proiecte de o mare diversitate, în tehnici și cu materiale uneori „clasice“ (lemn, metal), alteori industriale, electronice sau alimentate electric, până la detritusuri reciclate ad hoc. Prin intermediul Fundației Culturale META, pe care a înființat-o, a organizat - de asemenea - numeroase evenimente vizuale și multidisciplinare, cu participarea unor artiști autohtoni sau din lumea largă, cea mai spectaculoasă fiind Bienala Tinerilor Artiști. În toate proiectele, de creație sau curatoriale, urmărește formularea unor atitudini artistice în fața contextelor extra-artistice, spațiale, sociale, ideologice. Privilegiază inserția în peisajul urban și, tehnic vorbind, experimentalismul ilimitat. Serialismul lucrărilor proprii furnizează câte un fir unificator, introducând mici „narațiuni“ în varietatea altminteri asumată a căutărilor lui Pervolovici, un artist căruia i se potrivește perfect calificativul ultrafolosit dar rareori adecvat al criticii de specialitate: „proteic“.Liviana Dan, Mica Gherghescu, Adrian Guta, I.B. Lefter, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici - PERVOLOVICI, Sculptura - de la obiect la vibratie, ed. META, 2008 - Ion Bogdan Lefter, "Proteic".
Despre Romelo Pervolovici Adrian Guță, despre Romelo Pervolovici: „O artă care și-a împins și depășit mereu limitele de expresie, pornind de la relația dinamică între concept și formă, de la glisarea fără astâmpăr între ele. Astfel crește opera lui Romelo Pervolovici, amplificându-și totodată dimensiunea (neo)conceptuală. Există o coerență de adâncime care urmărește discret exploziile fragmentare de suprafață, adică traseul de explorator, plin cu surprize, al artistului. Stâlpul, golul și cupola, mărturisește Pervolovici, sunt reperele esențiale la care se raportează creația sa. Egal importantă este relația spațiu - timp, felul cum timpul spiritualizează structurarea spațiului de către forme. Miza devine intervalul dintre elementele sculpturale. Această reorientare a receptării conduce spre ceea ce am putea numi un traseu inițiatic. Ansamblurile monumentale de simpozion ale anilor ’80, spiralice, sunt limpezi puneri în operă ale acestor intenții, dar li se pot adăuga și recente proiecte de “land art virtual”, lucrate pe computer. De fapt, meditația – în coordonatele de artist vizual – lui Pervolovici asupra amețitor de vastei teme spațiu - timp se ipostaziază multiplu în cadrul triadei stâlp - gol - cupolă; și în al raportului dialectic unu - multiplu. Menhir - găvan - dom: iată o suită de termeni care se apropie poate și mai mult de bazele operei în discuție. Plecăm de la „găvanele“ primei personale, din 1985 (vezi definiția într-un vechi dicționar, copiată integral de autor pe o foaie de hârtie, cu toată bogația-i semantică), de la ansamblul „megalitic” de la Scânteia, ajungem la cupolele din elemente cioplite în lemn, la structurile împletite din nuiele, la proiectul ceaunului metalic plutitor (fotografie & intervenție pictată, refăcut mai târziu pe calculator), ni se aduce aminte - vezi același vechi dicționar - că „găvanul” face trimitere și la sexualitatea feminină. O relație mai degrabă oximoronică, în spirit postmodern, conectează „menhirele” de simpozion cu cele ale consumismului: tuburile de ruj. În sfârșit, o cupolă vie, meduza, a stat ca model formal în centrul proiectelor lui Pervolovici de la Sibiu în 2007 - desfășurare multimedia, performanță tehnologică, spectacol vizual și auditiv, stimularea interactivă a publicului... Timpul coboară și urcă umplând recipientele de adâncime sau pe cele înalte, spațiul dintre elementele verticale, complex ritmate în spațiu. Pe măsură ce Pervolovici și-a asumat alte și alte tehnici și materiale de lucru - a plecat de la lemnul cioplit și a ajuns la computer - s-a produs și o paralelă distanțare de statutul tradițional al formei, al „obiectului” sculptural. Vorbim la timpul prezent de un „expanded sculptor”, lucrând pe baze (neo)conceptuale. Și totuși, am spune, pura „degustare” estetică a formei, a volumului, nu a dispărut cu totul din orizontul de sensibilitate al autorului. A se vedea, în acest sens, chiar și felul cum își construiește proiectele noi în realitatea virtuală a calculatorului, felul cum datele de pornire ale unei situații din realitatea ambientală, care îl inspiră, sunt