Mnemotehnica reprezintă un ansamblu de procedee care înlesnesc memorarea cunoștințelor, folosindu-se de lanțuri de asociații mentaleAcademia Română, Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2016., conversiuni, acrostihuri, rime și asonanțe etc. Mnemotehnie. De regulă, se recurge la mnemotehnică pentru a conferi pe cale artificială un sens elementelor de memorat, pentru a le integra în sisteme ordonate.Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978, articolul Mnemotehnică, p. 455.

Etimologie Cuvântul „mnemonic” (care se referă la memorie, care ajută memoria, mnemotehnicDEX online) provine din cuvântul grecesc antic μνημονικός (mnêmonikós - memorie), amintind de Mnemosyne, mama celor nouă muze din mitologia greacă. Exemple de mnemotehnică memoria excepțională nativă este rară, dar se poate dezvolta cu ajutorul unor tehnici speciale. mnemotehnica transformă sarcina amintirii libere într-o amintire ajutată de mediatorii mnezici (de aducere aminte).

„Puntea măgarului“ Este vorba de un procedeu mnemotehnic de asociere mentală a unor termeni. De pildă: cȃnd Luna are forma literei C, înseamnă că descrește, cȃnd are forma D înseamnă că crește. Incă în Evul Mediu oamenii au observat că măgarii (animale f.inteligente !) refuzau să treacă apele curgătoare, nefiind in stare să aprecieze adȃncimea apei, avȃnd teama că se vor îneca. Din acest motiv, oamenii au construit special pentru măgari punți de lemn peste pȃrȃuri. In prezent, expresia este utilizată în scop mnemotehnic, pierzȃndu-și semnificația inițială.

Alte exemple de mnemotehnică Într-un număr de telefon se încearcă descoperirea unei reguli de construire a lui sau a unui raport cu alte cifre semnificative pentru subiect. Diverse denumiri de obiecte pot fi inserate într-o povestire.

Note