Vintilă I.C. Brătianu (n. 16 septembrie 1867, București – d. 22 decembrie 1930, București) a fost primar al Bucureștilor din iunie 1907 până la 10 februarie 1910.

A fost al treilea fiu al Ion C. Brătianu, frații săi fiind Ionel Brătianu și Dinu Brătianu. În 1886 a început studiile în Franța. Întors în țară cu diploma de inginer constructor, a participat la lucrările de construcții ale podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Apoi, a primit conducerea lucrărilor de construcție a podurilor de pe Siret, Argeș și Vădeni.

Își începe cariera în administrația de stat în anul 1897 a fost numit director al Regiei Monopolurilor Statului. În cariera sa a mai ocupat următoarele funcții de demnitate publică: secretar general în Ministerul Finanțelor, ministru de război în timpul Primului Război Mondial sau ministru de finanțe (1922 -1926), După moartea fratelui său Ion I.C. Brătianu avea să ocupe funcția de prim-ministru, între 1927 și 1928.

În anul 1901 își începe cariera politică în cadrul Partidului Național Liberal, fiind ales de mai multe ori senator, deputat sau consilier comunal pe listele acestuia. Între 1927 și 1930 ocupă funcția de Președinte al Partidului Național Liberal.

Vintilă Brătianu a mai fost de asemenea director al Băncii Românești, membru al Consiliului Centralei Băncilor Populare și a Cooperativelor Sătești, cenzor și director la Banca Națională a României.

În calitate de primar al Bucureștilor Vintilă Brătianu s-a dovedit a fi un primar cu viziune și o abordare integratoare a problemelor cu care se confrunta orașul în acea perioadă.

A reorganizat serviciile publice, introducând și cerând funcționarilor publici mult mai multă disciplină și rigoare a muncii. A inițiat procesul de profesionalizare a corpului de funcționari și a înființat servicii specializate noi (pentru lucrări edilitare, iluminat, apă și canlizare, transport public, etc.) conduse de tineri ingineri și economiști români, renunțând treptat la specialiștii și consultanții străini.

Vintilă Brătianu a inițiat lupta contra concesionarea serviciilor publice, dovedindu-se că inițiativele sale majore (construirea Uzinei Electrice Comunale și crearea Societății de Tramvaie București, ambele controlate de Primăria Bucureștilor) au fost unele din motoarele dezvoltării și modernizării accelerate a capitalei în anii următori.

Alegerile

Cadrul organizatoric general

În iunie 1907 Vintilă I. C. Brătianu era ales primar al Bucureștilor, funcție pe care o va ocupa până la 10 februarie 1910. Obiectivul cu care a venit la primărie era unul ambițios: satisfacerea intereselor cetățenilor, cu dreptate, celeritate și fără influențe din exterior.Emanuel Dan, Ioan Roban, Vintilă Brătianu consilier comunal și Primar al Capitalei, în Așezământul Cultural Ion C. Brătianu, Vieața și opera lui Vintilă I.C. Brătianu, Imprimeriile „Independența”, București, 1936

Vintilă Brătianu și-a început mandatul prin a pune ordine în sediul primăriei. A impus respectarea cu strictețe a programului de lucru de către întreg personalul, începând cu sine însuși. Birourile, care altădată mișunau toată ziua de solicitatori de tot felul au fost închise pentru public, cu excepția unor perioade bine stabilite pentru lucrul cu cetățenii.ing. D. Germani, Din vieața și activitatea lui Vintilă Brătianu la Primaria Capitalei, în Așezământul Cultural Ion C. Brătianu, Vieața și opera lui Vintilă I.C. Brătianu, Imprimeriile „Independența”, București, 1936

Vintilă Brătianu a înțeles că o administrație publică eficientă are nevoie de un aparat funcționăresc bine selecționat și de aceea una dintre primele sale măsuri a fost aceea de a impune cerințe minime de studii la numirea și promovarea funcționarilor publici. A impus șefilor de servicii să-și susțină și să-și asume soluțiile pe care le prezentau în documentele promovate, refuzând să aprobe memoriile care se încheiau cu formula tradițională de până atunci, „rugăm a decide ce veți crede de cuviință”.