modificate conform unei subiectivități creatoare de o artisticitate cuceritoare. Romelo Pervolovici este unul din reprezentanții generației ’80 care semnează o operă importantă atât prin exemplele dinainte de 1990 cât și prin cele de după, până în această a doua parte a primului deceniu al mileniului trei. Dinamica sa creatoare l-a ajutat să facă pasul între două lumi. Integrat întâi dificilului, complexului context cultural al anilor ’80, căutând totodată soluții de extindere a orizontului spiritual, de aprofundare a lumii interioare, Pervolovici răspunde acum provocărilor erei globalizării și verticalizării accentuate, în același timp, a discursului personal. Demersul său este unul care-l definește pe de o parte ca autor reprezentativ pe plan local, pe de alta îl face integrabil, remarcat, și în circuitul internațional.” Liviana Dan, Mica Gherghescu, Adrian Guta, I.B. Lefter, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici - PERVOLOVICI, Sculptura - de la obiect la vibratie, ed. META, 2008 - Adrian Guta - "Romelo Pervolovici as an expanded sculptor".
Mica Gherghescu despre Romelo Pervolovici: „Creatia lui Romelo Pervolovici se situeaza undeva la intalnirea dintre dimensiuni. E si multi-dimensionala, e si hiperdimensionala. Prolifereaza fara sa intre in disolutie, pentru ca nu isi abandoneaza niciodata punctul de origine.” , Mica GHERGHESCU Ateliere de Artisti din Bucuresti vol II 2009.
Maria Manolescu despre Romelo Pervolovici: „Ce strategie de marketing poate avea o sculptură meteorologică? La urma urmei, ce poate ea sa vândă? O vreme variabilă, o secundă de mișcare, ploaia - cum vine, cum se duce, soarele - cum iese, norii - cum trec, întunericul - cum cade, lumina - aia care n-a fost niciodată pe uscat sau pe mare, curenții de aer - cu viteză nebună, încrețiturile apei, brazdele, undele, valurile... O sculptură meteorologică e cumva alături, adică te face să privești dincoace și dincolo de ea. Intră în strategia ei de marketing o complicitate cu undele, o relație cu invizibilul, cu materia întunecată („dark matter”), cu ceea ce nu se poate vedea - „tot ce e mai frumos”; e o altă cale de a privi, când numele (cuvintele) și privirea și-au luat partea lor de pradă, partea lor de întuneric. Pe scurt, o sculptură meteorologică poate vinde, printre altele, o modalitate de a vedea chiar și în întuneric. La celălalt capăt, mai puțin glorios, certitudinile noastre, deconstruite, abandonează rând pe rând cuvintele, apropiindu-ne de clipa de spaimă, de ceea ce nu putem vedea sau zărim doar în inconfortabil, în întuneric și vis, doar în umbrele geometriei iraționabilului, a nelimitării, incalculabilului, sublimului indescifrabil și participării la neant, când începem să devenim ceea ce privim. ” Liviana Dan, Mica Gherghescu, Adrian Guta, I.B. Lefter, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici - PERVOLOVICI, Sculptura - de la obiect la vibratie, ed. META, 2008 - Maria Manolescu - O sculptura meteorologica".
Liviana Dan despre Romelo Pervolovici: „Pervolovici este sculptor. Pervolovici face însă instalații și fotografie. Interesat de timp, de locul unde se întâmplă ceva, de deschiderea anexată de loc, de impactul personal cu locul respectiv, sculptura/ instalația/ fotografia este adeseori confruntată cu întâmplările ultimelor ore. Proiectul pregătit de Pervolovici pentru Sibiu Capitală Culturală 2007 suportă limitele ultimei tăceri a modernității... estetica reducționistă, timpul linear, sentința autocritică, poziția ironică de insider. Corelația este între stil și conținut. Diferența este una a politicii reprezentării, intersectate cu sistemul social... pentru că reprezentările au o politică așa cum au o istorie, o geografie, o filosofie chiar... Format într-un mediu academic destul de conservator, Pervolovici parcurge experiența oferită de paradigma Brâncuși și de generațiile de aur ale sculpturii românești/ de la Apostu la Buculei. Dar, în același timp parcurge și un proces de adaptare prin teorie. Intersectate cu teoria, lucrările lui Pervolovici au o istorie puternic verbalizată. Pervolovici controlează tema și impactul ei. Iar deoarece Pervolovici iubește confortul mixează verbalul cu vizualul. Un filtru supus generozității alege temele, le transformă, le uită, le cheamă mereu...
