Românii din Ucraina constituie al treilea grup etnic (după ucraineni și ruși) din Ucraina, numărând 409.608 de persoane, sau 0,85% (dintre care Moldoveni s-au declarat 258.619 or 0,53%, iar Români 150.989 or 0,32%) din populația Ucrainei, potrivit recensământului populației din 2001. Rezultatele recensământului ucrainean al populației (2001) Estimările neoficiale plasează numărul românilor din Ucraina între 500.000 și 800.000.
Teritorial diaspora română locuiește în regiunile limitrofe cu România și Republica Moldova, în regiunile Cernăuți (44,38% din totalul diasporei), Odesa (30,22%), Transcarpatia (7,85%), Mîkolaiv (3,21%) și Kirovohrad (2,02%), în rest (12,32%).
Istorie Cert este cunoscut că românii locuiesc pe teritoriul de astăzi al Ucrainei încă din timpul Evului mediu timpuriu, când aceste teritorii erau incluse în componența formațiunilor timpurii românești (Țara Strășinețului, Țara Maramureșului, Satele Hănești, ș.a.).
Odată cu emanciparea treptată a nobilimii din țările medievale române de sub stăpânirea împărățiilor și regatelor vecine, are loc întemeierea voievodatelor istorice românești: Țara Românească și Principatul Moldovei.
Pe parcursul secolelor românii de astăzi din Ucraina au locuit preponderent pe teritoriul Principatului Moldovei, dar au colonizat și pământuri de la est de Nistru, înființând așezări în Transnistria (practic nepopulată pe atunci): Bârzula, Codâma, Ocna Roșie, Ananiev, ș.a. Astfel, pe la 1150 este atestat în analele rusești orașul Bolohov. Istoricul rus Nikolai Karamzin scria în 1892 în volumul al IV-lea al Istoriei Imperiului Rus, că orașul Bolohov se află în guvernământul Podoliei, pe drumul de la Kiev la Halici.
În secolul al XVII-lea (1681 - 1683), Transnistria s-a aflat sub jurisdicția directă a domnului Moldovei, Gheorghe Duca. Târgurile de aici erau organizate ca și orașele moldovenești, fiind conduse de șoltuzi și pârgari. Stăpânirea domnilor Moldovei era dovedită și de condicile de socoteli și biruri ale acestora.
Centrele mai importante erau Moghilău - ridicat de domnitorul Ieremia Movilă pe moșia Cantacuzineștilor, Dubăsari - ridicat în apropierea podului de dubase (luntre) construit de moldoveni, altele erau: Bârzula, Codâma, Iampol, Jaruga, Ocna Roșie, Silimbria, Rașcov, Vasilcău, etc. Trebuie de asemenea menționat Oceacul, situat la extremitatea nordică a estuarului Niprului (în a cărui bifurcație se varsă Bugul), cetate pentru construirea căreia Petru Șchiopul a trimis în 1587 15.000 de salahori și 3.000 de care. Mihai Viteazul cerea în tratativele purtate cu regele Sigismund al III-lea al Poloniei, în martie 1600 la Brașov, să i se recunoască stăpânirea Oceacului de peste NistruIoan Silviu Nistor. Istoria Românilor din Transnistria. 1995.
În 1775, teritoriul de nord-vest a Moldovei cu o suprafață de 10.442 km² este anexat de către Imperiul Habsburgic, odată cu debutul administrației austriece, este adoptată oficial denumirea de Bucovina. Recensământul din 1776 a reliefat faptul că în Bucovina, numărul de locuitori era de circa 70.000, dintre care 85,3% români, 10,7% slavi și 4% alții. Astfel acesta a fost primul caz când un teritoriu predominant/majoritar românesc se pomenește în componența unui alt stat.
În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului din 1806 – 1812, teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, țariștii l-au alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Iași (partea de peste Prut), Orhei, Ținutul Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Ismail și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la ChișinăuLucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563).
Ocupația din 1812, a fost un al doilea caz când un teritoriu cu o populație predominant românească (83,848 familii de români sau 86% la recensământul rus din 1817) a fost inclus în componența altui stat. Astfel la 1810, potrivit unor date incomplete culese de ruși, între Prut și Nistru locuiau 327,199 de persoane, din care numai circa 7-8% erau neromâni. Potrivit opiniei lui Zamfir Ralli-Arbore, înainte de anexare, în ținut locuiau nu mai mult de 25-30 de mii de locuitori de origine neromânăZamfir Ralli-Arbore. Basarabia în secolul XIX. București. 1898, pp. 95-96, 99.