Când Vintilă Brătianu a venit la Primăria Capitalei, marea majoritate a serviciilor publice (iluminat, alimentare cu apă, transport în comun, etc.) erau concesionate oneros și în condiții nu foarte avantajoase, unor companii cu capital majoritar străin, având ca argument de bază că primăria nu are nici expertiza nici corpul de specialiști capabili să le conducă. Iată ce spunea fostul primar Mihail G. Cantacuzino, cu numai doi ani înainte (1905), în expunerea de motive la hotărârea prin care se acorda concesiunea iluminatului public pentru următorii 40 de ani unei astfel de companii:

Vintilă Brătianu, care tocmai publicase în același an articolul său manifest „Prin Noi Înșine!”Vintilă Brătianu „Prin noi înșine!”, articol în Voința Națională, București, 3/16 mai 1905, nr. 6006, p.1, a venit la primărie decis să lupte tocmai cu aceste tare ereditare ale administrației locale din România, precum și să demonstreze că „Prin noi înșine!” nu e doar un simplu slogan ci chiar poate fi pus în practică. Astfel a început lupta contra acestor concesiuni, posteritatea dovedind că inițiativele sale majore (construirea Uzinei Electrice Comunale și crearea Societății de Tramvaie București, ambele controlate de Primăria Bucureștilor) au dus la „moartea naturală” a concesiunilor iluminatului și transportului în comun, acestea fiind și unele din motoarele dezvoltării și modernizării accelerate a capitalei în anii următori.

Tot Vintilă Brătianu a ordonat întocmirea primului plan de sistematizare, întocmit pe baze științifice moderne, este vorba de planul urbanistic din anul 1911. Pe baza acestuia s-au deschis marile artere de circulație ale orașului și a început construirea sistematizată de locuințe, atât de lux cât și cele sociale.

Pe timpul mandatului lui Vintilă Brătianu au fost adoptate o serie de importante reglementări comunale, cum ar fi: regulamentul pentru construcții regulamentul pentru instalațiile interioare de apă, canal, electricitate regulamentul pentru vânzarea și fabricarea pâinii și franzelei regulamentul serviciului ridicării gunoaielor Finanțele publice comunale Pentru întreaga perioadă în care a fost primar, Vintilă Brătianu a căutat să întocmească un buget echilibrat, bazat pe venituri reale și pe cheltuieli și investiții strict necesare. Pe baza acestui buget și a disponibilităților din împrumuturile realizate de Primăria Capitalei în anii anteriori, a fost întocmit un program de lucrări publice pe care l-a respectat cu strictețe. Pentru a asigura o încasare eficientă și regulată a veniturilor a înființat percepțiile comunale, separând încasarea veniturilor locale de cele încasate prin administrația financiară a statului.

Astfel bugetul pe exercițiul bugetar 1907-1908 întocmit de administrația conservatoare precedentă, prevedea venituri de 12.843.453,84 lei și cheltuieli de 12.661.114,52 lei. Prin măsurile de gestionare cu chibzuință a banului public luate de Vintilă Brătianu în a doua jumătate a anului 1907, s-a reușit realizarea unor venituri de 15.277.121,01 lei și a unor cheltuieli de 13.542.481,62 lei. S-a realizat astfel o creștere a încasărilor din venituri cu aproape 20% și un excedent bugetar de 1.734.639,39 lei.Consiliul Comunal București, Proces verbal al ședinței ordinare din 2 ianuarie 1909, în Monitorul Primăriei București, 34, nr. 11, 15 martie 1909

Pe această bază a fost posibil ca pentru următorul exercițiu financiar, 1909-1910 să fie prevăzute realizarea de venituri și cheltuieli mai mari la bugetul comunei (14.128.000 lei venituri și 13.571.000 lei cheltuieli).Consiliul Comunal București, Proces verbal al ședinței extraordinare din 20 martie 1909, în Monitorul Primăriei București, 34, nr. 17, 26 aprilie 1909

