Guvernarea Poloniei ia forma unei republici democratice reprezentative parlamentare unitare, în care președintele este șeful statului, iar prim-ministrul este șeful guvernului. Cu toate acestea, forma sa de guvernare a fost, de asemenea, identificată ca fiind semi-prezidențială.

Puterea executivă este exercitată, în cadrul unui sistem pluripartid, de către Președinte și Guvern, care este format din Consiliul de Miniștri condus de Prim-ministru. Membrii săi sunt de obicei aleși din partidul sau coaliția majoritară, în camera inferioară a parlamentului (Seim), deși excepțiile de la această regulă nu sunt neobișnuite. Guvernul este anunțat oficial de președinte și trebuie să adopte o moțiune de încredere în Seim în termen de două săptămâni.

Puterea legislativă revine celor două camere ale parlamentului, Seim și Senat. Membrii Seimului sunt aleși prin reprezentare proporțională, cu condiția ca partidele care nu sunt minoritare etnice trebuie să obțină cel puțin 5% din votul național pentru a intra în camera inferioară. În prezent sunt reprezentate cinci partide. Alegerile parlamentare au loc cel puțin o dată la patru ani.

Președintele, în calitate de șef al statului, este comandantul suprem al Forțelor Armate, are puterea de a se opune legislației adoptate de parlament, care poate fi anulată cu o majoritate de trei cincimi și poate dizolva parlamentul în anumite condiții. Alegerile prezidențiale au loc la fiecare cinci ani. Atunci când majoritatea alegătorilor susțin același candidat, acel candidat este declarat câștigător, în timp ce atunci când nu există o majoritate, primii doi candidați participă la un al doilea tur de scrutin.

Sistemul politic este definit în Constituția Poloniei, care garantează, de asemenea, o gamă largă de libertăți individuale. Puterea judiciară joacă un rol minor în politică, în afară de Tribunalul Constituțional, care poate anula legi care încalcă libertățile garantate de constituție.

Puterea executivă Prim-ministrul propune, președintele numește, iar Seimul aprobă Consiliul de Miniștri. Președintele este ales prin vot popular pentru un mandat de cinci ani, în timp ce prim-ministrul și viceprim-miniștrii (dacă există) sunt numiți de președinte și confirmați de Seim. Consiliul de Miniștri este responsabil în fața primului ministru și a Seimului. + Titularii principalelor funcții Funcție Nume Partid În funcție dinPreședinteKarol NawrockiIndependent6 august 2025Prim-ministruDonald TuskPlatforma Civică13 decembrie 2023

Șeful statului Președintele este ales prin mandate; în calitate de șef al statului, comandant suprem al Forțelor Armate și reprezentant suprem al Republicii Poloneze. Președintele are dreptul de a se opune legislației, deși veto-ul poate fi anulat de către adunare cu o majoritate de trei cincimi de voturi. Președintele, în calitate de reprezentant al statului în afaceri externe, ratifică și renunță la acordurile internaționale, numește și revocă reprezentanții plenipotențiari ai Republicii Poloneze și cooperează cu prim-ministrul și ministrul competent în materie de politică externă. În calitate de Comandant Suprem al Forțelor Armate, președintele numește șeful Statului Major General și comandanții filialelor Forțelor Armate.

Președintele poate, în anumite chestiuni, să convoace Consiliul de Miniștri, deși acesta nu are competența Consiliului de Miniștri. Actele oficiale ale președintelui necesită, pentru valabilitatea lor, semnătura primului-ministru, însă aceasta nu se aplică în cazul:

nominalizării și învestirii primului-ministru scurtării mandatului Seimului în cazurile prevăzute de Constituție promulgării legislației solicitării Seimului să numească președintele Băncii Naționale a Poloniei învestirii procurorilor proclamării organizării unui referendum la nivel national (este necesar acordul Senatului) semnării sau refuzului de a semna o lege numirii prim-președintelui Curții Supreme, președintelui Tribunalului Constituțional, membrii Consiliului pentru Politică Monetară, numirii și revocării membrilor Consiliului Național de Securitate exercitarea puterii de grațiere convocarea Consiliului de Miniștri

Puterea legislativă Parlamentul Poloniei are două camere. Camera inferioară (Seim) are 460 de membri, aleși pentru un mandat de patru ani prin reprezentare proporțională în circumscripții cu mai multe locuri, folosind metoda d'Hondt similară cu cea utilizată în multe sisteme politice parlamentare, cu un prag de 5% (8% pentru coaliții, scutirea de prag pentru minoritățile naționale). Senatul (Senat) are 100 de membri aleși pentru un mandat de patru ani, conform metodei de vot majoritar uninominal, cu un singur tur de scrutin. Când stau în sesiune comună, membrii Seimului și Senatului formează Adunarea Națională (poloneză Zgromadzenie Narodowe). Adunarea Națională se formează în trei ocazii: depunerea jurământului în funcție de către un nou președinte, introducerea unui rechizitoriu împotriva Președintelui Republicii la Tribunalul de Stat și declararea incapacității permanente a președintelui de a-și exercita atribuțiile din cauza stării de sănătate. Doar un singur caz a apărut până în prezent. Din 1991, alegerile sunt supravegheate de Comisia Electorală Națională (Państwowa Komisja Wyborcza), a cărei diviziune administrativă se numește Oficiul Electoral Național (Krajowe Biuro Wyborcze).