În ambele provincii a urmat o puternică politică de colonizatoare (vezi și: Colonizarea Basarabiei) și germanizare/rusificare, astfel că în Bucovina procentajul românilor a scăzut de la 85.3% în 1776, până la 34.4% în 1910 Österreichischen Länder. Herczogtum Bukowina. În Basarabia același tablou, dacă în 1817 români erau 86%, atunci în 1898 numai 47.6%. Spre deosebire de ucraineni, a căror procentaj în Ducatul Bucovinei a crescut de la 10.7% la 38.9%, în Basarabia de la 6.5% la 19%.
Marea Unire din 1918 a stopat procesele de deznaționalizare, dar numai pentru o perioadă. Pentru ca în anul 1940, trupele sovietice să ocupe întreaga Basarabie, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, potrivit anexei secrete a tratatului de neagresiune sovieto-german de la 1939. A urmat reîntoarcerea administrației românești în teritoriu (1941 - 1944), dar numai pentru 3 ani, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Între 1944 - 1991 românii din Ucraina au trăit teroarea regimului sovietic, după 1991 aceștia s-au pomenit în componența nou formatului stat, Ucraina.
Demografie
Populație istorică An Populație % din tot. pop. % creștere/desc. 1926 257.794* 0,89% 1939 230.698* 0,74% 10,5% 1959 341.512 0,81% 48,3% 1970 378.043 0,8% 10,7% 1979 415.371 0,84% 9,9% 1989 459.420 0,89% 10,6% 2001 409.608 0,85% 10,8%
Notă:* doar Români transistreni.
Populația după regiune Regiune Populație Про кількість та склад населення України за підсумками Всеукраїнського перепису населення 2001 року % din tot. pop. Raportul moldoveni (decl.) – români Cernăuți 181.780 19,78% 36,98 – 63,02% Odesa 124.475 5,07% 99,42 – 0,58% Transcarpatia 32.668 2,6% 1,58 – 98,42% Nikolaev 13.333 1,05% 98,78 – 1,22% Kirovograd 8.413 0,75% 98,35 – 1,65% Herson 4.385 0,37% 95,3 – 4,7% Crimeea 4.029 0,2% 93,35 – 6,65% Vinnița 3,076 0.17% 95.71 – 4.29% Poltava 2.657 0,16% 96,42 – 3,58% Donețk 7.543 0,15% 95,07 – 4,93% Zaporojie 2.680 0,14% 92,39 – 7,61% Dniepropetrovsk 4.668 0,13% 94,21 – 5,79% Lugansk 3.373 96,41 – 3,59% Cerkasî 1.689 95,74 – 4,26% Jîtomîr 1.562 0,11% 91,23 – 8,77% Harkov 2.626 0,09% 93,75 – 6,75% Kiev 1.738 87,17 – 12,83% Orașul Kiev 2.130 0,08% 90,47 – 9,53% Celelalte regiuni, sub 1.000 de Md/Ro 6.783 +RegiuneaCernăuțiTranscarpatiaKirovogradNikolaevthumb|265pxcentru|miniatura|265x265pxProcentajul vorbitorilor de română din regiune, după comună.