Sistematizarea Capitalei De-a lungul istoriei sale, Bucureștii s-au dezvoltat la întâmplare, fără un plan de sistematizare care să fie respectat atât de organele comunale cât și de cetățeni. Construcțiile s-au făcut după bunul plac al proprietarilor și nu era rară situația când chiar străzi erau deschise după interesul propriu al acestora. Astfel, într-o ședință a Consiliului Comunal București din 1895, se arăta că la marginea orașului se aflau moșiile câtorva mari proprietari, care nu agreeau proiectul de lege privind periferia orașului deoarece „ar fi privați de specula ce fac astăzi prin transformarea locurilor lor, odinioară pentru agricultură, în loturi parcelate, deschizând pe dânsele strade din cele mai insalubre, fără nici o autorizație și fără a se conforma regulelor Comunale”.Aspecte ale raportului centru – periferie in București la sfârșit de secol XIX, pe site-ul „Bucureștii Vechi Și Noi”, , accesat la 19.05.2013

Pentru a pune capăt acestei situații în 1894 este adoptată Legea pentru organizarea comunelor urbane, care la art. 94 prevedea obligația ca toate orașele țării să aibă aprobate planurile de alinieri tuturor străzilor, până în 1898. Mai târziu, prin art. 2 al Legii privind crearea unei Case a Lucrărilor Orașului, capitala și-a luat obligația de a aproba un „plan de sistematizare”, cel mai târziu până în anul 1900.Cincinat I. Sfințescu, Studiu asupra Planului General de Sistematizare al Capitalei, Tipografia Jockey-Club, București, 1919 Paralel cu această lege , s-a votat tot în 1895, Legea de mărginire a orașului București, ocazie cu care a fost încorporată o suprafață de 2.790 hectare de jur împrejurul orașului, formând așa numitul „Ocol IV”, care avea ca scop principal oprirea extinderii parcelărilor și construcțiilor nereglementate în jurul orașului.

Niciuna din aceste legi importante nu fost însă pusă în aplicare de administrațiile succesive, astfel încât în 1907, când Vintilă Brătianu a fost ales primar,acesta avea să constate că nu fusese cumpărat nici un teren, iar cartierele mărginașe: Floreasca, Tei, Între Vii, Balta Albă, Dudești-Cioplea, Rahovei, Ghencea, Panduri, fuseseră umplute cu locuințe insalubre și fără acces la utilitățile edilitare.

Vintilă Brătianu încheie în 1908 un contract cu serviciul geografic al armatei pentru ridicarea noului plan topografic al orașului. Pe baza acestuia o Comisie tehnică specială, va finaliza în anul 1911 primul plan de sistematizare a Bucureștilor. Liniile generale ale acestui plan prevedeau: crearea de bulevarde circulare și artere radiale, piețe, principiul specializării cartierelor, crearea de parcuri, regularizarea râului Colentina.

Astfel erau prevăzute bulevarde circulare și radiale cu lățimi de 18-30 metri iar acolo unde terenul permitea chiar cu lățimi mai mari. Se poate observa că planul trasa marile artere de circulație ale capitalei, care sunt folosite și în prezent. (vezi imaginea alăturată) Infrastructura urbană Pentru înlesnirea accesului orașului la obținerea de fonduri financiare, prin legea din 1 iunie 1893 era înființată „Casa lucrărilor orașului București”. Această casă a fost mai întâi înzestrată cu 30.000.000 lei, la care se adăuga și prețul locurilor expropriate ce se vindeau de către Primărie, precum și 50% din valoarea locurilor virane.

Vintilă Brătianu a dat o nouă viață acestei legi prin promovarea și adoptarea, prin Decretul Regal 1309 din 14 aprilie 1909, a unui articol suplimentar care a autorizat comuna București să emită timp de cinci ani obligațiuni comunale, în valoare nominală de 1.000.000 lei-aur și care putea ajunge până la 1.500.000 lei-aur. Totodată el a dispus aprobarea unui nou regulament de funcționare al Casei,aprobat de Consiliul Comunal la 6 noiembrie 1909..

Pe baza acestor noi aranjamente s-au putut începe marile lucrări edilitare: exproprieri, deschideri de bulevarde, canalizare, transport în comun, etc.

Principalele realizări edilitare ale mandatului lui Vintilă Brătianu au fost:

Modernizarea străzilor și amenajarea spațiilor verzi

Așa cum s-a arătat mai sus, pe timpul lui Vintilă Brătianu începe practic trasarea și sistematizarea arterelor mari ale orașului, precum și începerea pavării cu piatră cubică a arterelor de penetrație în oraș și a bulevardelor circulare.