Ce vedem depinde de starea și povestea artistului. Și atunci... definiția locului găsit este înlocuită de geometrii abstracte. Geometrii abstracte incredibil de pozitive. Și se știe că artiștii pot schimba lumea vizibilă în orice fel doresc atâta timp cât schimbarea este justificată de arta lor. Cotidianul este pentru Pervolovici un ordin clasic armonios. Răceala tehnică devine bucurie. Iar transparența oferă acces direct la realitate. Sculptura/ instalația/ fotografia sunt folosite integral de Pervolovici pentru acest proiect. Și un proiect de spațiu public are o istorie îndelungată în a fi în același timp folositor politic și suspect politic. Cu o poveste generoasă... Pervolovici îl face folositor politic.” Liviana Dan, Mica Gherghescu, Adrian Guta, I.B. Lefter, Maria Manolescu, Romelo Pervolovici - PERVOLOVICI, Sculptura - de la obiect la vibratie, ed. META, 2008 - Liviana Dan - Ultima tăcere a modernității".
Biografie
Studii
1982, Universitatea Națională de Arte București, specializarea Sculptură.
Premii și burse
1990 – Fanano Italia, premiul II, simpozion de sculptura;
Apartenența la grupuri
Grupul 2 META – incepand din 1998, fondator (impreuna cu Maria Manolescu, fondator)Pagina grupului 2 META. Grupul 2 META+ - incepand cu 2011, fondator (impreuna cu Maria Manolescu, Radu Pervolovici); Uniunea Artiștilor Plastici din RomâniaUAP .
Informații suplimentare
Fondatorul Fundatiei META – incepand cu 1995, cu functia de presedinte, Bucuresti Fundatia Culturala META.
Activitate artistică -vezi si 2META pentru perioada incepand cu 1998
Expoziții personale
2013 Polidigitații, Victoria Art Center, Bucuresti;
Victoria Art Center, Expozitia Polidigitatii. 2006 Galeria de Arta Contemporana, Sibiu;
Liviana Dan - PERVOLOVICI, ed. META, 2006 2002 Audi Art Gallery, Bucuresti;
1996 Galeria de Arta a Teatrului National, Bucuresti;
Ruxandra Balaci - PERVOLOVICI, ed. META, 1996 1990 Galeria de arta Kiklos, Paphos, Cipru;
1988 Muzeul Satului, Bucuresti;Magda Carneci, Anca Vasiliu, Maria Manolescu - ROMELO PERVOLOVICI, ed. UAP, 1988 1985 Galeria Orizont, Atelier 35,Bucuresti.
Ion Frunzetti - PERVOLOVICI, ed. UAP, 1985
Expoziții de grup vezi si 2META
2013 Orașul văzut de generația ’80, Victoria Art Center, Bucuresti;
2007 Process, Space Art Festival, Museum of Art , Balcic, Bulgaria;
2007 Breakfast is not included, Galeria Meta Bucuresti;
2007 Ambient Urban, Sibiu;
2004 „Festivalul de Artă din Europa de Sud-Est”, Thessaloniki, Grecia
2002 – „Orbis Urbis Europa”, Galeria Apollo, București
1998 - "Transfigurații", Mucsarnok, Budapesta, Ungaria
1997 - "Arta în România astăzi", Ludwig Forum fur Internationale Kunst, Aachen, Germania
1996 - "Experiment. Interferente si prospectiuni in arta romaneasca anii 60 – 90 - Galeria etaj ¾ Bucuresti
1995 Galeria etaj ¾ Bucuresti;
1995 Galeria 1 Mai,Bucuresti;
1995 Galeria Apollo, Bucuresti;