Puterea judecătorească

Justiție Împreună cu tribunalele, instanțele fac parte din sistemul judiciar din Polonia. Dintre organele care administrează sistemul de justiție se disting următoarele: Curtea Supremă; instanțele civile; instanțele administrative; instanțele militare.

Mai mult, în timp de război, Constituția permite înființarea de instanțe extraordinare sau instituirea unei proceduri ad-hoc. Procedurile în justiție au cel puțin două instanțe. Principalele legi care reglementează funcționarea sistemului judiciar sunt:

Legea din 27 iulie 2001 - Legea privind sistemul instanțelor civile; Legea din 25 iulie 2002 - Legea privind sistemul instanțelor administrative; Legea din 21 august 1997 - Legea privind sistemul instanțelor militare; Legea din 23 noiembrie 2002 privind Curtea Supremă; Legea din 27 iulie 2001 privind Consiliul Național al Justiției.

Judecătorii Judecătorii sunt numiți de președinte, la cererea Consiliului Național al Justiției, pe perioadă nedeterminată. Ei nu pot aparține partidelor politice sau sindicatelor, sunt independenți și se supun doar Constituției și statutelor. Ei au dreptul la imunitate și inviolabilitate personală. Judecătorii sunt, de asemenea, inamovibili, iar revocarea lor din funcție sau suspendarea necesită o hotărâre judecătorească. Participarea altor cetățeni la înfăptuirea justiției este definită prin lege și se rezumă la aplicarea sistemului de judecător laic în primă instanță în instanțele civile și militare.

Curtea Supremă Curtea Supremă este un organ de supraveghere a instanțelor civile și militare. Aceasta este condusă de Prim-președintele Curții Supreme, numit pentru un mandat de șase ani de către președintele Poloniei, dintre candidații prezentați de Adunarea Generală a Curții Supreme de Justiție. Până în 2018, Curtea era împărțită în patru camere: civilă, penală, militară și de muncă, asigurări sociale și afaceri publice. Din 2018, există camerele: civilă, penală, muncă și securitate socială, control extraordinar și afaceri publice și disciplinare. În afară de Adunarea Generală, al doilea organ de autoguvernare judiciară este Colegiul Curții Supreme.

Justiția civilă Justiția civilă are trei niveluri. Structura sa este alcătuită din tribunale districtuale, regionale și de apel. Instanțele civile se pronunță asupra dreptului penal, civil, muncii, economic și familiei. Până în 2001 au existat și colegii contravenționale, dar Constituția le-a desființat funcționarea.

Justiția militară Instanțele militare sunt instanțe penale, care se pronunță în primul rând asupra infracțiunilor comise de soldații aflați în serviciul militar activ. Structura justiției militare este alcătuită din tribunale de garnizoană și judecătorii de circumscripție militare. Camera Penală (până în 2018, inclusiv Camera Militară) a Curții Supreme funcționează ca a doua instanță sau instanță de casație.

Justiția administrativă Justiția administrativă a existat încă din vremea celei de A Doua Republici Poloneze, dar a fost desființată după Al Doilea Război Mondial. Restaurarea sa treptată a început în 1980 odată cu crearea Curții Supreme Administrative (NSA). Actuala Constituție a introdus principiul procedurilor în două instanțe, ceea ce a avut ca rezultat înființarea instanțelor administrative ale voievodatelor care judecă în primă instanță. Instanțele administrative controlează legalitatea deciziilor administrative, atât împotriva autorităților guvernamentale, cât și împotriva autorităților autonome. Președintele Curții Supreme Administrative este numit de Președinte pentru un mandat de șase ani, dintre candidații desemnați de Adunarea Generală a Judecătorilor Curții Supreme Administrative.

Consiliul Național al Justiției Consiliul Național al Justiției este un organism înființat pentru a proteja independența instanțelor judecătorești și a judecătorilor. El depune cereri Președintelui pentru numirea judecătorilor. Are dreptul de a se adresa Curții Constituționale în problemele referitoare la conformitatea actelor normative cu Constituția în domeniul justiției. Consiliul Național al Justiției este format din: Prim-președintele Curții Supreme, ministrul justiției, Președintele Curții Supreme Administrative, o persoană desemnată de președinte, 15 judecători ai Curții Supreme, instanțe comune, administrative și militare, patru deputați și doi senatori. Mandatul membrilor aleși este de patru ani. Președintele și doi dintre adjuncții săi sunt aleși dintre membrii Consiliului.

Tribunale

Principalele partide politice Polonia are un sistem multipartid, ceea ce face practic imposibil un guvern majoritar (cu excepția cazului în care un anumit partid politic obține un scor foarte mare la alegerile legislative). Partidele parlamentare mai mici au format alianțe politice în timpul legislaturii anterioare (și chiar actuale). În prezent, există șapte partide parlamentare principale (excluzând cazul minorităților etnice care au câte un reprezentant cum este cazul germanilor):