Populația după raioane, peste 5% Raion Români/Moldoveni % din tot. pop. Regiune Herța 30.310 93,8% Cernăuți Noua Suliță 56.223 64,3% Adâncata 37.348 51,4% Reni 19.900 49% Odesa Storojineț 35.402 37,2% Cernăuți Ismail 15.100 27,6% Odesa Bârzula 8.000 25,9% Sărata 9.400 19% Ananiev 5.900 18,1% Tarutino 7.500 16,5% Chilia 9.400 15,8% Teceu 21.377 12,4% Transcarpatia Rahău 10.535 11,6% Ocna Roșie 2.500 11% Odesa Tatarbunar 3.900 9,4% Hotin 5.161 7,1% Cernăuți Arciz 3.300 6,3% Odesa Cetatea Albă 3.900 6,2% Liubașivka 2.000 5,9% Frunzivka 1.200 5,7% Rozdilna 2.900 5,2% Șiriaeve 1.500
Limbă thumb|left|Procentul populației din orașele și raioanele Ucrainei care a indicat română ca limbă maternă la recensământul din 2001 thumb|Cea mai frecventă limbă maternă în consiliile locale din regiunea Cernăuți conform recensământului din 2001 (consiliile locale cu populație preponderent românofonă în verde) thumb|Cea mai frecventă limbă maternă în consiliile locale din regiunea Transcarpatia conform recensământului din 2001 (consiliile locale cu populație preponderent românofonă în verde) thumb|Cea mai frecventă limbă maternă în consiliile locale din sudul regiunii Odesa conform recensământului din 2001 (consiliile locale cu populație preponderent românofonă în verde) Conform recensământului din 2001, limba română (sau „moldovenească”) a fost numită limbă maternă de 18,64% (11,85% „română”, 6,79% — „moldovenească”) din populația regiunii Cernăuți,Розподіл населення за рідною мовою, Чернівецька область 3,79% (0,01% și 3,78%) din populația regiunii OdesaРозподіл населення за рідною мовою, Одеська область și 2,60% (2,57% și 0,03%) din populația regiunii Transcarpatia.
În urma recensământului din 2001, 91.7% dintre români (declarați) au declarat limba română, limbă maternă, 6.2% limba ucraineană, iar 1.5% rusa. Про кількість та склад населення України за підсумками Всеукраїнського перепису населення 2001 року. Мовний склад
În rândul moldovenilor (declarați), 70.0% au enumerat (91.6% în regiunea Cernăuți) limba moldovenească, limbă maternă, 17.6% rusa (1.2%) și 10.7% ucraineana (3.2%).
Calculând apartenența lingvistică cumulată a românilor și moldovenilor declarați, apare următoarea structură lingvistică: 78.0% vorbesc limba română/moldovenească, 11.6% rusa, iar ucraineana 9.0%.
Este remarcabil faptul că în ultimul timp, mai ales după desfășurarea algerilor legislative din 2012, limbii române din Ucraina i-a fost acordată statutul de limbă regională în mai multe localități din regiunea Cernăuți: Pătrăuții de JosLimba română a devenit limbă regională și în Pătrăuții de Jos și Igești (r-ul. Storojineț,), Voloca pe Derelui (r-ul Adâncata), Ostrița și Buda Mare (r-ul. Herța), Mahala, Prut și Tărăsăuți (r-ul. Noua Suliță); și din regiunea Transcarpatia: Biserica Albă (r-ul. Rahău) și Apșa de Jos, Slatina și Strâmtura (r-ul. Teceu). Legea care introduce conceptul de „limbi regionale” a fost abrogată în 2018.
Potrivit Serviciului de Stat de Statistică al Ucrainei, în anul școlar 2023/24, în regiunea Cernăuți au urmat învățământul secundar general 105.874 de elevi, dintre care 93.134 (87,97%) au studiat în clase de limba ucraineană și 12.740 (12,03%) în clase de limba română. Dintre cei 48.486 de elevi din învățământul secundar din instituțiile de învățământ din mediul urban, 47.165 (97,28%) au studiat în limba ucraineană și 1.321 (2,72%) în limba română. Dintre cei 57.388 de elevi din învățământul secundar din instituțiile de învățământ din mediul rural, 45.969 (80,10%) au fost școlarizați în limba ucraineană, iar 11.419 (19,90%) în limba română. Загальна середня освіта в Україні у 2023 році — Сайт Державної служби статистики України
Pe 17 iunie 2025 circa 20 de persoane au intrat intrat în Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din Cernăuți și au desfășurat o acțiune violentă, scoțând afară preoții și enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Poliția a înconjurat zona și nu a mai permis credincioșilor acestei biserici să mai intre în lăcaș. Concomitent mitropolitul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, Feognost Bodoriak, a făcut o declarație prin care a comunicat că în catedrală a fost săvârșită prima slujbă în limba ucraineană, iar primarul orașului Cernăuți a spus că este o zi istorică pentru Ucraina.Conflict la catedrala mitropolitană din Cernăuți, agerpres, 17 iunie 2025. Accesat la 21 iunie 2025. Comunitatea românească din regiunea Cernăuți a deplâns acțiunea de evacuare a preoților și credincioșilor din biserică, precum și intervenția poliției. A doua zi credincioșii de limba română au reintrat în posesia lăcașului.
Cultură thumb|Casa culturală română din Cernăuți